Ziarul de Gardă m-a întrebat cum va fi lumea după Covid19. Astăzi e prima joie de la fondarea ZdG, când poștașii nu vor mai duce ziarul abonaților. Ziarul a apărut doar în format pdf și e distribuit pe net. Nu sunt prezicător. De aia textul arată așa:

Lumea nu trece prima dată prin pandemii asemănătoare celei de azi.

La începutul secolului XIV o galeră genoveză intra în portul Messina din Sicilia. Venea din China. A fost începutul Morții Negre în Europa. Focarele s-au răspândit și au ucis milioane de oameni, fără a face selecție. Apoi a fost Renașterea.

La sfârșitul Războiului Celor Două Roze, pe la 1485, mercenarii lui Henric al VII-lea aduceau în Londra victoria celui care avea să fie întemeietorul dinastiei Tudorilor și „sudoarea engleză”, o boală care se răspândea mai repede decât ciuma. Mureau, mai ales, cei mai puternici bărbați. Așa începea istoria celui mai mare imperiu.

Prima pandemie cu statisticile la zi din România a avut loc în iarna lui 1935. Au murit 48 000 de oameni, majoritatea copii. Gripa a durat patru luni.

Romanul distopic 2020 , de Hamutal Shabtai

Dar nici ciuma, nici „sudoarea engleză”, nici „gripa din 1935” n-au avut Organizația Mondială a Sănătății și Imperiul Digital al Netului. Prin anii 90 apărea cartea de anticipație „2020” a scriitoarei israeliene Hamutal Shabtai. E despre o epidemie globală care decimează omenirea în anul 2020. În viziunea distopică a romancierei israeliene, puterea politică se află în mâinile Organizației Mondiale a Sănătății care își asumă puteri dictatoriale în scopul de a izola pe cei bolnavi de cei sănătoși și a salva cât se poate din populația Pământului.

După două luni de autoizolare, mai ales cei din apartamente, vom învăța din nou să mergem. Politicienii care și-au făcut PR mai mult decât și-au demonstrat grija față de propriul popor, sper, vor fi taxați. Vom înțelege altfel ce înseamnă lucruri care păreau firești până acum: un spectacol, un concert, o lansare de carte, o ieșire de duminică până la Iași, o dezbatere de idei, o plimbare prin parc, o cafea la terasa din colț, o oră la sala de forță, o strângere de mână sau o îmbrățișare. Intrăm într-o situație economică deosebit de complicată. Vom reveni la casele părăsite din satele noastre.

Și urarea „Sănătate!” va fi spusă și înțeleasă altfel.

Gheorghe Erizanu