Naționala de fotbal a Moldovei este vinovată de o carte. După ce a pierdut de la naționala Angliei, Tony Hawks, amator englez de tenis, a făcut un pariu. Joacă tenis cu cei 11 jucători ai naționalei. Și-i învinge pe toți. Radu Albot era copil. Și nu era în națională. Era Testemițanu pe atunci. Iar șoferii moldoveni considerau de bonton ca centura de siguranță să stea atârnată în cui. Nu-și umileau burțile cu centură de siguranță. Tony a venit. I-a căutat pe cei unsprezece. A jucat. I-a învins. Era prea simplu. Și atunci a scris această carte: Tenis cu moldoveni.

Cei unsprezece jucători, cu nume reale, sunt descriși cu lux de amănunte. Vorbeam cu Testemițanu despre carte. El a venit cu cea engleză. Am vorbit o oră. La coadă s-a enervat foarte tare. „Cum adică, Tony a scris despre mine?! Unde?” „În carte. Sunt vreo două pagini.”

După douăzeci de ani aștept două cărți. Una în franceză: Popice cu moldoveni. Și alta în turcă: Oina cu moldoveni. Doar n-o să vină nimeni cu biografia lui Simatoc.

Fotbaliștii moldoveni au două picioare, două mâini, doi ochi, sub doi metri înălțime, antrenați. Ca și fotbaliștii turci. Ca și fotbaliștii francezi (de, poate nu dorm pe podea ca francezii, dar se lăfăie în perne). Și au o frică imensă când văd adversarul. La începuturi aveau frică doar de unele echipe. Care erau peste ei.  Acum au frică de toate echipele. Căci toate sunt peste ei.

Noi avem o mare dragoste. Vrem să-i iubim. Dar ei se tem și de dragostea noastră.

Nicolae Simatoc a fost românul care a jucat la Barcelona cu numărul 10. Până la Hagi. A fost la Inter Milano. A fost campion al României cu Ripensia Timișoara, campion al Ungariei. Descoperit pe un maidan din Grimăncăuți, Briceni, în interbelic, de un procurator de la Ripensia.

Gheorghe Erizanu