Dumnezeu există. Dar nu locuiește la Kremlin. Și nici nu înnoptează în Republica Moldova.

Sinodul Mitropoliei Moldovei a venit marți, 19 mai 2020, cu două adresări conducerii RM. Prima era o adresare obișnuită pentru vremurile de azi, care ar fi putut trece neobservată de ochii presei.

A doua adresare va rămâne în istorie. Am făcut o pauză. Credeam că e un fake news. Dar e o scrisoare adevărată. Înaltele fețe bisericești:

  1. protestează contra obligativității vaccinurilor, mai ales a vaccinului contra COVID-19, o cale prin care sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G.
  2. Bill Gates este principalul vinovat pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță.
  3. tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă.

Această adresare are trei explicații:

  1. Mitropolia Moldovei se vrea un paratrăsnet de la atacurile asupra lui Dodon („kuliokul„ cu cei 750 de mii de euro și toată noua zarvă politică dintre „diasporă” și „noii pahani”). „Nu e iubire mai mare decât să-și pună cineva sufletul pentru aproapele său.” (Ioan 15,13).
  2. Este ceea ce gândesc. Fake news-ul pe care îl utilizează ca argument nu e fake news. Așa cred ei. „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33,35)
  3. Fie au greșit altarul. „Ci oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, lucrători înșelători care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” (2 Corinteni 11:13-14)

Nu vreau să cred că există și a patra explicație. Parcă Dumnezeu e mereu tăcut pe pământ.

Gheorghe Erizanu