Moldoveanul este un macho. Un adevărat macho. De mic copil. De când e cu muci-lumânărele care se preling pe locul viitoarelor mustăți. Și privește de la înălțimea unui metru și 30 de centimetri buburuza de pe glezna vacii din ocol. Își trage mucii-lumânărele de parcă ar trage în piept o lume întreagă. Și ca un adevărat macho hotărăște soarta buburuzei de pe glezna vacii.
A fi sau a nu fi.
El decide.
Cu lumânărele și printre gleznele vacii moldoveanul crește mare. Are aceeași înverșunare și încredere pentru întrebarea hamletiană.
El decide. El este supremul. El este macho. În cămășuța lui cu „vârci” (dungi), cum spunea un macho-scriitor din anii 60. El e macho în ocolul lui. Femeia e o proastă. Asta e până ea ajunge în Italia și devine o doamnă. El e macho cel înțelept în biserica lui. Și mătușile care îl întrețin sunt niște babe. El este preotul-macho. Iisus este doar un Iisus, fiul Domnului. El este macho-politicianul. Supremul. Restul sunt curve, gay și proști. Curvele n-au cum să fie macho. Gay-ii n-au dreptul să fie macho. Proștii nu pot să fie macho.
Societatea moldovenească este o societate de macho. De la io, Ștefan cel Mare, și până la io, Marian Lupu. Așa a intrat proiectul de Legea antidiscriminare în Republica Moldova.
În seara zilei de 25 mai 1895 un tribunal englez îl condamna pe Oscar Wilde la doi ani de pușcărie pentru „iubirea care nu îndrăznește să-și rostească numele”. Dacă Wilde trăia cu 60 de ani mai devreme, atunci pentru „delictul” său era condamnat la moarte. Societatea engleză era una de macho. Oscar Wilde a ieșit din detenție la 19 mai 1897 și în aceeași zi a părăsit Anglia. Pentru totdeauna. Spovedania sa De profundis a putut fi publicată în Anglia abia în 1962.
„Prefer ca lumea să mă urască pentru ceea ce sunt, decât să mă iubească pentru ceea ce nu sunt”, scria Andre Gide în Jurnal.
Probabil, Oscar Wilde și Andre Gide nu spun nimic moldoveanului macho. El își trage în piept lumânărelele ca și cum ar cuceri o lume. Dar fără Alexandru Macedon, Richard Inimă de Leu, Michelangelo, Leonardo,Walt Whitman, Thomas Mann, Jean Cocteau, Jean Marais, Ceaikovski, Rimbaud, Verlain, Proust, Pasolini, Alan Turing, inventatorul computerului.
Eu sunt macho. Și rămân cu mucii mei.
Cărțile lui George Bălan „Celălalt Eros” și „Iubirea interzisă” au apărut la Cartier în 2001. Mai sunt în librării. În acele librării în care librarii le-au acceptat.
Librarii e macho și el.
In 2005, in campanie electorala, intr-un sat, un doctor in agronomie explica taranilor cum o familie de 4 persoane ( parinti si doi copii ) intretineau o ferma de peste 200 de vaci si mai aveau si aproape 250 ha. de pamint. La sfirsit un taran mai hitru a pus o intrebare: ” ia sa-mi spui mia cum 4 oameni dovedesc etc.? DAR CEILALTI OAMENI, CE FACEAU?” Intrebarea pur si simplu m-a ingrozit, cum sa-i spui unui taran ca satul lui, cel mai probabil, va disparea?! Si parca asta se si intimpla: cei care pot munci pleaca iar batrinii se sting… Astfel Moldova a fost si este extrem de vulnerabila iar ajutorul occidental nu este dezinteresat de loc! Si nu mai vreau sa continui… Nu cumva, Mircea, este chiar mai simplu pentru toata lumea ca moldovenii sa revina la matca lor?
Si mai zic un lucru: pe la sfirsitul anilor ’80, cind destramarea URSS devenise iminenta, NATO a constatat ca a gistigat razboiul rece fara sa traga un foc de arma ( exagerez, desigur, s-au tras mai multe focuri…) si atunci a simtit nevoia sa-si regindeasca doctrina. Daca pina atunci securitatea era doar o problema de inarmare ( cite rachete, cite tancuri, cite trupe etc. ) si se chema heavy security acum securitatea unui stat are 5 componente: militara, economica, social-politica, identitara si ecologica. Asta-i noua doctrina a NATO ( conform scolii de la Copenhaga ) si stii care-i cea mai importanta componenta din cele 5? CEA IDENTITARA! Adica, in traducere libera, de abia dupa ce un popor stie de unde vine abia atunci va stii unde sa se duca! Abia atunci oamenii se vor aseza umar linga umar si vor pleca la drum!Crezi ca degeaba rusii alimenteaza discutiile interminabile vis-a-vis de limba romana, istoria romana etc.? Acum se inventeaza natiunea moldoveneasca si, daca se poate, o limba aparte, evident, o istorie si o cultura aparte… Toate astea sint pentru ca moldoveanul sa nu se trezeasca si sa spuna: bai, la ce-mi trebuie doua guverne, doi presedinti, doua parlamente? Si sa platesc vama daca vreau sa vind niste griu la Husi! Urmareste conferintele lui Dan Puric ( a fost intre 1 si 6 martie la Chisinau si va mai veni dupa jumatatea lunii mai ) si, cred, nu vei mai avea idei de laborator…
@Mihai: Noi încă n-am ieșit din civilizația grâului (mai sunt două: a orezului și porumbului). Suntem în faza 1 semință de primăvară produce 11 la recoltare. Ca în secolul XIX. Statele sunt bogate sau sărace nu datorită bogățiilor. Ci datorită unei bune administrări. Sunt doar completări. La ceea ce ați scris. Poate Mircea vine cu idei mai detaliate.
Vad ca prima parte a comentariului meu s-a pierdut! Spuneam ca Moldova are o singura marfa de oferit: oamenii ei. In rest nu are mai nimic, bogatii subterane nu exista, doar pamintul este extraordinar dar nu poate fi lucrat din cauza lipsei de investitii. Si oricum, din agricultura nu te imbogatesti… Imi pare rau, trebuie sa plec, voi continua mai tirziu!
@minai, nu pot sa ma duc la conferrintele din Chisinau caci sunt cam departe, dar ceea ce nu ne lipseste azi este informatia. Principalul e sa poti alege grâul de negara. Tehnica de spalare a creierului, care ati descris-o mai sus, este cunoscuta (e folosita si de rusi si de americani, si de altii) si am vorbit deja de acest fenomen pe blogul lui Gheorghe Erizanu. Apropo de oameni: oamenii fac bogatia, nu invers. Cea mai mare bogatie sunt oamenii. Dar mai sunt si alte conditii pentru ca o tara sa reuseasca. Si daca pamântul din basarabia se mai odihneste putin, atunci va fi la pret cu aurul…pentru japonezi.
@Mircea: Am observat cu întârziere răspunsul tău. Mă bucur că este un dialog care vine cu completări. Și dialogul este deja între voi.
Pentru Mircea și numai pentru el.
Bunînțeles că cea mai de preț valoare a oricărei națiuni sînt/sunt/sânt/îs oamenii acesteia. Problema cea mare care se pune în acest context este discrepanța, uneori șocantă, dintre numărul femeilor de calitate comparat cu numărul bărbaților de valoare similară sau care ar putea aspira la aceasta.
@Nic Arsanca: de acord, barbatii moldoveni nu pot sa se impuna chear în toate domeniile, caci cine va tine plugul de coarne, ori cine va consuma tuica/vodca/jin(vin) întruna, cine va mai umbla brambura cu lumanari la nas, ori cine va mai face politica à la iurosca… Si cand te uiti nu are cine lupta…pentru o societate mai breaza.
@Nic Arsanca: …pardon, si lupta ramane tot pe capul femeiei.
incep aiurelele din regat,marii cunoscatori ,la ei deja totul e repartizat.putoi -cum spunea tata.p/u mircea/
Ma implic cu placere, Gheorghe, în discutiile de pe blogul tau, cu riscul de a ma exprima cate odata nu chear îndemînatic dar esentialul este schimbul de pareri si faptul ca continuu sa descopar multe lucruri interesante. Merci.
Cataline,imi pare rau ca ai fugit de pe aici.totusi,ma bucur ca intr-un sfirsit ti-ai exprimat mai clar parerea.Dar daca veni vorba despre drepturile si obligatiunile gay-lor,inseamna ca e un + p/u legea antidiscriminare,p/u ca aceasta lege nu implica doar gay-ii.Societatea tarii noastre e „bolnava ” de stereotipuri,in ultimul timp incep sa ma conving de faptul ca ratiunea”turmei” devine mai importanta decit RATIUNEA (nu p/u cei sanatosi,desigur).
Nik Ersanca___ unicul comentator de aici,care a mai dat aluzie si la FEMEIE,bravo!!! desi acest cuvint aici are mai multe sensuri,ar trebui sa incepem de la sine sa nu dam cu piciorul in semenii nostri,adica SA FIM OAMENI,daca vrem sa traim printre oameni
D-l Erizeanu–Respect
@Stela: Mulțumesc. O societate opacă și un guvern care azi va retrage legea din parlament.