Juriile naționale au făcut publice listele scurte ale cărților de ficțiune pentru Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2021. Majoritatea țărilor au venit cu o listă scurtă din 4-6 cărți.

Membrii juriului pentru Republica Moldova: Aliona Grati, președinte, critic literar; ​Ludmila Şimanschi, lector universitar; Mariana Cocieru, profesoară; Lucia Butnariuc, librar.

Juriul din Republica Moldova a ales și el lista scurtă. Republica Moldova și Malta au cea mai scurtă listă. Câte două titluri.

Lista scurtă pentru Republica Moldova:

Lucreția Bârlădeanu, Misterul de Est– roman, Editura Arc

Nicolae Spătaru, Măștile lui Brejnev- roman, Editura Paralela 45.

Comitetul de conducere EUPL a elaborat pe 9 decembrie 2019 și făcute publice pe 12 decembrie 2019 regulile pentru cărți și autorii eligibili.

„Obiectivul premiului este de a oferi vizibilitate internațională autorilor care se află la începutul carierei (sublinierea e a mea) în țara de reședință (sau de origine) și au început să aibă o expunere internațională. (…) Pentru a atrage interesul editorilor internaționali, cartea trebuie să fie recentă și prezentă pe piața de carte. Din motive de reputație, este important ca autorul să nu aibă niciun conflict de interese cu membrii juriului sau cu instituțiile UE.”

Pentru a îndeplini obiectivele și principiile menționate mai sus, trebuie respectate câteva reguli (voi menționa doar câteva):

  1. Autorul trebuie să fi publicat între 2 și 4 cărți de ficțiune.
  2. Cărțile autorilor nu ar fi trebuit să fie traduse în mai mult de 4 limbi (acest lucru poate fi adaptat în funcție de țări).
  3. În mod ideal, cărțile eligibile ar fi trebuit publicate cu maximum 18 luni (toamna 2019) înainte de data anunțului (19 mai 2021), cu toate acestea, juriul poate reconsidera aceste criterii, având în vedere disponibilitatea cărților în librăriile clasice și dacă promovarea autorului este încă posibilă și relevantă.

Juriul din Republica Moldova a ales doi autori la început de cale. După cum cunosc și citesc literatura română membrii juriului din Republica Moldova.

Nicolae Spătaru s-a născut în 1961. A debutat în 1992 cu volumul de poeme Întoarcerea zeilor. A publicat pe parcursul carierei literare de aproape 30 de ani vreo 14 cărți de ficțiune și o cart de eseuri. A apărut cu traduceri în azeră, cehă, olandeză, ucraineană, engleză.

Lucreția Bârlădeanu este născută în 1956. A debutat în 1988 cu volumul de poeme Roua de cuvinte. A publicat pe parcursul carierei literare de peste 30 de ani peste 10 titluri, dintre care cinci de eseistică & publicistică. A apărut cu traduceri în franceză, engleză.

Atunci când a fost anunțat juriul RM, citind regulamentul, îi explicam lui Dumitru Crudu, născut în 1967, că generația noastră e în afara concursului. E pentru cei tineri, cei care vin după noi. Probabil au șanse și cei care au un pic peste 40 de ani. Dumitru Crudu, ca un reprezentant al generației nefericiților și îmbătrâniților în tranziție, a acceptat mâhnit regulile UE.

Comitetul de conducere EUPL a elaborat și Reguli pentru membrii juriului. Compoziția juriului ar trebui să fie diversă și să reprezinte întreg lanțul producției de carte: critici consacrați, autori, editori, librari, reprezentanți culturali etc. Membrii juriului nu pot propune cărți ale autorilor publicați de edituri cu care au legături.

Deoarece juriul RM a găsit doar două titluri în literatura Basa, fără a face o selecție al celor care au mai mult de patru cărți și a debutanților(cei care au doar o carte), pentru informație, pun mai jos cărțile de ficțiune apărute în 2019 – 2021 (e o listă fără pretenții de a fi completă):

2019:

Vitalie Ciobanu, Zilele după Oreste – proză scurtă, Humanitas

Dumitru Crudu, Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici – roman, Humanitas

Lilia Calancea, Bocete de nuntă – proză scurtă, Arc

Ioan Mânăscură, Despre fiare și oameni – proză scurtă, Princeps

Nicolae Spătaru, Omul izgonit de ceasuri – proză scurtă, Junimea

Teodor Bordeianu, Kurt – proză scurtă, Paralela 45

Valentina Șcerbani, Orașul promis – roman, Paralela 45

Anatol Rurac, Dublu 57 – roman, Eikon

Eugenia Mincu, Orizonturi – roman, Eikon

Lilia Bicec-Zanardelli, Lagărul 33 – roman, Cartier

Olga Căpățână, Mintea satului cea de pe urmă – roman, Arc

Nicolae Rusu, Cu ochii celuilalt – roman, Serebia

Gheorghe Budeanu, Strigăt pe Nistru – roman, Tipografia Centrală

Ion Anton, Ieșirea din uitare – roman, Lumina

Moni Stănilă, Brâncuși sau Cum a învățat țestoasa să zboare – roman, Polirom

2020:

Antonina Sârbu, Fiica zețarului – proză scurtă, Arc

Tudor Marin, O logodnă în zori – roman, Arc

Iurie Bodrug, Ultima Bătălie pierdută – roman, Arc

Val Butnaru, Manuscrisul lui Zografi – roman, Prut

Constantin Cheianu, Dependența – roman, Cartier

Ghenadie Postolache, Canon – roman, Cartier

Lucreția Bârlădeanu, Misterul de Est- roman, Arc

Nicolae Spătaru, Măștile lui Brejnev – roman, Paralela 45

Claudia Partole, Stranierul – roman, Bestseller

Nicolae Roșca, Mușuroiul – roman, Bons Offices

Mihaela  Perciun, Satisfacție – roman, Junimea

Ionela Hadârcă, UF! Ghid de conviețuire cu frații și surorile mai mici – proză copii, Prut

Moni Stănilă, Țipă cât poți – roman, Polirom

2021:

Val Butnaru, Hipnotic – roman, Arc

Oleg Serebrian, Pe contrasens – roman, Cartier

Paula Erizanu, Ard pădurile – roman, Cartier

Dinu Gutu, Perestroika Boys – roman, Polirom

Vasile Ernu, Sălbaticii copii dingo – proză, Polirom

Eu sunt o persoană subiectivă. Sunt interesat de cărțile Cartier. Cred că literatura română din Basarabia poate fi exportată. Și poate fi vândută în librăriile din lume. Dacă suntem onești și corecți cu noi. Dacă vom promova autori competitivi care să deschidă calea altor autori de aici. Și cărți care să intre într-o concurență firească cu cărțile de pe raftul librăriilor din Londra sau Madrid. Juriul Alionei Grati a trecut linia „Până aici, Luminița!” A ținut cont de regulamentul UE ca și sultanul de scrisoarea kazacilor. A lăsat pe alături romane și cărți importante, a lăsat pe alături scriitori tineri și cu perspectivă de penetrare a piețelor europene și a propus doi autori, care, la vârsta lor, ori ar fi trebuit să devină canonici, ori și-au ratat cu o inconștiență juvenilă cariera literară. Păcat că acest juriul i-a băgat într-o poveste care nu e a lor.

Ediția maghiară a romanului Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac (Premiul EUPL 2019, România), care apare acum, după edițiile franceză și spaniolă.

Dicționarul de teorie literară al Alionei Gratii, apărut la Editura Arc în două ediții (2017), are suspiciuni, eufemistic vorbind, de plagiat. Este vizată Introducerea în teoria literaturii, de Gheorghe Crăciun, apărută la Editura Cartier, de asemenea, în două ediții. Dar asta a fost demult. Prima ediție a lui Gheorghe Crăciun a apărut în secolul trecut, iar a doua la începutul secolului.

Aliona Grati este un critic consacrat. Vede perspective europene pentru literatura română din Republica Moldova acolo, unde noi nu le vedem nici în zarea Bâcului.

Republica Moldova participă pentru prima dată la Premiile Uniunii Europene pentru Literatură.

Gheorghe Erizanu