Televiziunile încă nu erau. Președintele încă nu era născut. Poștașul mai aducea ziarele. Era 1937.

Scena cu Mareșalul în vizită la o clinică de stat. Reportajul citit de tata, ascultat de mama.

Cină în sânul familiei. În ziar – un reportaj despre cum Mareșalul (șeful statului) a vizitat o clinică de stat.

Tatăl. (citind ziarul). Uite, dragă, deja s-a găsit și leacul pentru boala albă.

Mama. Slavă ție, Doamne!

Tatăl. Eu doar îți ziceam! E imposibil, la succesele civilizației noastre, să moară atâta lume. Sincer să fiu, mă simt așa de parcă m-am născut din nou. A fost, totuși, destul de strașnic până acum. La noi la servici boala albă a băgat în mormânt mai mult de treizeci de oameni – cu toții aproape de cincizeci.

Mama. Bieții de ei.

Tatăl. Azi m-a chemat însuși baronul Krug și îmi zice: “În legătură cu moartea contabilului-șef veți primi conducerea întregii contabilități”. Ce zi minunată! Ce zi!

Mama. Mă bucur pentru tine.

Tatăl. Da pentru tine? Numai dă-ți seama: astea-s încă douăsprezece mii pe an! Mai e întreagă sticla ceea pe care ți-am dăruit-o la ziua ta? (Citește ziarul.) “…Mai nimicitoare decât ciuma din evul mediu! (Citește mai departe.) E, dar e clar lucru, Mareșalul nostru e erou! Eu nu m-aș fi băgat acolo, la bolnavii ceia. Pentru nimic în lume! (Pune ziarul pe masă.) Așa dar, contabil-șef! (Mama aduce sticla și un pahar.) De ce un singur pahar? N-o să bei cu mine? 

Mama. Nu.

Tatăl. Ei, dar în sănătatea ta, mămico. (Bea.) Contabil-șef al concernului Krug! Nu-i o carieră prea rea, ce zici! Știi, la postul ăsta concurau încă cinci oameni. Dar au murit cu toții. Toți de boala albă… Și fiica se mărită pentru că mirele a găsit un loc călduț, și feciorul s-a aranjat. Sincer să-ți zic: slavă domnului că a apărut această boală! (…)

**

Pe urmă se va îmbolnăvi baronul Krug – proprietarul tuturor uzinelor militare, pe urmă și însuși Mareșalul… Abia atunci va începe să se schimbe ceva în capul lor.

Gheorghe Erizanu