Ieri a murit Iuliu Gheorghiciuc. A fost primul mare editor privat din Basarabia. A făcut revista „Sigma”. A făcut strategii de dezvoltare editorială în Republica Moldova.
În Săptămâna Luminoasă pleacă cei mai buni.
Ieri a murit Iuliu Gheorghiciuc. A fost primul mare editor privat din Basarabia. A făcut revista „Sigma”. A făcut strategii de dezvoltare editorială în Republica Moldova.
În Săptămâna Luminoasă pleacă cei mai buni.
da, dar presa avea să facă o telenovelă dacă murea vreo muscă prin centrul capitalei, dar ăsta nu e muscă și respectiv …
@moldoveanul: Iuliu avea o vorbă: să faci ceea ce crezi tu că e bine și nu ceea ce cred alții. Din această cauză în perioada sovietică a fost dat afară cam de peste tot (a lucrat în mass-media, la Moldova-Film). Și atunci a crescut și a educat fiica. Era profesia lui. Să crească fiica.
Păcat ca cei mai buni dintre noi se duc prea repede și de multe ori neștiuți și/sau nebagați în seamă. Dumnezeu să-l aibe în pază.
@Nic Arsanca: Iuliu avea ochi de copil. La 64 de ani. N-a fost conflictual. Dar avea principii și valori. Și toată lumea era în război cu el. În ultimul drum a fost petrecut de oameni frumoși.
Iuliu mi-a împărtășit cîndva un vis. Ar fi vrut să facă o nouă editură. Editura „Întîi septembrie”, care să se afle pe strada „31 august”…
Tare frumos visul cu Editura “Întîi septembrie”! Dar e în puterea celor rămași să îl facă posibil…
@Vladimir B: Iuliu era prea curat ca să murdărim un vis frumos cu realitățile și măgăriile din Republica Moldova.
A fost un om care te intselegea atunci cind aveai impresia ca nimeni in jur nu te intelege. A fost un om care a iubit viata si pentru care cel mai mare lux si cea mai mare placere in viata era comunicarea. A fost intodeauna alaturi la nevoie. Un om exceptional care a lasat un gol, sfaturile si intselepciunea caruia imi lipsesc in fiecare zi. Iuliu este viu in sufletele noastre.