1. Alegătorul moldovean este mai înțelept decât cred politicienii.
  2. Presa rusă a trecut peste alegerile din Republica Moldova sau le-au pus la subsolul știrilor.
  3. Presa occidentală a venit cu prima știre Italia, campioană europeană la fotbal, apoi partidul pro-occidentalei Maia Sandu a luat majoritatea în parlamentarele din Republica Moldova. Zborul în cosmos al businessmanului Richard Branson e sub știrea cu Republica Moldova. Ca și parlamentarele din Bulgaria.
  4. PAS a fost votat de cel mai mare număr de alegători din istoria recentă a RM. Este peste Partidul Comuniștilor din 2001 și peste agrarienii din 1994. În 2021 comuniștii au intrat în parlament cu 10 deputați, iar agrarienii au rămas doar istorie în secolul XX.
  5. PAS-ul are o majoritate confortabilă, dar nu are majoritate constituțională. E de bine. Tentația de a umbla la Constituție e foarte mare. Și nu e productivă.
  6. Au apărut foarte mulți sfătuitori și salvatori ai națiunii, PAS-ului, Maiei Sandu. Toți au griji, sfaturi. Și toți își asumă victoria. De fapt, oamenii vor foarte puțin: să fie lăsați să muncească și să nu fie obstrucționați de reprezentanții statului. Structurile opresive ale statului sunt create pentru 1% din populație, iar 99 la sută dintre oameni au o relație relativ corectă cu statul. În ultimii ani acel procent s-a aburcat în fruntea statului și a hărțuit cele 99 de procente. Pentru a intra în normalitate e nevoie de rocadă: 99 la 1.
  7. Fiți siguri, veți greși. Contează reacția la greșeală.
  8. „Nu ești membru de partid, n-ai dreptul…” Un membru de partid nu este din oficiu purtătorul adevărului. Presiunea de partid e agasantă mai ales în provincie.
  9. Igor Grosu, liderul PAS, a cerut CV-urile salvatorilor RM. Salvatorii se caută. Profitorii își oferă serviciile.
  10. Puterea corupe. E vorba doar de timp. De aia faceți reforme dureroase, așezați structurile statului, eliminați balastul. Ca să nu aveți timp.
Gheorghe Erizanu