Vineri, 6 decembrie crt, de Moș Niculae, cărțile
Cartier se vor vinde la jumătate de preț
în Librăriile Cartier din Chișinău (Librăria
din Centru, bdul Ștefan cel Mare nr.126 și Librăria din Hol, str.București nr.68).
Librăriile vor avea un program special: de la ora 9.00 până la ora 21.00.
Autorii și redactorii Cartier Vă vor ajuta să alegeți
cărțile bune, să faceți economii pentru alte dichisuri, vor oferi autografe.
Recomandăm din oficiu și fără regrete pentru dvs doar
câteva titluri:
Grădina
de sticlă de Tatiana Țîbuleac (Cartier popular)
Odessa
de
Charles King (Cartier istoric)
Eseu
asupra încremenirii de Iulian Fruntașu (Cartier istoric)
Lagărul
33 de
Lilia Bicec-Zanardelli (Rotonda)
Jurnal de la sfârșitul lumii de Vasile Ernu (Rotonda)
Dicționar Auafed 4, de Doru Ciocanu. Desene de Seabastian Buric (seria de artă)
Basarabia
necunoscută. Ediție în 3 volume (volumele I și II) de Iurie
Colesnic (seria de artă)
Nichita
Stănescu. Poeme alese de Matei Vișniec (Cartier de colecție)
Cartea
râului Uno de Faruk Sehic (Biblioteca deschisă)
Albinuța
de
Grigore Vieru (Codobelc)
Sunt peste 300 de titluri de carte pentru copii,
beletristică contemporană și clasică, carte pentru adolescenți, carte de artă,
carte de istorie și antropologie, poezie clasică și contemporană, care pot face
cu cinste o bună bibliotecă sau un cadou pentru încălțămintea lăsată de Moș
Niculae.
Suntem la a șaptea ediție și ultima de acest gen.
Cărțile se vor vinde în limita stocului disponibil.
Editura Cartier lucrează de câțiva ani doar cu tiraje
scurte. Din respect pentru natură. Și pentru viitorul copiilor noștri.
Restul cărților din Librăriile Cartier se vând pe
parcursul întregului decembrie cu o reducere de 10 la sută. Sunt cărți
Humanitas, Trei, Polirom, Curtea Veche, Rao, Arc, Nemira, Girasol, Flamingo.
Peste 20 de mii de titluri.
Azi au devenit publice datele Testului PISA, programul internațional care evaluează o dată la trei ani competențele elevilor cu vârsta de 15 ani la trei domenii de bază: citire/lectură, matematică și științe. Altfel spus, e o măsurătoare și o proiectare a societății de mâine. La PISA 2018 au participat peste 612 000 de elevi din 79 de țări sau regiuni economice. În Republica Moldova au fost testați 5 300 de elevi din 236 de instituții de învățământ. Republica Moldova și alte câteva țări au susținut testul pe suport de hârtie. Ceilalți l-au susținut pe suporturi digitale.
Oficialitățile noastre au prezentat datele pentru RM ca pe un rezultat bun. Suntem printre cele 16 țări care nu au descreșteri la punctaje. Chiar avem și o ușoară creștere. Doar patru țări au mai crescut în punctaj.
Punctajul mediu al testului e de 487 de puncte la citire/lectură și de 489 de puncte la matematică și la științe. RM are 424 la citire și 421/428 la științe și matematică.
Raportul citit zice: RM are 43% de analfabeți funcțional. Asta înseamnă că ei citesc cuvintele și nu înțeleg sensul. Avem și 50 la sută de analfabeți din punct de vedere matematic (nu înțeleg cifrele). Media PISA privind nivelul minim de competență, alias analfabetism, e de 23%.
Dacă nu suntem analfabeți și înțelegem sensul cuvintelor și înțelegem rostul cifrele, atunci aproape fiecare al doilea tânăr de mâine din Republica Moldova va intra în legiunea de onoare a cretinilor.
Suntem pe locul 51 din 79.
Estonia este peste Finlanda. Estonia e fostă republică socialistă. În 30 de ani fără corupție, fără băieți șmecheri și fără scheme belicoase economice a reușit să se rupă de balastul trecutului și să depășească Finlanda, care era cea mai apreciată țară europeană ca model de educație după reformele pe care le-a introdus în sistemul educațional în anii 80 ai secolului trecut.
RM e peste Muntenegru, Mexic și Bulgaria. Dar catastrofa noastră e atât de gravă că nu trebuie să ne bucure catastrofa bulgarilor sau mexicanilor.
Iarna trecută am hălăduit prin gimnazii și licee din provincia profundă a Basarabiei. Avem copii minunați. Putem fi aproape de Estonia. Dar gimnaziile care produc analfabeți (clase prost încălzite, profesori încremeniți în cunoștințele lor din școala pedagogică sovietică, cu glod sub unghii, care au citit ultima carte la examenul de susținere a licenței de acu 50 de ani) trebuie închise. E criminal să ucizi viitorul copiilor pentru un loc de muncă al unui biet profesor. Vina este a noastră. Noi suntem vinovați pentru analfabeții de mâine.
Cu ocazia Zilei Naționale a României Klaus Iohannis, președintele României, i-a acordat Tatianei Țîbuleac Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Pentru talent, profesionalism și recunoaștere la nivel european.
Romanul Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac a obținut în vară Premiul Uniunii Europene pentru Literatură.
În august Tatiana Țîbuleac a luat Premiul Național, oferit de Guvernul Maia Sandu.
Iar romanul Vara în care mama a avut ochii verzi, tradus în spaniolă și ajuns în nicio jumătate de an la a V-a ediție, a luat Premiul pentru proză al librarilor spanioli.
Sunt distincții ale normalității. Și în România lui Iohannis, și în Republica Moldova Maiei Sandu, și în Spania librarilor.
Igor Dodon, președintele RM, i-a oferit în acest an Ordinul Republicii lui Vasile Stati, autorul Dicționarului moldovenesc-românesc. De-atâta.
O constatare. Greșesc cei care deplâng și cei care o rugau în genunchi aproape pe Maia Sandu să-și retragă Asumarea Răspunderii. Demisia Guvernului Sandu intrase demult în planurile lui Dodon. Debarcarea Guvernului Sandu se planificase altfel. Pur și simplu, Maia Sandu le-a complicat și le-a schimbat planurile.
A doua constatare. PD nu putea să nu voteze moțiunea de cenzură. Fracțiunea democraților din Parlamentul RM e formată din oportuniști, transfugi, câțiva onorabili șifonați și Dumitru Diacov. Pavel Filip era în minoritate. El a preferat să păstreze fracțiunea PD integră prin votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Sandu. Altfel fracțiunea se destrăma. Atunci fracțiunea lui Filip ar fi fost mai mică decât cea ruptă de la PD. Filip nu este adeptul mișcărilor abrupte. Probabil, dacă se rupeau cei 16 sau 20 de democrați de la Filip, reformarea și construcția de partid ar fi fost mai grea, dar mai sănătoasă. Oportuniștii din provincie aderau și ei la noua fracțiune. Și atunci se repeta scenariul prin cumpărarea deputaților din parlamentul precedent. Dodon se îmbrăca în văzul lumii în troica lui Plahotniuc. Mai cheltuia niște bani pe deputați. Filip a preferat să păstreze fracțiunea și partidul sub un singur stindard (și i-a făcut economie de bani lui Dodon), astfel întărindu-l și spălându-l pe Dodon.
Îndemnul președintelui Băsescu de la tribuna Parlamentului European pentru o majoritate nouă dintre democrați și acumiști e doar presiune politică și morală. Nu este reală. Din cauza că în noiembrie sau decembrie 2019 Partidul Democrat e plin de bolșevici, menșevici și Dumitru Diacov. Iar scopul lor e complet diferit. E același îndemn romantic și frumos pe care l-am auzit de la Vladimir Beșleagă, Andrei Țurcanu & Ko încă din vară, dar e din seria de romane Dune (SF clasic cu viermi).
A treia constatare. Igor Dodon în noiembrie 2019 a luat toată puterea în RM. După principiul „toată puterea sovietelor!” Toți oportuniștii, șmecherii, curcanii și alte viețuitoare profitoare sunt pe iubita tablă de 64 de pătrățele a președintelui Dodon. Iar el, ca un Magnus Carlsen, a mutat e2-e4 și toți pionii au devenit regine.
Ghinion! Restul cetățenilor RM nu încap pe lustruita tablă de șah.
Ghinion! Limbajul diplomatic al țărilor prietene nici măcar nu mai este diplomatic. Ei spun franc că RM va fi izolată pe plan internațional. Vom fi ca ciumații. A rămas doar o mână întinsă. Cea a Kremlinului. Care a mai strâns mâinile lui Bashar Hafez al-Assad, Nicolas Maduro, Kim Jong-un, Evo Morales, Gaddafi sau Hugo Chavez. Suntem toxici. Gri. Șmecherii proști. Săraci. Mincinoși. Trișori de „alba câștigă, neagra păgubește”.
Și niciun puț de petrol n-avem, cel puțin.
Suntem rupți în cur la o tablă de șah. Mutăm 16 piese negre peste 16 piese negre. Pe 64 de pătrățele negre. Maeștrii unei țări muribunde.
„Nimic nu e cunoscut dinainte, nimic nu e stabilit dinainte sută la sută. Motorul istoriei este greșeala. Eroii acestei cărți fac tot timpul planuri, fac prognoze, acționează pornind de la ceea ce li se pare de fiecare dată o socoteală precisă. Și aproape mereu acest lucru se dovedește o iluzie. Dar timpul trece și toate aceste iluzii se uită. Și eroii, și istoricii care îi studiază încep să creadă că a existat un plan de la început. Că tot ce s-a întâmplat nu e deloc o întâmplare, ci rodul intenției cuiva.”
E din volumul Imperiul trebuie să moară de Mihail Zîgar, una dintre cele mai captivante cărți pe care le-am citit despre istorie și memoria istoriei.
„Mai devreme sau mai târziu minoritatea favorizată nu va fi în stare să respingă presiunea majorității defavorizate.” Nu e despre situația din RM. E Rusia de la începutul secolului XX. Zîgar vorbește despre Rusia lui 1917. „Din punct de vedere al istoriei, cei care au prevestit un sfârșit rapid bolșevicilor vor avea aproape dreptate: 70 de ani în istorie este doar o clipă.”
Așa spun cărțile: Imperiul trebuie să moară, de Mihail Zîgar. În curs de apariție la Editura Cartier.
Sub bagheta lui Riccardo Muti se cânta Nabucco lui Giuseppe Verdi. Celebrul cor al robilor se sfârșește în aplauze furtunoase. Publicul cere bis.
După o pauză Muti s-a întors la public și a zis: „De acord.”
In lunga cariera de dirijor a acceptat o singura data bisul: la Milano, la Nabucco. In 1986, dupa acelasi Va, pansierro.
Va, pensiero nu e o arie ca toate celelalte. Elegia, propusă adesea ca imn național al Italiei, cantă deznădejdea poporului evreu în clipa în care, izgonit de pe pământul natal și înrobit, știe că i se pregătește sfârșitul. În partea a treia a lui Nabucco, Abigaïl, care a pus mâna pe putere, îl silește pe Nabuccodonosor, în grădinile Babilonului, să consimtă la masacrarea evreilor. Pe malurile Eufratului, condamnații își amintesc de frumusețea țării lor pierdute, într-o arie lunga în care intensitatea suferinței alternează cu duioșia amintirii. Compunând această operă în timpul ocupației austriece a Italiei, tânărul Giuseppe Verdi a vrut să sugereze o comparație între situația poporului evreu și cea în care se afla, în acel moment, propriul său popor. În 9 martie 1842, în chiar ziua în care opera a fost cântată pentru prima oară, milanezii au obținut, în ciuda interdicției explicite date de autoritățile austriece, un bis la Va, pensiero…
Decizia pe care Riccardo Muti a luat-o în acea seară de
martie 2011 nu e deloc întâmplătoare. Când, în sfârșit, în sală s-a făcut iar
tăcere, dirijorul s-a adresat mulțimii. Fără notițe, fără microfon, fără să
ridice vocea. Fără regie.
Nu mai am 30 de ani și mi-am trăi viața; dar, ca oricui italian care a străbătut lumea, îmi e rușine de ce se petrece în țara mea. Sunt de acord să reluăm Va, pensiero. Nu numai pentru bucuria patriotică pe care o simt; ci, pentru că, în seara aceasta, în timp ce corul cânta „mândre Sion, tu, țară pierdută”, m-am gândit că, dacă vom mai continua ca până acum, vom face praf și pulbere cultura pe care s-a întemeiat istoria Italiei. Iar atunci, patria noastră va fi într-adevăr mândră și pierdută – și noi împreună cu ea.
În toată sala, la parter, în loje, pe intervale, la
balcoane‚ pe scenă chiar, se pornește, un val nesfârșit de aplauze ridicând,
rând pe rând, spectatorii în picioare. Coriștii, rămași care pe scaune, care în
genunchi, îi imită și aplaudă și ei. Maestrul ia din nou cuvântul.
Eu, Muti, am tăcut prea multă vreme. Aș dori acum… ar trebui să-i dăm un sens acestui cânt; fiindcă suntem la noi acasă, în teatrul din capitala noastră, împreună cu un cor ce cântă minunat și care e atât de bine acompaniat, vă propun, dacă sunteți de acord, să cântăm cu toții împreună.
Momentul care a urmat e greu de descris. „Am văzut, va
povesti Muti, grupuri de oameni ridicându-se. Toată Opera de la Roma era în
picioare. Până și corul. A fost un moment magic. În seara aceea, nu a fost doar
o reprezentație cu Nabucco, ci
și o declarație unanimă a teatrului din capitală.”
În timp ce orchestra își acordează în grabă instrumentele,
întors către sală, maestrul ridică bagheta. „Atenție”, murmură Muti, „toți
împreună”. Și toată lumea surâde. Răsună primele note. Spectatorii de la
balcoane își aruncă pliantele, sute de foi plutesc ușor prin aer până ce cad.
Purtat de îndemnul universal al cântului, reluat de miile de voci, corul se
înalță într-un elan de durere, de mânie tristă și de speranță.
Va, pensiero,
sull’ali dorate,
Va, ti posa sui
clivi, sui colli…
La sfârșit, când spectatorii și artiștii aveau toți lacrimi în ochi de emoție, Muti rezumă acest moment de fervoare istorică în câteva cuvinte, dure și tăioase, ca un avertisment al unui „profet al destinului”: „La 9 martie 1842, premiera lui Nabucco i-a îndemnat pe italieni să lupte pentru identitatea și libertatea lor; n-aș vrea ca acest Nabucco, din seara de 12 martie 2011, să fie cântul funebru al culturii.”
Așa spun cărțile. Dezmoșteniții, de Francois-Xavier Bellamy. Editura Cărții de Știință, Cluj.
Un secol de poezie română scrisă de femei (volumul I: 1990-2019). Antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu
(Cartier de colecție nr. 24)
„Primul volum al acestui proiect de cartografiere și
recuperare în tot ce are mai reprezentativ poezia scrisă de femei în limba
română a încercat să acopere o mare parte din ceea ce s-a scris relevant și
decisiv de la debutul în forță al Simonei Popescu până la postările pe blogul
de poezie literepentruvipereblog.wordpress.com al lui Bety Pisică. Am încercat
o revizuire a poeziei din anii ’90 până la noi, selectând din poete care au
transformat discursul poetic în ultimele trei decenii, care și-au câștigat notorietatea
și recunoașterea fie prin cronicile primite, fie prin premii literare, fie prin
impactul direct sau indirect pe care l-au avut în întreg câmpul literar sau în
cadrul plutonului în care s-au afirmat. Nu întâmplător, liberă de cenzura și de
limitările deceniilor antedecembriste, această poezie este una explozivă și
detabuizantă. Se va vedea foarte limpede mai ales în
contribuțiile poetelor douămiiste, unde acest tip de expresie ia o formă
viscerală, acutizată, dar procesul avea deja o istorie.
Următorul volum va include atât zeițe binecunoscute ale literaturii, precum Angela Marinescu, Nora Iuga, Ileana Mălăncioiu, Mariana Marin, cât și multe nume uitate în mod nedrept de către istorie, pe care vrem să le readucem în atenția cititorilor.” (Alina Purcaru, Paula Erizanu)
2. Hipsteri, bobos și clase creative. Volum coordonat de Ciprian State și Dinu Guțu (Colecția de artă)
„Unii îi numesc creativi, alții bobos sau hipsteri. În State ei au
fost inițial copiii răzvrătiți ai încuiatei culturi WASP, mixând elemente de
contracultură a anilor ’60 cu capital cultural, bussines creativ și
meritocrație pe pâine. La noi, un trib urban firav apărut după 2000, fascinat
de cultura indie, electronică și consumul alternativ, se transformă în scurt
timp într-o adevărată clasă în sine, în opoziție cu cultura dominantă a
WASP-ilor noștri, adică baronii depășiți de vremuri și alți membri ai
capitalului local, care nu împărtășesc același mix de aspirații și stil de
viață pe care-l are noua clasă creativă. În Occident, mulți dintre ei îi urăsc
pe Trump, Jerry Springer și Silvio Berlusconi. La noi, pe Liviu Dragnea, Ion
Iliescu sau Mircea Badea.
Băncile își fac programe de creditare pentru aceștia, apar noi partide însetate să-i reprezinte, și inși care făceau parte din cultura de club și a stimulentelor bucureștene acum mai bine de o decadă devin candidați pentru Parlamentul României. Cert este că noile clase creative sunt cele care fac muzica pentru valorile clasei de mijloc urbane în economiile capitaliste, printr-o conciliere (aparent paradoxală) a elementelor de contracultură cu ideea de reușită socioeconomică. Cam așa ca-n afișul în care Bean de la Șuie Paparude privește mândru spre viitor cu noul start-up de sneakers produși local, finanțat de o bancă locală.”
3. Odessa. Geniu și moarte într-un oraș al visurilor, de Charles King. Traducere din engleză de Radu Săndulescu (Cartier istoric)
O istorie fascinantă… O țesătură bogată de romantism, tragedie
și adaptabilitate, Odessa surprinde fiecare nuanță a legendarului oraș
de la Marea Neagră, oferind o fertilă meditație asupra provocărilor permanente
într-un cosmopolis multicultural. (Dorri Olds)
În noua sa lucrare scrupulos documentată, King readuce la viață
istoriile rușilor, evreilor, turcilor, grecilor, italienilor, germanilor și
românilor, care alcătuiesc „orașul în chintesență amestecat” Odessa. Abilitatea
lui King de a devoala secretele orașului – atât frumoase, cât și respingătoare
– oferă o prismă fascinantă prin care acestea să poată fi observate.
(Publishers Weekly)
O carte minunată plină de curaj epic, de o admirabilă erudiție, care face o sagace separare între mit și ceea ce s-a întâmplat în realitate. Capacitatea Odessei de a râde de sine însăși și scepticismul ei evident față de marile narative ale istoriei sunt printre motivele importante de a vă delecta citind despre soarta acestui oraș, sub îndrumarea delicată și vibrantă a lui King. (Peter Demetz)
4. Romania în secolul xx, de Francesco Guida. Traducere din italiană de Dragoș Cojocaru (Cartier istoric)
Potrivit unei cunoscute expresii a istoricului Gheorghe Brătianu, naţiunea română ar reprezenta un miracol istoric. Efectiv, aceasta îşi păstrează o identitate proprie, de altminteri, nu o dată pusă în discuţie, în pofida contactului constant cu popoare într-o anumită măsură diferite de ea, precum şi în ciuda faptului că împrejurările politice şi istorice au complotat mai mereu pentru a împiedica o asemenea realizare. La fel ca în numeroase alte regiuni de pe continentul european, nu sângele şi neamul au fost cele care au prevalat, ci cultura. (Francesco Guida)
5. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac (Cartier popular)
„Tatiana Țîbuleac a reușit un tur de forță cu acest prim roman al ei. Începutul, un overflow de imagini furioase și hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanică de la un punct încolo, furia începe să se domolească, înlocuită de o visătorie paranoidă coagulată în jurul figurii mamei, generând la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decât cele ale Aglajei Veteranyi; iar ultima treime a romanului, în care o mamă bolnavă de cancer și un fiu așteaptă moartea împreună – ei bine, pentru intensitatea ei atât de particulară nu îi pot găsi Tatianei Țîbuleac vreun corespondent. Scurt și intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari așteptări. (Radu Vancu)
6. Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian, ziarist la Cuvîntul, de Laszlo Alexandru (colecția Rotonda)
„Crede cineva, are cineva stupiditatea de a crede că ofalsificare
grosolană poate să suprime o realitate?” (Laszlo Alexandru)
„Laszlo Alexandru s-a apucat de treabă și a scris un volum de eseuri despre același Mihail Sebastian portretizat de Marta Petreu cu 10 ani în urmă. Dar este un volum în oglindă! Laszlo îl citește pe evreul brăilean dornic de afirmare, într-o cheie răsturnată, așa cum, de altfel, sugera chiar Marta Petreu că ar fi posibil. Scrierea lui este alertă, polemic-academică și plină de argumente.” (Alexandru Florian)
7. Socialiștii. O moștenire (1835-1921), de Adi Dohotaru (Cartier istoric)
„Care e miza mea? Am dorit să recuperez într-o manieră critică idei de stânga autohtone pentru a fundamenta curente și politici mai egalitare în spațiul românesc, dominat ideologic de curente neoliberale și neoconservatoare. Recuperarea o fac prin judecăți de valoare în stil indirect, lăsând, pe cât posibil, eroii și faptele să vorbească și nu pe mine într-un discurs avocățesc ori judecătoresc, așa cum e tentată istoriografia autohtonă. Deși tentația moralizării ori disculpării există și ea, sper că am reușit ca judecățile mele de valoare directe să fie subordonate celor indirecte. Cum stânga este asociată interesat la noi comunismului sovietic ori actualului Partid Social-Democrat, am studiat socialismul autohton de secol XIX și de la începutul secolului al XX-lea, pentru a arăta rădăcinile democratice ale socialismului. Cartea se adresează nu doar unui public academic presupus neutru, ci și celor care se revendică de la idei și moșteniri «de stânga», indiferent dacă sunt socialiști, anarhiști, social-democrați, progresiști, social-liberali, feministe, seculariști ori ecologiști.” (Adi Dohotaru)
8. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac (Cartier popular)
„Tatiana Țîbuleac revine,
în forță, într-un alt context și la un alt nivel, la tema maternă, a copilului
iubit/neiubit, a consecințelor tragice ale „neiubirii“, a remușcării, într-o
carte la fel de tulburătoare ca și Vara în care mama a avut ochii verzi.
Orfana care descoperă un Chișinău multicultural a fost înfiată dintr-un
orfelinat sătesc de o femeie singură și ambițioasă, care vrea să-i ofere un
viitor prosper ori poate cumpărată ca mână de lucru și exploatată la fel de
nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc și după lectura
pasionantă a acestui roman de formație a unei fete care crește între două limbi
și două culturi, în anii când se schimbă frontierele și sistemele politice. Grădina
de sticlă reconfirmă intrarea în literatura de azi a unei scriitoare pe cât
de talentate, pe atât de inteligente, care știe să alieze cruzimea observației
și compasiunea față de suferință, scoțând la iveală tragedia destinelor și
frumusețea vieții.” (Gabriela Adameșteanu)
„Tatiana Țîbuleac e o povestașă paradoxală. Ea știe, ca foarte puține scriitoare române contemporane, că „o poveste nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate“. Mai știe că atunci când exiști „între coastele moi și fermecate ale poveștii“, adică între povestitor și eroul povestirii, ajungi să te împaci „cu răul și cu durerea, cu bolile și cu trădările“. Dacă în Vara în care mama a avut ochii verzi Tatiana Țîbuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectivă fragil-masculină, în noul său roman ea povestește o lume aflată pe granița mișcătoare dintre coagulare și dezagregare, dintre Rusia și Europa, dintre luptă și fatalitate. Grădina de sticlă este, în mai multe feluri, romanul unei întregi generații feminine și al unei povestitoare pe cât de autentice, pe atât de surprinzătoare.” (Simona Sora)
9. Cuvintelor, necuvintelor, de Nichita Stănescu. Poeme alese de Matei Vișniec (Cartier de colecție nr.15)
„Limbajul poetic inventat de Nichita era în acelaşi timp un nou continent, dar şi un mijloc de navigaţie. Mai mult decât oricare alt poet, de la Nichita am învăţat că poezia poate fi busolă şi instrument de cunoaştere, ritual şi mister, explorare a sinelui şi bucurie de a trăi, formă de libertate şi mijloc de eliberare, zbor planat peste toate celelalte discipline ale spiritului şi expresie a tot ceea ce simţurile şi creierul pot produce mai frumos şi mai subtil împreună.” (Matei Vișniec)
10. înainte ca ochiul să-și fi terminat privirea, de Nora Iuga. Poeme alese de Rita Chirian (Cartier de colecție nr.22)
„Poetă de avataruri, Nora Iuga așază semnul egalității între
fenomene de o derutantă diversitate. De aceea, constructul insolitează, însă
drumul pe care îl parcurge nu este de la obiect la subiect – acesta reducând
totul la dimensiunile lui –, ci de la subiect la obiect, ca act al descoperirii
și al cartografierii. Versul se obscurizează, aparentul dicteu automat
inervează simțurile, onirismul îndepărtează pe cei nechemați; dar, dincolo de
scenografia de improvizații, în spatele pletorei divagante, se coagulează o
râvnă pentru enormități și teribilități. (…) De aceea, discursul se desface pe
o spirală desfășurată în toate planurile temporale și senzoriale, în fotograme
care suprapun cadre cu totul opozabile, ceea ce poate îngreuna
lectura. Dar este un efort pe care i-l îngăduim acestei poezii
tinere, dionisiace, congestionate.” (Rita Chirian)
Vinerea
neagră este a patra zi de vineri a lunii noiembrie. Așa zice tradiția. Tradiția
mai constată că în vinerea neagră
marile magazine vând mărfurile la reduceri substanțiale.
Vineri,
22 noiembrie, cărțile Cartier se vor
vinde la jumătate de preț în
Librăriile online Cartier: shop.cartier.md
.
Program:
de la ora 00.00 până la ora 24.00.
Achitarea
se face prin card bancar și cash, la primire. Livrare gratuită pentru comenzi
mai mari de 250 MDL pe teritoriul Republicii Moldova.
Recomandăm
din oficiu și fără regrete pentru dvs doar câteva titluri:
Jurnal la
sfârșitul lumii de
Vasile Ernu(colecția Rotonda)
Lagărul 33 de Lilia
Bicec-Zanardelli (colecția Rotonda)
Hipsteri, bobos și
clase creative de
Ciprian State și Dinu Guțu (colecția de artă)
Moldova: oameni,
locuri, bucătărie și vin de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov (colecția de
artă)
România în secolul
XX
de Francesco Guida (colecția Cartier istoric)
Rusia la răspântie
de
Oleg Serebrian(colecția Cartier
istoric)
Eseu asupra
încremenirii. O istorie subiectivă a Republicii Moldova de Iulian Fruntașu (colecția Cartier istoric)
Grădina de sticlă de Tatiana
Țîbuleac (colecția Cartier popular)
Unchiul din Paris de Aureliu Busuioc
(colecția Cartier popular)
Revolta lui Atlas de Ayn Rand
(colecția Cartier popular)
Cerul alege de Grigore Vieru
(colecția Cartier popular)
Un secol de poezie
română scrisă de femei. O antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu (Cartier de colecție)
Nora Iuga. Poeme
alese
de Rita Chirian (Cartier de colecție)
Albinuța de Grigore Vieru
și Lică Sainciuc (colecția Cartier codobelc)
Șansa lui Bilețel de Victoria
Pătrașcu și Zelmira Szabo (colecția Cartier codobelc)
Sunt
peste 300 de titluri de carte pentru copii, beletristică contemporană și
clasică, enciclopedii, dicționare, carte pentru adolescenți, carte de artă,
carte de istorie și antropologie, poezie clasică și contemporană, care pot face
cu cinste o bună bibliotecă.
Cărțile
se vor vinde în limita stocului disponibil.
Editura
Cartier lucrează de câțiva ani doar cu tiraje scurte. Din respect pentru
natură. Și pentru viitorul copiilor noștri.
Comentarii recente