Mulțumim tuturor celor care au reacționat la rugămintea și dilema noastră. Am zis și rămân convins că cititorul Cartier e un cititor atent, cu gusturi alese, cu păreri argumentate. Ne-ați fost de mare ajutor. Votanții s-au împărțit în juma-juma aici, pe blog, pe pagina Editurii Cartier, pe pagina Librăriile Cartier, pe contul meu.
Copiii editurii, cu care ne-am consultat, de asemenea, au împărțit coperțile în juma-juma. Camelia, fiica Ruxandei, a dat răspunsul exact. „Da” pentru ambele coperți.
Dilema noastră a fost rezolvată. Suntem un popor hotărât.
Democratic vom face două coperți: 500 de exemplare copertă roșie, 500 exemplare copertă albastră. Va fi trandafirul și privighetoarea.
Acum dilema e la Camera Națională a Cărții: cum dai două ISBN-uri pentru o carte, ce notezi în paranteză după fiecare ISBN de pe pagina tehnică?
Avem o traducere nouă, din engleză, excelentă, făcută de Lavinia Braniște din povestea lui Oscar Wilde Privighetoarea și trandafirul.
Avem ilustrațiile excelente ale Ancăi Smărăndache.
Avem două coperți. Una roșie, alta albastră. Și ne batem capul cu care să ieșim în lume.
Cu cea roșie? Sau cea albastră?
Cititorul nostru este mai înțelept ca noi. Iar eu nu pot să fiu ca un director de editură românească, care le cerea graficienilor cinci modele de copertă. Ca el să poată alege. Atunci când faci cinci modele de copertă, înseamnă că nu ai încredere în ilustratorul cu care lucrezi. Iar el nu are încredere în tine ca director. Și nu face nicio copertă cu tragere de inimă.
Aici s-au întâmplat două coperți. Atât. Cerem votul vostru. Subiectiv. Și onest. E ca un referendum consultativ.
Bunică-mea, care m-a crescut, a fost cuzistă. La școală învățam ode dedicate lui Lenin, acasă aveam lecțiile de istorie ale bunilor români și ale celorlalți, unii mai răi ca hunii barbari.
Biserica din sat era închisă. Dar curtea bisericii era un loc excelent pentru copiii cu praștii. Erau mulți hulubi. Vânatul hulubilor era ocupația inocentă a pionierilor sovietici în zilele de duminică. Zidurile erau înalte. Nu puteai intra pe poarta centrală. Te vedea lumea. Intram pe o crăpătura de la poarta din spate. Și curtea bisericii din centrul satului se transforma în cea mai ascunsă cetate a lumii.
Într-o duminică poarta centrală a curții bisericii era vraiște. Ușa centrală, cele patru uși laterale ale bisericii erau vraiște. Lumea din sat intra în biserică cu mâinile goale. Și ieșea cu icoane, țoale, icoane, scaune, lavițe. Am fost uimiți. Chiar dacă biserica era încuiată, noi am găsit cum să intrăm în ea pe când niciun om din sat nu intra. Eram un pic derutați. În biserica noastră, de unde noi n-am scos nimic duminici, ani la rând, decât hulubii uciși de noi, care cădeau de pe clopotniță în altar, oamenii intrau și scoteau totul.
Am intrat și noi. Aveam vreo 12 ani. Poate mai puțini. Unii dintre noi s-au dus după icoanele ce-au mai rămas. Eu am luat de sus, dintr-o cămară, de lângă clopotniță, un maldăr de reviste și ziare. Din 1939, 1940, 1941, 1942. Cred că era Lumina și Buna Vestire. Revistele se deschideau cu ode dedicate lui Antonescu, Hitler… Erau ca și odele din manualele de literatură. Dar cele din manual erau obișnuite. Lenin. Partid. Caractere chirilice. Cuvintele erau oarbe. Trebuiai să le înveți pe de rost. Aici simțeai aerul limbii ca o dimineață de vară cu ceață. Proaspăt. Verde. Erau versuri semnate de Radu Gyr. Erau și alți semnatari. Dar am reținut acest Gyr. M-am bucurat de el câteva zile. Până cuvintele proaspete ale lui Gyr și ceilalți s-au transformat în aceleași cuvinte-ghiulea din odele poeților moldoveni din manualul de literatură.
Atunci m-am lecuit de toate odele. Și cele care trebuia să le învăț pe de rost. Și cele pe care le-am citit din plăcere. Atunci m-am lecuit de fascism. Și fascismul de dreapta, și fascismul de stânga, ultimul alintat și cu numele gingaș de comunism. Avea să aflu mai târziu. Citind IstoriaGărzii de Fier. Un fascism românesc, de Traian Sandu. Și urmărind reacția dureroasă a publicului la acest „un fascism românesc.”
Mi-am făcut lecția de rock sovietic în vara lui 1985. După Munții Ural. Profesor mi-a fost Sașa Cernâh. Eram tânăr și sănătos. Mă iubeau roiurile de țânțari din mlaștinile Siberiei de sud. Purtam ghimnastiorci după modelul Armatei Roșii din al Doilea Război Mondial, aveam cizme cu două numere mai mari. Și era o vară al naibii de caldă.
Curățatul cartofilor pentru cele câteva mii de guri se făcea noaptea. Începeam la 10 seara, după stingere. Cuțitele pentru curățat erau niște lame improvizate, fără mâner. O movilă imensă de pământ & cartofi. Sașa Cernâh era din Piter. Scund, negricios, cu o privire ascuțită. Avea ghitară cu șase strune. De aia n-avea nevoie niciodată de lamă. Și nici de curățat cartofi. Curățam noi norma lui.
Era enciclopedia rockului din Piter. Cu o voce un pic răgușită.
Ridica bărbia și privea peste noi, atunci când cânta „aluminevâie ogurțâ na brezentovom pole”. E Kino. Cu Victor Țoi. După fiecare cântec ne făcea licbez. Unde a fost cântată, unde a ascultat-o el, cine e Kino, cine e Țoi, când l-a văzut, când și unde a băut cu el.
Își subția vocea, punea metal în ea, când cânta din Krematorii. Apoi trecea prin Mike Naumenko, prin Televizor, prin Acvarium, prin Bașlaciov, prin DDT, prin Piknik, prin Alisa. Și iar revenea la Televizor. Avea o slăbiciune pentru ei.
Sașa Cernâh era un om fericit. I-a ascultat pe viu pe toți. În subsoluri, în case de cultură, la șuiete. În Piter.
Noi eram fericiți. În nopțile din vara lui 1985. Îl ascultam pe Sașa Cernâh, la doi pași de noi, cum cântă Victor Țoi, Aleksandr Bașlaciov, Borea Grebenșcikov, Mike Naumenko, Serioja Cigrakov, Iura Șevciuk.
Când am terminat școala de sergenți, comisarul, printre alte instrucțiuni cum trebuie să creștem adevărații soldați ai patriei sovietice, ne-a dat și trei foi A4 cu lista grupurilor rock interzise. Era lista completă a lui Sașa Cernâh. Suplimentar mai apăreau câteva grupe din Sverdlovsk, Lvov și Moscova.
Sașa Cernâh nu iubea moscoviții. Și nici grupele lor rock. Care nici nu erau rock. Erau stileaghi.
Leto lui Kiril Serebrennikov a ajuns la București. Filmul e despre rockul din Piter. Făcut de un moscovit.
Mâine, la Moldexpo, începe Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Adolescenți.
La primele ediții editorii mai făceau cărțile pentru copii pe foi de calc, suprapunându-le după cele 4 culori CMYK. Tirajele erau de cel puțin 5 000 exemplare. 10 000 exemplare era tirajul obișnuit. Prețurile erau de sub 10 lei. Punctele erau cât ouăle de prepeliță.
În cele 22 de ediții organizatorii au acordat aproape 500 de premii. Dacă vă uitați prin debara, atunci ați putea da și voi de o diplomă de la Salon.
La ediția a XXIII-a tirajele cărților pentru copii sunt în mod obișnuit de 1000 de exemplare. Prețurile sunt sub 100 de lei. Imaginile sunt transmise digital. Au dispărut și formele din tipografii. Punctele sunt mici, ochiul nici nu le observă. Iar dacă nu vă spuneam de ele, atunci nici nu știați că pe o pagină sunt sute de mii de puncte.
Cărțile au început să fie frumoase. Copii au început să fie tot mai puțini. Mâine vine și ploaia.
Cea mai tare negociere politică s-a încheiat. Cu binecuvântări ortodoxe. La Athos. La Patriarhul Kiril. Cu gândul la oameni. Cea mai numeroasă fracțiune se alege sau se va alege cu două ministere extrem de importante: apărarea și externele. Și un speaker. Probabil, și SIS-ul. Fără procuror. Procurorul rămâne independent, ales în urma unui concurs.
Puterea de convingere și capacitățile de negociatori a PD-ului pot intra în crestomațiile de literatură motivațională (cea mai inutilă literatură, dar la mare căutare).
Spectacolul a fost jucat în câteva acte exact așa cum a vrut PD-ul.
Mixtul.
Apoi bugetul de 5 milioane ale socialiștilor în campanie. Oficial, la prezidențiale, Dodon a cheltuit 6,5 milioane de lei. Nu intră într-o campanie importantă cel mai mare partid (și unul bogat) cu un buget de începător.
Oferta generoasă a PD-ului pentru ACUM.
Voronin cu declarații și presiuni pentru Dodon.
Bâlbâiala ACUM. Naivitatea celor cu gura mare din societatea civilă care credeau în povești cu zâne și alianțe tehnice ACUM & socialiștii, inclusiv unii dintre marcanții blocului ACUM.
Pro Moldova și griji sociale ale PD-ului.
Sondaj sociologic cu o aprobare a peste 30 la sută pentru o coaliție dintre PD și PSRM.
Limba rusă ca limbă de comunicare. E ca sperietoare de la harbuzărie: o scoatem la sezon.
Doar două neclarități:
socialiștii au tras țeapă Moscovei sau am fost vânduți ca suflete moarte și încă nu știm?
Spectacolul e pe sfârșite.
Până în paști avem guvern. Program. Țara trebuie condusă cu frică de Dumnezeu și cu ochii la zodii.
„Sunteți mulțumiți de rezultate?”, zice Dodon, președinte (2016 – 2021) al Republicii Moldova, țară în Europa de est (1991 – 2027). „Un alt 7 aprilie, rușinos și fără sens, nu trebuie să se mai repete.”
„Esenţialul este să numeşti corect lucrurile,” zice Confucius. „Dacă denumirile nu sunt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte.”
Inițial am semnat un contract. Pentru o serie de patru romane erotice. De Lola Majeure. E vorba de noul roman Cârtița. Și edițiile noi din Șapte zile în rai, Dirty Vera Cruz, Sweet Vera Cruz.
Apoi tot am căutat o soluție pentru o nouă colecție. Am discutat democratic și am convenit pentru Cartier Night.
Am hotărât dictatorial: Cartier de noapte.
Elaborăm stilistica oglinzii paginii, designul seriei. Ca să prindem sezonul estival. Pentru verilii și verilele care au mai rămas. Expansiunea Spaniei în 1492 a început de la patul conjugal regal. Când după decenii de regi impotenți și bătrâni, coroana Castiliei și Leonului i-a revenit Isabellei și soțului său, Ferdinand al II-lea de Aragon, mari iubăreți.
În 2018 în Republica Moldova s-au născut 33 de mii de copii. Acum 30 de ani cernoziomul acesta dădea 130 de mii de nou-născuți.
Oamenii care iubesc sunt liberi. Vedeți statistica de mai sus.
În 2013 apărea sub egida Academiei de Științe din Moldova, tipărită la Tipografia Centrală din Chișinău, cartea Mănăstiri și schituri din Republica Moldova. Lucrarea de 800 de pagini îl avea ca inițiator și coordonator pe academicianul Andrei Eșanu.
Colectivul de autori e de aproape o pagină.
Citim ISBN-ul lucrării. Codul 4389 este atribuit Bibliotecii Științifice „Andrei Lupan” a AȘM. În Bibliografia Națională ISBN-ul este cel indicat în pagina tehnică.
Peste câteva luni de la apariția Mănăstirilor și schiturilor din Republica Moldova apare o nouă carte cu titlul Mănăstiri și schituri din Republica Moldova. Coperta e identică cu cea din prima ediție. Apare și mâna lui Dumnezeu. Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. Apar 200 de ani jubiliari pentru ortodoxia Întregii Moldove. Creștinarea locuitorilor de pe aici de Sfântul Andrei încă din secolul III e din alt Dumnezeu.
Apare binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir. Dispare lista de autori. Academia de Științe a Moldovei a rămas. Și Institutul de Studii Enciclopedice. Anul ediției e același: 2013.
Apare și unsul lui Dumnezeu: Vadim Cheibaș, secretarul mitropoliei. Dispare coordonatorul Andrei Eșanu și autorii volumului. Apare redactorul științific Andrei Eșanu.
ISBN-ul rămâne identic ca la ediția precedentă. Conform cutumei editoriale, atunci când în loc de un autor apare altul, atunci când apare o binecuvântare dumnezeiască în locul autorului, se cere o nouă ediție, cu un nou ISBN. Binecuvântarea intră la date bibliografice.
Andrei Eșanu e un om cumsecade. Așteaptă o explicație. Din 2013.
Comentarii recente