Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

Mă-nclin autorilor Cartier care au fost alături de noi și de cititorii noștri în ziua de vineri, când cărțile Cartier s-au vândut cu 50 la sută reduceri. Sper cititorii noștri să se bucure o bună habă de vreme de chilipir.

Cele mai vândute cărți au fost:

  1. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac (Cartier popular)
  2. Frunze de dor, de Ion Druță (Cartier popular)
  3. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țăbuleac (Cartier popular)
  4. Ultima amantă a lui Cioran, de Constantin Cheianu (Rotonda)
  5. Singur în fața dragostei, de Aureliu Busuioc (Cartier popular)
  6. Wodemar, de Oleg Serebrian (Rotonda)
  7. Clopotnița, de Ion Druță (Cartier popular)
  8. Povara bunătății noastre, de Ion Druță (Cartier popular)
  9. Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov (Art)
  10. Biserica Albă, de Ion Druță (Cartier popular)

Cele mai vândute cărți pentru copii (colecția Codobelc):

  1. Albinuța, de Grigore Vieru. Desene de Lică Sainciuc
  2. Balada celor cinci motănași, de Ion Druță. Ilustrații de Mihaela Paraschivu
  3. Din lumea celor care nu cuvântă, de Emil Brumaru
  4. Mama, de Grigore Vieru. Ilustrații de Igor Vieru
  5. Scara secretă, de Jill Barclem
  6. Poveste de iarnă, de Jill Barklem
  7. Alfabetul cu povești, de Lică Sainciuc
  8. Cel patru aripi ale bunicii, de Robert Șerban. Ilustrații de Oana Ispir
  9. Povestea furnicii, de Ion Druță. Ilustrații de Silvia Olteanu
  10. Regele Piticuț, de Radu Vancu. Ilustrații de Irina Dobrescu

 

 

Gheorghe Erizanu

  1. Divina comedie, de Dante
  2. Revolta lui Atlas. Noncontradicția, de Ayn Rand
  3. Soacra cu trei nurori, de Ion Creangă. Ilustrații de Igor Vieru
  4. Acolo unde curg râuri de lapte și miere, de Vladimir Lorcenkov
  5. Ciuleandra, de Liviu Rebreanu
  6. Dificila Unire, de Alberto Basciani
  7. Povestea lui Harap Alb, de Ion Creangă. ilustrații de Igor Vieru
  8. Revolta lui Atlas. Ori – ori, de Ayn Rand

Sunt cele mai vândute cărți digitale în noiembrie.

Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți pentru copii în noiembrie, în Librăriile Cartier, au fost:

  1. Albinuța, de Grigore Vieru. Desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  2. Alfabetul cu povești, de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  3. Povestea furnicii, de Ion Druță. Ilustrații de Silvia Olteanu. Editura Cartier
  4. Balada celor cinci motănași, de Ion Druță. Ilustrații de Mihaela Paraschivu. Editura Cartier
  5. Călătoria lui Medilo, de Ioana Nicolaie. Ilustrații de Sidonia Călin. Editura Cartier
  6. Povestea codrului, de Mihai Eminescu. Ilustrații de Igor Vieru
  7. Iarna, de Grigore Vieru. Ilustrații de Veronica Neacșu. Editura Cartier
  8. Poveste de iarnă, de Jill Barklem. Editura Cartier
  9. Cele patru aripi ale bunicii, de Robert Șerban. Ilustrații de Oana Ispir. Editura Cartier
  10. Melcușorul, de Lavinia Braniște. Ilustrații de Veronica Neacșu. Editura Cartier

Colecția Cartier codobelc, top 10 noiembrie, a fost desemnată drept cea mai frumoasă colecție în cadrul Celor mai frumoase cărți din România în 2018.

 

Salvează

Gheorghe Erizanu

Noiembrie a fost o lună plină pentru noi. Cu lansări la Gaudeamus, Muzeul Țăranului Român, Premiul de Excelență a Târgului de Carte Gaudeamus, Premiul PEN România pentru volumul Maeștrii unei arte muribunde de Claudiu Komartin, patru nominalizări dintre cele 33 Cele Mai Frumoase Cărți din România 2018, expoziția cu fotografiile lui Zaharia Cușnir la Cluj, două nominalizări – Tatiana Țîbuleac & Emanuela Iurkin – pentru prima ediție a Premiilor Sofia Nădejde – Literatura Scrisă de Femei.

„Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin”, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov. Editura Cartier

Cele mai vândute cărți în Librăriile Cartier în noiembrie crt.:

  1. Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov. Editura Cartier
  2. Ultima amantă a lui Cioran, de Constantin Cheianu. Editura Cartier
  3. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  4. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Ediția 2018. Editura Cartier
  5. Woldemar, de Oleg Serebrian. Editura Cartier
  6. De la dictatură la democrație, de Gene Sharp. Editura Cartier
  7. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  8. Te blestem să te îndrăgostești de mine! de Nicola Dabija. Editura pentru Literatură și Artă
  9. Căsuța de la Răscruce, de Ion Druță. Editura Cartier
  10. Dați totul la o parte ca să văd, de Eugen Cioclea. poeme alese de Em.Galaicu-Păun. Editura Cartier

Dacă privim antropologic topul, atunci apare o carte neașteptată. Nu vorbesc de Codul de procedură civilă. E între Woldemar-ul lui Oleg Serebrian și Vara… Tatianei Țîbuleac. E vorba de cartea lui Gene Sharp. E cartea-coșmar al oricărui dictator. Cu țară mare. Sau cu țară mică.

Lumea citește un cadru conceptual pentru câștigarea libertății.

Salvează

Gheorghe Erizanu

Vineri, 7 decembrie crt, Moș Niculae vă pune în cizme cărțile Cartier la jumătate de preț în Librăriile Cartier din Chișinău (Librăria din Centru, bdul Ștefan cel Mare nr.126 și Librăria din Hol, str.București nr.68).

Librăriile vor avea un program special: de la ora 9.00 până la ora 21.00.

Autorii și redactorii Cartier Vă vor ajuta să alegeți cărțile bune, să faceți economii pentru alte dichisuri, vor oferi autografe.

Printre cărțile lui Moș Niculae sunt și cele mai proaspete Cele Mai Frumoase Cărți din România (premiile au fost decernate la București pe 3 decembrie crt):

Ooooo poveste de iubire de Victoria Pătrașcu cu ilustrații de Veronica Neacșu (Cartier Codobelc);

Regele Piticuț de Radu Vancu cu ilustrații de Irina Dobrescu (Cartier codobelc);

Catrina și Marele Domn-Somn de Alina Purcaru cu ilustrații de Mihaela Paraschivu.

Recomandăm din oficiu și fără regrete pentru dvs doar câteva titluri:

Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin de Angela Brașoveanu & Roman Rybaleov (colecția C(art)ier),

Dificila Unire de Alberto Basciani (colecția Cartier istoric),

Numele tău de Grigore Vieru (colecția Cartier de colecție),

Acolo unde curg râuri de lapte și miere de Vladimir Lorcenkov (colecția Biblioteca deschisă),

Ultima amantă a lui Cioran de Constantin Cheianu (colecția Rotonda),

Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac (colecția Cartier popular),

Călătoria lui Medilo de Ioana Nicolaie (colecția Cartier codobelc).

Sunt peste 300 de titluri de carte pentru copii, beletristică contemporană și clasică, carte pentru adolescenți, carte de artă, carte de istorie și antropologie, poezie clasică și contemporană, care pot face cu cinste o bună bibliotecă sau un cadou pentru sărbătorile de iarnă.

Suntem la a șaptea ediție.

Cărțile se vor vinde în limita stocului disponibil.

Editura Cartier lucrează de câțiva ani doar cu tiraje scurte. Din respect pentru natură. Și pentru viitorul copiilor noștri.

În decembrie Librăriile Cartier vând toate cărțile cu o reducere de 10 la sută. Sunt cărți Humanitas, Trei, Polirom, Curtea Veche, Rao, Nemira, Girasol, Flamingo. Peste 20 de mii de titluri.

Gheorghe Erizanu

A fost făcută publică lista scurtă pentru prima ediție a Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei. E o listă excelentă, care onorează literatura română. I-ar plăcea până și lui Titu Maiorescu.

Juriul, din care fac parte Graţiela Benga-Ţuţuianu, Cosmin Ciotloș, Mihai Iovănel, Andreea Grinea Mironescu și Adriana Stan, a desemnat cărțile nominalizate la cele patru categorii pentru prima ediție a Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei.

Astfel, la categoria Poezie au fost nominalizate următoarele titluri:
foloase necuvenite de Teodora Coman, Casa de Editură Max Blecher 2017
Borderline de Ana Dragu, Charmider, 2017
cele mai mici proze de Doina Ioanid, Nemira, 2017
Beatitudine (eseu politic) de Cosmina Moroșan, Nemira, 2017
Charles Dickens de Olga Ștefan, frACTalia, 2017.

La categoria Proză au intrat pe lista scurtă următoarele titluri:
Fontana di Trevi de Gabriela Adamesteanu, Polirom, 2018
Pelinul negru de Ioana Nicolaie, Polirom, 2017
Supa de la miezul nopții de Marta Petreu, Polirom, 2017
O formă de viață necunoscută de Andreea Răsuceanu, Humanitas, 2018
Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac, Cartier, 2018.

La categoria Debut-Poezie, juriul a nominalizat următoarele cărți:
blister de Gabriela Feceoru, Cartea Românească, 2017
KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie de Juliana Lvngu, frACTalia, 2018
teritorii de Cristina Stancu, Tracus Arte, 2017.

La categoria Debut-Proză, au fost nominalizate cărțile:
Câinele de bronz de Emanuela Iurkin, Cartier, 2018
Un cal într-o mare de lebede de Raluca Nagy, Nemira, 2018
În spatele blocului de Mara Wagner, Nemira, 2017.

Juriul a ales din cărți publicate în 2017 și 2018, urmând ca volumele apărute începând de la Târgul de Carte Gaudeamus până la finalul anului să intre în competiție pentru ediția următoare a Galei. Enumerarea titlurilor nominalizate este făcută alfabetic, premiile urmând a fi decise în cursul zilei de 10 decembrie pentru a fi decernate în cadrul Galei care se va desfășura în aceeași zi, începând cu ora 19.00, la Rezidența Scena9 din București.

Tot în cadrul Galei va fi decernat un Premiu Special pentru Inovație și Contribuții Deosebite Aduse Literaturii. Anul acesta, membrii juriul și echipa organizatoare au decis ca acest premiu să-i fie decernat prozatoarei Adriana Bittel.

Gala Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei – ediția I este un proiect al Asociației ART NO MORE.
Co-finanțator: Fundația9.
Parteneri: Rezidența Scena9, Goethe Institut, Black Button Books, Colegiul Național George Coșbuc, Zarea, Dora Bloom, Cofetăria Claus, Kfea.ro.
Parteneri media: Radio România Cultural, DLITE, PEN România, Scena9, crevice.ro, elenaborras.com.

Gheorghe Erizanu

Yani Kapu e numele remorcherului ucrainean peste care a intrat nava militară rusă. În limba tătarilor din Crimeea „yani kapu”, după dicționarul Nevzorov, înseamnă „noile porți”. Se zice, că această denumire tătară a fost o provocare cu bună știință de partea ucraineană.

Cuvântul de legătură „blea”, utilizat cu atâta fervoare de către comandantul navei militare ruse în manevrele sale din „lupta navală” ruso-ucraineană, de asemenea e de origine tătară. A intrat în limba rusă în timpul când actuala Rusie apărea pe hărți cu denumirea de Tartaria. Și de atunci a rămas ca liantul divin, cuvântul de legătură, care poate apărea oriunde în rusă. E virilitatea limbii ruse.

Hărțile sunt din Povestea și tocmala altor țări ce sunt primprejur cum nu se cade să nu pomenim fiindu-ne vecini de aproape, de Grigore Ureche. Înlesnită pentru a se putea ceti în vacul XXI & frumos împodobită cu șase hărți și alte zugrăveli de către Lică Sainciuc. Apărută în colecția Cartier codobelc în august 2017.

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți de pe librăria online Cartier în Vinerea neagră. Achitări doar cu cardul. Doar o singură zi. Cu reduceri pe bune. Din respect față de cititorul nostru.

„Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin”, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov. Editura Cartier

Din același respect zic: Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin sunt ultimele exemplare. În nici trei luni am vândut 1967 de exemplare din două ediții.

Top vânzări Cartier:

  1. Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov
  2. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac
  3. Ultima amantă a lui Cioran, de Constantin Cheianu
  4. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac
  5. Woldemar, de Oleg Serebrian
  6. Codul de procedură civilă. Ediția 2018
  7. Căsuța de la Răscruce, de Ion Druță
  8. Zbor frânt, de Vladimir Beșleagă
  9. Cântecul mării, de Oleg Serebrian
  10. Globalizare, democrație și terorism, de Eric Hobsbawm

Top vânzări carte pentru copii:

  1. Povestea furnicii, de Ion Druță. Ilustrații de Silvia Olteanu
  2. Balada celor cinci motănași, de Ion Druță. Ilustrații de Mihaela Paraschivu
  3. Albinuța, de Grigore Vieru. Desene de Lică Sainciuc
  4. Povestea codrului, de Mihai Eminescu. Ilustrații de Igor Vieru
  5. Iarna, de Grigore Vieru. Ilustrații de Veronica Neacșu
  6. Cele patru aripi ale bunicii, de Robert Șerban. Ilustrații de Oana Ispir
  7. Poveste de iarnă, de Jill Barklem
  8. Alfabetul cu povești, de Lică Sainciuc
  9. Călătoria lui Medilo, de Ioana Nicolaie. Ilustrații de Sidonia Călin
  10. Cele mai frumoase flori, de Grigore Vieru. Ilustrații de Oana Ispir

 

Gheorghe Erizanu

Era o zi de luni, 20 februarie. Alegerile parlamentare vor fi pe 5 martie. În încăpere erau domnul Krupp, domnul Opel și alți 22 de domni, reprezentanți de frunte ai industriei germane. Era și președintele parlamentului. A intrat cancelarul. A ținut un discurs: trebuie de pus capăt unui guvern slab, să înlăturăm amenințarea comunistă, să desființăm sindicatele astfel încât fiecare dintre voi să fie propriul stăpân în propria întreprindere. Cancelarul a plecat. Apoi președintele parlamentului a zis: e o situație unică de a ieși din impas, partidul nostru nu are bani pentru alegeri. E nevoie de bani. „Bătrânii industriași păreau ușurați.” Gustav Krupp a vărsat un milion. Ceilalți 23 au dat fiecare câteva sute de mii. A fost strânsă o sumă frumoasă pentru partid.

Președintele Parlamentului era Hermann Goring. Cancelar: Adolf Hitler.

Acele alegeri din 5 martie 1933 au fost ultimele. În curând, n-avea să mai existe nici Adunarea Națională, nici președintele țării, iar peste câțiva ani nici sediul Parlamentului.

Apoi a fost acea vânătoarea. Invitat: distinsul lord Halifax, președintele Consiliului de Coroană al Marii Britanii. Gazdă: Hermann Goring, ministrul Aviației, comandantul Luftwaffe,  ministru al Pădurii și Vânătorii, președintele defunctului Reichstag, creatorul Gestapoului. Era după ce avioanele legiunii Concord au șters de pe fața pământului orășelul catalan Guernica, după anexarea provinciei Saar, după remitalizarea Renaniei.

Pe 12 februarie 1938 cancelarul Schuschnigg, care conducea autoritar Austria ca și predecesorul său, a fost invitat la reședința Berghof, unde Hitler a urlat, l-a umilit, i-a înaintat condiții de vasal, iar cancelarul de la Viena a încercat la început să nu-l supere, apoi a semnat acordul pe care n-avea dreptul juridic să-l semneze (era prerogativa președintelui). Președintele Miklas, cu câteva ore înainte de expirarea ultimatumului german a semnat totuși: amnistierea asasinilor fostului cancelar, numirea persoanelor indicate de către nemți în funcții ministeriale (inclusiv un cumnat de-al lui Goring). În ceasul al 12-lea, după micile compromisuri, cu o Austrie ștearsă de pe harta politică, cancelarul Schuschnigg, cerând sprijinul socialiștilor, scoși în afara legii cu patru ani în urmă, anunță un referendum pentru independența țării. Pe 11 martie, într-o zi de vineri, cancelarul Schuschnigg este trezit la 5 dimineața. Avea să fie cea mai lungă zi din viața sa. Nemții începuse ample manevre militare în apropiere de Zalzburg. Hitler ceru demisia imediată a lui Schuschnigg. Care a ezitat. Ca în ultimul moment să demisioneze. Dar surpriza vine de la ștersul președinte Miklas, care nu-i acceptă demisia. Firește, după presiuni, spre seară acceptă demisia. Dar refuză categoric să-l numească cancelar pe Seyss-Inquart, ales de Hitler. Pentru ochii lumii, nemții aveau să-l roage pe Seyss-Inquart, ministru de interne, să invite armata germană în frumoasa Austrie. Dar, paradox, Seyss-Inquart, omul lui Hitler, nu trimite invitația. Nemții îi ticluiesc textul. Seyss-Inquart trebuie doar s-o semneze. Dar nu o semnează. La miezul nopții președintele Miklas îl numește cancelar pe Seyss-Inquart.

A doua zi, la Londra, ambasadorul Ribbentrop l-a invitat pe premierul Chamberlain pentru prânzul de adio. Era promovat în funcția de ministru de extetrne. Chamberlain, proprietar al mai multor apartamente, îi închiria unul, cel din Eaton Scuare, contra cost, ambasadorului german.

Horoscopul zilei de 12 martie 1938 indica o zi minunată pentru Balanță, Rac și Scorpion. Nefastă pentru ceilalți. Austriecii așteptau sosirea naziștilor cu nerăbdare. Dar Blitzkriegul, inventat de Guderian, avea să fie un dezastru în Austria. Convoiul de blindate germane a intrat în pană. O armată întreagă intrată în pană.  O paradă fără tancuri nu e o paradă. Tancurile germane au fost încărcate în eșaloane și duse la Viena. Pentru paradă. Hitler și-a ținut discursul vienez pe 15 martie.

Pe 29 septembrie 1938 avea loc conferința de pace de la Munchen cu cei patru șefi de stat: francezul Daladier, britanicul Chamberlain, italianul Mussolini și germanul Hitler.

Cehoslovacia a fost trădată.

În anii 50, după negocieri îndelungate, Krupp a acceptat să vireze câte 1250 de dolari fiecărui supraviețuitor din lagărele de concentrare, care au muncit în uzinele Krupp.  Gestul lui Krupp a fost salutat unanim de presă. Apoi îndemnizația a scăzut la 500 de dolari. Deoarece continuau să mai apară supraviețuitori, concernul Krupp, la un moment dat, a încetat să mai plătească.

Eric Vuillard a scris un roman ca o carte de istorie sau o carte de istorie ca un roman. Cu micile lașități umane ca personaje.

Ordinea de zi, de Eric Vuillard. Traducere din franceză de Mona Apa. Editura Litera, 2018.

Gheorghe Erizanu

Un text de Mihai Ghiţulescu, revista Ramuri, Craiova:

Alberto Basciani, Dificila unire. Basarabia şi România Mare (1918-1940), prefaţă de Keith Hitchins, traducere din italiană de George Doru Maior şi Maria Voicu, Editura Cartier, Chişinău, 2018, 438 p.

O fi păcat că scriu despre asta acum, dar mi s-o ierta. Parol că nu e niciun fel de intenţie frondă! S-a întâmplat să dau peste cartea lui Alberto Basciani şi nu-mi vine s-o las deoparte doar pentru a nu fluiera în Centenar.

Nu mă pasionează discuţiile despre dacă Basarabia e sau nu România. Aflare în vorbă şi atât! Mă irită însă că intrăm prea uşor în vorbă pe deasupra a varii subiecte şi nu încercăm măcar să zgâriem pentru a le pătrunde cât de cât. Acum, cu Unirea în sus şi în jos! O cădelniţăm pe unde se nimereşte.şi ne arătăm mulţumiţi că ne-am făcut „datoria”.

În urmă cu câţiva ani, când cu intrarea în UE, era de bon ton să zici, cu iz de Dicţionar al ideilor primite de-a gata, că aderarea fără integrare nu e mai nimic. Nu ştiu de ce nu zicem şi că Marea Unire n-a(r fi) fost mare lucru fără unificare. România Mare nu s-a făcut (doar) prin cele trois glorieuses din 1918, ci, atât cât s-a făcut, prin multe (insuficiente!) eforturi pe parcursul deceniilor interbelice.

Ajung la Basciani! Profesorul italian de istorie contemporană a estului european a ajuns să cunoască şi să simtă atât de bine problema Basarabiei, încât, parcurgând cartea, am uitat de multe ori de originea autorului şi m-am întrebat cum şi de ce a ajuns cineva să consulte surse italiene.

Cartea îi va deranja pe mulţi încă dinainte de a începe, de la prima prima pagină a Prefeţei, unde Keith Hitchins o prezintă „drept un clasic case study al unei provincii mici şi subdezvoltate, care încearcă să protejeze ceva din propria individualitate, aşa strânsă cum era între pretenţiile agresive ale puterilor aflate în expansiune, precum Rusia ţaristă, pe de o parte, iar mai apoi succesoarea acesteia, Uniunea Sovietică, şi Regatul României, de cealaltă parte” (p. 7). Haideţi, fraţi naţionalişti, măcar bucuraţi-vă, de sufletul lui Cioran, că un american vede în România interbelică o „putere în curs de expansiune”!

Dacă stăm să ne gândim, toate cele pe care istoricul italian le spune există deja prin istoriografia românească, dispersate şi cumva estompate. Istoricii nu au putut să le ignore complet, dar au şi evitat să „recompună” „un tablou general în tonuri întunecate” (p. 193), cum vedem acum. Îmi dau seama că, punând una lângă alta multele nenorociri ale regiunii, discursul lui Basciani ajunge să le sune multora a… Roller. Diferenţa e, totuşi, enormă. În cazul de faţă, se vorbeşte, într-adevăr, negativ de autorităţile române, dar acestea sunt prezentate ca indolente şi/sau incapabile să administreze Basarabia, în niciun caz ca rău intenţionate, imperialiste, cotropitoare etc.etc… Apoi, dacă România apare rău, în lumina faptelor, nu înseamnă că Rusia/URSS apare bine. Dimpotrivă! Ea este sursa multora din nenorocirile pe care guvernul de la Bucureşti nu a reuşit să le prevină/înlăture. Ajuns aici, trebuie să observ aprecierea cam nedreaptă că unirea „a trasat […], pentru Basarabia, începutul unuia dintre cele mai complicate şi dificile momente din istoria contemporană a ţării” (p. 113). Nu mă leg de ce poate să însemne „contemporană”, dar se vede chiar din carte că şi perioada stăpânirii ruseşti (1812-1918) fost foarte „dificilă şi complicată”. Despre epoca roşie, de după 1944, nu cred că îşi închipuie cineva că a fost roz… Aşa că-l iau pe „unul dintre cele mai” doar ca pe o dorinţă a istoricului de a arăta cât de importantă e perioada de care se ocupă. Nu era nevoie…

Istoria provinciei între 1812 şi 1940 este foarte agitată; se petrec multe, se schimbă multe, dar impresia de cenuşiu rămâne. „La început de secol XX, Basarabia era pe deplin integrată în marele organism statal rusesc” (p. 56) şi, după Basciani, o „mişcare naţională” s-a dezvoltat abia după revoluţia rusă din 1905, neavând „deloc un un caracter separatist, cu atât mai puţin în primii ani” (p. 72). Nici în 1917-1918 lucrurile nu ar fi stat mult diferit: proclamarea republicii autonome e considerată rezultatul priceperii liderilor Partidului Naţional Moldovesc care, fără a beneficia la început de susţinere de la „o masă populară consistentă”, au folosit „în propriul avantaj simpatiile politice pe care le manifestau trei categorii sociale importante: clerul, profesorii şi soldaţii basarabeni înrolaţi în armata rusă” (p. 89). Evenimentele din primele luni ale lui 1918, care au făcut posibilă proclamarea unirii, sunt şi ele prezentate ca „victoria unei infime minorităţi panromâneşti” (p. 106).

Ce a urmat după Unire? Sărăcie, ignoranţă, haos, violenţe, propagandă bolşevică, din exterior, şi propagandă şi legionară / naţional-creştină, din interior. Basarabia e considerată, în acelaşi timp, „paradigma perfectă a politicii externe controversate, ambigue şi neloiale promovată de sovietici, prin implicarea activă a Cominternului” (p. 222) şi „laboratorul politic al noii drepte extremiste româneşti” (p. 300). Ideea statului incapabil să gestioneze problema basarabeană este un leitmotiv. Guvernele de la Bucureşti, în ciuda numeroaselor semnale venite din provincie, s-au dovedit ignorante, slabe sau… mai preocupate de interesele de partid decât de cele ale cetăţenilor. Singurele politici care par să-i fi preocupat pe guvernanţi sunt cele de românizare, şi acelea rău alcătuite, rău aplicate şi, de multe ori, cu „efect invers” (p. 246). De aici, un al doilea leitmotiv, nemulţumirea. „Nemulţumirea era sentimentul care unea toate populaţiile, indiferent de etnie, din Basarabia. Acestea se simţeau prizoniere, de-a dreptul exploatate şi neglijate de sistemul de stat aflat în vigoare în România de atunci” (pp. 342-343), scrie Basciani, în siajul unui vechi unionist, cuprins de dezamăgire în anii ’30, Pan Halippa.

Scotocind prin arhive, istoricul italian a găsit o mulţime de cazuri particulare care dau seama despre starea catastrofală, din cam toate punctele de vedere, în care se afla teritoriul de dincolo de Prut. Le-a adus în prim-plan, de regulă, pentru a ilustra concrete diversele informări care prezintă sintetic lucrurile (relatări ale unor diplomaţi, funcţionari, militari, dar şi plângeri ale unor parlamentari basarabeni). Fără a intra în detalii, merită amintite două chestiuni importante pentru istoria interbelică a României, peste care se trece prea uşor: zaverele comuniste din 1924 şi rezistenţa „stiliştilor”.

Recunosc că îmi vine să trag de timp şi de spaţiu pentru a nu ajunge la chestiunea centrală, la concluzia pe care o desprinde autorul din tot ce a cercetat. Se cam se intuiește din titlul cărţii, dar, în text, e mult mai dură. „Dificila unire” pare un eufemism; ar fi putut zice „imposibila unire” sau „unirea neterminată” sau „unirea eşuată”. Chiar când e vorba de anii 1918-1919, Basciani crede că „nu se urmărea, de fapt, o integrare reală, ci o asimilare precipitată şi superficială a întregului teritoriu şi a tuturor locuitorilor” (p. 130). În 1924, un deputat basarabean spunea în Parlament că „ideea de unitate era compromisă” (p. 224).

Per ansamblu, Basciani scrie că „în anii dintre cele două războaie, aroganţa, superficialitatea, corupţia materială şi morală a unei părţi importante din clasa conducătoare românească transformaseră Unirea de la 1918 (care avusese şi în Basarabia un imbold spiritual) într-un simplu construct fictiv” şi „poate că o unire întemeiată pe elemente mai consistente şi mai concrete decât una bazată doar pe mărunţişuri naţionaliste, impuse cu forţa de jandarmerie, şi pe adoptarea unui model scolastic care îşi avea în românism aproape ultima axiomă, ar fi reuşit totuşi să întărească fuzionarea statală românească” (p. 15).

Formulările istoricului italian sunt şocante şi, cu siguranţă, prea luate de val. E clar că unirea nu a fost chiar un „construct fictiv”; nu e nevoie de argumente pentru a demonstra exagerarea. Şi nici Basarabia nu a fost chiar un „organism străin” (p. 13). Dar poate că e bine că şochează! Poate ne determină să privim trecutul sincer şi raţional, să nu mai acoperim totul „sub o nestăvilită retorică naţionalistă” (p. 13).

Cazul Basarabiei este cel mai vizibil pentru că provincia a rămas într-o stare de înapoiere faţă de celelalte (şi ele înapoiate). Dar, ca unul care încercat să cerceteze ce şi cum cu unificarea și s-a simțit strivit de volumul și dificultatea materiei, vă spun că nici Transilvania, nici Bucovina nu au fost deplin integrate (dacă trebuia sau nu e altă discuţie). Şi nu mă refer la alte chestiuni decât cele instituţionale. Hai să şochez şi eu: România Mare nu a fost niciodată statul unitar care s-a dorit/pretins!

Gheorghe Erizanu