Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

Cele mai vândute cărți digitale Cartier în septembrie:

  1. Divina comedie, de Dante
  2. Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă. Ilustrații de Igor Vieru
  3. Pe contrasens, de Oleg Serebrian
  4. Roșu și negru, de Stendhal
  5. Cei trei mușchetari, de Alexandre Dumas
  6. Cântecul mării, de Oleg Serebrian
  7. Maestrul și Margarita, de Mihail Bulgakov
  8. Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde
  9. Revolta lui Atlas, de Ayn Rand
  10. Romanul generației 80, de Maria Șleahtițchi

Gheorghe Erizanu

După Școala Pedagogică din Soroca mama a venit la Cigârleni, unde de un an de zile lucra învățătoare, tot după Soroca, sora-sa, mătușa Aniuta. Care, la prima ocazie ivită, s-a întors în nordul Moldovei, la Lipcani. Era o tradiție care a ajuns până în anii 90. Orice tânăr învățător se reținea la Școala Medie din Cigârleni un an de zile.

Maică-mea a rămas în Cigârleni. A făcut Universitatea de Stat. I-a avut ca profesori pe Lev Ceza și Vasile Coroban. Și a fost profesoară de limbă și literatură peste 40 de ani. Deoarece școala era într-o casă pentru clasele primare construită în interbelic de români și într-un sarai construit de sovietici, elevii învățau în două schimburi de zi și mai era și seralul. Seara, fiind mic și cu frică de întuneric, mă lua și pe mine la orele de la seral. Erau orele cu tractoriști, șoferi și Țuca. Care îmbunătățeau statistica școlarizării pentru URSS.

La școala din Cigârleni se ajungea prin noroi, mult noroi, cleios. Și în cizme. Care le spălai la cișmeaua de lângă biserică.  Când se termina glodul, atunci se termina și școala.

Mama venea acasă, lua alte rânduri de caiete controlate noapte, lua un teanc de cărți din biblioteca personală și se ducea la următoarele ore. Peste ani am întrebat-o de ce nu lua cărțile de la biblioteca școlii. „Nu erau.” Erau cărți din seria clasicilor din anii 70, cu supracopertă albă, cu chipul lui Eminescu sau Creangă, Alecsandri sau Negruzzi, sau Hasdeu. Sau Divina comedie în trei volume, în traducerea lui Coșbuc. Sau Nicoară Potcoavă al lui Sadoveanu.  Erau cărțile lui Druță, Vieru, Damian. Era un Eminescu cu ilustrații de Igor Vieru, era Duminica cuvintelor. Îi ziceam că oricum nu le citește nimeni dintre elevi. Pentru ce se chinuie să le care la școală, apoi acasă. Să le tot schimbe. „Cel puțin, să le vadă cum arată. Cartea rămâne în memoria copiilor.” Dacă căutam sensul unui cuvânt, atunci mă trimitea la Macrea, care era pe masa de lucru. Adevărat, pe vremea când eram neștiutor de litere, am ilustrat și eu Dicționarul lui Macrea.

În clasele primare mi-a luat ceas. Învățătoarea obișnuia să intre la lecții la ultimul sfert înainte de recreație. Mama voia să știe câte minute de școală face prima mea învățătoare. Nu eram tare încântat de idee, dar eram mândru de ceas.

Învățătorii din Cigârleni se schimbau în fiecare an. După primare, am fost mutat la școala din Pererita, la nordul Moldovei. La dascălii care i-au predat și mamei mele. Am fost printre ultimii lor elevi. Eu m-am întors în satul părinților pentru clasa a IX-a, iar învățătorii mei au ieșit la pensie.

Pentru Ziarul de Gardă, 7octombrie 2021

Gheorghe Erizanu

Reținerea procurorului Stoianoglo în stilul epocii Plahotniuc a uimit lâncezeala cu care ne-a obișnuit politicul cuminte de la Chișinău din perioada galbenă a Republicii Moldova. Nimeni, nici cei mai aprigi justițiari moldoveni, nu s-au așteptat la reacții atât de dure și rapide ale structurilor de forță, care erau într-o somnolență dintr-un han unde se schimbă caii. Iar noii politicienii erau mai activi pe rețelele de socializare decât în realitatea imediată. Pana de facebook de luni seara i-a trezit, pe semne. Dacă facebookul mai are câteva căderi în zilele următoare, atunci am putea fi surprinși de forfota socială și politică din RM.

Procurorul Aleksandr Stoianoglo a făcut câteva lucruri foarte bune în procuratură. A încetat arestările și actele de șantajare a oamenilor de afaceri, un business pe care au pus monopol procurorii pe vremurile lor bune, a revizuit un număr impresionant de dosare politice din ultimii cinci ani, a pus legea în capul mesei. A încercat să fie ca un procuror general din Confederația Elvețiană, dacă am fi să-l cităm pe un fost candidat la prezidențiale, doar schimbând numele protagonistului. Dar n-a fost în stare să schimbe sistemul. Și a intrat într-un conflict de uzură cu Viorel Morari, fostul șef anticorupție, care i-a tocat tot timpul.

Prima greșeală a lui Aleksandr Stoianoglo a fost cazul „kuliokul”. El a crezut că face bine procuraturii dacă n-o implică în politic. Eroare fundamentală. „Kuliokul” e o chestie juridică. Marea corupție începe cu banii negri din campaniile electorale și banii negri ai partidelor politice. Elitele politice au oftat, unele ușurate, altele din greu, dar au trecut cu vederea decizia procurorului general.

„Privet, Slava!” a fost începutul sfârșitului procurorului Stoianoglo. Care l-a achitat pe Platon în cazul justiției lui Plahotniuc, făcând o dreptate, dar a uitat de celelalte dosare ale lui Platon, făcând un bine lui Platon și o nedreptate oamenilor pe care i-a tras în țeapă Platon.

După vizita în Kazahstan, via Moscova, Aleksandr Stoianoglo a venit luni, la briefingul de dimineață, cu un discurs politic, cu întrebări retorice politice, stilistică pe care n-am auzit-o până atunci niciodată în discursurile procurorului. Bunul procuror Stoianoglo s-a transformat într-un politician mediocru și a intrat pe un domeniu impropriu firii lui. Și a declanșat un război de uzură cu președintele Sandu.

Când apărătorii lui Stoianoglo vorbesc despre implicare politicului în procuratură, uită să menționeze că Stoianoglo a deschis cutia politicului prin discursul său politic de luni dimineața.

Promotorii „teritoriului” sau a „zonei gri” a RM vor utiliza și utilizează cazul Stoianoglo până în pânzile albe. Îmi pare rău că Aleksandr Stoianoglo s-a lăsat folosit de ei, inconștient, șantajat sau din comoditate, și va fi aruncat ca un obiect utilizat deja.

Păcat, Aleksand Stoianoglo merita să fie de partea bună a istoriei.

Păcat că lupta cu corupția în RM a început cu Stoianoglo și soția sa. Dar ea trebuia să înceapă. Cumva.

Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți ale lunii septembrie în Librăriile Cartier sunt:

  1. Ard pădurile, de Paula Erizanu. Editura Cartier
  2. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  3. Istorii antisovietice, de Oleg Panfilov. Traducere din rusă de Vsevolod Ciornei. Editura Cartier
  4. Cernăuți. Obiecte pierdute, de Mircea A.Diaconu. Editura Cartier
  5. Temă pentru acasă, de Nicolae Dabija. Editura pentru Literatură și Artă
  6. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  7. Pe contrasens, de Oleg Serebrian. Editura Cartier
  8. Singur în fața dragostei, de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  9. Numele tău, de Grigore Vieru. Cu o prefață de Bogdan Crețu. Editura Cartier
  10. Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, De Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov. Editura Cartier

Gheorghe Erizanu

În ultimul număr al revistei Contrafort a apărut ancheta 30 de ani de independență a Republicii Moldova. Ce-am câștigat și ce-am pierdut? Revista o găsiți în chioșcuri, în cele puține care au mai rămas sau pe siteul contrafort.md. Mai jos sunt răspunsurile mele:

1. După 30 de ani de la proclamarea independenței, despre Republica Moldova se poate spune mai ales, ca o primă impresie copleșitoare, că a eșuat în sărăcie, corupție, exod, dezmăț politicianist… De ce au ratat (dacă au ratat) moldovenii examenul independenței? Ce și-au dorit de fapt moldovenii? Își doresc astăzi altceva decât au obținut până acum?

2. Ar fi putut scriitorii, intelectualii să facă mai mult, în aceste trei decenii, pentru dobândirea unei libertăți reale a Basarabiei?

1.Dacă ne uităm în jurul nostru, atunci eșecul nostru nu este un dezastru. Nu avem un dictator sau un regim totalitar sau autoritar de lungă durată. Cetățenii Republicii Moldova au reușit să schimbe parlamente, președinți de țară. Prin metode electorale sau prin acțiuni de protest. De fiecare dată când au avut ocazia cetățenii RM au fost mai înțelepți decât politicienii. Pentru o entitate care nu a avut memoria istorică a unui stat, cum au avut țările baltice, noi ne-am descurcat uimitor de bine. Sigur, noi avem avantajul imens al României de alături. Nu-i invidiez deloc pe armeni sau georgieni. Și apoi 30 de ani nu e o perioadă mare în istorie. Jumătate de secol (anii 45 – anii 90) am trecut prin experiența unui regim care a decapitat intelectualitatea și elitele, au fost impuse politici dure de deznaționalizare, condiții împotriva firii umane în domeniul economic și social, societatea a rămas fără caractere, fără coloana vertebrală a unei evoluții firești. Să nu uităm că aproape 20 de ani, primii ani de ocupație (1944 – 1960), conducătorii APL-urilor de astăzi erau numiți din alcoolicii sau leneșii comunităților, iar conducătorii de rang republican erau numiți din afara RSSM-ului. Încercările Chișinăului de a deveni parte componentă a României în anii 90 n-a fost acceptată de Bucureștii lui Iliescu. Am fost damnați să construim un stat pe care nu l-am vrut. Politicul a pierdut oportunități imense. Nu știu pe cât e adevăr și pe cât e fabulație, dar fostul premier Ion Sturza vorbea despre o posibilitate imensă ca RM să intre în UE împreună cu România și Bulgaria. Apoi au fost anii regimului Voronin, care acum se erijează în unul democratic & prosper, dar atunci noi am pierdut oportunități imense de a moderniza statul, economia și societatea. Istoria mondială niciodată nu a fost atât de binevoitoare ca în primii ani ai secolului XXI. Noi am fost alături de istorie. Noi n-am ratat examenul independenței, noi am ratat oportunități. Iar unicul merit de a exista a unui stat e grija față de fiecare om în condiții vitrege. În condiții firești oamenii au grijă de sine singuri. De stat ai nevoie doar în situații excepționale. Ce a făcut statul și cum s-a comportat în timpul războiului ruso-moldovenesc din 1992, colapsurilor economice din 1998, 2008 sau în timpul pandemiei din 2020 îi dă dreptul de a lua sau pica examenul de independență. Noi am picat marele examene. Poate, pe alocuri, am luat note mari în cotidian. Dar asta nu contează. Noi am umblat bezmetici douăzeci de ani cu „mielul blând care suge de la două oi”, apoi încercarea de a face pași concreți pentru a ne apropia de UE în perioada Filat, dar natura de șmecher și-a luat partea și am devalizat băncile și poporul, apoi izolarea completă și transformarea RM în otcină rusească în perioada Dodon. Am avut de toate: de la președinți de colhozuri care au făcut politică națională, șmecheri care au acaparat puterea ca s-o transforme într-o extensiune a grupurilor lor criminale, până la guvernatori ruși care se dădeau drept președinți de țară. Sunt uimit că această țară încă nu s-a topit de pe harta lumii.

2.Scriitorii și intelectualii au lipsit cu desăvârșire după 1991. Fiecare dintre noi și-a căutat oportunitățile sale mărunte, de zi cu zi. Au dispărut marile caractere din spațiul public, am rămas doar cu moderații și finii intelectuali, care s-au temut să strige cu voce adevăruri, să nu sperie politicienii, să nu incomodeze șmecherii și trișorii.  Noi abia am șoptit, ca să ne auzim doar noi pe noi. Să nu deranjăm. Și să fim cumva împăcați că am șoptit. Am intrat în cavaleria unioniștilor așa cum am intrat pe timpuri în câmpia sovietică a propagandei. Cu budionovkă. Declarativ. Fără a ne pune întrebări. Fără a căuta și găsi răspunsuri practice. Doar dă bine la imagine. A fi bun român era și este ca un bilet norocos de trecere prin istorie. Fără a încerca să scriem noi istoria. Care nu este deloc romantică. Dacă vorbim despre noțiunea de intelectual cu sensul de „intelighenție”, atunci ea nu există. Și-a dat obștescul sfârșit după drepturile obținute imediat în primii ani ai independenței.

Sincer, îmi pare o reminiscență noțiunea de intelectualitate din perioada comunismului științific și a luptelor de clasă cu proletari hegemoni, țărani și intelectuali pe post de camarazi de istorie. Poate e bine că intelectualitatea noastră s-a evaporat în tranziție. E mult mai bine decât să dispari în GULAG.

Ancheta „Contrafort”, pentru nr. 2 (august 2021)

Gheorghe Erizanu

Miercuri, la Muzeul Național de Literatură, va avea loc lansarea volumului Cartea foametei, de Larisa Turea. Volumul a ajuns la ediția a III-a.

Foametea avea să vină mai târziu.

Bunică-mea era văduvă de război. Creștea singură două fete. Bunicul a fost luat iarna și la nici două luni era ucis în Polonia. Satele moldovenești deja știau de prodrazviorstkă.

Știind grija statului sovietic față de oameni, bunică-mea a scos o lespede și a turnat tot grâul și porumbul în lejancă. A pus lespedea la loc. A muruit toată lejanca cu lut, paie și balegă. Știa că aveau să ajungă și la ea.

Au venit în trei. Seara. După prodrazviorstkă. Au căutat peste tot. În sâiac, în pod, în chimniță, în casa cea mare, în cuptorul de pâine. Bunică-mea parcă răsuflă ușurat. Până în momentul când unul dintre cei trei, toți din sat, s-a apropiat de maică-mea, a luat-o în brațe și cu voce blândă i-a promis o bomboană, dacă îi spune unde este ascuns grâul.

Maică-mea i-a spus.

Au măturat tot grâul și porumbul ascuns în lejancă.

Maică-mea avea cinci ani. A trăit cu acest sentiment de vină toată viața.

În acea seară a început foametea.

Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți digitale Cartier au fost:

  1. Divina comedie, de Dante
  2. Maestrul și Margarita, de Mihail Bulgakov
  3. Prinț și cerșetor, de Mark Twain
  4. Biserica Albă, de Ion Druță
  5. Ciuleandra, de Liviu Rebreanuț
  6. Horodiște, de Ion Druță
  7. Hronicul Găinarilor, de Aureliu Busuioc
  8. Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde
  9. Revolta lui Atlas, de Ayn Rand
  10. Singur în fața dragostei, de Aureliu Busuioc

A fost luna clasicilor.

Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți în Librăriile Cartier ale lunii august:

  1. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  2. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  3. Ard pădurile, de Paula Erizanu. Editura Cartier
  4. Pe contrasens, de Oleg Serebrian. Editura Cartier
  5. Tată bogat, tată sărac, de Robert Kiyosaki. Editura Curtea Veche
  6. Singur în fața dragostei, de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  7. Un blat de miliarde, de Vasile Bumacov. Editura Cartier
  8. Zbor frânt, de Vladimir Beșleagă. Editura Cartier
  9. Acolo unde cântă racii, de Delia Owens. Editura Pandora M
  10. Margareta noastră, de Dumitru Crudu. Editura Cartier

Cele mai vândute cărți pentru copii:

  1. Albinuța, de Grigore Vieru. Desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  2. Ha-i să-ți spun. 156 de răspunsuri date celor mici. Editura Epigraf
  3. Amintiri din copilărie și alte povestiri, de Ion Creangă. Editura Cartier
  4. Carte sonoră. Ascultă cum vorbesc animalele. O vizită la fermă. Editura Prut
  5. Povești auzite de la bunicuța. Editura Epigraf
  6. 25 de povești minunate. Editura Flamingo
  7. Când bunicul era nepot, de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  8. Toate întâmplările se prefac în cuvinte, de Vasile Romanciuc. Ilustrații de Ivanka Costru. Editura Cartier
  9. Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupery. Editura Regis
  10. Mama, de Grigore Vieru. Ilustrații de Igor Vieru

Gheorghe Erizanu

Niciodată Kievul n-a avut o ofensivă diplomatică ca în acest august.

Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, arhiepiscopul de Constantinopol și Noua Romă, a fost împreună cu ucrainenii la cei 30 de ani de independență. Patriarhul Moscovei n-a mai fost în Ucraina din vremurile președintelui Ianukovici.

44 de țări și organizații internaționale, inclusiv 14 șefi de stat, de guvern și reprezentanți ai Uniunii Europene au devenit fondatorii Platformei Crimeea. Analiștii și experții politici o consideră un succes. Moscova a reacționat nervos. Președintele Maia Sandu a fost unul dintre cei 14 șefi de state. Pe ultima sută de metri trei state au trimis reprezentanți de rang inferior, comparativ cu cei anunțați anterior. Cele trei sunt Franța, Germania și Italia (analiștii finuți zic că jucătorii importanți europeni nu vor să împingă Rusia în brațele pandei chineze). Nu vorbim de pretexte oficiale, ci, mai degrabă, de presiunile și jocurile de culise ale diplomației ruse. Noi doar putem bănui dimensiunile războiului diplomației ruso-ucrainene care s-a dus pentru fiecare reprezentant. În ajunul deschiderii Platformei Crimeea, Kremlinul l-a inclus pe Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de externe, în lista persoanelor cu restricții în Rusia.

Prezența Maiei Sandu a fost criticată de socialiștii moldoveni, care au calificat-o ca un gest antirusesc. Discursul Maiei Sandu a fost luat în răspăr de foștii diplomați moldoveni, fostul premier Chicu și alți revoluționari unioniști, salvatori ai Nistrului sau misoginii de serviciu: președintele RM n-a utilizat Platforma Crimeea pentru a aduce aminte lumii de Tratatul de la Istanbul din 1999, declarația ONU, decizia CEDO și alte declarații internaționale despre prezența militară rusă în Transnistria și retragerea lor. Cu câteva zile înainte de plecarea președintelui RM la Kiev, Maia Sandu s-a întâlnit, la insistențele Moscovei (chiar dacă Rusia a lansat zvonul că Chișinăul a fost cel care a solicitat întrevederea), cu Kozak, adjunctul administrației prezidențiale ruse. Nu cunoaștem ce presiuni a pus Moscova pe Chișinău. Oficial, Kozak a declarat că e treabă noastră internă relația Tiraspol-Chișinău. De aia și mă mira reacția foștilor diplomați de a lua/cuceri Kremlinul cu declarațiile președintelui RM. Iar după scandalul sexual al fostului ambasador moldovean de la Moscova, Republica Moldova a rămas și fără ambasador în capitala rusă. O situație mai proastă pentru RM nici nu se putea. Dodon, care l-a numit pe Golovatiuc ambasador după victoria Maiei Sandu în prezidențiale, gest de bădăran pentru un președinte, a acționat ca un dușmn al RM, dacă știa de problemele lui Golovatiuc, iar dacă nu știa, atunci înseamnă că serviciile noastre de inteligență sunt inexistente și sub nivelul sergenților de poliție de pe Arbat.

Relația Republicii Moldova cu Ucraina nu e o fotografie protocolară cu președinții Zelenski și Sandu. Construcția podului de către ucraineni peste Nistru, lângă Soroca, nu șterge imediat problemele noastre: demarcațiile de graniță de la sudul și nordul RM, susținerea neoficială a Transnistriei de către ucraineni, mai ales până în 2014, apele Nistrului și hidrocentralele ucrainene, atitudinea față de românii din sudul Ucrainei, numiți moldoveni, atitudinea față de românii din regiunea Cernăuți și Maramureșul de Nord, numiți români, cazul Ceauș, foarte recent și deloc prietenos…

Maia Sandu a avut un discurs corect. Într-un spațiu de manevră extrem de limitat. Nu putea face trimitere ca președintele Ungariei la Tratatul de la Trianon. Ca să iasă în evidență ca o husară. RM este un stat mic, cu o armată ținută doar pentru mofturile ofițerilor și generalilor, unica armă de apărare a noastră sunt respectarea tratatelor internaționale: „Ordinea internațională bazată pe reguli, nu utilizarea brută a forței, este singura bază pe care poate fi construită o regiune pașnică și prosperă, în interesul tuturor.

A privi înapoi prin veacuri spre un trecut îndepărtat nu este o lumină călăuzitoare potrivită pentru viitor. Viitorul nu este constrângere. Nu este despre forțarea mâinilor. Viitorul înseamnă cooperare, respectarea drepturilor omului și dezvoltarea economică a tuturor. Acestea sunt principiile în care țara mea crede cu fermitate.” (Fragment din discursul Maiei Sandu la Platforma Crimeea).

Ocuparea Crimeei de către „vejlivâîie zelenîie celoveciki” în 2014 și reacția celor trei țări (Rusia, SUA și Marea Britanie), care au garantat Ucrainei securitatea frontierelor și țării în schimbul dezarmării nucleare, Memorandumul de la Budapesta din 1994, Platforma Crimeea și discursul președintelui Sandu îmi aduc aminte de un graffiti al unui pacificator olandez pe o clădire din Srebrenica, înainte de masacrul bosniacilor, păziți de acei pacificatorii olandezi care au permis măcelul sub privirile lor „politikal corect”.

E o ghicitoare: „fără dinți, cu mustăți și urât mirositoare? E fata bosniacă.” Citat închis.

Bosniacii au avut spirit, demnitate și umor și, peste o vreme, au utilizat ghicitoarea pacificatorului olandez pe un poster (lucrarea artistei Šejla Kamerić).

Republica Moldova își poate arăta doar fața. Demnă. Cu discurs corect și clar. Într-o lume plină de diplomați, revizioniști, războaie hibride, analiști politici, sergenți-poeți și cocoși politici. Și pentru acest lucru mic și simplu e nevoie de mare curaj.

Gheorghe Erizanu

Procurorul general Stoianoglo a reușit să ia prim-planul tuturor celorlalte șantiere în construcția „vremurilor bune”, declanșate după 11 iulie. Cu excepția lui Alaiba, care zice ca o mantră în fiecare zi „Stroianoglo, pleacă”, ceilalți fruntași PAS au ezitat să-i ceară imperativ plecarea din funcție a lui Stroianoglo. S-au făcut constatări despre munca procuraturii, s-au făcut încercări de a ajuta procuratura cu expertiză străină, gest refuzat de procurorul general, s-au făcut aprecieri despre dosarele de rezonanță.

Ceea ce l-a făcut pe Stoianoglo, atent în prima fază, să intre acum într-un război direct cu actuala conducere politică a Republicii Moldova. Vacanța și-a întrerupt-o nu pentru a participa la CSS, ci pentru a-l demite pe fostul șef anticorupție și pentru a redacta un comunicat de presă agresiv împotriva președintelui Sandu.

Procurorul general Stoianoglo a intrat, probabil, inconștient într-o confruntare bilaterală Stoianoglo&PAS. Oricât de multă dreptate ar avea Stoianoglo, după declanșarea războiului, el va fi, oricum, victima.

Într-un blitzkrieg vor câștiga și PAS-ul, și Republica Moldova, și Stoianoglo. Cred, sunt un om credul, că Stoianoglo înțelege și vrea să plece. Nu știu dacă vor să-l lase alții ca el să plece.

Într-un război de uzură vom pierde toți. Rău șifonat va ieși Stoianoglo. Urmează PAS-ul, președintele Sandu. Și eternii perdanți: cetățenii Republicii Moldova. Vor avea câștig de cauză Șor, Plahotniuc, Platon și camarila tranziției.

Eu credeam că era mai simplu și eficient să-l lăsați pe Stoianoglo general, fără ierarhia sovietică din procuratură, să creați dintre cei 10 sau 15 procurori anticorupție un „DNA” eficient și bine completat (poate și cu reorganizarea actualului CNA), dacă vreți să luați din imaginea lui Kovesi, și să avansați rapid pe marele dosare.

Ați ales războiul. Atunci sunteți obligați să-l faceți scurt. Foarte scurt.

Gheorghe Erizanu