Notăm I: Asociația Sociologilor și Demografilor din RM au prezentat azi ultimul sondaj sociologic pentru alegerile locale de duminica viitoare. Marja de eroare e de 2,8%.
Pentru Ion Ceban, PSRM, vor vota 38,1%, pentru Andrei Năstase, Blocul ACUM, vor vota 25,4%. Pentru deputatul Acum (trecut în parlament pe lista blocului, a pierdut scrutinul pe circumscripția Ungheni) Octavian Țîcu, îmbrățișat în locale de BUN-ul lui Anatol Șalaru, vor vota 5,6%. Apoi urmează un șir indian de politicieni care se văd ca bizonii în preriile americane virgine. Abia-abia.
Notăm II: WatchDog.md a prezentat tot azi topul televiziunilor tendențioase în campania electorală pentru alegerile locale:
NTV Moldova (afiliată socialiștilor, Ion Ceban prezentat exclusiv pozitiv)
Accent TV (afiliată socialiștilor, Ion Ceban prezentat exclusiv pozitiv)
RTR Moldova (Ion Ceban prezentat exclusiv pozitiv)
Publika TV (afiliată PD, Andrei Năstase în știri negative)
Prime (afiliată PD, Andrei Năstase în știri negative)
Topul TV imparțiale, după WatchDog.md :
Pro TV (cel mai imparțial)
TV8
Jurnal TV (afiliat Platformei DA)
TVR Moldova
În această campanie Andrei Năstase a devenit din „prieten și tovarăș de luptă antioligarhică” în mingea de box a lui Octavian Țîcu. Când are nevoie de o stângă, atunci Țîcu o aplică lui Năstase. Ca un adevărat camarad. Mediile partizane ale lui Plahotniuc în perioada de glorie a guvernării democratice l-au preluat și ele pe Octavian Țîcu ca salvator al Chișinăului, lăsând un loc special, ca memorie instituțională, pentru știrile negative tot cu Năstase (Deschide.md sunt cei mai inventivi și activi dintr-o listă mai lungă și mai puțin ingenioasă).
Dacă sondajul e corect, atunci jocurile politice, loviturile sub centură ale celor care se cred de cealaltă parte, de cea bună (după ei), a lui Homo moldovanus sovietic, de fapt, vor să-l vadă primar al Chișinăului pe Ion Ceban. Întărind socialiștii nesperat de mult și împingându-i fără niciun obstacol pentru preluarea activelor, care dau strălucire oligarhizării și capturării unui stat.
* Homo moldovanus sovietic e un produs inventat în regiunea transnistreană, el este anti-român, vorbitor de limba „moldovenească”, predispus spre îndoctrinare, deznaţionalizare, rusificare şi sovietizare, pătruns de un sentiment de inferioritate faţă de ruşi, dar încercând să se elibereze de acest complex prin adularea formelor imperiale şi culturale de sorginte sovietică, ceea ce îl face mândru de apartenenţa sa la marea „supraputere” sovietică (după Țîcu).
Media arată că situația rutieră s-a agravat. Iar statistica arată că situația rutieră s-a îmbunătățit.
Din Registrul Accidentelor rutiere: în acest an numărul accidentelor rutiere a scăzut cu aproape 3%, numărul persoanelor care și-au pierdut viața s-a redus cu 10%, numărul celor traumatizați a înregistrat o descreștere cu aproape 7% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
În 2019 a crescut numărul șoferilor care urcă în stare de ebrietate la volan și a pietonilor care traversează strada neregulamentar. S-a înregistrat o scădere a cifrei conducătorilor auto care depășesc viteza pe drumurile din republică.
Republica Moldova se clasează pe locul 5 în Europa la capitolul accidente rutiere.
Guvernul recidivează și propune și în acest an, ca și acum un an, înăsprirea pedepselor pentru conducătorii auto.
Pentru disciplinarea șoferilor aveți nevoie să vă uitați în istoria recentă a Internelor, când ministru era Dorin Recean: camere video, explicații la tv, amenzi prin plic, fără intersecții cu inspectorii. Aveți suficiente pârghii ca să fiți mari și tari. Orice înăsprire a legii e o slăbiciune a guvernării și o nouă sursă de corupție. Intrați într-un cerc vicios.
Atitudinea față de viețile oamenilor poate fi demonstrată prin infrastructură: iluminați zebrele sau eliminați-le, dacă nu le puteți ilumina (altfel sunteți criminali și pentru șoferi, și pentru pietoni), faceți drumuri bune cu marcaje clare, fluidizați traficul, scoateți revizia tehnică la mașinile noi și introduceți-o o dată la doi ani (chiar dacă veți avea pierderi în buget), puneți camere video și trimiteți scrisori celor care încalcă. Orice demonstrare de forță va crea un dezechilibru și atunci șoferii sinucigași se vor înmulți. Din frondă.
Interziceți importul mașinilor mai vechi de 7 ani. E vorba de siguranța oamenilor. Faceți autostrăzi pentru siguranța șoferilor. (Chiar dacă studiile vă zic că nu avem trafic pentru ele: până le terminați va fi și trafic). Măriți limita de viteză pe porțiunile bune, ca să nu fie încălcări inutile.
Aveți atât de multe de făcut până a ajunge la înăsprirea legilor pentru conducătorii auto. E ca o replică adolescentină la o supărare imediată.
Cartea pentru copii Melcușorul de Lavinia Braniște & Veronica Neacșu, apărută în colecția Cartier codobelc anul trecut, a intrat în catalogul anual The White Ravens 2019. Este cel mai cunoscut ghid de recomandări de carte pentru copii din lume. În catalog au intrat 200 de titluri în 37 de limbi din 59 de țări.
În anual 2018 în The White Ravens Editura Cartier a fost prezentă cu volumul Regele Piticuț de Radu Vancu & Irina Dobrescu, care a fost și prima prezență românească în istoria lui The White Ravens.
The White Ravens 2019 va fit lansat laTârgul de Carte de la Frankfurt.
La Târgul de Carte pentru Copii din Bologna 2020, toate cele 200 de cărți The White Ravens 2019 vor fi expuse la standul Biblioteca Internațională a Tineretului.
Melcușorul e o poveste tristă despre migrație. E o poveste despre noi. Dar, deoarece este o poveste frumoasă, binele învinge prin bunătate și ingeniozitate.
Septembrie. 2019. Cele mai cumpărate cărți digitale Cartier:
Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă. Ilustrații de Igor Vieru
Divina comedie, de Dante
Intelighenția basarabeană azi, de Vasile Ernu
Maestrul și Margarita, de Mihail Bulgakov. Traducere de Vsevolod Ciornei
Pădurea spânzuraților, de Liviu Rebreanu
Roșu și negru, de Stendhal. Traducere de Argentina Cupcea-Josu
Dacă mai prindeți spectacolul Pădurea spânzuraților în regia lui Radu Afrim, atunci numaidecât lăsați baltă grijile cotidiene și faceți un drum la Teatrul Național București. Se merită. Chiar dacă îți pierzi și permisul.
După carnagiul din amiaza de luni, când șoferița biată a intrat cu viteza de 130 de km/oră într-un troleibuz, producând unul dintre cele mai mari și imposibile accidente din istoria Porsche Cayenne-ului și Chișinăului, lumea politică vrea înăsprirea sancțiunilor pentru conducătorii auto.
Conducătorii noștri iubiți, cei politici, care circulă cu 130 – 160 km/oră, pe roșu la intersecții sau pe un verde forțat de INP, flancați de mașinile poliției, serviciului de pază, pot da medalii, pot zice că trebuie înăsprite pedepsele până la o dictatură totală ca să ajungem să mergem toți doar pe biciclete, pot face capital politic pe moartea unor nefericiți care s-au întâmplat în amiaza zilei de luni să fie pe strada Alba Iulia. Dar e nevoie de o simplă verificare în istoricul înăspririi legilor pentru șoferi din ultimul an. Veți vedea că legile tot s-au înăsprit, tot s-au înăsprit. Amenzile au tot crescut și crescut. Aceste înăspriri apăreau după cazuri similare. Ca reacție a politicului nervos și dornic de laurii populari.
Legile nu se fac de pompieri, care trebuie să stingă incendiul. Legile de bună circulație se fac într-un sistem. Iar în acel sistem este conducătorul auto, starea transportului (n-am înțeles de ce mașinile noi trebuie să treacă revizia tehnică, după ce au OK uzinelor auto, de ce revizia tehnică trebuie s-o treci în fiecare an, dacă e suficient și o dată la doi ani), statul prin inspectorul de poliție, drumul, lumina, marcajele, semnele rutiere, noile modele auto cu alte performanțe (ați uitat în regulamente interdicții care sunt valabile pentru dotările tehnice ale industriei auto sovietice de acu o jumătate de secol). Responsabilitățile și obligațiile sunt ale tuturor într-un cadru de bun-simț. În cazul când statul intervine disproporțional, atunci și efectul va fi șleampăt.
În anul 2019, cu mașinile care sunt pe piață (domină cele de sub 10 ani), în Frankfurt, în oraș, poți circula cu 90 km/oră. Și bancherul, și turistul, și fugarul, și premierul, și președintele. Pentru fluidizarea traficului. Niciun pieton nu va risca să treacă pe culoarea roșie a semaforului. Și niciun șofer. Iar două pahare de vin nu-l fac pe șoferul francez criminal.
Făceți-vă capital politic cât un zepelin! Aveți unde acum! Suflați în focul urii sociale (șoferița beată era la volanul unui Porsche)! Riscul inflamării urii sociale (împotriva șoferilor și, mai ales, împotriva celor cu mașini mai scumpe) văd că este alimentat cu nesaț și de către comentatorii noștri politici.
Dacă continuăm, atunci, foarte repede ajungem la înțeleapta constatare logică: toți șoferii sunt criminali. Varianta moderată zice: toți șoferii sunt potențiali criminali.
Întâmplător, șoferii care circulă pe drumurile Republicii Moldova, unii, sunt cetățenii Republicii Moldova. Cu drepturi. Cu obligații. Atunci când impui legi disproporționate, orice șofer de bună-credință îl transformi în dușmanul statului și al celor care administrează structurile statului.
Conduc regulamentar pe drumuri marcate, line, cu semne rutiere clare și utile. Devin nervos și dau mărunt din buze pe drumurile nereparate, cu semne doar pentru a mulge amenzi (era în nord, pe traseul Bălți-Briceni, un semn de interzicere a depășirii pentru 15 km, acolo, unde, în sfârșit, drumul îți permite să depășești).
P.S.: Dacă vii noaptea de la Condrița spre Chișinău, pe centura de ocolire, la podul de la intrarea în Ialoveni, apar din beznă, patru bezne. Și nu știi pe care s-o iai. Între două bezne este un semn care interzice circulația. Pe o beznă. Dar nu știi pe care. Orice șofer ajuns pentru prima dată în acel loc, fie și Schumacher în anii lui buni, rămâne în beznă. Începeți cu lucruri mărunte. Și simple.
Pe parcursul a câteva zile, de fapt, două zile (în cadrul vizitei noastre oficiale din sursele noastre oficiale), am participat la zeci de întruniri în format bilateral și multilateral. Bilateral m-am întâlnit cu poetul Claudiu Komartin. Apoi m-am întâlnit și multilateral cu poetul și autorul Cartier Claudiu Komartin, Anastasia Gavrilovici și Emanuel Komartin. Bilateral m-am întâlnit cu pictorul Roman Tolici. Era și el la o întâlnire multilaterală la evenimentul Districtului 40 din strada I.L.Caragiale. Tot acolo, bilateral, m-am întâlnit și cu reprezentanți ai lumii canine. Unii dintre ei au fost chiar prietenoși cu mine. Bilateral m-am întâlnit cu lingvistul, istoricul și autorul Cartier Nicolas Trifon. Apoi m-am întâlnit și multilateral cu Nicolas Trifon și artistul plastic Cristina Passima. Bilateral m-am întâlnit cu Cosmin Dragomir, istor culinar. Dar m-am întâlnit și multilateral cu el. La Wine and Street Food Festival. Apoi am avut întâlniri bilaterale cu Feteasca Neagră, cu Pinot Noir, cu Shiraz, cu Merlot, cu Cabernet Sauvignon, cu Busuioacă de Bohotin, cu Chardonnay, cu Fetească Regală. Cu unele dintre ele am avut și întâlniri multilaterale.
De asemenea, am avut întâlniri multilaterale și bilaterale cu ceaunele din Parcul Central București, de lângă Arena Națională. La Festivalul Ceaunelor am avut întâlniri bilaterale cu Fasolița, cu Alivanca Moldovenească, cu Plăcinte în Brâu (asta a fost multilaterală), cu Drob de Miel (celebrul aristocrat de Transilvania), cu Sarmale (bineînțeles, a fost o întâlnire multilaterală), cu Varza Călită.
Bilateral m-am întâlnit cu Florin Ungureanu, reprezentantul Cartier la București. Dar m-am întâlnit și multilateral cu el. Apoi eu am plecat bilateral cu Angela Brașoveanu. Iar Florin Ungureanu a rămas într-o intersecție bucureșteană la o nouă întâlnire multilaterală:
Evenimentul cheie, Wine and Street Food Festival, București din 27-29 septembrie 2019, l-a constituit discursul rostit de către Angela Brașoveanu de la tribuna Palatului Parlamentului din România, mă rog, într-un spațiu mai puțin bilateral, mai puțin multilateral, era mai lateral, dar central, în cadrul căruia a mulțumit pentru Premiul de Excelență pentru albumul Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, apărut în trei ediții a câte 1000 de exemplare fiecare într-un singur an, a comunicat despre cele mai actuale aspecte ale vieții etnoculturale, gastronomice, oenologice, culturale, politice și sociale a Republicii Moldova. N-am reușit să fac poze. Eram bilateral pe scenă.
Consider această vizită drept una de succes în cadrul căreia ne-a reușit să promovăm interesele și aspirațiile Republicii Moldova pe arena internațională.
Iaca și am scris oficial. Și multilateral dezvoltat.
Ar fi putut fi unul dintre cei mai mari critici literari ai literaturii române de după 90. Ar fi putut fi unul dintre cei mai redutabili polemiști literari ai momentului. Ar fi putut fi cel mai mare editor pe piața de carte românească. Ar fi putut așterne drumuri literare și tăia cariere literare.
Dar Eugen Lungu a preferat să rămână hedonistul aristocratic al literelor. S-a delectat lung, molcom, atent și cu o plăcere boierească printre cărțile bune. Până a ajuns la 70 de ani.
Simultan, în română și italiană, la Editura Cartier și Editura Albatros din Roma, a apărut romanul Lagărul 33 de Lilia Bicec-Zanardelli.
Din scrisoarea lui Vittorio Montini, protagonistului romanului:
„Scumpii mei părinți, nu am nicio veste de la voi. Nu știu de ce.
De aceea vă scriu mai mult în gând…
Încep să încurc socoteala zilelor și așa ani de-a rândul. Mai întâi unul, apoi altul, iar acum sunt atât de mulți încât mi-i teamă să mă gândesc la numărul lor. Vă amintiți ziua când am plecat? De-atâtea ori m-am revăzut în vis! Atunci când mă trezesc mi se pare că toate au fost mai ieri, dar au trecut 10 ani. Aveam 19 de ani în vara lui ’42, când eu, Vittorio Montini, am ieșit din curtea casei părintești cu un rucsac în spate, asemănător cu o desagă în care, tu, mamă, îți mai amintești? mi-ai pus cu drag câteva haine de schimb și ceva de-ale gurii. Tata a insistat să iau 200 de lire, adunate de el pentru zile grele. Plecarea mea părea o sărbătoare. Unchiul mi-a dat ceasul lui de buzunar și mi-a zis: „Indiferent unde vei fi, va trebui să știi ce oră este. Păstrează ceasul acesta, să-ți amintească cât de prețios e timpul”. Știa el oare ce destin urma să poarte acel ceas? Mi l-a luat un străin așa precum ar fi dorit să-mi ia și viața, dar n-a izbutit, n-a putut să mă despoaie de tot. Am fost un norocos, un trimis al lui Dumnezeu sau poate nici una nici alta. Acum când stau și mă gândesc cu ochii ațintiți în podul de lemn prin care se preling vapori de apă, numărându-mi odată cu ele zilele și anii, calvarul și amarul, nu mai știu ce să cred și nici până unde îmi va fi drumul destinului. E un deceniu de când a plecat fiul vostru. Azi se împlinește. Am fost înrolat în armata italiană ca un simplu sergent, apoi făcut prizonier și ținut în lagărul numărul 33 din Bălți, un oraș necunoscut vouă, precum și mie altădată. Am fost împușcat și aruncat în groapa comună de unde am ieșit în miez de noapte. M-am pornit ca un bezmetic spre nicăieri până m-am prăbușit. Când mi-am revenit, după zile de agonie, eram vegheat de un înger păzitor, de o fată, Ștefania. Zâmbetul și șoapta ei mi-au fost medicamentul miraculos care m-au ajutat să revin din nou la viață. M-am trezit în altă lume, unde totul îmi era străin, dar treptat, datorită unor oameni cumsecade, m-am obișnuit cu toate. Salvatorii mei m-au îndepărtat de moarte, m-au ferit de urmărirea securiștilor ruși, dându-mi provizoriu numele fiului lor Mircea Salcie. Binefăcătoarea mea, doamna Maria și fiica ei Ștefania sunt ființele cele mai apropiate mie aici. Dar trec și ele prin mari greutăți. După ’40, Basarabia, baștina lor, a fost alipită la Uniunea Sovietică. Astfel au pierdut urmele fiului lor Mircea (a cărui identitate o port eu acum), care fusese înrolat în armata română și a plecat pe front… Mi-a convenit atunci să fiu temporar fiul acelei femei vrednice care m-a salvat și a vegheat la căpătâiul meu, dar a urmat marele calvar… Am fost deportat în Siberia împreună cu familia lor. Eram și sunt Mircea, fratele Ștefaniei, îngerul meu păzitor, pe care am îndrăgit-o și continui s-o iubesc, dar sunt departe de ea, destinul vitreg din nou ne-a despărțit. Avem un copil, o fetiță, dar încă nu am văzut-o… Am fost declarat spion de război, trădător de patrie. Dar nu știu – al cărei patrii!? Acum ispășesc o vină care nu-mi aparține. Mi-e nespus de greu. Fără dragostea Ștefaniei puteam deveni un monstru. Ea mi-a dat speranța pentru o viață mai frumoasă, indiferent de circumstanțe, fără ea aș fi pierdut busola vieți… Mă întreb deseori: își mai amintește cineva de mine acolo, de unde am pornit și unde numele meu era Vittorio? O fi venit cineva să vă spună despre moartea prizonierilor? Mi-ați pus și mie o cruce în cimitir alături de bunei? Eu te cunosc, mama, și cred că inima ta simte că sunt viu, chiar dacă scrisoarea mea nu a ajuns la voi. Mamă, eu știu că tu mai aștepți reîntoarcere mea și crezi că într-o bună zi va bate cineva la poartă iar tu îmbătrânită de atâta așteptare vei ieși în cerdac și vei întreba cine-i. Vei auzi o voce cunoscută, dar pe care n-o vei desluși imediat. Privind în zare, vei pune mâna streașină la ochi, te vei ridica în vârful degetelor să-l vezi mai bine pe cel de la poartă. Dar chipul pe care îl vei vedea e mai în vârstă decât băiatul tău și bereta care o poartă acum e mult mai ponosită decât cea pe care o avea atunci. Simți cum inima începe să-ți bată ca o nebună gata-gata să iasă din piept. Pui mâna pe coșul pieptului, în dreptul inimii, ca să-i oprești bătăile zbuciumate, ca s-o ții locului să nu iasă din piept continui să te apropii de poartă cu pași nesiguri și mărunți. Mâinile tale tremură ușor, vocea nu mai pare a fi a ta, vrei să mă întrebi ceva, dar ți-e frică să nu spulberi totul. Mai faci un pas și… Eu mă avânt la pieptul tău, îți sărut fruntea încărunțită, îți netezesc părul argintiu și încerc să mă fac mic ca să rămân la pieptul tău pentru a-ți domoli bătăile inimii îndurerate. Of, mamă, aștept înnebunit această zi, dar deocamdată rămân departe de voi. Stau într-o închisoare la marginea lumii, pe un pământ atât de străin și rece încât voi nici nu vă imaginați că poate exista așa ceva. Dar important e că exist, încă mai trăiesc și sper să vă revăd. Mi-i dor și de tata și-mi amintesc de atâtea ori cum intra in casă frânt de oboseală de la munca lui în mină și aducea a miros de metal, de piatră de fum de țigară. Mereu îmi amintesc de povețele lui și mă întreb: „Oare ce face în acest moment? Oare cu cine strânge duminica ciuperci în pădurile din preajmă?” Poate că-i face companie surioara mea dragă Angela sau, poate, de mult nu mai stă cu voi. Când am plecat… oare câţi ani avea sora? Da! Aveai 13 ani, Angela, şi făceai parte din organizația „Piccole Italiane”. Îți făcea plăcere să repeți: „La întoarcerea ta din război eu voi face parte deja din „Giovane Italiane”, iar eu ți-am promis că-ți voi aduce o cămașă albă și o fustă neagră, așa cum îți plăcea ție, așa cum umblau membrii organizației de tinere și adolescente, creată în perioada fascismului în Italia. De câte ori întâlneam câte o tânără brunetă prin aceste locuri depărtate de civilizație, gândul mă ducea la tine, draga mea soră. Vei fi ieșit de mult timp și din rândurile „Giovanei Italiane”… Când am plecat nu aveai niciun logodnic, dar acum poate ești deja căsătorită, poate ai şi copii… Cât de mult aș vrea să te văd cum arăți acum, fată mare și cum întorc toți tinerii capul când treci pe lângă ei, lăsându-i nepăsătoare să-ți urmărească mersul zvelt. Îi semănai lui tata, cred că ai aceeași ochi negri despre care eu ziceam când eram mic că au culoarea adâncimii întunericului din mină și-l întrebam de ce îi sunt așa de negri, iar el îmi răspundea: „ca să vadă mai bine fundul pământului”. Și la chip îi semănai lui tata. Oricât era de obosit, când se întorcea de la muncă, pășea drept „ca un soldat”, așa zicea bunica despre mersul lui. Astfel era și ținuta ta. Acum răscolesc doar amintirile și sper că într-o zi ne vom revedea. Am pierdut cu totul imaginea lui Giovanni, cel mai mic dintre noi. Să fi avut vreo 7 sau 8 ani când am plecat de acasă. Acum e și el mare. Poate că face serviciul militar, poate seamănă cu mine… Cât de mult aș vrea să vă revăd… Când îmi amintesc de voi, gândurile mă duc atât de departe încât mi se pare că totul a fost într-un trecut îndepărtat care nici nu-mi mai aparține…”
Fragment din romanul Lagărul 33. Editura Cartier. Lansarea volumului va avea loc pe 10 octombrie, la Librăria din Centru.
Comentarii recente