Zece începuturi de roman, apărute  la Editura Cartier în colecția Biblioteca deschisă (literatură străină contemporană):

1. „„Diemerich!” a strigat domnul Kuno Konrad Rescher către compartimentul de clasa a doua, în care ardea o lampă albastră. „Aici Transilvania se termină și Banatul nu începe încă. Nu e bine când se sfârșește ceva fără să înceapă altceva…” (Clavir în ceață de Eginald Schlattner)

2.Ziarul Popular din Uruguay a calculat că în ultimii 150 de ani, adică după sfârșitul luptelor împotriva colonizatorilor spanioli, în America Latină au avut loc 537 de lovituri de stat. La putere au ajuns 214 dictaturi, dintre acestea 37 în Haiti, 27 în Republica Dominicană, 21 în Peru, câte 20 în Bolivia și Paraguay, 9 în Argentina…” (Faust moare de două ori de Roman Raz)

3. „În drum spre Teheran, în timp ce mă uitam pe geamul mașinii, mi s-a făcut puţin rău și m-am agăţat de genunchiul lui Christopher. Bășicile sparte îi udaseră pantalonii. Treceam pe lângă șiruri nesfârșite de mesteceni. Am adormit.” (1979 de Christian Kracht)

4. „Nu i-au lăsat să urce la tribună.” (Sankea de Zahar Prilepin)

5. „În fiecare clipă, în lumea asta există un lung șir de oameni care plânge și altul mai mic, care râde. Dar tot acolo se află și un al treilea șir de oameni, care nu mai plânge și nu mai râde. Cel mai trist dintre toate.” (Un roman natural de Ghoerghi Gospodinov)

6. „Nu-mi mai amintesc câte gene mi-a mâncat Zaza. Șaptesprezece? Două sute șaizeci și patru? Trei mii opt sute șaptezeci și nouă? Ori și mai multe. Gogu știe!” (Kafka instant de Zaza Burciuladze)

7. „Telefonul lui Dooley m-a trezit în apartamentul meu de la Gritti la ora șapte dimineața. Voia să mă vadă” (Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea de Romain Gary)

8. „Chardonne a fost înmormântat ieri.” (Jurnal inutil de Paul Morand)

9. „Întunericul căzuse peste Bagdad. Noaptea căzuse adâncă și somnul îi învăluise pe toți oamenii cumsecade.” (Belukia de Pierre Drieu la Rochelle)

10. „- Paestra, așa îl cheamă. Rodrigo Paestra.

– Rodrigo Paestra.

– Da. Iar pe cel care l-a ucis, Perez. Toni Perez.

– Toni Perez.” (Vara, la zece și jumătate seara de Marguerite Duras)

Gheorghe Erizanu