În 1975, la Editura Lumina, apărea prima ediție a volumului Mama de Grigore Vieru. Cu desene de Igor Vieru.

Mâine, după 40 de ani, Editura Cartier scoate ediția a II-a. Va fi în toate librăriile bune. Cu numele lui Grigore Vieru și Igor Vieru pe copertă.

Zece alese din Mama:

1. „Când s-a întors/ La puii ei cu hrana,/ Găsise cuibul gol/ Și amuțit./ I-a căutat/ Până-i albise pana,/ Și-n cioc/ Sămânța a-ncolțit.” (Pasărea)

2. „Ușoară, maică, ușoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ Pe semințele ce zboară/ Între ceruri și pământ.” (Făptura mamei)

3. „- Pui golași, cum stați în cuiburi/ Fără plăpumioare?!/ – Ne-nvelim cu ale mamei/ Calde aripioare!/( …)/ – Dacă n-o să vină mama/ Și-o să cadă frunza?/ – Cum nu o să vină mama?/ Cum să cadă frunza?!” (Puișorii)

4. „Tu, iarbă, tot ai mamă?/ De ai – de bună seamă:/ Atunci când înverzești,/ La mama te gândești!” (La mama te gândești)

5. „ – Dar tușa? Și mai albă?/ Copii doar n-are ea./ – De-aceea-i și mai albă,/ Că-i tare singurea.” (De ce?)

6. „Mama pâine albă coace,/ Noi zburdăm voios./ Pentru pace, pentru pace/ Mulțumim frumos.” (Mulțumim pentru pace)

7. „Ce se ară/ Cu lacrima?/ Chipul mamei.” (Ghicitoare fără sfârșit)

8. „Ce e dulce/ Și nu se aduce?/ Buzele mamei.” (Ghicitoare fără sfârșit)

9. „Ce izvor/ Se ia după om?/ Glasul mamei.” (Ghicitoare fără sfârșit)

10. „Ce tot, genelor, foiți!/ Și pe mama o treziți!” (Genele mele)

Gheorghe Erizanu