M-am înscris la parlamentarele din România printre solicitanții votului prin corespondență.

Înscrierea pe net și experiența pe mail a fost fericită.

Apoi în cutia mea poștală a ajuns un aviz de la Poșta Moldovei. Urmează să primesc un colet. Am luat avizul. M-am dus la oficiul poștal din zonă. Poștărița nu este tare fericită că mă are printre clienți. Primesc cărți poștale, colete și, culmea obrăzniciei mele, sunt abonat la reviste & ziare. Sunt unicul din zonă pentru care face mai multe drumuri decât pentru vecinii mei, cărora, o dată în lună, de obicei, în jurul datei de 20, le aduce chitanțele pentru serviciile comunale. M-a privit, de după ghișeu, de parcă eram întruchiparea covidului în carne și oase. I-am întins avizul. S-a uitat. Cu o față victorioasă, care nu se teme să înfrunte răutățile lumii, îmi zice: „Trebuie să vă duceți la oficiul poștal din zona gării! Vedeți că e scris EMS! Vedeți!” EMS e un serviu de curierat rapid al Poștei Moldovei.

După masă m-am dus la oficiul din zona gării feroviare. Ambele praguri, și de o parte, și de alta, erau pline de oameni. Întreb cine e la coadă. Aflu că sunt mai multe cozi. Sunt pentru cei care trimit colete. O altă coadă e pentru a primi colete. Sunt pentru cei care achită serviciile comunale. Sunt cei care așteaptă să primească pensia.

M-am așezat la coada celor care urmează să primească colete. Am stat cuminte două ore. Celelalte cozi se mișcau. Încet. Foarte încet. Deloc. Asta era a noastră. După două ore am abandonat coada. Poate voi prinde mâine o zi mai bună și o coadă mai scurtă.

Seara sunt telefonat pe mobil. „Sunteți domnu Ghenadie?” „Nu, sunt Gheorghe.” „Da, da, Gheorghe, domnu Gheorghe, aveți de primit un colet. Mâine va trece curierul pe la Dvs. Veți fi acasă?”

Sâmbătă am așteptat curierul. Am fost telefonat pe la amiază. După ce am făcut-o pe GPS-ul la telefon, o obișnuință pentru cei care caută casa, curierul, un domn de peste 50 de ani, într-o română învățată din cărți (nu era limba lui maternă), a ajuns și mi-a lăsat dreptul meu de vot pentru parlamentarele din România.

Am desfăcut plicurile, pliculețele, abțibildurile și instrucțiile din colet. Citit instrucția. Pe pași. Chinuit vreo cinci minute cu unul dintre abțibildurile „Votat”. Nu se descleia. Probabil mi l-a pus un pesedist.

Am reușit. După o juma de oră.

Luni, 23 noiembrie, am dus fericit plicul la poștă. Misiune îndeplinită!

Miercuri, 25 noiembrie, am descoperit în cutia mea poștală plicul meu. Care avea ca destinație Biroul Electoral pentru Votul prin Corespondență, Piața Presei Libere, nr.1, București. Plicul a fost cântărit. Avea 0,062 de grame. Și ștampila oficiului din Chișinău.

Cineva s-a răzbunat pe poștăriță.

Joi, 26 noiembrie, am dus din nou votul meu la oficiul poștal din centrul Chișinăului. Explicația: „Scuzați, a fost o eroare.”

Azi cutia mea poștală era goală.

Aștept 3 decembrie, termenul limită, când voturile prin corespondență sunt acceptate.

Gheorghe Erizanu