Vladimir Beșleagă n-a avut noroc cu ziua de naștere. Conducerea Uniunii Scriitorilor era plecată în concediu. Vladimir Beșleagă n-a avut noroc cu numele mic. Ceea ce l-a făcut pe Vlad Filat, premierul moldovean de pe timpul când Beșleagă împlinea 80 de ani,  să spună: „Nu toți Vladimirii sunt răi. Sunt și Vladimiri buni”. Vladimir Beșleagă n-a avut noroc de televiziuni. Operatorii au țintit obiectivele spre premierul Filat. Și, în semn de deosebit respect față de cel pe care l-au învățat la română în școală, au întors fundurile lor de blugi în fața scriitorului. Vladimir Beșleagă n-a avut noroc de vremuri.

Articolul lui Beșleagă „De ce suntem mărginiți (limitați)?”, publicat în „Chipărușul” din 1959 a explodat întreaga redacție. Aproape întreagă echipă redacțională a fost demisă.

Vladimir Beșleagă, 1972. Portret de Glebus Sainciuc

Romanul „Zbor frânt”, publicat în anii 70, i-a făcut pe unii critici de atunci să spună că ne-am integrat perfect în Noul Roman Francez. Iar pe criticii de azi să spună că avem și noi primul roman postmodern. Iar autoritățile ideologice de atunci, pur și simplu, l-au redus la tăcere.

Pe coperta celei mai populare reviste din URSS „Ogoniok”, anii Glasnosti

Apoi au fost anii Perestroikăi. Noi așteptam literatura de sertar. Și unica literatură de sertar a fost a lui Vladimir Beșleagă: „Viața și moartea nefericitului Filimon”.

Vremurile au avut noroc. Și au noroc. De Vladimir Beșleagă.

Gheorghe Erizanu