Cărțile importate în Republica Moldova sunt certificate după categorie de către Camera Națională a Cărților. În unele cazuri (erotică, pornografie) se cere și expertiza Agenției Naționale de Protecție a Moralitărții. Vameșul verifică corectitudinea efectuării documentelor vamale și a mărfii introduse. Punct. Fiecare are niște obligații foarte clare. De ce vameșul din Chișinău face examen de literatură pentru șoferul care aduce carte din România? De ce eu trebuie să-i povestesc șoferului că Marguerite Duras este clasic al literaturii franceze? De ce trebuie să-i povestesc conținutul romanului ”Extazul Lolei V.Stein”? De ce trebuie să-i spun că este unul dintre cele mai bune romane ale lui Duras? De ce trebuie să explic că ”Enciclopedia P.Guitz” nu conține cuvinte obscene? ”P” provine de la ”Purceluș”. Este o carte pentru copii de până la 7 ani. Pentru că vameșul stă în capul acestei țări. Pentru că vameșul știe un singur cuvânt care  începe cu ”p”. Scuzați! Două. Să nu-mi spuneți de ”Patrie”. Nu-l știe. Iar ”extazul” poate fi doar orgia pe care a văzut-o aseară la canalul porno, când cei doi copii ai săi și soția iubitoare dormeau liniștiți în casa lor din Valea Morilor. El știa că a doua zi va sta în capul acestei țări. Iar un șofer îi va povesti istoria literaturii franceze.

Gheorghe Erizanu