În martie 1944 Armata Roșie a ajuns lângă Prut. Trupele române și germane se retrăgeau.

La bunică-mea a venit un soldat român ca să împrumute căruța. I-a promis că în trei zile va întoarce căruța.

Peste trei zile un alt soldat român, chinuit, nedormit, obosit i-a adus căruța.

Peste o zi în sat au intrat rușii. A venit un soldat rus cu o căruță mare și hrentuită, care a tot mers de la Stalingrad până la Prut. A împrumutat căruța nouă de la bunică-mea. Și i-a lăsat ca dovadă sau garanție că în trei zile îi întoarce căruța nouă șarabaua lui cea veche.

A doua zi în curte a intrat un alt soldat rus. Care a zis că ieri cineva din ai lui a lăsat aici o căruță. Și a venit s-o ia. Că este a lui.

***

Ca să fiu corect cu istoria: bunică-mea, care avea memoria Uniunii Vamale de la tatăl ei, tătuca Tudos, imediat după ce primul rus a lăsat căruța cea hrentuită, a desfăcut roțile, oiștea, coșul și le-a împrăștiat prin grădină, prin mahala. Pe bucăți.

 

Gheorghe Erizanu