„Niciodată nu-i așa ca să nu fie cumva” (vorbă populară, după Vintilă Mihăilescu).

Din Aeroportul Chișinău pleci dintr-un imens duty free. Nu ai cum să-l ocolești. Ca să ajungi în sala de așteptare, numaidecât treci printre dute freeuri. Ca un moll într-o cazarmă cu un etaj pentru un batalion de soldați. Dați cu parfum Giorgio Armani.

Când intri în aeroportul Chișinău, de asemenea, dai de duty free. Mâțâțel. Ca porțile raiului.

Cu trei ani în urmă. După sticlele ghișeurilor controlului de pașapoarte de la aeroportul din Chișinău erau fețe binevoitoare, zâmbitoare, eficiente. Și dialog. Parcă niște prieteni amabili te invitau în casă.

Acum, după sticle, stau adevărații apărători ai țării. Duri. Intransigenți. Stăpânii Republicii Moldova. Nici musca nu trece de ștampila care pocnește ca un glonte. Dialogul a fost înlocuit cu interogatoriul.

Aparatele de plată de la parcarea din aeroport, dată în exploatare pe când guvernul implementa plata cu cardul pe tot teritoriul RM,  primesc doar lei. Cash. În locul prevăzut pentru card a fost lipită o hârtie. Albă. Cu scotch. La toate aparatele de la cele patru etaje. De sus în jos. În schimb, aparatul zice cu accent basarabean: care-i problema? „Vreau să achit cu cardul.” „Jos, la primul etaj, în nijloc.” Cobor. Aparatul de la primul etaj, de la mijloc, are aceeași foaie albă lipită cu scotch în locul cuibului prevăzut pentru plata cu card. Apar trei domni. „Intrați aici”. În ghișeul de pază al parcării, cu vreo 6 oameni, mi se oferă un terminal.

Bine ai venit acasă, un spațiu blând, care mă primește cum m-ar sugruma. Asta-i proza.

Poezia e în volumul lui Alexandru Cosmescu Un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa. E ediția a doua.

 

 

 

 

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu