Până mai ieri trăim într-o țară care avea 3,6 mln de locuitori, dintre care 3,2 mln erau înscriși în registrul alegătorului.

tzara mea avea drumuri bune, prima casă, Arena Chișinău, stabilitate, un buget echilibrat, primari și oficialități care veneau cu mare drag la televiziunea Publika la prima chemare, o televiziune de stat echidistantă și obiectivă, un guvern Filip care a făcut tot posibilul ca să îndeplinească obligațiile pentru deblocarea acordului cu FMI, judecători onești, procurori curajoși, preoți miloși, scriitori care știau ce vor, oameni prosperi de afaceri care erau coțcari, ambasadori care reprezentau cu destoinicie statul, un primar ales al capitalei și un primar interimar al capitalei, marfare pline care brăzdau căile ferate ale lumii cu produse moldovenești, o cafenea „Guguță” și un Ocuppy Guguță.

tzara mea lupta deschis cu Rusia, apăra din prima linie România și Europa. Parcă eram Ștefan cel Mare, creștinul care a apărat creștinătatea de necredincioși.

tzara mea avea analiști politici care decojeau fiecare ceapa degerată și, indubitabil, tot timpul dădeau de Kremlin în miezul cepei.

tzara mea avea foarte multe partide aprige, mari, solide. De stânga, de dreapta, de centru, unioniste, imperialiste. Foarte active pe net. Pe la tv-uri. Acopereau spectrul politic complet.

tzara mea avea și o opoziție. Un bloc Acum. Mâțâțel și plăpând.

tzara mea îl avea pe Plahotniuc și pe Șor. Plahotniuc avea Partidul Democrat și râul, ramul. Șor avea Merișor, Prtidul Șor, Orhei și Milsami.

Astăzi trăiesc într-o țară care are 2,6 mln de locuitori. Ieri am aflat.

E o țară așa de mică, tzara mea!

tzara mea e titlul unei cărți. În lucru la Editura Cartier. Va apărea în seria de autor Tamara Cărăuș.

Gheorghe Erizanu