Cartea lui Julien Benda, apărută în Franța în 1927, într-o primă ediție, n-a avut un destin pe măsura valorii. Ceea ce i-a făcut pe unii comentatori să vorbească despre o conspirație a tăcerii. Într-o Franță în care cărturarii au dominat viața politică a secolului XX, numit și „secolul intelectualilor”, era firesc ca ideile lui Benda să fie trase pe dreapta.

A pune scopurile statului și ale națiunii mai presus de independența intelectuală și a pretinde totodată că ele sunt juste și morale este unul din tipurile de trădare ale cărturarilor, susține Julien Benda. „Cărturarul nu are chemarea de a interveni direct în politica cetății”.

Implicarea intelectualului e admisibilă doar cu două condiții: să nu fie funcționar al statului, situație în care își pierde dreptul la independență, și să-și limiteze intervenția în politică la câte un episod.

Tragedia intelectualilor francezi din secolul XX, după Benda, e că intelectualii s-au bucurat că societatea le-a acordat un rol central. Astfel, ei nu și-au mai redobândit capacitatea de a se privi pe sine cu luciditate. Se luaseră prea în serios.

Or, natura pasiunilor politice e alta decât menirea cărturarilor. „Pasiunile politice se reduc la două impulsuri fundamentale: 1. Dorința unui grup de oameni de a pune mâna pe (sau de a păstra) un bun temporal: pământuri, bunăstare materială, putere politică, împreună cu avantajele temporale pe care acest fapt le presupune. 2. Dorința unui grup de oameni de a se simți ca ființe aparte, deosebite de alți oameni.”

Așa spun cărțile.

TRĂDAREA CĂRTURARILOR de Julian Benda. Traducere din franceză de Gabriela Creția (Editura Humanitas, 2007)

(Pentru Cartea zilei, Publika TV)

Gheorghe Erizanu