Cele mai vândute cărți pentru copii ale lui august, în Librăriile Cartier, au fost:

  1. Albinuța, de Grigore Vieru. Desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  2. Când bunicul era nepot, de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  3. Balada celor cinci motănași, de Ion Druță. Ilustrații de Mihaela Paraschivu. Editura Cartier
  4. Povești auzite de la bunicuța. Editura Epigraf
  5. Atlasul meu geografic. Editura Arc
  6. Câți ani ai, de Grigore Vieru. Ilustrații de irina Dobrescu. Editura Cartier
  7. Invitație la vals, de Mihail Drumeș. Editura Arthur
  8. Pasărea albă a copilăriei, de Ion Druță. Editura Cadran
  9. 101 de povești minunate. Povești celebre. Editura Arc
  10. Carte sonoră. Cartea primelor descoperiri. Editura Arc

Nicolae Manolescu acordă un amplu interviu lui Sever Voinescu în Dilema veche, săptămânalul care ajunge la Chișinău când ne mai învechim cu o lună jumătate. Întrebat dacă spiritul critic se învață sau se educă în școală, zice: „Se educă, se cultivă. Într-un individ normal, el există în mod potențial. Dar dacă nu se educă, nu se instruiește, nu se cultivă, această potențialitate se atrofiază și poate chiar să dispară cu totul. Ori degenerează în agresivitate și arțag.” „Și școala trebuie să educe acest spirit critic?” „Da. Dacă școală nu e, spirit critic nu e. Și dacă spirit critic nu e, cultură nu e.”

Gheorghe Erizanu