Tomas Transtromer. Cu o cu două puncte. Nu e chiar atât de greu de pronunțat. Ultimul laureat Nobel pentru literatură. Sunt fotbaliști suedezi mult mai cunoscuți ca Transtromer.

Poezia nu prea se traduce. Nu prea se citește. Nu se fac bani cu ea. Este într-o categoria inferioară romanelor. Este un hobby. O faci pe cont propriu. Și o faci pentru tine. Iar academicienii suedezi nu prea au acordat Nobel suedezilor. În ultimul timp.

Pe Tomas Transtromer l-a cunoscut Iosif Brodski. Alt poet Nobel. Și l-a apreciat foarte înalt. I-a dedicat și un poem. Pe Tomas Transtromer îl cunoaște Ghennadii Ayghi. Nu are Nobel. Îl știu din două volume xeroxate, apărute prin anii 80 la o editură franceză. Cred că ținea de revista „Kontinent” a emigranților ruși.

Și Brodski, și Ayghi susțineau că cel mai mare poet contemporan este Tomas Transtromer.

În anii 90 a suferit un atac cerebral. A fost paralizată partea dreaptă a corpului. Și a pierdut aproape complet darul vorbirii. Monica, soția poetului, e cea care reușește să traducă sunetele  lui Transtromer  în suedeză.

Ars poetica sa e aproape ca în Goethe: „Eu deja am scris prost și simplu, apoi prost și complicat, apoi bine și complicat. Acum eu vreau să scriu bine și clar.”

Cei care îl știu spun că chipul lui Tomas Transtromer radiază lumină. Iar cuvintele din poemele sale explodează în interiorul textelor. Ca o bombă cu vacuum.

Gheorghe Erizanu