Timpul din Chișinău a desemnat cărțile anului 2010.

ROMANUL ANULUI

157 de trepte spre iad, de Alexandru Vakulovski, Editura „Cartier”, 2010 şi Foc grecesc, de Ghenadie Postolache, Editura „Grafema Libris”, 2010

Dacă în 157 de trepte spre iad este descris un univers dezumanizat şi degradant, din care au fost izgonite cele mai importante valori umane (prietenia, dragostea, credinţa în Dumnezeu, nobleţea, iertarea sau solidaritatea), atunci complet altceva se întâmplă în romanul lui Postolache, unde e înfăţişat un univers umanizat, în care personajele acestuia cred în Dumnezeu şi sunt solidari unul cu celălalt. Cele două romane sunt scrise în chei total diferite. Dacă romanul lui Vakulovski l-am putea cataloga ca fiind neo, supra şi hiperrealist, atunci Focul grecesc e un roman mistic şi iniţiatic. Asta e ceea ce le deosebeşte, iar le uneşte faptul că sunt cele mai bune romane ale anului 2010.

CARTEA DE POEZIE A ANULUI

Oleandri mă strigă roz, de Maria Şleahtiţchi, Editura „Cartier”, 2010

E poezia unei universitare subţiri şi dobă de carte care nu numai că nu-şi neagă neamul de ţărani şi rădăcinile rurale, ci le readuce în centrul unor reverii intelectuale pătrunzătoare. E o poezie în care savantul, care e acum autoarea, se întâlneşte cu eleva de la ţară care a fost cândva. E o poezie intelectuală irigată de amintirile săteşti şi adolescentine ale poetei. Şi, nu în ultimul rând, cred că un asemenea tip de poezie l-ar fi emoţionat şi pe David Lodje (autorul romanului Muzeul britanic s-a dărâmat) dacă ar fi citit-o.

CARTEA DE CRITICĂ A ANULUI

Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia), de Mihai Vakulovski, Editura „Tracus Arte” din Bucureşti, 2010

Cartea reprezintă una dintre cele mai complete analize ale fenomenului optzecist. Deşi autorul ei e un „duşman” al optzecismului, volumul e scris cu dragoste şi profesionalism. Acest lucru l-a remarcat şi criticul Cosmin Ciotloş într-o cronică apărută în România Literară unde constată că „atenţia pe care acest Portret de grup o acordă unor autori ca Padina sau Daniel Pişcu e lăudabilă. Aşa marginali cum sunt, importanţa lor, deopotrivă estetică şi tipologică, e categoric mai mare decât a atâtor şi-atâtor „optzecişti” retroactivi şi, de ce să n-o spun, inflaţionişti.

DEBUTUL ANULUI

Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o, de Maria-Paula Erizanu, Editura „Cartier”, 2010

Cartea conţine jurnalul din timpul revoluţiei tinerilor din aprilie 2009 pe care l-a ţinut tânăra scriitoare pe atunci pe când era încă elevă la un liceu din capitală. Pe lângă varianta în română, jurnalul mai are două versiuni – în franceză şi engleză, realizate de către autoare. Cartea arată foarte clar cum evenimentele din aprilie au afectat relaţiile dintre elevii şi profesorii unui prestigios liceu din Chişinău. La foarte scurt timp după apariţie, Cartea Paulei a fost asumată de tânăra generaţie, iar astăzi putem spune cu certitudine că e cartea generaţiei care a ieşit în stradă pe 5 aprilie, protestând contra dictaturii. Deci, e manifestul acestor tineri care au făcut revoluţia.

Gheorghe Erizanu