La douăzeci și una de zile de la expedierea scrisorii Marelui Păpușar, în 18 aprilie 1930, tocmai în Vinerea Mare a Săptămânii Patimilor, Mihail Bulgakov primește un telefon:

– Mihail Afanasievici Bulgakov?

– Da.

– Tovarăşul Stalin vrea să vă vorbească.

– Ce? Stalin? Stalin?

Se auzi o voce cu un pronunțat accent georgian:

– Da, vă vorbește tovarășul Stalin. Bună ziua, tovarășe Bulgakov.

– Bună ziua, Iosif Vissarionovici.

– Am primit scrisoarea dumneavoastră. Am citit-o împreună cu tovarășii. Veți primi un răspuns favorabil… Sau poate… vreți să plecați în străinătate, nu-i așa? Într-atât v-ați săturat de noi?

– În ultima vreme m-am tot gândit la următoarea problemă: poate un scriitor rus să trăiască în afara țării? Mi se pare că nu.

– Așa e. Asta e și părerea mea. Unde ați vrea să lucrați? La Teatrul de Artă?

– Da, mi-ar plăcea, dar am fost mereu refuzat.

– Faceți o cerere. Am impresia că de data asta o vor aproba. Ar trebui să ne întâlnim să stăm de vorbă.

– Oh, da, Iosif Vissarionovici, am mare nevoie să discut cu dumneavoastră.

– Da, va trebui neapărat să găsim un moment liber. Ei, acum, la revedere și cele mai bune salutări.

Gheorghe Erizanu