Ce-am zis despre Chișinăul vechi? În traducere ar însemna:

1. Atunci când nu ai forță administrativă și voință civică ca să poți ocroti aproape o mie de clădiri, te concentrezi pe un minim pe care îl poți salva. Selectezi cele mai valoroase 10-20-50 de clădiri. Proprietarii vor avea niște obligații. Și statul/municipiul va avea niște obligații. Proprietarii să le mențină în bună îngrijire, iar statul/municipiul să participe cu o sumă/ un anume procent din costurile reparației. Sau bunei întrețineri.

Povestea cu arhitectul beat nu e o fabulă sau metaforă inventată de mine. E adevărul istoric. Acel arhitect beat avea birou în aceeași clădire cu Triada. Dacă se făcea un examen profesionist și o inventariere profesionistă, atunci cei de la Triada nu luau casa Krupenski ca s-o dărâme pentru a construi un falus urât și zbârcit în centrul Chișinăului. Care nu va fi utilizat niciodată. Apele subterane din acel loc nu permit asemenea construcții.

Faptul că vom pune 1000 de clădiri fără drept de demolare pe o hârtie nu înseamnă că timpul (nu vorbesc de ziar) nu le va distruge în realitate. Vom avea o mie de dărâmături în centrul Chișinăului. Și o listă patrimonială.

2. Există Chișinăul gubernial, rusesc (bulevardul Ștefan cel Mare până la strada Mateevici). Și există târgul medieval, moldovenesc. Păstrăm gubernia. Dar suntem obligați să refacem cel puțin o mahala din zona Morii Roșii.

Replica lui Vasile Ernu e mai jos. Integrală.

Dispariţia Chişinăului vechi: au mai rămas zece ani (II)

În ultimul text, vorbeam despre riscul ca, în decurs de zece ani, partea veche a oraşului Chişinău să dispară.

Semnalul de alarmă era tras de un grup de specialişti de la Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor (AIRM), care au inventariat 977 de imobile de importanţă locală şi naţională (înscriere în Registrul monumentelor ocrotite de stat) din capitala R. Moldova. Ei au constatat un lucru care se vede cu ochiul liber: patrimoniul arhitectural al oraşului vechi este într-un proces de degradare şi distrugere continuă. Datele ne spun că în anul 2010 aveam 77 de monumente de arhitectură demolate. Din cele 77 de clădiri, 44 au fost demolate între anii 1993-2006 şi 33 între 2006-2010. Aceste date ne spun multe.

Cu câteva zile în urmă, amicul Gheorghe Erizanu scria pe blogul său: „Dacă tai copacii Chişinăului, observi că cele 977 de clădiri incluse în patrimoniul oraşului sunt, în mare parte, nişte cocioabe. Şi au fost incluse în patrimoniu de un arhitect beat de la un capăt la altul al străzii. Fără discernământ. O bună parte din ele nici nu pot fi restaurate. Şi nici nu au cum să fie restaurate. Arhitectul a coborât din clădirea de pe bd. Bucureşti 68 şi a luat-o pe străzile din apropiere. Sunt toate case dintr-o gubernie”. Aşadar, se schimba accentul de pe procesul de demolare şi deteriorare a clădirilor din oraşul vechi pe procesul de definire a ceea ce înseamnă o clădire de patrimoniu. Nu spun că observaţia directorului Editurii „Cartier” nu este adevărată, ci că a pune astfel problema este mai mult decât riscant. De ce?

O să încep printr-un răspuns mai general. Am impresia că paradigma meşterului Manole, a veşnicei construcţii care se năruieşte şi trebuie luată de la capăt a devenit starea noastră firească. Provizoratul şi precaritatea au devenit normalitate, adică lege. În anii tranziţiei, acest proces al veşnicei reconstrucţii în spiritul meşterului Manole a început să capete un nume. Ceea ce a început să ne caracterizeze cel mai bine şi cumva să ne unească şi să ne despartă se numeşte „remont”, iar mai nou – „evroremont”. Dacă vom citi însă cărţile de însemnări ale unor străini (fie ei şi ruşi) despre Chişinăul secolului XIX şi început de secol XX, vom vedea că mentalitatea stării de provizorat era prezentă de ceva vreme în oraşul nostru.

Tocmai pentru că avem o tradiţie a veşnicului „remont”, a construcţiilor care se năruiesc de la o generaţie la alta, a unei stări de provizorat în care regula şi legea sunt aleatorii şi negociabile, ar trebui să pornim de la câteva principii simple. Înainte de a dărâma, fie şi o cocioabă lipsită de valoare arhitecturală, trebuie să ne întrebăm: CE dărâmăm şi CE lăsăm? Pe ce criterii şi după ce reguli alegem să dărâmăm ceva? E foarte simplu să dărâmi. Cine are cunoştinţe minime despre ce înseamnă spiritul şi tradiţia oraşului Chişinău ştie bine că o „cocioabă” din centru, cu o curte interioară, conţine în sine mult mai mult „Chişinău” decât cartierele de lux sau cele de blocuri construite mai nou. Convingerea mea şi a multor prieteni de-ai mei moldoveni, ruşi sau evrei, e că, dacă vrei să distrugi spiritul Chişinăului, distruge-i casele vechi cu curţi interioare. Şi nu-i vorba de valoarea arhitecturală, ci de ceva mult mai profund. (Cartierele noi, aceste ghetouri de lux ale oraşului Chişinău, nu au nimic cu spiritul oraşului, sunt chiar „împotriva firii” oraşului.)

După ce răspundem la întrebarea „ce dărâmăm şi ce lăsăm?” vine întrebarea: cine decide ce se dărâmă şi ce se construieşte? În ce măsură deciziile luate îi reprezintă pe orăşeni, pe cei care locuiesc aici de ceva vreme? Oare aceste decizii „haihui” – total opuse interesului majorităţii – nu sunt luate de grupuri care au interese strict financiare? Oare interesul privat şi foarte personal nu a început să distrugă ceea ce numim bine/bun comun? Priviţi cum sunt distruse nu doar casele „fără valoare arhitecturală”, ci şi parcurile? A-a-a… nu mai sunt profitabile? Profitabilitatea e un alt concept-tabu care face pârjol şi distruge totul în jur mai ceva ca Armata Roşie. Şi-apoi, unde e transparenţa deciziilor edililor noştri? Totuşi, marea problemă în faţa distrugerii şi malformării Chişinăului e lipsa reacţiei locuitorilor acestui oraş. O mulţime tăcută şi docilă, o societate civilă mută este un adversar perfect pentru micile grupuri de noi barbari foarte dinamici, fără scrupule şi care ştiu că fiecare „cocioabă” şi metru pătrat din parc pot aduce profituri imediate uriaşe. Chiar dacă pierderile pe termen mediu şi lung pentru Chişinău şi locuitorii lui sunt şi mai mari.

Chișinăul a fost distrus în vara lui 1941 de trupele sovietice în retragere. A fost aplicată teoria pământului pârjolit în fața dușmanului.

Mă voi opri, totuși, un pic la un citat din Vasile Ernu:

„Anul trecut a apărut o carte care ar trebui să stea pe masa fiecărui locuitor al acestui oraş. Ea se numeşte „Cartea neagră a patrimoniului cultural al municipiului Chişinău”. Datele prezentate în această carte sunt năucitoare, iar concluzia ei este dramatică. Un grup de specialişti de la Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor (AIRM) au inventariat 977 de imobile, practic, tot centrul vechi al oraşului. În urma „inspectării monumentelor de arhitectură, de importanţă locală şi naţională, cu statut individual de protecţie şi înscriere în Registrul monumentelor ocrotite de stat, s-a constatat un proces de degradare continuă a patrimoniului imobil din Centrul istoric al municipiului Chişinău”. Cum arată datele? În anul 2010 aveam 77 de monumente arhitecturale demolate. Din cele 77 de clădiri, 44 au fost demolate în anii 1993-2006 şi 33 în anii 2006-2010. Vă spune ceva acest lucru? Observaţi viteza de distrugere?”

Dacă tai copacii Chișinăului, atunci observi că cele 977 de clădiri incluse în patrimoniul orașului sunt, în mare parte, niște cocioabe sau saraie. Și au fost incluse în patrimoniu de un arhitect beat de la un capăt la altul al străzii. Fără discernământ. O bună parte din ele nici nu pot fi restaurate.Și nici nu au cum să fie restaurate. Arhitectul a coborât din clădirea de pe București, nr.68 și a luat-o pe străzile din apropiere. Sunt toate case dintr-o gubernie.

Chișinăul medieval, cel din zona Morii Roșii, a fost distrus după anii 60.

Dintre cele 977, probabil, sunt 80 sau 200 de case cu valoare de patrimoniu național. Și merită să fie păstrate. Restul au fost incluse or dintr-un complex al unui oraș care nu are monumente arhitecturale, or ca să fie foarte multe, otova și clădiri cu valoare patrimonială, și coridoare fără iz de istorie sau arhitectură. Ca atunci când cineva va distruge un monument cu adevărat valoros, să fie unul din o mie. Atunci când e unul din 80 e mult mai complicat să te ascunzi după șindrila birocrației municipale sau culturale.

Monumentele arhitecturale pot fi salvate doar dacă va fi elaborat un sistem clar de „principii și valori”. Și vor fi 80 de clădiri. Sau 180. Cu adevărat demne de a fi numite patrimoniu național.

Și nu vom visa castele chișinăuiene acolo unde sunt cocioabe de ghetou.

Și l-am citit tipărit. În carte. În colecția Biblioteca Deschisă, coordonată din acest an de Vasile Ernu. Este excelent. Unii membri ai familiei cu lecturi de The New Yorker mi-au spus că, probabil, sunt încântat de Gospodinov din cauza stării mele. De acum.

O fi. Dar romanul oricum e excelent.

„Plasa servește la prinderea peștelui – după ce peștele a fost prins, plasa trebuie să fie uitată.

Capcana servește  la prinderea iepurelui – după ce iepurele a fost prins, capcana se uită.

Cuvintele slujesc la prinderea sensului, când sensul a fost prins, cuvintele pot să fie uitate.

De-aș putea să găsesc pe cineva care a uitat cuvintele, ca să stau de vorbă cu el.”

Asta-i din Zhuangzi. Din secolul III î.Ch.

De fapt, eu n-am citit „Un roman natural”. Eu am stat de vorbă cu Gheorghi Gospodinov.

Este în librăriile Cartier. La preț promoțional. Rămânem fideli tradiției. Cititorii Cartier au dreptul „la prima noapte” pentru noutățile Cartier. În Librăriile Cartier.

Prozatorul Vasile Ernu a ajuns zilele acestea prin locurile de baștină. Nu e vorba de Odesa. A revenit în Colibași, sat din sudul Basarabiei. Sătenii, care în anii precedenți vindeau legumele și fructele în Odesa și Galați sau direct de pe câmpuri, au rămas anul acesta cu roada aproape nevândută.

Vladimir Bulat, istoricul și criticul de artă, s-a întors la București, după Garâna, și a găsit, nu știu pe unde, această publicitate din perioada când Basarabia asigura, așa se zice, cu fructe și legume un imperiu.

Dacă cineva nu înțelege literele, cuvintele, atunci voi fi nevoit să fac o traducere. Va fi altă dată.

Ministrul Transporturilor din acea perioadă nu era dl Șalaru. Vagoanele erau scumpe și coletele ieftine.

Îl public cu acordul și bunăvoința autoarei, Ioana Revnic, și a Prof. dr. dr. H.C. Valeriu Ioan-Franc, conducătorul proiectului.

Ioana Revnic:

Cât de cunoscută este literatura română din Basarabia, în România şi în Europa?

Ianuarie 2009. La diverse posturi de televiziune este evocat Grigore Vieru, dispărut în mod tragic într-un accident de maşină. Sunt reluate secvenţe cu poeme ale sale recitate de el însuşi (în primii ani de după 1989, românii le învăţaseră pe de rost, însufleţiţi de entuziasmul descoperirii unei literaturi române din altă ţară).

La Chişinău, cărţile lui dispar rapid din rafturile librăriilor.

Ianuarie 2010. Primăria din Chişinău anunţă iniţierea unui proiect prin care se prevede ca fiecare elev din capitala Republicii Moldova, dar şi cei care învaţă la cele opt şcoli cu predare în limba română din Transnistria să primească un volum al regretatului scriitor. Conducerea locală afirmă vocaţia europeană a poetului Grigore Vieru, propunându-şi să popularizeze în Europa opera acestuia, în principal în mediile basarabenilor care trăiesc în ţări europene[1].

Cât de eficient este acest demers de promovare – la ea acasă şi dincolo de graniţele ţării – a operei unui scriitor din Republica Moldova?

Ce politici culturale ar reuşi să transforme literatura valoroasă a scriitorilor basarabeni în parte semnificativă şi vizibilă a literaturii române şi europene?

Căror genuri literare le aparţin „produsele” scriitoriceşti ce se pretează cel mai bine „exportului literar”?

Cât de cunoscută este literatura română din Republica Moldova, în România şi în Occident?

Cele câteva răspunsuri pe care lucrarea de faţă îşi propune să le ofere întrebărilor de mai sus aparţin, deopotrivă, semnatarei acestor rânduri, dar şi celor care, cunoscând, din interior, realităţile literare basarabene, au avut amabilitatea să se pronunţe (răspunzând întrebărilor dintr-un chestionar) în legătură cu şansele de afirmare în spaţiul românesc şi european a acestei literaturi: Gheorghe Erizanu, directorul editurii Cartier; Eugen Lungu – eseist, critic literar, prozator şi redactor-şef la editura ARC; Mircea V. Ciobanu, eseist, critic literar, redactor-şef la editura Ştiinţa, fost viceministru al educaţiei în 1999; Valentina Tăzlăuanu – critic literar, eseistă, redactor-şef al revistei „SUD-EST Cultural”; Iulian Ciocan – prozator, redactor-asociat la revista „Contrafort”, jurnalist la Radio Europa Liberă.

Nu ne asumăm pretenţia unor verdicte definitive şi nici pe aceea a exhaustivităţii, investigaţia noastră urmărind, în primul rând, semnalarea unui fenomen cultural care, până în prezent, nu s-a bucurat de o abordare sistematică[2].

Supravieţuirea chinuită a literaturii române din Republica Moldova

Evoluţia literaturii din Basarabia nu poate fi judecată decât în corelaţie cu reperele istorice care au marcat decisiv acest teritoriu românesc.

În 28 iunie 1940, Basarabia este invadată şi ocupată de trupele ruseşti. Prevederile pactului Ribbentrop-Molotov prin care spaţiul est-european este supus unei reconfigurări dramatice, devin, astfel, realitate. Smulsă din trupul întregit – prin Unirea de la 1918 – al României Mari, transformată în RSS Moldovenească de către stăpânirea sovietică, Basarabia este supusă, încă din primii ani postbelici, unui sistematic proces de deznaţionalizare.

În plină epocă stalinistă, legăturile cu Patria-mamă sunt suprimate. Autorităţile inventează şi impun o nouă limbă – „limba moldovenească” – şi un nou sistem grafic, alfabetul chirilic, „veşmântul” scris al limbii române vorbite în Basarabia. În anii `50 se interzice accesul la literatura tipărită  pe celalalt mal al Prutului, iar lexicul „moldovenesc” este epurat de cuvinte precum „România”, „român”, „românesc”, „româneşte”.

Abia în anii `60, devin cunoscuţi, în forme controlate şi cenzurate de către autorităţi, scriitorii români din secolul al XIX-lea: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri etc., prezentaţi şi „livraţi” populaţiei în ipostaza de autori „moldoveni”. Cu desăvârşire străine locuitorilor din Republica Moldova rămân operele româneşti din perioada interbelică, răstimp în care acest teritoriu fusese unit cu ţara.

Începând cu 1987-1988, pe fundalul dezgheţului generat de perestroika gorbaciovistă, demersurile de revenire la grafia latină şi de emancipare naţională se înteţesc, un rol decisiv în aceste mişcări avându-l scriitorii şi intlectualii basarabeni. Eforturile lor conjugate, dublate de strategii politice abile, fac ca, în data de 31 august 1989, parlamentul sovietic să adopte legea ce stipula revenirea la grafia latină şi să decreteze limba română ca limbă oficială în Basarabia. În 1990, după cădera comunismului, sunt recuperate şi simbolurile naţionale – mai întâi tricolorul şi stema, apoi, în 1991, imnul Deşteaptă-te, române!.

Timp de zece ani, climatul social şi cultural este puternic influenţat de jocul politic al partidelor angajate în lupta pentru supremaţie. La mijlocul anilor `90, teoria „moldovenismului” este relansată de către comuniştii post-sovietici, iar tacticile de intimidare şi de persecutare a „românofililor” se înteţesc. Viaţa literară din Republica Moldova este marcată de „bătăliile” generaţioniste, de încercarea tinerilor optzecişti basarabeni de a impune şi de a practica o nouă estetică – expresie a năzuinţei lor de sincronizare cu literatura română.

Din 2001 până în 2009, comuniştii se reîntorc la putere, iar această stare de lucruri cu efecte negative în plan social şi cultural tergiversează demersurile de afirmare în afara graniţelor ţării, ale scriitorilor basarabeni.

În prezent, în Republica Moldova au loc mişcări efervescente de reformare politică şi socială în perspectiva integrării europene, dar acest proces este – încă – ameninţat de pericolul restauraţiei comuniste.

Afectată de sinuosul curs al vremurilor, controlată politic de un regim opresiv şi supusă decenii la rând unei ideologizări brutale, literatura română din Republica Moldova a supravieţuit. Dar această literatură supravieţuitoare păstrează urmele îndelungii suferinţe cauzate de marginalizarea şi de izolarea ei.

Eforturi de a recupera un uriaş handicap de receptare

Cel mai recent proiect literar cu deschidere europeană iniţiat de scriitorii din Republica Moldova s-a finalizat cu publicarea volumului Arhipelag – Almanah de literatură română din Republica Moldova, în limbile germană, engleză şi franceză (Editura Cartier, Chişinău, 2010). Concretizarea acestei iniţiative unice în Basarabia a fost posibilă cu sprijinul unor instituţii locale, româneşti şi occidentale: Editura Cartier; Institutul Cultural Român; Fundaţia Kulturkontakt (Austria); PEN Centrul din Chişinău – filială a Asociaţiei Mondiale a Scriitorilor, International PEN, cu sediul la Londra. Volumul, tipărit într-un tiraj de 500 de exemplare, va fi distribuit în mod gratuit centrelor PEN, din întreaga lume.

Treizeci şi unu de scriitori aparţinând unor generaţii diferite sunt prezenţi în volum cu texte ilustrative pentru toate genurile literare, dar şi cu interviuri sau analize publicistice.

Distribuirea „rolurilor” în viaţa literară basarabeană este ilustrată, la scară mică, de selecţia operată de antologator. Pe lângă previzibila superioritate… numerică a textelor lirice, în raport cu cele aparţinând altor genuri literare, se observă şi faptul că, alături de autorii „specializaţi” în anumite genuri, există câţiva care exersează mai multe tipuri de discursuri –  prozastic şi poetic; eseistic şi publicistic etc.

Aşadar, poezia deţine un loc privilegiat, cincisprezece dintre cei antologaţi fiind poeţi: Lorina Bălteanu, Leo Butnaru, Vasile Gârneţ, Vasile Romanciuc, Arcadie Suceveanu, Grigore Chiper, Emilian Galaicu-Păun, Maria Şleahtiţchi, Andrei Burac, Valeria Grosu, Nicolae Leahu, Nicolae Popa, Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Vasile Tărâţeanu.

Proza este reprezentată de Aureliu Busuioc, Vitalie Ciobanu, Serafim Saka, Iulian Ciocan, Ioan Mânăscurtă, Spiridon Vangheli; Grigore Chiper,Vladimir Beşleagǎ, Nicolae Rusu, iar genul eseistic – de textele semnate de Eugen Lungu, Valentina Tăzlăuanu, Mihai Cimpoi, Tamara Cărăuş şi Vasile Tărâţeanu.

Mihai Cimpoi, Nicolae Negru, Leo Butnaru contribuie în volum cu interviuri (Mihai Cimpoi) sau publicistică. Li se adaugă Val Butnaru şi Constantin Cheianu cu fragmente din scrieri dramatice.

Până la publicarea almanahului Arhipelag, popularizarea – extrem de modestă – a literaturii române din Basarabia în spaţiul european s-a făcut fie prin intermediul câtorva publicaţii străine, fie cu ajutorul antologiilor publicate la edituri occidentale. Rând pe rând, acestea şi-au asumat rolul de a arăta lumii o literatură aproape necunoscută în afara graniţelor ei geografice, înaintea căderii comunismului.

Pentru întâia oară de la căderea comunismului[3], literatura scriitorilor basarabeni iese dintre graniţele ţării în 1995[4], când revista „Missives” a Societăţii Literare a Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor din Franţa consacră, integral, numărul din martie poeziei tinerilor scriitori din Basarabia. Grupajul are drept prefaţă un studiu istorico-literar de Matei Cazacu. Poetii publicaţi sunt, în ordinea prezentării: Vlad Neagoe, Arcadie Suceveanu, Leo Bordeianu, Vsevolod Ciornei, Teo Chiriac, Vasile Gârneţ,  Nicolae Popa, Valeriu Matei, Grigore Chiper, Lorina Bălteanu, Irina Nechit, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Aura Christi.

În 1996, apare la Editura l’Esprit des Péninsules din Paris, Une Anthologie de la poésie moldave, ediţie bilingvă, franceză-engleză, prefaţată de Sorin Alexandrescu („Une nouvelle poesie roumaine in Moldavie”), traducerea în franceză de Odile Serre şi Alain Paruit; traducerea în engleză de Cornelia Golna.

Vasile Gârneţ, Grigore Chiper, Valeriu Matei, Nicolae Leahu, Em. Galaicu-Păun, Ghenadie Postolache, Aura Christi, Mircea V. Ciobanu sunt poeţii antologaţi.

În acelaşi an, revista italiană de literatură „Si Scrive”, care apare la Cremona, publică în numărul său anual un voluminos grupaj de poezie tânără din Basarabia, însoţindu-l cu un comentariu de Marco Cugno – românist italian.

Iar trei ani mai târziu, antologia Dal pensiero ai segni. Idee e versi alle soglie del terzo millennio con 10 poeti moldavi contemporanei (Foggia, Ed. Bastogi) este publicată în Italia, sub îngrijirea lui Dante Cerilli.

În anul 2002, numărul din mai al revistei austriece „Literatur und Kritik” (Salzburg) publică versuri semnate de optzeciştii basarabeni, pagini de proză şi de eseistică, o dezbatere desfăşurată sub auspiciile „Contrafortului” – revista tinerilor scriitori (optzecişti) din RM, fondată în 1994 –  şi un studiu semnat de jurnalistul şi scriitorul Johannes Gelich, despre climatul socio-cultural basarabean[5].

Prezenţe ale scriitorilor din Republica Moldova se înregistrează şi în alte reviste internaţionale precum  „Orte” (Zurich, Elveţia, 2002), „Lichtungen” (Austria, 2004), „The Stinging Fly Magasine” (Dublin, 2004), „Cahiers d’etudes romanes” (revista Universităţii din Provence, 2005), dar şi în „Literaturnaia gazeta” (Moskova, 2009) etc. în grupaje lirice mai restrânse decât cele deja prezentate.

Un loc aparte îl ocupă antologiile editate în ţările din interiorul fostului bloc comunist, care, scrise în limbi cu o circulaţie restrânsă: ucraineană, belorusă, gruzină, armeană, nu beneficiază de o vizibilitate şi de o răspândire semnificativă în spaţiul european[6].

Autorii din Republica Moldova au contribuit şi cu eseuri în volume publicate în străinătate; îi amintim, întâi, pe Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu ale căror texte sunt incluse în volumul Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch (Eichborn, Berlin, 2001).

Această semnalare este, mai degrabă, un pretext pentru a aduce în discuţie o fabuloasă experienţă căreia cei doi contrafortişti i-au fost părtaşi. Îmbarcaţi în „Trenul Literaturii”, alături de peste 100 de scriitori din 43 de ţări europene, aceştia străbat, timp de 45 de zile, 11 ţări, 107 de kilometri de drum, poposind în 18 oraşe: Lisabona, Madrid, Bordeaux, Lille, Bruxelles, Dortmund, Hanovra, Malbork, Kaliningrad, Vilnius, Riga, Tallin, Sankt Petersburg, Moscova, Minsk, Brest, Varşovia, Berlin. În periplul lor din vara anului 2000, cei doi tineri scriitori basarabeni devin, astfel, mesagerii unei literaturi cvasi necunoscute, dar dornice să îşi afirme propria personalitate printre celelalte identităţi culturale europene, reprezentate, în mod simbolic, de călătorii din Literatur Express[7].

De atunci până în prezent, alţi scriitori au reiterat, timid, experienţa „cuceririi” unor teritorii literare noi:

În Italia, Amadeo Carrocci îi traduce şi îi publică în colecţia La musa nuova. Poeti moldavi contemporanei (Ed. Socogen) pe Ianoş Ţurcanu şi Iulian Filip; Nicolae Esinencu şi Dumitru Fusu (2006), Nicolae Dabija şi Ion Hadârcă (2007).

În Germania anului 2008, este editat primul volum tradus în germană, al unui scriitor din Republica Moldova – Yin Time, de Emilian Galaicu Păun, traducere de Helmut Seiler, Editura Pop Verlag, Ludwigsburg.

În spaţiul ceh pătrund, prin intermediul traducerilor, prozatorii. În anul 2003, apare la Praga volumul Pactizând cu diavolul de Aureliu Busuioc, iar la Târgul internaţional de carte din capitala Cehiei, desfăşurat în luna mai a acestui an, sunt lansate romanele Înainte să moară Brejnev de Iulian Ciocan, Şobolaniada şi Revelion pe epavă de Nicolae Rusu, în traducerea lui Jíři Našinec.

Participările editorilor sau ale scriitorilor din Republica Moldova la târgurile de carte din Frankfurt sau Praga, la manifestări internaţionale precum festivalul „Donumenta”  (Regensburg, München, Berlin – 2004, prilej cu care Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu, Irina Nechit şi Emilian Galaicu-Păun au fost incluşi într-un program de lecturi publice) reprezintă alte strategii de popularizare a literaturii din Republica Moldova, de adjudecare de către aceasta a unui loc distinct în „corul” vocilor literare europene.

De-a lungul anilor, aceste demersuri au fost completate de traducerile în franceză, engleză sau rusă, de regulă în ediţii bilingve, ale unor volume de autor, semnate de poeţi basarabeni – Aura Christi, Iulian Fruntaşu (autor al volumului God`s ear, publicat în 1998, la Londra),  Nicolae Dabija, Vasile Romanciuc, Eugenia Bulat, Iulian Filip, Leonard Tuchilatu etc.

De „pledoaria pentru europenismul şi universalitatea culturii româneşti (inclusiv basarabene)[8]” a academicianului Mihai Cimpoi, în cartea de eseuri traduse în franceză La Pomme d‘or (Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2001).

De ediţia bilingvă română-engleză de dramaturgie contemporană basarabeană Teatru – Theatre. Four texts, four authors – Aureliu Busuioc, Val Botnaru, Constantin Cheianu, Nicolae Negru (Editura ARC, 2000).

Ori de alte antologii poetice: Ecouri poetice din Basarabia (Moldova), antologie franco-română (Editura Ştiinţa, Chişinău, 1998); Versant lyrique. Selection anthologique de la poesie bessarabienne contemporaine (Editura Casa Radio, Bucureşti, 2000); Singular Destinies – Contemporary Poets of Bessarabia (Editura Cartier, Chişinău, 2003), prima antologie în limba engleză a poeţilor contemporani din Basarabia, destinată spaţiului anglo-american, în traducerea Cristinei Cârstea, a lui Adam J. Sorkin şi Sean Cotter.

Despre antologia de la Cartier, considerată, la vremea apariţiei, un eveniment editorial, traducătoarea Cristina Cârstea afirma că „aspira a fi o sinteză a fenomenului liric basarabean din ultimele trei decenii, incluzând un număr semnificativ de poeţi. Acest demers (…) a urmărit să redea cât mai fidel complexitatea fenomenului cultural contemporan din această zonă, fenomen exprimat prin diversitatea temelor, originalitatea stilurilor textelor incluse, precum şi sincronizarea poeziei basarabene cu poezia contemporana europeană”[9].

Toate aceste tomuri au fost publicate la edituri prestigioase din Republica Moldova şi din România.

O analiză chiar şi sumară a datelor pe care le-am trecut în revistă conduce la următoarele concluzii, altminteri evidente:

Poezia este „produsul” artistic valorificat la maximum în exportul literar practicat de scriitorii din Republica Moldova. Citind numele celor care apar cel mai frecvent în publicaţiile sau în antologiile străine – Grigore Chiper, Teo Chiriac, Aura Cristi, Lorina Bălteanu, Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Păun, Vasile Gârneţ, Valeriu Matei, Irina Nechit, Nicolae Popa, Ghenadie Postolache, Mircea V.Ciobanu, Nicolae Leahu, Lorina Bălteanu, Iurie Colesnic, Iulian Filip, Vasile Romanciuc, Arcadie Suceveanu şi Călina Trifan – observăm că „desantul” european al poeziei din Basarabia a fost asumat şi susţinut, îndeosebi, de poeţii „optzecişti”.

Totuşi, în almanahul Arhipelag, distribuirea pe generaţii literare a poeţilor selectaţi este (re)echilibrată: alături de reprezentanţii „generaţiei ochiului al treilea” din anii `70 (Nicolae Dabija, Leonida Lari, Vasile Romanciuc, Ion Hadârcă Vasile Tărâţeanu, Leo Butnaru, Arcadie Suceveanu, Valeria Grosu), figurând mai tinerii Lorina Bălteanu, Vasile Gârneţ, Grigore Chiper, Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Leahu, Nicolae Popa, Maria Şleahtiţchi, circumscrişi de critica literară optzecismului basarabean[10].

În sfârşit, observăm că lipsesc volumele exegetice sau sintezele despre literatura română din Republica Moldova, traduse în limbile de circulaţie europeană şi editate peste hotare.

Din câte ştim, există o singură lucrare de anvergură publicată  în cehă – Dicţionarul literaturii române (Slovník rumunskych spisovatelu, Editura Libri, 2001; autori Jíři Našinec, Libuşe Valentova, în colaborare cu Vitalie Ciobanu şi Vasile Gârneţ) – în care sunt prezentaţi şi 39 de scriitori de limba română din Basarabia: Grigore Vieru, Nicolae Vieru, Vasile Vasilache, Serafim Saka, Spiridon Vangheli, Andrei Ţurcanu, Vasile Leviţchi, Ion Druţă, Aureliu Busuioc, Vladimir Beşleagă, Mihai Cimpoi, Andrei Burac,Vasile Romanciuc, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Nicolae Esinencu, Nicolae Rusu, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Leonida Lari, mai tinerii Grigore Chiper, Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneţ, Irina Nechit, Nicolae Popa, Emilian Galaicu-Păun etc.

*

La întrebarea despre cât de cunoscută este literatura română din Republica Moldova în spaţiul european s-ar fi putut răspunde succint, citând afirmaţiile lui Eugen Lungu (preluate din răspunsurile la chestionarul nostru): „Promovarea literaturii basarabene la nivel internaţional e cumva utopică şi ţine de un viitor prea puţin previzibil. (Apocalipsa pare ceva mai familiar şi mai aproape!…) [...] Raportat la ce a fost cândva, rezultatul e mizer. În trecut, pe timpul sovieticilor, traducerea din alte limbi în limbile popoarelor URSS şi din limbile  „naţmenilor” în limbile ţărilor socialiste se făcea organizat, prin intermediul secţiilor sau ministerelor de propagandă respective. Părţile erau „avantajate” reciproc, deşi de multe ori se exporta nonvaloarea (principiul de selecţie era întotdeauna ideologic).

Azi, şi în această sferă prioritare sunt legăturile personale.”

Împărăşim pesimismul – îndreptăţit –  al spuselor lui Eugen Lungu.

Totuşi credem că merită să fie remarcată fervoarea cu care scriitorimea din Republica Moldova a încearcat să pătrundă în spaţiul cultural european, într-un efort – încrâncenat – de a recupera un uriaş handicap de receptare.

Cât de cunoscută este literatura română din Republica Moldova, în România? Măsurători cu „barometrul” receptării critice

Cercetarea dicţionarelor şi a lucrărilor exegetice de sinteză publicate în România, în ultimii douăzeci de ani oferă date relevante pentru a cuantifica „gradul” în care conştiinţa critică autohtonă integrează în literatura română operele scriitorilor basarabeni.

Dicţionarul General al Literaturii Române (Coordonator general Eugen Simion, vol. 1 – 7, Editura Univers Enciclpoedic, Bucureşti, 2004 – 2009) oferă cel mai cuprinzător inventar al numelor de autori (de publicaţii sau de instituţii literare) de peste Prut.

Dar cei mai mulţi dintre cei prezentaţi sunt necunoscuţi în spaţiul literaturii române (afirmându-se, îndeosebi, în anii în care legăturile cu România erau prohibite) şi, riscăm să afirmăm, aceştia vor rămâne, în continuare, străini cititorilor „specializaţi” sau „nespecializaţi” de la noi. Receptarea lor, în România, este cvasi inexistentă – o dovedeşte aparatul critic care însoţeşte articolele din dicţionar: respectivele trimiteri bibliografice le aparţin, într-o majoritate covârşitoare, exegeţilor basarabeni. Este adevărat că atât informaţiile bio-bibliografice, cât şi cele exegetice înregistrate în dicţionar se opresc la „pragul” anului 2003. Nu credem însă că reconsiderările estetice aplicate literaturii române din Basarabia în răstimpul scurs din 2003 până azi au produs reconfigurări spectaculoase ale ierarhiei literare. Daca acestea ar fi avut loc, ecourile ar fi reverberat până aici.

Înregistrarea minuţioasă, în DGLR, a numelor de scriitori basarabeni – cunoscuţi sau necunoscuţi publicului cititor – relevă, totuşi, un fapt important: într-o epocă de rusificare agresivă, în Republica Moldova a existat o conştiinţă culturală românească, s-a scris literatură română, chiar dacă, decenii la rând, aceasta a fost silită să poarte „cămaşa de forţă” a unui alfabet străin – alfabetului chirilic.

Transcriem o listă care cuprinde nume de poeţi, prozatori, eseişti, critici şi istorici literari, de traducători sau folclorişti din Basarabia, incluşi în Dicţionar.

Boris Baidan, poet; Pavel Balmuş, istoric literar şi editor; Ana Bantoş, critic literar; Iosif Bălţan, poet; Vladimir Belistov, poet, prozator, traducător; Vladimir Beşleagă, prozator şi eseist; Nicolae Bileţchi, critic şi istoric literar; Efim Bivol, poet; Grigore C. Bostan, folclorist, poet, istoric literar; Eliza Botezatu, istoric literar; Grigore Botezatu, etnolog; Eugenia Bulat, poetă; Andrei Burac, poet şi prozator; Aureliu Busuioc, poet, prozator şi dramaturg; Leo Butnaru, poet şi prozator; Val Butnaru, dramaturg; Nistor Cabac, poet; Grigore Chiper, poet şi critic literar; Aura Christi, poetă şi eseistă (stabilită în România); Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar, eseist; Ion C. Ciobanu, prozator; Ion D. Ciobanu, prozator şi folclorist; Ştefan Ciobanu, istoric literar, membru al Academiei Române; Anatol Ciocanu, poet şi publicist; Aurel Ciocanu, poet şi prozator; Ion Ciocanu, critic literar, poet şi prozator; Vasile Ciocanu, istoric literar; Eugen Cioclea, poet; Victor Cirimpei, folclorist; Andrei Ciurunga, poet; Nicolae Coban, poet; Anatol Codru, poet; Vasile Coroban, istoric şi critic literar; Tudor Colac, folclorist; Igor Creţu, traducător; Petrea Cruceniuc, poet; Dumitru Crudu, poet şi dramaturg; Iacob Cutcoveţchi, prozator; Nicolae Dabija, poet, eseist, critic literar; Liviu Damian, poet, publicist, traducător; Pavel Darie, poet, prozator, traducător; Ion Deleanu, poet şi dramaturg; Gheorghe Dimitriu, poet şi prozator, „scriitor autodidact”; Liuba Dimitriu, poetă; Alecu Donici, fabulist şi traducător; Leon Donici Dobronravov, prozator şi publicist; Ion Druţă, prozator, eseist, dramaturg; Victor Dumbrăveanu, prozator şi publicist; Vasile Gârneţ, poet, prozator, eseist; Nicolae Esinencu, poet, prozator, dramaturg; Iulian Filip, poet, prozator, dramaturg, folclorist; Emilian Galaicu-Păun, poet, prozator, critic literar; Paul Gore, prozator şi publicist; Alexandru Gromov, publicist; Valeria (Valentina) Grosu, poetă; Ion Hadârcă, poet şi eseist; Vasile Horea, istoric literar şi memorialist; Andrei Hâncu, folclorist; Vasile Horea, istoric literar şi memorialist; Andrei Hâncu, folclorist; Nina Josu, poetă; Leonida Lari, poetă; Nicolae Leahu, poet şi eseist; Emil Loteanu, poet; Alexandrina Matcovschi, istoric literar; Dumitru Matcovschi, poet, prozator, dramaturg, eseist; Ion Mânăscurtă, prozator şi traducător; Alexie Mateevici, poet, traducător, eseist; Valeriu Matei, poet; Gheorghe Mazilu, critic literar; Eugen Lungu, eseist; Ana Lupan, prozatoare; Andrei Lupan, poet, dramaturg, eseist, traducător; George Meniuc, poet, prozator, eseist; Paul Mihnea, poet şi traducător; Constantin Munteanu, prozator; Teodor Nencev, poet; Sergiu Matei Nica, poet şi prozator cu un destin tragic; Irina Nechit, poetă; Teodor Nencev, poet şi publicist; Ghenadie Nicu, poet; Sergiu Pavlicencu, hispanist şi comparatist; Nicolae Popa, poet, prozator, eseist; Ion Puiu, dramaturg; Lucia Purice, eseistă; Ion Racul, critic şi istoric literar; Tudose Roman, poet; Vasile Romanciuc, poet; Eugen Ruseev, istoric literar; Nicolae Rusu, prozator; Serafim Saka, prozator şi eseist; Ludmila Sobieţchi, poetă şi prozatoare; Nicolae Spătaru, poet; Constantin Stamati-Ciurea, poet, prozator, autor dramatic, publicist; Constantin Stere, gazetar şi prozator; Arcadie Suceveanu, poet, eseist, traducător; Maria Sleahtiţchi, poetă, critic şi istoric literar; Samson Şleahu, prozator; Andrei Tamazlâcanu, folclorist; Alexandru Tambur, prozator; Vasile Tărâţeanu, poet şi gazetar; Leonard Tuchilatu, poet şi prozator; Vitalie Tulnic, poet; Paul Tumanian, prozator şi traducător; Ianoş Ţurcanu, poet; Mihai Vakulovski, poet, critic literar, traducător; Spiridon Vangheli, prozator, poet, traducător; Vasile Vasilache, prozator, eseist, traducător; Ion Vatmanu, poet, eseist, traducător; Teodor Vârnav, memorialist, autor al unei singure scrieri memorialistice, rămase în manuscris; Renata Verejanu, poetă; Dragoş Ion Vicol, prozator şi eseist, şcolit în România, universitar în Chişinău; Teodosie Vidraşcu, prozator, traducător, publicist; Grigore Vieru, poet; Ion Vieru, poet şi traducător, Nicolae Vieru, prozator, eseist, traducător; Olga Vrabie, poetă; Petru Zadnipru, poet şi traducător etc. etc. etc.

Enumerarea reuneşte literaţi de generaţii diferite: de la autori din secolul al XIX-lea, până la mai tânărul Mihail Vakulovski (n. 1972); intelectuali cunoscuţi în istoria basarabeană într-o dublă ipostază – în calitate de creatori, dar şi de apărători ai limbii române, pe care au recâştigat-o, la începutul anilor `90; li se adaugă câţiva dintre reprezentanţii optzecismului din Republica Moldova.

Există însă şi absenţi. Câţiva sunt autori activi în spaţiul cultural româno-basarabean: Ştefan (Savatie) Baştovoi, Mircea V. Ciobanu, Vitalie Ciobanu, Valentina Tăzlăuanu etc. Alţii – Tamara Cărăuş, Iulian Ciocan, Vasile Ernu („naturalizat” în România) etc. – se aflau, încă, în căutarea unei identităţi literare, la începutul anilor 2000, pagul la care se opresc înregistrările din DGLR. Unii dintre aceştia vor fi, probabil, recuperaţi în următoarele ediţii ale Dicţionarului.

Proporţia repartizării pe epoci istorice se păstrează şi când vine vorba de periodicele literare basarabene semnalate în DGLR. Sunt preponderente cele din perioada interbelică şi postbelică, apar – răzleţ – publicaţii din deceniile 6, 7 şi 8 ale secolului trecut; sunt menţionate doar două reviste apărute după cădrea comunismului („Limba română” – Revistă de ştiinţă şi cultură – fondată la Chişinău, în 1991; „Contrafort”, revista tinerilor scriitori din Republica Moldova, fondată în 1994).

Iată câteva nume de publicaţii şi perioadele în care acestea au fost prezente pe piaţă: „Basarabia” (revistă lunară de literatură şi cultură editată de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, din martie 1988, continuatoare a publicaţiilor „Octombrie”,1931 – 1957, şi „Nistru”, 1957 – 1987); „Basarabia literară” (supliment saptămânal al ziarului „Basarabia”; 6 aprilie 1942 – 10 februarie 1944); „Doina Basarabiei” (15 mai – 15 iulie 1929); „Mărgăritare basarabene” (septembrie 1927); „Almanahul Meridiane” (1967 – 1987); „Moldova de la Nistru” (1 ianuarie 1920 – noiembrie 1922 şi, mai apoi, 1925); „Mugurel” (martie 1942 – septembrie 1943); „Pagini basarabene” (supliment al revistei „Poetul”, mai – iunie 1931); „Pagini basarabene” (publicaţie lunară, ianuarie – decembrie 1936); „Poetul” (revistă cu apariţii neregulate în perioada ianuarie – mai 1921, apoi cu apariţii ritmice între 1 noiembrie 1937 – 1 noiembrie 1938); „Răsăritul” (1 septembrie – 25 decembrie 1918); „Renaşterea Basarabiei” (1 august 1938 – 1 februarie 1939); „Renaşterea Moldovei” (bublicaţie bilunară, apare la Chişinău între aprilie 1920 – iulie 1021); „Şcoala Basarabeană” (aprilie 1933 – octombrie 1938); „Viaţa Basarabiei” (ianuarie 1932 – iulie 1944), „Tineretul Moldovei” (publicaţie politică şi de cultură, cu o periodicitate variabilă, apărută de la 2 martie 1928; din iunie 1950, până la 20 martie 1990 este editată sub titulatura „Tinerimea Moldovei”, perioadă în care lansează şi susţine tinere talente literare); „Unirea” (Bălţi, 15 august 1929 – 15 iunie 1931) etc.

Lipsesc: „Literatura şi Arta” – baricada publicistică a luptei pentru limba română de la sfârşitul anilor `80; Revista „Sud-Est Cultural” – revistă de artă, cultură, civilizaţie (fondată în 1990, redactor-şef Valentina Tăzlăuanu, apare la Chişinău); „Semn” (apare la Bălţi, redactor-şef  Nicolae Leahu) etc.

Revenind la analiza prezenţei scriitorilor basarabeni în alte lucrări lexicografice, trebuie spus că, în comparaţie cu DGLR-ul, aceasta este, numeric, net inferioară – fapt explicabil, având în vedere anvergura primului, în raport cu alte volume similare.

Dicţionarul biografic al literaturii române de Aurel Sasu, vol. I-II, publicat în 2007 la Editura Paralela 45 din Piteşti, înregistrează şi el câteva nume ale scriitorilor din Republica Moldova: Andrei Ciurunga, Dumtru Crudu, Vitalie Ciobanu, Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Mihai Prepeliţă, Vasile Romanciuc, Efim Tarlapan, Ion Vieru, Vlad Zbârciog etc.

Iar Dicţionarul bio-bibliografic Scriitori români din anii ‘80-’90, publicat la aceeaşi editură piteşteană – vol 1 (2000) şi vol.2 – 3 (2001) – sub îngrijirea criticului literar Ion Bogdan Lefter, include scriitori tineri dintre Prut şi Nistru: Ştefan Baştovoi, Vitalie Ciobanu, Iulian Ciocan, Grigore Chiper, Aura Christi, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Nicolae Leahu etc.

Ponderea şi modul în care literatura română din Basarabia este prezentată în lucrări de sinteză de dată recentă sunt descurajatoare.

În Istoria critică a literaturii române (Editura Paralela 45, Piteşti, 2008) Nicolae Manolescu  îi cataloghează drept „autori de dicţionar” pe Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Ion Druţă (p. 1396 – 1397). Basarabenii sunt calificaţi drept „numeroşi, inegali”, „depăşiti cu totul” ori „defazaţi majoritatea”, „cu puţine excepţii” – Vitalie Ciobanu si Leo Butnaru (numele acestora sunt menţionate într-o paranteză, p. 1401). „Locul lor [al scriitorilor basarabeni] într-o istorie a literaturii române nu se poate încă stabili cu precizie”, conchide Nicolae Manolescu (p. 1401).

Marin Mincu îl include exclusiv pe Emilian Galaicu-Păun (p. 1065 – 1066), în volumul O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea (Editura Pontica, Constanţa, 2007), caracterizându-i creaţiile drept polemice în raport cu „poezia basarabeană leneşă”, îndeosebi cu aceea care „prelungeşte letargic o perioadă de stază tradiţionalistă neverosimilă”.

Iar în Istoria literaturii române contemporane: 1941 – 2000 (Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2005), Alex Ştefănescu consacră un capitol consistent operei lui Grigore Vieru, un articol descoperirii literaturii române din Basarabia în perioada postrevoluţionară (p. 1097 – 1098) şi un altul eseisticii lui Vitalie Ciobanu (p. 1401).

Ulterior, criticul publică în România literară şi în Cultura articole ample despre Irina Nechit („România literară”, nr. 30/ 2006), Aureliu Busuioc („România literară”, nr. 41/ 2008), Mihai Cimpoi („Cultura”, nr. 264/ 11. 03. 2010) – similare ca structură celor din Istorie. Rămâne de văzut dacă ele îşi vor găsi locul într-o a doua ediţie a acestei cărţi.

Dicţionarul scriitorilor români coordonat de Mircea Zaciu, Aurel Sasu, Marian Papahagi conţine în Argumentul ce deschide volumul I (A-C, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998) o explicaţie despre prezenţa sau absenţa din glosar a scriitorilor basarabeni: „Dicţionarul înregistrează numai pe acei scriitori care, afirmaţi înainte de 1940, şi-au continuat activitatea literară în România. Timpul prea scurt, lipsa de cooperare a unor confraţi de peste Prut, solicitaţi să ne ajute, ne obligă să tratăm cele cinci decenii de literatură scrisă în limba română în contextul specific al fostei URSS” (p. XI).

Deşi nu îl putem cita ca autor al unei lucrări de sinteză, îl menţionăm pe Ion Simuţ ca exeget pertinent şi tenace al literaturii române din Basarabia. Preocupările lui sistematice în această direcţie s-ar putea concretiza, oarecând, cu o întreprindere scriitoricească de anvergură – intenţie, altminteri, mărturisită de Ion Simuţ.

La început sceptic în privinţa şanselor acestei literaturi – în România şi în Europa („Din nefericire, literatura basarabeană nu e mai mult decât o literatură regională, cantonată într-un orizont tematic, problematic şi stilistic foarte limitat, fără nici o şansă de a intra într-un dialog european peste capul literaturii din România. E condamnată la un regionalism din care, deocamdată, nu are cum să iasă decât vărsându-se în marea literatură română – cea fără graniţe. Dar e ca şi cum se varsă Nistrul în mare: apele lui dulci se pierd în anonimat, nu le mai poţi identifica în marea indistinctă şi nepăsătoare a apei sărate.” – afirma Ion Simuţ într-un articol publicat în numărul 42/ 2004 al „României literare”), mai apoi comprehensiv şi empatic, scrie despre literatura din Basarabia încă din 1994 (Incursiuni în litratura actuală, Editura Cogito, Oradea în capitolul „Cele patru literaturi”, p.15-16).

Consideraţiile sale critice despre operele scriitorilor de peste Prut iau apoi forma articolelor publicate între anii 2004-2005, în paginile „României literare”, pentru ca, în ultima sa carte, Europenitatea romanului românesc contemporan (Editura Universităţii din Oradea, 2008) să includă printre cele mai bune 35 de romane din literatura română contemporană trei scrieri ale basarabenilor: Povara bunătăţii noastre de Ion Druţă; Zbor frânt, de Vladimir Beşleagă – aşezat în „vârful ierarhiei” prozei basarabene; Spune-mi Gioni!, de Aureliu Busuioc.

Cărţi – pentru români – ale scriitorilor din Basarabia

O „carte de vizită” a literaturii române din Basarabia constituie colecţia Literatura română din Basarabia din secolul XX, creată de  două edituri din Republica Moldova.

Sub titulatura acesteia, editurile Ştiinţa şi ARC au tipărit, în 2004, antologii consistente, menite să faciliteze accesul publicului vorbitor de limbă română, de pe ambele maluri ale Prutului, la scrierile semnificative ale autorilor basarabeni.

Volumele respective „încearcă, pentru întîia dată, o relectură pe genuri (poezie, proză, dramaturgie, eseu etc.) a fenomenului literar din Basarabia secolului al XX-lea”. Fiecare volum este „conceput în perspectivă axiologică”, cuprinde „opere apărute între anii 1900 şi 2000”, conţine „un amplu studiu introductiv ce urmăreşte evoluţia genului respectiv, evidenţiind totodată autorii, operele şi tendinţele definitorii pentru contextul literar al perioadei”, şi „scurte note biobibliografice ale autorilor antologaţi”. Prefeţele, întocmite de antologatori, „au ca pandant o postfaţă reflectînd acelaşi fenomen din punctul de vedere al unui lector profesionist din Ţară”[11].

Iată care este componenţa colecţiei:

Poezie (selecţie, studiu introductiv şi note biografice de Nicolae Leahu, postfaţă de Alex. Ştefănescu) – un volum ce include 65 de autori, de la Alexe Mateevici (1907), la Adrian Ciubotaru (2000).

Proza scurtă (vol 1-2, selecţie studiu introductiv şi note biografice de Grigore Chiper, postfaţă de Tudorel Urian), volume care îi „reunesc” pe autorii „clasicizaţi” (George Meniuc, Ion Druţă, Vasile Vasilache, Aureliu Busuioc, Vladimir Beşleagă, Vlad Ioviţă, Serafim Saka şi Nicolae Esinencu) şi pe mai „tinerii” Nicolae Vieru, Ioan Mânăscurtă, Nicolae Popa, Vitalie Ciobanu, Constantin Cheianu, Grigore Chiper, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu şi Ghenadie Postolache.

Cele patru volume consacrate Romanului (selecţie studiu introductiv şi note biografice de Mihai Cimpoi, postfaţă de Ion Simuţ), reproduc scrieri ale autorilor Constantin Stere (Smaragda Teodorovna), George Meniuc (Disc), Vladimir Beşleagă (Zbor frânt);  Vasile Vasilache (Povestea cu cocoşul roşu); Emilian Galaicu-Păun (Gesturi); Aureliu Busuioc (Singur în faţa dragostei); Serafim Saka (Vămile).

Dramaturgia (selecţie studiu introductiv şi note biografice de Valentina Tăzlăuanu, postfaţă de Mircea Ghiţulescu) oferă cititorului texte dramatice semnate de 5 dramaturgi din Basarabia: Aureliu Busuioc, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Nicolae Negru şi Dumitru Crudu.

O selecţie din eseistica şi critica literară basarabeană din perioada interbelică şi până în contemporaneitate se regăseşte în volumul de Eseuri. Critica literară (selecţie, studiu introductiv şi note biografice de Eugen Lungu, postfaţă de Ion Bogdan-Lefter)

Volumul de Literatură pentru copii (selecţie studiu introductiv şi note biografice de Maria Şleahtiţchi, postfaţă de Constantin Cubleşan) oferă un florilegiu de texte în proză sau în versuri, ilustrative pentru un gen practicat cu asiduitate de numeroşi scriitori basarabeni.

Lirica universală, în versiunea română a unor poeţi şi traducători basarabeni se regăseşte în volumul de Traduceri din poezia universală (selecţie studiu introductiv şi note biografice de Leo Butnaru, postfaţă de Barbu Cioculescu).

În sfârşit, ca un corolar, volumul intitulat O istorie critică a literaturii din Basarabia, în secolul XX , prefaţat de Eugen Simion, încheie colecţia. Acesta adună studiile introductive din volumele prezentate, pentru a reda „panoramic, pe genuri, într-o viziune critică, evoluţia fenomenului literar în Basarabia pe parcursul unui secol”[12].

„Cărţi de vizită” – pentru România – ale scriitorilor basarabeni sunt şi volumele lor, publicate la edituri precum Polirom, Cartea Românească, Editura Eminescu, Dacia, Junimea, Anthropos, Fundaţia Culturală „Poezia”, Editura Muzeului Literaturii Române sau cea a Institutului Cultural Român, Vinea, Ideea europeană etc. Sau textele lor prezente în revistele literare autohtone („România literară”, „Convorbiri literare”, „Observator cultural”, „Familia” etc.) ori în antologiile apărute în spaţiul românesc – cea mai recentă fiind Ochelarii de fum (editura Cartex, iunie 2011), editată de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, volum în care sunt prezenţi Iulian Ciocan cu Mirmidonul, un fragment din romanul Tărâmul lui Saşa Kozac şi Emilian Galaicu-Păun cu Avia Maria, fragment de roman.

*

Sincronizarea scriitorilor din Republica Moldova cu literatura română contemporană şi manifestarea lor în spaţiul literar românesc au devenit posibile abia după declararea independenţei de stat din 27 august 1991.

A fost valorificat acest moment istoric fast, astfel încât literatura română din Basarabia să devină cunoscută în România şi în Europa?

„Importantă a fost pentru noi posibilitatea sincronizării cu literatura română. Şi în aceasta văd adevăratul câştig. O nouă respiraţie pentru autorii vârstnici, un cadru de referinţă(literar, cultural) nesperat de benefic pentru cei mai tineri, unii chiar şcoliţi în România. Însă de la oportunitatea de a deveni cunoscuţi până la cunoaşterea lor reală scritorii basarabeni mai au probabil un drum de parcurs. Iar pătrunderea lor în Europa, cu excepţia unor întâmplări fericite, este o problemă şi mai dificilă. Este prematur să vorbim despre o cunoaştere europeană a literaturii basarabene de vreme ce nu suntem suficient de vizibili nici  în spaţiul literaturii de limbă română” – precizează Valentina Tăzlăuanu, răspunzând chestionarului care completează lucrarea de faţă.

După douăzeci de ani de la evenimentele din august 1991, cel mai cunoscut scriitor din Basarabia rămâne, pentru români, un poet: Grigore Vieru.

Notorietatea lui se explică prin specificul liricii sale; prin prezenţa poetului în spaţiul public imediat după prăbuşirea comunismului din cele două ţări surori; prin includerea poeziilor sale în manualele şcolare. Valul emoţional stârnit de moartea brutală a acestuia nu a făcut altceva decât să  îi „înteţească” legenda şi să îi statornicească imaginea în mentalul acelor români care, în primii ani postrevoluţionari, îi învăţaseră versurile pe de rost, însufleţiţi de entuziasmul descoperirii unei literaturi române din altă ţară.

Astăzi, felul în care alţi scriitori din Republica Moldova încearcă să se afirme în lumea literară de aici (sau din altă parte) seamănă, de cele mai multe ori, cu o cursă – în care fiecare dintre ei aleargă, de unul singur sau umăr la umăr cu alţi coechipieri literari, într-un stadion gol.

Întrebări şi răspunsuri

1. În calitatea dvs. de editor/ de cunoscător al pieţei editoriale, al vieţii literare din Basarabia, care credeti ca sunt/ ar fi cele mai eficiente politici de promovare a literaturii romane din Republica Moldova în Romania şi în Occident?

2. Căror genuri literare credeţi că le aparţin “produsele” scriitoriceşti (valoroase) ce se pretează cel mai bine “exportului literar”?

3. Explicaţi prezenţa prepondrentă a textelor poetice în antologiile publicate peste hotare.

4. A influenţat, în vreun fel, regimul politic comunist reinstalat la putere între anii 2001 – 2009 activităţile de promovare în Romania şi in Occident a scriitorilor basarabeni?

5. Dar schimbarea (şi relativa normalizare a) climatului politic, din 2009?

Gh. Erizanu, directorul editurii Cartier, din Chişinău

1. Sunt două chestii complet diferite: promovarea literaturii române din Basarabia a) în România şi b) în Occident.

a) În România. Sunt împotriva divizării literaturii române după spaţiul geografic. Nu sunt un adept al antologiilor geografice (scriitori basarabeni, scriitori bănăţeni s.a.m.d.). Chiar dacă am scos unele dintre ele.

Există un singur spaţiu: cel al limbii române. Editorii sunt cei care şterg frontierele geografice şi politice şi tot ei sunt cei care le fac. Editura Cartier a făcut acest lucru. În colecţia de literatură contemporană română au apărut şi Alexandru Muşina, şi Gheorghe Crăciun, şi Claudiu Komartin, şi Alexandru Vakulovski, şi Radu Vancu, şi Em.Galaicu-Păun, şi Şerban Foarţă. Dar mai bine ca editura Cartier a făcut editura Polirom. Care a reuşit să impună proza.

Tot editorul este responsabil şi de difuzarea cărţilor în tot spaţiul românesc. Şi de lansări.

Acestea sunt politici fireşti de promovare. Ele vin din economic.

Promovarea literaturii în mass-media bucureşteană e o altă problemă. Gravă şi negativă pentru literatura română.

La nivelul instituţiilor culturale. Eu nu prea cred în ele. Chiar dacă Zilele Literaturii Române, organizate la Chişinău şi Bălţi, au fost şi sunt o reuşită. Aşa cum au fost organizate ZLR e una dintre metodele fericite de promovare a literaturii române. Printre invitaţi au fost scriitori importanţi de pe ambele maluri ale Prutului şi cu cărţi apărute în ultimul an/ultimii ani şi care mai sunt pe piaţă.

Probabil, la nivel ministerial sau al uniunilor de creaţie din România şi Republica Moldova sunt posibilităţi mari de promovare. Dar, deocamdată, eu nu le-am observat şi nici nu vreau să fac propuneri în van.

Participarea editorilor basarabeni la cele două târguri importante de carte din Bucureşti (Gaudeamus şi Bookfest), de asemenea, se înscrie în promovarea firească a literaturii.

Crearea unui Târg de carte viabil şi eficient la Chişinău, care ar putea aduce editori români importanţi e un vis despre promovare.

b) În Occident. Noi am avut o încercare cu promovarea cărţilor despre evenimentele din 7 aprilie 2009. La Târgul de carte de la Frankfurt. După aceea, au fost lansări neaşteptat de reuşite în Bruxelles, Paris şi Bucureşti. În rest sunt vise. Care au nevoie de susţinere financiară din partea statului.Şi nu prea vreau să fabulez. Ar fi câteva piste. 1) Participarea cu o cotă financiară a Guvernului RM la ICR şi introducerea unor scriitori în programele deja funcţionale ale ICR-ului. 2) Subvenţii ale Guvernului RM pentru participare ca stand separat sau comun cu cel al României la Târgul de Carte de la Frankfurt, cel puţin.

2. Proza. Dar proza vorbeşte despre maturitatea unei literaturi. Noi încă nu o avem. Este remarcabil efortul Poliromului în acest sens.

3.                 Suntem într-o literatură tânără. Antologiile reflectă starea literaturii şi nu dorinţele noastre.

4.                 Da. Dacă până în 2007, când comuniştii şi-au arătat adevărata faţă, încercările de intimidare erau mai voalate. Atunci, după 2007, controalele şi hărţuirea organelor fiscale, poliţieneşti şi toată birocraţia cu putere decizională de a pedepsi au devenit metodice, fără perdea. Era o metodă de a te distrage de la activitatea de bază pentru a pierde timp, eforturi cu ei. Modificarea legii activităţii editoriale din 2008, unde editurile erau privite ca agenţi propagandistici şi facilităţile pentru editurile de stat, de asemenea, au avut repercusiuni puternice asupra activităţii editoriale din Republica Moldova, aprofundate şi de criza financiaro-economică, sim’ită de editorii şi librarii basarabeni din octombrie 2008.

Instaurarea regimului de vize a fost un alt impediment în promovarea literaturii. Am în vedere şi cel din 1 ianuarie 2007, şi cel din 7 aprilie 2009. Izolarea şi lipsa de comunicare duce la lehamete, ca să utilizez un regionalism.

5. Schimbarea a făcut posibilă apariţia Zilelor Literaturii Române. Şi la apariţia a numeroase cărţi care au ca subiect evenimentele din 7 aprilie.

Schimbarea a făcut posibilă apariţia teatrului de factură nouă: „Spălătorie”.

Dar legea activităţii editoriale n-a fost modificată nici până azi. Ministrul Culturii şi-a pus persoanele sale în fruntea editurilor de stat. Şi le-a promis bani publici ca să poată ridica salarii (nu vorbesc de editarea unor cărţi), conform legislaţiei vechi.

Schimbarea a permis înregistrarea Asociaţiei Editorilor, care a fost amânată pentru un an şi ceva, de fostul regim. E adevărat, că Asociaţia nu e prea vizibilă. Dar aceasta e altă problemă.

Schimbarea a însemnat apariţia practicii păguboase pentru editori, şi aşa afectaţi profund de criză, a vânzării cărţilor la pachet cu ziarele. Retururile din tirajele nevândute în România editura Litera (care a fost în parteneriat cu „Jurnalul Naţional”, „Felicia”) le-a vândut cu „Timpul” din Chişinău. Iar „Adevărul” a venit cu tot tacâmul: cotidianul plus carte la pachet. E o afacere perfectă a petroliştilor (şi în primul caz, şi în al doilea), dar metodele lui JR sunt bune pentru o perioadă scurtă. Şi doar pentru JR-i.

Schimbarea înseamnă un pic de înviorare a lehametei moldoveneşti.

Vedeţi, poate găsiţi alţii mai optimişti.

Eugen Lungu – eseist, critic literar, prozator şi redactor-şef la editura ARC

1. Soluţia cea mai bună ar fi o înţelegere amiabilă între ministerele de Cultură ale ambelor (deocamdată!) state. Asta ar implica o mediatizare amplă, la diverse niveluri, cu activa participare a audiovizualului, a instituţiilor culturale, a personalităţilor din domeniul culturii.

O asemenea abordare ar presupune nu campanii efemere, iute uitate, ci o activitate permanentă, cu – lucru foarte important! – alocări de fonduri pentru promovarea unor valori nu numai din domeniul literaturii, ci şi din celelalte sfere ale culturii. Cum însă statele noastre sunt împovărate de griji mult mai stringente, totul se face în plan individual, la iniţiativa intelectualilor, de foarte multe ori la nivel de cunoştinţe sau afinităţi elective. De regulă, „Contrafortul” şi „Sud-Estul…” îşi au fieful lor la Bucureşti, iar Literatura şi arta clientela sa. În Ţară, recenzii despre cele mai importante apariţii literare de la Chişinău apar sporadic, fără ca acestea să aibă un statut permanent. O situaţie similară e şi în presa de la noi – de regulă, se recenzează doar „vârfurile”, cărţi care fac mare vâlvă dincolo de Prut. Vin însă să se lanseze la noi, de cele mai multe ori, doar mediocrităţile.

O soluţie erau târgurile de carte, dar marile edituri româneşti au rămas dezamăgite  de ponderea (ca act cultural) acestor evenimente la Chişinău, iar editurile basarabene ţin tot mai greu pasul cu cele din „regat” şi nu participă de fiecare dată la asemenea foruri.

Promovarea literaturii basarabene la nivel internaţional e cumva utopică şi ţine de un viitor prea puţin previzibil. (Apocalipsa pare ceva mai familiar şi mai aproape!…) Lansările de carte în cadrul târgului de la Frankfurt sunt o chestie care se consumă în „familie”, fără o audienţă internaţională. N-aş vrea să insist prea mult, dar cam acelaşi lucru li se întâmplă în Germania şi editurilor bucureştene. Sigur, Institutul Cultural Român are alte posibilităţi de promovare şi face tot posibilul pentru a face cunoscută Europei, şi nu numai ei, cultura românească. Dacă e să fim puţin autoironici, are şi ce promova, pe când noi, basarabenii, avem pasul încet şi hârşâit.

2. Se exportă, totuşi, proza. Mulţi literaţi consideră că proza este cartea de vizită a unei literaturi. Imediat după prăbuşirea imperiului, era solicitată îndeosebi  literatura de dezavuare a precedentului regim.  Pe această „undă” s-a publicat un roman de Serafim Saka, altul de Aureliu Busuioc, câteva proze de Iulian Ciocan. Din păcate, aceste cărţi au apărut nu chiar în Occident, ci în ţările foste satelit ale URSS.

Raportat la ce a fost cândva, rezultatul e mizer. În trecut, pe timpul sovieticilor, traducerea din alte limbi în limbile popoarelor URSS şi din limbile  „naţmenilor” în limbile ţărilor socialiste se făcea organizat, prin intermediul secţiilor sau ministerelor de propagandă respective. Părţile erau „avantajate” reciproc, deşi de multe ori se exporta nonvaloarea (principiul de selecţie era întotdeauna ideologic).

Azi, şi în această sferă prioritare sunt legăturile personale.

3. Explicaţia e simplă – românul e poet. Din câte sunt informat, cele mai multe traduceri în limbi străine le are Emilian Galaicu-Păun – în diverse reviste occidentale, în antologii străine. Are o singură carte tradusă în germană – cred că e unicul de la noi ce a obţinut o asemenea performanţă. Am putea re-aminti aici antologia franco-engleză a lui Sorin Alexandrescu  editată la Paris, cuprinzând generaţia optzecistă. Un florilegiu de poezie tânără basarabeană publica la sf. sec. al XX-lea o revistă literară a poştei franceze (i-auzi moft!). Câte ceva a tradus şi a publicat în germană Gerhardt Csejka  şi Marco Cugno în italiană. Sunt şi unele ediţii bilingve franco-române, mai ales cu caracter local, simple traduceri amatoriste. E deci o promovare fără caracter de durată, haotică şi la nivel de impulsivităţi admirative, nu întotdeauna gestul fiind justificat valoric.

În ultima sa carte de memorii, Adrian Marino, un mare adversar al „cântecului de frunză”, cum i se părea lui lirica românească, ne avertiza că nu traducerea poeziei  va impune în ochii occidentalilor cultura română…

4-5. Nu chiar. Tonul în literatura din Basarabia îl dau editurile particulare şi revistele literare finanţate de Institutul Cultural Român. Deşi au încercat, cam timid totuşi, deoarece sau ciocnit imediat de un protest solidar al editurilor şi al uniunilor de creaţie, să introducă cenzura, Voronin şi dulăul său ideologic, poreclit Sataniuc, nu au mers totuşi până la a supune presa şi producţia editorială unei presiuni politice şi ideologice. Ei au neglijat literatura, au bruiat-o, s-au autoizolat de ea ca de un ghetou cu leproşi, dar nu au putut dispune de forţa ei de seducţie ca pe timpul imperiului. Au intervenit însă brutal în ceea ce ţinea de politica manualelor de istorie şi, parţial, în domenii adiacente.

Încercarea de a crea o Uniune a Scriitorilor de alternativă a murit şi ea în faşă. Asta nu înseamnă că nu au „reactivat” şi unele cozi de topor care le-au făcut jocul. Nu s-a obţinut mare lucru nici prin faptul că mijloacele băneşti destinate culturii erau canalizate  doar spre slugoii lor.

Ei au încetinit doar un proces, care se dezvolta de la sine şi nu putea fi oprit. Din păcate sau din fericire, talentul nu ţi-l asigură nici un fel de partid sau sistem politic. Aşa că, oricum, rezultatele rămân foarte modeste, cu comunişti sau fără. Sper că am răspuns astfel şi la ultima întrebare.

Mircea V. Ciobanu, eseist, critic literar, redactor-şef la editura Ştiinţa, fost viceministru al educaţiei în 1999

1. Editorul DE AICI nu prea are nimic cu editarea opreleor DINCOLO. Este interesul aproape exclusiv al autorului, dar şi, eventual, al unor instanţe care susţin şi promovează arta noastră în afară: PEN-clubul, ICR, alte asociaţii.

2. Având în vedere că noi cititm de regulă proză străină, cred că marfa noastră de export ar trebui să fie proza. Dar dacă există nişte nişe pe celelalte paliere, ar fi păcat să le ignorăm. Piesele dramaturgului Nicoletei Esinencu sunt traduse şi jucate în mai multe teatre experimentale, poeţii din Basarabia au fost editaţi în câteva antologii şi reviste, unii autori, ca Em. Galaicu-Păun au cărţi editate în Occident (în Germania). Romanul lui Iulian Ciocan Inainte să moară Brejnev este tradus în Cehia, o nuvelă este publicată, recent într-o antologie internaţională…

3. Îmi vine greu să spun. Poate dintr-un soi de inerţie (antologiile sunt în majoritate poetice), poate din comoditate: 30 de texte sau autori fac o antologie şi se adună uşor, pe când 30 de prozatori buni găseşti mai greu, iar 30 de texte pot să nu încapă…

4. În niciun fel. Fiecare scriitor s-a… autopromovat cum a găsit de cuviinţă. Partea proastă e că fiind din oficiu o guvernare promoscovită, prorusească, nici măcar o legătură cu literatura rusă nu s-a făcut pe filiera guvernamentală.

5. În Republica Moldova, nu există o instituţie similară ICR-ului, care s-ar ocupa, inclusiv, de promovarea valorilor noastre culturale peste hotare. Astfel încât şi astăzi fiecare scriitor îşi editează opera în alte limbi pe cont propriu sau prin intermediul unor asociaţii scriitoriceşti. Dar scriitorii din Basarabia nici în România nu prea sunt cunoscuţi, aşa că mai avem de construit şi punţi locale.

Valentina Tăzlăuanu, critic literar, eseistă, redactor-şef al revistei „Sud-Est Cultural” – revistă de artă, cultură, civilizaţie

− După declararea independenţei de stat din 27 august 1991, pentru scriitorii din Republica Moldova au devenit posibile recâştigarea identităţii naţionale (româneşti), sincronizarea cu literatura română contemporană şi manifestarea în spaţiul literar european. Ce credeţi că a însemnat, pentru scriitori, oportunitatea de a deveni cunoscuţi în România şi în Europa?

− Importantă a fost pentru noi posibilitatea sincronizării cu literatura română. Şi în aceasta văd adevăratul câştig. O nouă respiraţie pentru autorii vârstnici, un cadru de referinţă(literar, cultural) nesperat de benefic pentru cei mai tineri, unii chiar şcoliţi în România. Însă de la oportunitatea de a deveni cunoscuţi până la cunoaşterea lor reală scritorii basarabeni mai au probabil un drum de parcurs. Iar pătrunderea lor în Europa, cu excepţia unor întâmplări fericite, este o problemă şi mai dificilă.

Este prematur să vorbim despre o cunoaştere europeană a lit. basarabene de vreme ce nu suntem suficient de vizibili nici  în spaţiul literaturii de limbă română.Este adevărat că în ultima jumătate de secol mulţi scriitori din Moldova (nu neapărat cei mai valoroşi, findcă în Uniunea Sovietică funcţionau alte criterii) au fost traduşi în limba rusă şi în limbile unor republici unionale. Tot prin filieră rusă autorii moldoveni au beneficiat de traduceri în volume aparte sau în antologii, în limbile unor ţări din fostul „lagăr socialist”. Dar vorbim despre o nouă etapă şi de alte şanse…

− A fost valorificată îndeajuns acastă oportunitate? (Daca da – cum? Daca nu – de ce?)

− Au apărut mai multe cărţi de autori de-ai noştri şi antologii la edituri româneşti. Unele dintre ele au atras atenţia şi au fost chiar semnalate de către critică. Două edituri de la noi au scos acum câţiva ani o colecţie pe genuri  în mai multe volume a literaturii basarabene din sec. XX (personal am semnat selecţia şi prefaţa la volumul de dramaturgie) care să o poată face cunoscută  şi cititorului din România. Dar rămâne foarte mult loc de mai bine…

− Ce face, in mod concret, revista Sud-Est Cultural, pentru promovarea literaturii romane din Republica Moldova in Romania si in Occident?

− Revista noastră apare cu sprijinul ICR şi prin această filieră ajunge în ţările europene unde au fost deschise filiale ale acestei instituţii. Dar este o publicaţie culturală de profil mai larg care este citită în România mai ales în varianta ei electronică, iar dialogul cultural rămâne o componentă esenţială a proiectului nostru. Am editat mai multe numere speciale dedicate unor culturi aparte şi avem rubrici permanente axate pe diverse interferenţe culturale sau evenimente artistice internaţionale. De rând cu literatura noastră (proză, poezie, dramaturgie, eseu, critică literară şi de artă) publicăm frecvent traduceri din literatura lumii.

− Căror genuri literare le aparţin, în opinia dvs., “produsele” scriitoriceşti (valoroase) ce se pretează cel mai bine “exportului literar”?

− Probabil, proza. Experienţa noastră este mai puţin relevantă, dar se pare că ea se citeşte mai mult.

− De ce in antologiile publicate peste hotare prezenta textelor poetice este preponderentă?

− În mod paradoxal, deşi poezia se consideră mai greu traductibilă în alte limbi, de multe ori poeţii se traduc între ei şi asta explică frecvenţa antologiilor de poezie.

− A influenţat, în vreun fel, regimul politic comunist reinstalat la putere între anii 2001 – 2009 încercările de afirmare a scriitorilor basarabeni, peste hotare? Dar schimbarea (şi relativa normalizare a) climatului politic, din 2009?

− Regimul comunist a funcţionat paralel cu problemele scriitorilor basarabeni. Nu a existat şi nici nu există vreun program de stat de promovare a literaturii autohtone în străinătate, necum mijloace pentru asta. Nici la nivel local nu se face mare lucru pentu promovarea autorilor. Câte ceva încearcă să realizeze Uniunea Scriitorilor dar nu prea are sprijin. Relativ recent PEN clubul Moldova a editat cu sprijinul unei fundaţii străine un almanah în limbile engleză, franceză şi germană care şi-a propus să fie o carte de vizită a literaturii basarabene orientate spre Occident. Totul se rezumă la iniţiative particulare. Deocamdată cel puţin.

− Ce demersuri, ce politici culturale credeţi că ar reuşi să transforme literatura valoroasă a scriitorilor basarabeni în parte semnificativă şi vizibilă a literaturii europene?

− Este nevoie de o politică culturală pe termen lung. Cine să şi-o asume? Pe de altă parte, penuria economică e prea mare ca să poată fi pusă în aplicare.  Iar în altă ordine de idei, pentru a deveni vizibilă această literatură a noastră trebuie să devină ea însăşi semnificativă şi să prezinte interes pentru publicul cititor european.

− Este posibil acest lucru doar prin efortul individual al scriitorului?

− Da, probabil. Deocamdată aşa se şi întâmplă. Dar nu fiecare scriitor bun ştie să-şi promoveze opera. Mai degrabă cei mediocri sunt foarte harnici.

Iulian Ciocan, prozator, redactor-asociat la revista „Contrafort”, jurnalist la Radio Europa Liberă (fragmente)

− După declararea independenţei de stat din 27 august 1991, pentru scriitorii din Republica Moldova au devenit posibile recâştigarea identităţii naţionale (româneşti), sincronizarea cu literatura română contemporană şi manifestarea în spaţiul literar european. Ce a însemnat, pentru dvs., oportunitatea de a deveni un scriitor cunoscut în România şi în Europa?

− De fapt, nu sînt un scriitor cunoscut în România şi în Europa, ci mai degrabă cunoscut pe alocuri, în doze homeopatice. Oportunitatea există, fireşte, şi asta e minunat, dar s-o valorifici nu e deloc uşor. Bineînţeles că, fiind un scriitor care scriu în română, îmi doresc să fiu promovat şi publicat în România. Apoi, România ar trebui, probabil, să fie pentru scriitorul basarabean „o fereastră” spre Europa şi spre lume. Din păcate, lucrurile se mişcă greu în această privinţă. Impresia mea, subiectivă, fireşte, e că România nu prea are timp pentru basarabeni, ea ocupîndu-se de promovarea propriilor scriitori în lume. Haideţi să vedem cîţi scriitori basarabeni sînt promovaţi de editurile importante din România la Tîrgurile de Carte internaţionale, cîţi dintre ei sînt propuşi pentru o posibilă traducere… Sînt mulţi? Mă tem că nu. Bunăoară, eu am publicat un roman la Polirom. Credeţi că Polirom mi-a promovat romanul în vederea unei traduceri? Să fim serioşi! A trebuit să mă remarce, întîmplător, traducătorul Jiri Nasinec, ca romanul să-mi fie tradus în cehă.

− Care au fost cele mai recente experienţe pe care le-aţi trăit ca scriitor român din Basarabia, în „periplurile” literare prin lume?

− În recentele mele călătorii în SUA şi Cehia am înţeles un lucru foarte important. Deşi Moldova e o ţară aproape necunoscută, tu, ca scriitor român din Basarabia, poţi să interesezi un public străin. După lansarea antologiei Best European Fiction 2011, la New York, au existat mai multe ecouri pozitive în presa străină care remarcau umila mea prestaţie. Un articol chiar se intitula From Moldova to Pakistan. Autorul, un critic american, vorbea despre curiozitatea pe care i-a trezit-o discursul solului din Moldova. În Cehia, am fost surprins să aflu că primul meu roman s-a vîndut mai bine decît în România. Primul tiraj s-a epuizat în doar cîteva săptămîni. De unde supoziţia că basarabeanul ar putea să se impună în România mai lesne  dacă se va impune în străinătate. Problema e că pentru a „cuceri” străinătatea el tot de ajutorul instituţiilor culturale române are nevoie, întrucât cele din RM sînt ca şi inexistente.

− V-a încercat vreodată „complexul provincialismului”?

− Nu am simţit aşa ceva niciodată. Profesorii mei din Braşov mi-au cultivat respectul pentru „descentralizarea” literaturii, pentru rolul provinciei. Nu contează unde scrii, ci CUM scrii. Dimpotrivă, sînt mîndru că sînt un scriitor român din Basarabia, că am o voce distinctă, că pot să valorific diferenţa în plan literar. Să fiu un „provincial” basarabean e o imensă şansă pentru mine ca scriitor. Din păcate, asta nu pot s-o înţeleagă unii scriitori români, captivi ai unui complex de superioritate.

− A influenţat, în vreun fel, regimul politic comunist reinstalat la putere între anii 2001 – 2009 încercările de afirmare a scriitorilor basarabeni, peste hotare? Dar schimbarea (şi relativa normalizare a) climatului politic, din 2009?

− Atît fosta guvernare comunistă, cît şi actuala guvernare democratică habar nu au de afirmarea scriitorilor basarabeni peste hotare. Statul moldovenesc e preocupat de exportul de politicieni, nu de promovarea scriitorilor. Şi dacă de scriitorii – tribuni mai vîrstnici guvernanţii au auzit, de cei din generaţia mea nu ştiu mai nimic. De aceea, în plan literar, schimbarea climatului politic nu ne-a ajutat prea mult.

− Ce demersuri, ce politici culturale credeţi că ar reuşi să transforme literatura valoroasă a scriitorilor basarabeni în parte semnificativă şi vizibilă a literaturii europene?

− Mai întîi ar trebui să ne lămurim cine stabileşte ce e literatura valoroasă din Basarabia? Pentru că există riscul să exportăm tot felul de mediocrităţi care sînt aici cîtă frunză şi iarbă. Decît să promovăm orice, mai bine nu facem nimic.

Altminteri, ar trebui ca scriitorii basarabeni valoroşi să participe la mai multe reuniuni literare, să stabilească legături cu colegii de breaslă din toată lumea. Sînt foarte bune proiectele de felul Almanahului literaturii basarabene coordonat de Vitalie  Ciobanu. Proza mea, Auntie Frosea, selectată pentru Best European Fiction 2011, a fost preluată din acest almanah. Dar pentru asta e nevoie de bani. Iar aceşti bani trebuie găsiţi dincolo de frontierele Basarabiei, pentru că statul moldovenesc e aşa cum v-am zis mai sus.

− Este posibil acest lucru doar prin efortul individual al scriitorului?

− Deocmdată nu. E foarte greu, cel puţin.

Note

[1]http://social.moldova.org/news/anul-grigore-vieru-initiativa-o-carte-de-poezii-pentru-fiecare-copil-205523-rom.html;  http://js.mesagerul.ro/2010/01/25/anul-grigore-vieru

[2] Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale”, cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, contractul de finanţare nr. POSDRU/89/1.5/S/59758 şi a fost pregatită ca intervenţie la Conferinta-dezbatere cu participare internaţională „Egalitatea de şanse in cultura europeană”, organizată de Şcoala postdoctorală.

[3] Conform informaţiilor puse la dispoziţia noastră de domnul Eugen Lungu, înainte de căderea comunismului apăreau  în „In’Hui 32”, revue trimestrielle dirigée par Jacques Darras, editeur TROIS CAILLOUX – Maison de la Culture d’Amiens (1989), în traducerea lui Marc Crepon, ample cicluri de poezie de V. Ciornei şi A. Nacu.

[4] Cele mai multe date privind prezenţa scriitorilor basarabeni în publicaţiile străine sunt preluate din articolul Traducere artistică, de Călina Trifan, http://culture.projects.deeplace.md/node/562. Altele ne-au fost puse la dispoziţie de către scriitorii basarabeni care au răspuns la chestionarul nostru.

[5]http://www.poezie.ro/index.php/article/52580/Literatura_moldovean%C4%83_%C3%Aentr o_revist%C4%83_literar%C4%83_austriac%C4%83

[6] În articolul Traducere artistică, Călina Trifan aminteşte de antologia Linguriţa de aur (Skopje, 1993) şi de Antologia poeziei moldoveneşti, apărută în rusă la Mensk, vol. I (2003), vol. II (2005), în care sunt prezenţi poeţi din Basarabia, de la începuturi, până în contemporaneitate. http://culture.projects.deeplace.md/node/562.

[7] Această experienţă va fi redată amănunţit de Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu în volumul Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007, semnat de cei doi.

[8] Descrierea volumului este preluată din http://www.sud-est.md/raft/2001/raft_8.html

[9] http://www.evenimentul.ro/articol/prima-antologie-in-limba.html Dintre autorii antologaţi (Gheorghi Barbarov, Stefan Baştovoi, Andrei Burac, Aureliu Busuioc, Leo Butnaru, Aura Christi, Mircea V. Ciobanu, Adrian Ciubotaru, Dumitru Crudu, Nicolae Dabija, Iulian Filip, Emilian Galaicu-Paun, Vasile Garneț, Valeria Grosu, Ion Hadârcă, Vladimir Iagubeţ, Nicolae Leahu, Valeriu Matei, Miroslava Metleaeva, Irina Nechit, Nicolae Popa, Ana Rapcea, Vasile Romanciuc, Nicolai Savostin, Ludmila Scebneva, Maria Sleahtiţchi, Alexandru Vakulovski, Grigore Vieru, Gheorghe Vodă), Emilian Galaicu-Păun şi Vasile Gârneţ sunt prezenţi într-o antologie publicată în SUA: Born in Utopia: An Anthology of Modern and Contemporary Romanian Poetry, Carmen Firan & Paul Doru Mugur, with Edward Foster, eds. Andrei Codrescu, intro. Jersey City, New Jersey. Talisman. 2006.

[10] Mihai Cimpoi, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Editura ARC, Chişinău, 1996, p. 221, p. 236.

[11] www.edituraarc.md,  www.stiinta.asm.md.

[12] http://www.stiinta.asm.md/htmls/literatura/literatura.htm

Bibliografie

(selectiv)

Bibliografie generală

LEFTER, Ion Bogdan, Scriitori români din anii ‘80-’90, dcţionar bio-bibliografic, vol. 1 – 3,  Editura Paralela 45, Piteşti, 2000 – 2001.

SIMION, Eugen, coord., Dicţionarul General al Literaturii Române, coordonator general, vol. 1 – 7, Editura Univers Enciclpoedic, Bucureşti, 2004 – 2009.

ZACIU, Mircea; Sasu, Aurel; Papahagi, Marian, coord., Dicţionarul scriitorilor români, volumul I (A-C), Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998.

Bibliografie critică

În volume

CIMPOI, Mihai, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Editura ARC, Chişinău, 1996.

MANOLESCU, Nicolae, Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, Piteşti, 2008.

MINCU, Marin, O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea, Editura Pontica, Constanţa, 2007.

SIMUŢ, Ion, Incursiuni în litratura actuală, Editura Cogito, Oradea, 1994.

SIMUŢ, Ion, Europenitatea romanului românesc contemporan (Editura Universităţii din Oradea, 2008.

ŞTEFĂNESCU, Alex., Istoria literaturii române contemporane: 1941 – 2000, Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2005.

În periodice

ŞTEFĂNESCU, Alex., Texte cu argint viu (despre poezia Irinei Nechit), „România literară”, nr. 30/ 2006.

ŞTEFĂNESCU, Alex., Aureliu Busuioc. Un scriitor sceptic faţă de propriul lui scris, „România literară”, nr. 41/ 2008.

ŞTEFĂNESCU, Alex., Critica literară şi cauza limbii române (articol despre Mihai Cimpoi), „Cultura”, nr. 264/ 11. 03. 2010.

SIMUŢ, Ion, Ieşirea în larg a romanului basarabean, „România literară”, nr. 42/ 2004.

SIMUŢ, Ion, Ieşirea în larg a romanului basarabean (II), „România literară”, nr. 43/ 2004.

SIMUŢ, Ion, George Meniuc, „România literară”, nr. 15/ 2005.

SIMUŢ, Ion, Un romancier basarabean, „România literară”, nr. 18/ 2005.

SIMUŢ, Ion, Vârful ierarhiei în proza basarabeană, „România literară”, nr. 20/ 2005.

SIMUŢ, Ion, Un roman comic izvodit dintr-o snoavă, „România literară”, nr. 26/ 2005.

SIMUŢ, Ion, Există o critică regională, „România literară”, nr. 27/ 2005.

SIMUŢ, Ion, Ieşirea din provincialism, „România literară”, nr. 28/ 2005.

SIMUŢ, Ion, Regiunea Literară Autonomă Basarabia, „România literară”, nr. 36/ 2005

SIMUŢ, Ion, Măr de ceartă, la Chişinău, „România literară”, nr. 45/ 2005.

e- Bibliografie

http://social.moldova.org/news/anul-grigore-vieru-initiativa-o-carte-de-poezii-pentru-fiecare-copil-205523-rom.html

http://www.poezie.ro/index.php/article/52580/Literatura_moldovean%C4%83_%C3%AEntr-o_revist%C4%83_literar%C4%83_austriac%C4%83

http://www.evenimentul.ro/articol/prima-antologie-in-limba.html

http://culture.projects.deeplace.md/node/562

http://www.sud-est.md/raft/2001/raft_8.html

http://www.stiinta.asm.md/htmls/literatura/literatura.htm

http://js.mesagerul.ro/2010/01/25/anul-grigore-vieru

Ora 11.00 – Conferinţă: Ion Vianu – Memorialistica văzută de un memorialist Locul: Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38

Ora 14.30 – Lecturi & dezbateri: Îngeri și alcool

Invitaţi: Emil Brumaru, Ion Mureşan, Arcadie Suceveanu, Maria Șleahtițchi

Locul: Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38

Moderatori: Vasile Ernu & Emilian Galaicu-Păun

În perioada 18-20 mai 2011 la Chişinău şi Bălţi va avea loc a doua ediţie a Zilelor Literaturii Române. Trei zile în care cititorii vor avea ocazia să se întîlnească cu importanţi scriitori din Republica Moldova şi România.

Evenimentul va cuprinde conferinţe, lecturi publice, dezbateri şi spectacole la care vor participa: Emil Brumaru, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Mihai Fusu, Bogdan Georgescu, Radu Pavel Gheo, Ion Mureşan, Alina Nelega, Nicolae Popa, Arcadie Suceveanu, Maria Şleahtiţchi, Cristian Teodorescu, Ion Vianu. Invitat special: Victor Rebengiuc.

„Este foarte important să creăm un centru de cercetare a literaturilor de tipul acesta, pentru că am constatat că există asemănări, există deosebiri şi că există un teren formidabil pentru o cercetare la nivel academic… Zilele Literaturii Române este unul dintre cele mai semnificative şi bine organizate evenimente la care am participat în ultima vreme, iar Basarabia a fost o adevărată revelaţie pentru mine.”

Eugen Negrici (participant 2010)

„Cel mai mare cîștig al primei ediții a Festivalului Zilele Literaturii Române la Chișinău este că tocmai spulberă asemenea percepții deformate și parazitare care sînt ca niște pietre în casă. Dar și instituie o urgență de a ne cunoaște mai bine și de a face lecturi critice comparate, pe perioade istorice bine delimitate. Doar după ce critici și istorici literari importanți din România se vor familiariza cu literatura scriitorilor moldoveni va dispărea și această prejudecată și tot mai mulți cititori și scriitori îi vor da dreptate lui Eugen Negrici care a avut o revelație în timpul festivalului, că unele dintre cele mai mari opere literare pe care la va da în viitor literatura română vor veni anume din Chișinău.”

Dumitru Crudu (participant 2010)

„Prin acest proiect ce reuneşte scriitori `de pe ambele maluri` ne propunem să facem un prim pas spre încetarea reproducerii ignoranţei şi necunoaşterii reciproce. La aceast eveniment vom încerca să răspundem la cîteva întrebări simple: de ce ne cunoaştem atît de puţin? Ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă cu noi , cu poezia şi literatura noastră? Cîteva zile la rînd, importanţi scriitori de limbă română, din ambele ţări, vor citi pentru publicul larg fragmente din cărţile lor, vor discuta şi vor încerca să ofere soluţii pentru o mai bună înţelegere a fiecăruia dintre noi.”

Vasile Ernu (coordonatorul proiectului)

Program:

Miercuri, 18 Mai / Bălţi

Ora 11.00 – Conferinţă: Ion Vianu – Memorialistica văzută de un memorialist Locul: Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38

Ora 14.30 – Lecturi & dezbateri: Îngeri și alcool

Invitaţi: Emil Brumaru, Ion Mureşan, Arcadie Suceveanu, Maria Șleahtițchi

Locul: Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38

Moderatori: Vasile Ernu & Emilian Galaicu-Păun

Joi, 19 Mai / Chişinău

Ora 11.00 – Lectură & întîlnire: Liceele „Gh. Asachi“, „I. Creangă“

Ora 17.00 – Lectură & întîlnire: Emil Brumaru, Ion Mureşan

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare nr. 126

Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: Proza nouă: spectacolul vieţii ori spectacolul textului?

Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7

Invitaţi: Val Butnaru, Radu Pavel Gheo, Nicolae Popa, Cristian Teodorescu

Moderator: Mircea V. Ciobanu

Ora 21.00 – Teatru: Victor Rebengiuc – Legenda Marelui Inchizitor / Spectacol-lectură după Fraţii Karamazov de F. M. Dostoievski Locul: Teatrul Municipal „Satiricus I. L. Caragiale“, Str. Mihai Eminescu nr. 55

Vineri 20 Mai / Chişinău

Ora 11.00 – Conferinţă: Ion Vianu – Povești exact așa cum s-au întîmplat Locul: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie, blocul central, aula 511, Str. Mateevici nr. 60

Ora 17.00 – Lectură & întîlnire: Cristian Teodorescu – Medgidia, oraşul de apoi (Premiul pentru Proză al USR 2009), Ion Vianu – Amor intellectualis (Cartea anului 2010)

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare nr. 126

Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: Profesia: autor dramatic. 4 experienţe

Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7

Invitaţi: Constantin Cheianu, Mihai Fusu, Bogdan Georgescu, Alina Nelega

Moderator: Andreea Dumitru

Ora 21.00 – Spectacol muzical: RASSM – Poezia avangardist-proletcultistă transnistreană din perioada interbelică, cu Mihai Fusu şi Dorel Burlacu (Trigon)

Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7

Organizatori: Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cărţii

Co-organizatori: Institutul Cultural Român Chişinău, Primăria Municipiului Chişinău, Editura Cartier, Librăriile Cartier, Revista Punkt

Parteneri: Teatrul Municipal „Satiricus I. L. Caragiale“, Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Centrul de Studiere al Totalitarismului, Kira’s Club

Parteneri media: Contrafort, Radio Europa Liberă, Ziarul de Gardă, Jurnalul de Chişinău, Timpul, Unimedia

Coordonator proiect: Vasile Ernu.

Date contact: 0693 80512 (MD), 0723 913 486 (RO) / v_ernu@yahoo.com

PREZANTAREA SCRIITORILOR INVITAŢI:

Emil Brumaru (n. 1939 în Basarabia) este unul dintre cei mai importanţi poeţi contemporani. A debutat în 1970 cu Versuri, volum premiat de USR. Alte volume publicate: Detectivul Arthur (1970), Julien Ospitalierul (1974), Cîntece naive (1976), Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul îndrăgostit (1980), Ruina unui samovar (1983), Dintr-o scorbură de morcov (1998), Poeme alese 1959–1998 (2003), Fluturii din pandişpan (2003), Poezii (carte la borcan, 2003), Cerşetorul de cafea (2004), Infernala comedie (2005), Opera poetică (3 vol., 2005), Submarinul erotic (2005), Cîntece de adolescent (2007), Ne logodim cu un inel din iarbă (2008), Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei… (2008). La Editura Polirom a publicat Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu (2004), Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2006), Opere I. Julien Ospitalierul (2009) şi Opere II. Submarinul erotic (2009). Este laureat al Premiului naţional de poezie „Mihai Eminescu“ (2001) pentru Opera Omnia.

Val Butnaru (n. 1955) este publicist, analist politic şi scriitor. Fondatorul Jurnal Trust Media. Facultatea de ziaristică a USM, 1980. Cursuri de regie la Institutul de artă cinematografică (VGHIK) din Moscova, 1987. Publică: Procedeul de ju-jutsu (1986), Ne place să jucăm teatru (1987), La Veneţia e cu totul altfel (1989), Simfonie în bi bemol major (1992), Iosif şi amanta sa (1993), Ţin minte că va ninge şi vom fi fericiţi (1993), Mâine sau poate poimâine (1994), Saxofonul cu frunze roşii (1997), Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele (1999), Şase autori în căutarea unui personaj (2001), Apusul de soare se amână (2003), Avant de mourir (2008). Este autorul a două dramatizări: Halta viscolelor (1986, după Cinghiz Aitmatov) şi Fratele nostru, Iuda (după Leonid Andreev). Premiul „Ion Luca Caragiale“ al Academiei Române (1993, pentru piesa Iosif şi amanta sa). În 2010 apare romanul Cartea nomazilor din B. (edituria RAO şi Prut Internaţional).

Constantin Cheianu (născut în 1959) este autor de teatru, prozator, jurnalist. Unsprezece dintre textele sale dramatice au fost montate în teatre din Moldova şi România. A susţinut lecturi în România, Germania, Elveţia. Deţine Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru dramaturgie (1998) şi pentru proză (1999). Spectacolul după piesa sa Plasatoarele a fost distins cu Marele Premiu al Festivalului de dramaturgie din Moldova (1998), iar în 2008 Monkberry a cucerit Marele Premiu al Festivalului de dramaturgie contemporană organizat de Teatrul „Satiricus“. La Editura Cartier i-au apărut volumele Luministul, Totul despre mine!, Sex & Perestroika.

Mihai Fusu este regizor, actor, realizator TV. A absolvit Universitatea de Stat din Chişinău, facultatea de filologie, precum şi Şcoala Superioară de Teatru „Şciukin“ din Moscova. A fost stagiar la Royal Court Theatre din Londra în cadrul programului „Seeding a Network“, la École Supérieure d’Art Dramatique, Théâtre National de Strasbourg şi la Conservatoire National Supérieur d’Art Dramatique din Paris. A jucat în nenumărate piese şi a montat zeci de spectacole după piesele unor autori precum: Shakespeare, Ionesco, Cehov, Caragiale, Molière, Cheianu, Butnaru, Vişniec etc. A scris A şaptea kafana în colaborare cu Dumitru Crudu şi Nicoleta Esinencu şi Am ce am eu cu poliţiştii. A avut turnee în România, Franţa, Belarus, Rusia, Ucraina, Elveţia, Germania.

Bogdan Georgescu este artist, dramaturg, observaţionist, activist social. Unelte folosite: dramaturgie, teatru comunitar, compoziţie video, producţie, intervenţie socială, management de proiect. Bursier Soros al UEP în 2004, absolvent al Institute 2 din cadrul Universităţii Cornerstone, iniţiator al tangaProject şi membru fondator al Active Art. Alături de iniţiativa Ofensiva Generozităţii şi tangaProject, lucrează ca artist, mediator şi manager de proiect în procese creative bazate pe colaborarea dintre comunitatea implicată şi artiştii proiectului şi pe interdisciplinaritate, pentru proiecte de artă activă precum Harta sensibilă, RahovaNonstop, Construieşte-ţi comunitatea!, Evacuarea Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara, Turneu la ţară, Casa Poporului – proiect de artă activă şi teatru comunitar la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova, Kickstart Limanu. Piese și scenarii de teatru: România! Te pup, I am special, Casa Poporului, XXXCartoons, Rape, DW-3D text, Mina, Ketchup, cornerstoneinstitute5.blogspot.com – video blog book.

Radu Pavel Gheo (n. 1969). Absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea de Vest Timişoara (1994). Este redactor şi traducător al Editurii Polirom şi redactor al revistei Orizont din Timişoara. Volume publicate: Valea Cerului Senin (Ed. Athena, 1997); Despre science fiction (studii teoretice, Ed. Omnibooks, 2001); Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a (eseuri, Ed. Polirom, 2003); Românii e deştepţi (Ed. Polirom, 2004); Fairia – o lume îndepărtată (roman, Ed. Polirom, 2004); DEX-ul şi sexul (Ed. Polirom, 2005); Numele mierlei (Ed. Polirom, 2008), Noapte bună, copii! (Ed. Polirom, 2010). A coordonat împreună cu Dan Lungu volumul Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (Ed. Polirom, 2008). În anul 2007 a scris o piesă de teatru, Hold-Up Akbar SAU Toţi în America, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Timişoara.

Ion Mureşan (n. 1955) este poet şi publicist. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj (1981). A făcut parte din gruparea revistei Echinox şi a redacţie revistei Tribuna din Cluj. În prezent este redactor-şef al revistei Verso din Cluj. A debutat cu poezie în revista Cutezătorii (1968). A publicat: Cartea de iarnă (Ed. Cartea Românească, 1981); Poemul care nu poate fi înţeles (Ed. Arhipelag, 1993); Le mouvement sans coeur de l’image, traducere în franceză de Dumitru Ţepeneag (Ed. Belin, 2001); Paharul / Glass / Au fond de verre, cu desene de Ion Marchiş, traducere de Virgil Stanciu şi Dumitru Ţepeneag (Fundaţia Culturală „Archeus” & Scriptorium, Baia Mare, 2007); Zugang verboten / Acces interzis, traducere în limba germană de Ernest Wichter (Büroarcrasch, Viena, 2008). În 2010 publică Cartea Alcool la Editura Charmides.

Alina Nelega (n. 1960) este autor dramatic. Piesele sale sunt prezentate scenic, publicate, reprezentate în România şi, peste hotare, la Budapesta, Londra, Zürich, Berlin, Varşovia, Praga, Heidelberg, New York etc. Regizează rar, doar texte proprii şi texte noi. Conduce masteratul de scriere dramatică al Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii de Arte din Târgu Mureş. I se decernează de către UNITER premiul „Piesa anului 2000“ pentru www.nonstop.ro. În mai 2007 i se decernează premiul de „Autor European” la Heidelberger Theatrestueckemarkt. În 2008, cartea sa, kamikaze, este nominalizată pentru Premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor. Din 2008 este Honorary Fellow in Writing al Universităţii din Iowa, SUA. Dintre cărţile apărute: ultim@vrăjitoare (Ed. Paralela 45, 2001, apărut în limba maghiară la Editura L’Harmattan, 2007), Teatru şi povestiri (Ed. UNITEXT, 2003), Hess (Teatrul Ariel, 2003), kamikaze (Cartea Românească, 2007), Structuri şi formule de compoziţie ale textului dramatic (Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2010).

Nicolae Popa (n. 1959) este poet şi prozator. A studiat la Şcoala poligrafică din Chişinău, la Universitatea de Stat din Moldova, secţia jurnalism (1983) şi la Institutul de Literatură din Moscova (1987–1989). A debutat editorial în 1983, cu volumul de versuri Timpul probabil, iar în 1987 a publicat volumul Ghid pentru cometa Halley, ambele la Editura Literatura Artistică. În anul 1991 a publicat la Editura Hyperion romanul Cubul de zahăr. În anul 2001 a publicat Păsări mergând pe jos. Povestiri de nepovestit, iar în 2003 volumul de versuri Careul cu raci. În anul 2008 a publicat romanul Avionul mirosea a peşte la Editura Arc, pentru care a primit Premiul „V.Vasilache“ la Salonul Internaţional de Carte de la Chişinău (2008), Premiul pentru cea mai bună carte de proză 2008 şi Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Arcadie Suceveanu (n. 1952) este poet şi eseist. A absolvit Universitatea de Stat din Cernăuţi, 1974. Din decembrie 2010 este preşedinte al USM. Preşedinte al Filialei Chişinău a USR. Membru-fondator al PEN-Clubului din Moldova. A publicat: Mă cheamă cuvintele (1979), Ţărmul de echilibru (1982), Mesaje la sfârşit de mileniu (1987), Arhivele Golgotei (1990), Eterna Danemarcă (1995), Înfruntarea lui Heraclit (1998), Mărul îndrăgostit de vierme (1999), Cavalerul Înzadar (2001), Corabia de la mansardă (2004), Emisferele de Magdeburg (2005), Arca dies (2008), 101 poeme (2009), Cafeneaua Nevermore (2011). Autor a numeroase cărţi pentru copii: A fugit melcul de-acasă (1984), Ora cinci fără doi fulgi (1986), În cămaşă de cireaşă (1989), Raţa şi Arhimede (2000), ŞTIUca la şcoală (2002), Cheiţe pentru vise (2005), Lumea ca o poveste (2009) ş.a. Este laureat al mai multor premii.

Maria Şleahtiţchi (n. 1960) a absolvit Facultatea de Filologie, Secţia de Limba şi Literatura Română a Universităţii de Stat „Alecu Russo“ din Bălţi (1981). Din 1984 până în prezent este cadru didactic la Universitatea din Bălţi. În perioada 2000–2010 a fost decan al Facultăţii de Filologie. Din 2010 este prorector la aceeaşi universitate. Doctor în filologie (1991). Cofondator al revistei literare Semn (1995). A publicat volumele: O săptămână de poeme nescrise (Chişinău, 1998); Cvartet pentru o voce şi toate cuvintele (Chişinău, 2001); Jocurile alterităţii (Chişinău, 2002); Literatura din Basarabia în secolul XX. Literatură pentru copii (Chişinău, 2004); Cerc deschis. Literatura română din Basarabia în postcomunism (Iaşi, 2007); Oleandrii mă strigă roz (Chişinău, 2010).

Cristian Teodorescu (n. 1954). A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în 1980. Debutează în 1981 cu o povestire în revista Tribuna, iar editorial, în antologia Desant 83 (Editura Cartea Românească, 1983). În 1985 îi apare volumul de povestiri Maestrul de lumini la Editura Cartea Românească. În 1988 publică romanul Tainele inimei (Ed. Cartea Românească), premiat de Academia Română în 1990. În 1991, publică Faust repovestit băieţilor mei, Petre şi Matei (Ed. Alex). Volumul de proză scurtă, Povestiri din lumea nouă (Ed. RAO, 1996), primeşte Premiul USR. Urmează alte două volume de povestiri, Îngerul de la benzinărie (Ed. Paralela 45, 2002), Maestrul de lumini si alte povestiri (Ed. Curtea Veche, 2004). În 2009 publică la Editura Cartea Românească Medgidia, oraşul de apoi – Premiul pentru Proză al USR.

Ion Vianu (n. 1934) a urmat studii de filologie clasică, iar ulterior medicină. După ce a emigrat, în 1977, a publicat în străinătate articole şi studii privind istoria şi filosofia psihiatriei şi s-a distins ca unul dintre colaboratorii constanţi ai postului de radio Europa Liberă. Volume publicate: Introducere în psihoterapie (1975), Stil şi persoană (1975; volum distins cu Premiul USR), Amintiri în dialog. Memorii (în colaborare cu Matei Călinescu, 1994; Ed. Polirom, 1997), Paramnezii (2005), Blestem şi Binecuvîntare (2007), Investigaţii mateine (2008), Necredinciosul (2008), Exerciţiu de sinceritate (2009). A iniţiat ciclul de romane Arhiva trădării şi a mîniei, din care a publicat la Ed. Polirom Caietele lui Ozias (2004) şi Vasiliu, foi volante (2006). În 2010 publică la Editura Polirom Amor intellectualis. Romanul unei educaţii, care va fi declarată Cartea anului 2010.

Am schimbat uleiul, filtrele la fiecare 10 000 km. Am schimbat curelele la 60 000 km. În general, am respectat recomandările producătorului.

A făcut zeci de mii de kilometri prin Europa. A făcut zeci de mii de kilometri prin România. A făcut zeci de mii de kilometri prin Basarabia. A ajuns la 154 000 km la bord.

A fost procurat în 2005 de la reprezentantul Peugeot în Chișinău. Atunci am testat un Golf, care avea patru roți și patru uși. Ușile nu se închideau din prima. Am testat un Megane. Care nu reacționa la accelerator. Și avea o vizibilitate de cârtiță. Am testat o Mazdă. Care avea o suspensie de căruță. Am testat o Scodă. Care părea visul burghez al proletarului din est. Am testat un Ford. Din care nu puteam scoate piciorul dintre pedale. Am testat un Opel. Dar era prea scump pentru dotările sale. Ca și Audi-ul.

Peugeot 407 a reușit să mă convingă. N-am înțeles nici azi de ce. Sunt adeptul mașinilor germane.

A trecut prin zăpezile și troienele din Pirinei, prin lapovița și gheața Alpilor, prin serpantinele Italiei și Siciliei, pe autostrăzile Germaniei, Franței, pe autostrăzile luminate ale Belgiei, pe autostrăzile Ungariei, Sloveniei, Olandei, Austriei, Luxemburgului, Spaniei. A făcut Strasbourg – Chișinău în două zile și două nopți.

A văzut Budapesta, Viena, Liubliana, Veneția, Roma, Milano, Palermo, Nissa, Innsbruck, Salzburg, Paris, Amiens, Auxerre, Avignon, Brugge, Frankfurt, Petra, Munchen, Bruxelles, Pompei, Sermione, Strasbourg, Barcelona, Luxemburg, Verona.

A fost la Vama Veche. Pe când se cânta rock. Am plătit amenzi pentru depășire de viteză în Republica Moldova, România. Am plătit amendă pentru parcare în Liubliana.

Pe scaunul din  față au stat: Em.Galaicu-Păun, Emil Brumaru, Alex Ștefănescu, Eugen Negrici, Dan Lungu, Gheorghe Crăciun, Ion Bogdan Lefter, Aureliu Busuioc, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Vladimir Beșleagă, Alexandru Mușina, Nicolas Trifon, Tamara Cărăuș, Costică Cheianu, Vitalie Ciobanu, Claudiu Komartin, Mihai Fusu (s-a ținut tot drumul până la București de mâner), Emil Iordache, Vasile Ernu.

În spate au stat: Maria Șleahtițchi, Ion Barbu, Mircea Dinescu, Mariana Pricop (zicea că va fi un protagonist în proza care urma s-o scrie).

Motor 2. Benzină. Consum: dacă mergi până în 90 km/oră – e sub 7, până 130 km/oră – e 8,2. După 130: 10. În oraș: 11.

I-am schimbat retrovizorul din dreapta. Am intrat într-o depășire printre un Man cu remorcă și un Tir. Doar retrovizorul. A fost trimis pe banda a treia de un tir polonez. Banda a treia era troienită. Am împins cam multă zăpadă cu bamperul. Și l-am vopsit.

Am ucis mii de suflete. Care mi-au ieșit în cale. În drumurile de noapte. După fiecare drum lung eram un insectar. Aș fi putut face volumele „Fluturii” și „Insectele” de Tudor Cozari.

În Peugeot 407 am înțeles „Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș. În Peugeot 407 l-am învățat pe Gaius Valerius Catullus din Bukowski.

Un Peugeot 407 fericit. Din 2005.

Este de vânzare.

Zilele Literaturii Române

Ediţia a II-a

Perioada: 18–20 Mai 2011

Miercuri, 18 Mai / Bălţi

Ora 11.00 – Conferinţă: Ion Vianu – Memorialistica văzută de un memorialist Locul: Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38

Ora 14.30 – Lecturi & dezbateri: Îngeri și alcool

Invitaţi: Emil Brumaru, Ion Mureşan, Arcadie Suceveanu, Maria Șleahtițchi

Locul: Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38

Moderatori: Vasile Ernu & Emilian Galaicu-Păun

Joi, 19 Mai / Chişinău

Ora 11.00 – Lectură & întîlnire: Liceele „Gh. Asachi“, „I. Creangă“

Ora 17.00 – Lectură & întîlnire: Emil Brumaru, Ion Mureşan

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare nr. 126

Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: Proza nouă: spectacolul vieţii ori spectacolul textului?

Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7

Invitaţi: Val Butnaru, Radu Pavel Gheo, Nicolae Popa, Cristian Teodorescu

Moderator: Mircea V. Ciobanu

Ora 21.00 – Teatru: Victor Rebengiuc – Legenda Marelui Inchizitor / Spectacol-lectură după Fraţii Karamazov de F. M. Dostoievski Locul: Teatrul Municipal „Satiricus I. L. Caragiale“, Str. Mihai Eminescu nr. 55

Vineri 20 Mai / Chişinău

Ora 11.00 – Conferinţă: Ion Vianu – Povești exact așa cum s-au întîmplat Locul: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie, blocul central, aula 511, Str. Mateevici nr. 60

Ora 17.00 – Lectură & întîlnire: Cristian Teodorescu – Medgidia, oraşul de apoi (Premiul pentru Proză al USR 2009), Ion Vianu – Amor intellectualis (Cartea anului 2010)

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare nr. 126

Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: Profesia: autor dramatic. 4 experienţe

Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7

Invitaţi: Constantin Cheianu, Mihai Fusu, Bogdan Georgescu, Alina Nelega

Moderator: Andreea Dumitru

Ora 21.00 – Spectacol muzical: RASSM – Poezia avangardist-proletcultistă transnistreană din perioada interbelică, cu Mihai Fusu şi Dorel Burlacu (Trigon)

Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7

Organizatori: Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cărţii

Co-organizatori: Institutul Cultural Român Chişinău, Primăria Municipiului Chişinău, Editura Cartier, Librăriile Cartier, Revista Punkt

Parteneri: Teatrul Municipal „Satiricus I. L. Caragiale“, Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Centrul de Studiere al Totalitarismului, Kira’s Club

Parteneri media: Contrafort, Radio Europa Liberă, Ziarul de Gardă, Jurnalul de Chişinău, Timpul, Unimedia

„Gesturi. Trilogia nimicului”  al lui Emilian Galaicu-Păun e atemporal și prea dens ca scriitură pentru a închide sau deschide paradigme.

O nouă paradigmă literară critica o începe cu „Pizdețul” lui Alexandru Vakulovski și „Iepurii nu mor…” a lui Baștovoi. După mine, ea începe cu „Totul despre mine!” de Constantin Cheianu. Iar conturarea o face Vasile Ernu cu „Născut în URSS”.  Această listă poate continua cu „Înainte să moară Brejnev” de Iulian Ciocan, „Karlik” de Pavel Păduraru, „Măcel în Georgia” de Dumitru Crudu, „Nekrotitanium” de Planeta Moldova, „Sex & Perestroika” de Constantin Cheianu, „157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană” de Alexandru Vakulovski, care este și cel mai prodigios romancier (mai sunt „Letopizdeț” și „Bong”).

(Anchetă publicată în Timpul, 21 ianuarie 2011)