Articole cu următoarea etichetă ‘Vacanță

Maramureșul pe care l-am pierdut

marți, august 10th, 2010

Maramureșul imaginar era cu oameni demni, cu porți imense de lemn ca să intre sufletul liber și stăpân pe trup, cu biserici de lemn subțiate de atâta rugă și foarte aproape de Dumnezeu.

Am găsit oameni demni. La poalele Rodnei. Am găsit oameni alcoolizați. Fără clapoane. La poalele Rodnei. Am chefuit cu o familie imensă (profesori, editori, psihologi, șomeri, polițiști) din Sălaj. Tot la poalele Rodnei. Am văzut Cascada Cailor. În Munții Rodnei.

Am văzut porți din metal. Am văzut garduri din metal. Am văzut și o poartă din lemn. Apoi au fost iar din metal, iar din metal. Și a mai fost o poartă din lemn. Restul era din metal. Și poarta, și gardul. Tot Maramureșul.

Am văzut biserici acoperite cu bleah, apoi iar biserici acoperite cu bleah, apoi biserici date cu „șubă”. Am dat și de biserici frumoase din lemn, acoperite cu șindrilă. Dar Maramureșul era în bleah. Unde și unde se zărea câte o șindrilă.

Patruzeci de ani de comunism a fost o mare belea peste Maramureș. Bleah, metal și palincă.

De douăzeci de ani maramureșenii din Certeze și celelalte certeze din împrejurimi fac bani în Franța și investesc în casele din satul natal. Versailles-ul intră în Certeze. Fără clapon.

Am tot mers

luni, august 9th, 2010

Am tot mers până sâmbătă.

Pe drumurile drepte ale Ungariei. Cu indicatoare la fiecare 50 de kilometri: „Atenție la căprioare!”  Pe drumurile întortocheate ale României cu un singur indicator ”Atenția la căprioare!” Mă întrebam pe unde s-au ascuns cerbii maghiari și de ce pe drumurile României nu sunt indicatoare: „Atenția la girafe!”, „Atenție la struți!” și „Atenție la cămile!”.

Plăcut surprins încă odată de amabilitatea vameșilor și grănicerilor de la Leușeni. Coada de mașini cu numere italiene și cu șoferi moldoveni era întinsă de la Nădlac până la Albița.

Uimit de febrilitatea bloggerilor cartieriști sau cartierieni. Obișnuit cu numărul de hârțoage de pe masa de luni, care n-au avut hodină.

Am ieșit din vacanță. Vreau un an sabatic. Dar nu se poate.

Lasă că vine. În altă viață.

Nu hodinesc. Merg

vineri, iulie 30th, 2010

Eu merg. Încă.

Ia mai bine o carte.

Nu mai hodinesc

miercuri, iulie 28th, 2010

Nu mai hodinesc. Iar la muncă. Duceți-vă la hodină. Mai scăpați de mine. Nu mai citi toate tâmpeniile de pe blog.

Ia mai bine o carte.

Hodinesc

joi, iulie 22nd, 2010

Hodinesc.  Eu. Tipografia lucrează. Se tipărește coperta cărții lui Sandu Vakulovski „157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montana”. Apare în colecția „Rotonda”. Va fi în librările bune din România și Republica Moldova în a doua săptămână a lunii august. Sandu Vakulovski este autorul romanelor „Pizdeț”, „Letopizdeț” și „Bong”. Da. E acel Vakulovski. Celălalt Vakulovski e Mihai. Mihail. Fratele mai mare. Și internaut bătrân.

Balaurul cu Sexul Moale

miercuri, august 26th, 2009

Din respect pentru cititorul înțelept și pentru a curma chinurile imaginației altui distins cititor reproduc cu permisiunea autorului Balaurul cu Sexul Moale din castelul Liublianei. Un popor cu un asemenea simbol, sunt sigur, are viitor. În rest, Liubliana e plină de dragoni. Dar niciunul n-a fost mai încruntat decât animalele rasate și păsările nobile de pe drapelele noastre. Ferice de poporul care are un asemenea balaur.

Fotografie reprodusă cu permisiunea autorului

Drumurile Europei

marți, august 25th, 2009

Dacă nu erau drumurile Republicii Moldova, atunci drumurile României ar fi cele mai proaste din Europa. Noroc că Republica Moldova e o țară mică. Noroc de România că e o țară mare. Peisajul este extraordinar. Și îl vezi datorită drumurilor proaste. Străbați România în 12 ore. Indiferent de traseu. Nu ai autostrăzi. Totul e la vedere. Când intri în România din est limita de viteză pentru drumurile naționale este stabilită la 90 km/oră. Pentru basarabeni. Când intri în România prin Vama Borș, atunci limita de viteză pentru aceleași drumuri e de 100 km/oră. Pentru maghiari. Pentru europeni. Sunt mai generoși cu un 10 km. Oricum basarabenii nu citesc semnele rutiere. Noi mergem pe apucate. Ca și tot ce facem în viața noastră. Un fatalism cu sentimentele pe rol de creier.

Probabil că e frumoasă și Ungaria. Dar nu reușești s-o vezi la 130 la oră.

Mă întreb ca un naiv, dacă transportul mărfurilor, oamenilor în Europa este de 130 km/oră de ani buni, atunci ce fel de drumuri trebuie să facem noi ca să-i ajungem? E vorba de noi, românii din ambele țări.

Liublianika

luni, august 24th, 2009

Ce faci când ți se duce ambriajul într-o țară străină?

Incluzi semnalizarea. Îți utilizezi pentru prima dată în experiența ta de șofer ”triunghiul”. Descoperi cât de frumușel arată. Stai pe banda a doua într-un trafic de duminică. Îl pomenești de bine pe reprezentantul Peugeot-ului din Chișinău. Îți aduci aminte că nu ai putut schimba nici filtrul de salon. Nu era în stoc când ai pregătit mașina de un drum mai lung. Deschizi capota. Și-ți aduci aminte de Dumnezeu.

Și atunci apare un Citroen vechi cu numere de Liubliana. Se oprește în spatele tău. Iese un bărbat trecut de prima tinerețe. Cam chinuit. Dar cu suflet mare. Și chiamă evacuatorul. Urmează service-ul din Liubliana. Care nu lucrează duminica. Vă înțelegeți ca mașina să fie dusă la centrul Peugeot pentru luni dimineață. Îi lași cheile, copia certificatului de înmatriculare. Luni Peugeot-ul din Liubliana aduce piesele. Și marți până la amiază o repară. Piese pe care Peugeot-Chișinău urma să le aducă peste o lună.

Astfel devii turist de Liubliana. Și vezi ceea ce poți vedea în trei ore trei zile pline. La rând. Deja știi fiecare turist. Încântător oraș. Încântători oameni.

Încântător simbol al Liublianei: dragonul drăguț cu sexul moale. Am ratat ocazia să-mi cumpăr unul. Dar de atunci Peugeot-ul meu a fost alintat Liublianika. Ca și râul care trece prin capitala Sloveniei.