URSUL. ISTORIA UNUI REGE DECĂZUT de Michel Pastoureau. Traducere din franceză de Emilian Galaicu-Păun  (Editurile Cartier, 2008)

Regula generală, arareori încălcată, vrea ca regele să fie întotdeauna cel mai puternic. În Africa e vorba de leu, elefant sau rinocer. În Asia: leu, tigru sau elefant. În America: vultur, urs sau jaguar. În Europa a fost ursul.

Inițial, unii istorici, vorbesc de o religie a ursului.

Grecii l-au introdus în mitologie. Fiica regelui Arcadiei, Calisto, care era de o frumusețe extraordinară, făcuse jurământ de castitate și vâna împreună cu prietena ei Artemis, sora geamănă a lui Apollo, fiica lui Zeus, zeița vânătorii.

Într-o zi, spune legenda, Zeus o văzu și se îndrăgosti de Calisto. Luă înfățișarea lui Artemis și se uni cu ea. Fata rămâne grea. Furioasă, când a aflat, Artemis trage în Calisto cu o săgeată. Astfel o eliberează de copil. Și o transformă în ursoaică. Calisto rătăcește prin munți sub înfățișare animală. În timp ce fiul ei, Arcas, crește și devine rege al Arcadiei. Într-o zi, fiind l-a vânătoare, o întâlnește pe mama sa, metamorfozată în ursoaică. Este gata s-o ucidă. Zeus, pentru a evita o asemenea crimă, îl preface pe Arcas în ursuleț. Apoi îi urcă pe ambii pe bolta cerească. Unde devin două constelații: Ursa-Mare și Ursa-Mică.

Masacrarea fizică a urșilor în perioada lui Carol cel Mare se datorează, mai degrabă, venerării ursului de către europeni din perioada religiilor păgâne decât fricii de urs. Ursul era cel mai important rival al lui Christos. Biserica creștină a fost cea care l-a ucis inițial pe urs. Iar cavalerii l-au eliminat din heraldică. Înlocuidu-l, în secolul XIII, cu un animal imaginar, de pe alte pământuri, leul.

Așa spun cărțile.

După Cartea zilei, Publika TV