Mai hodinesc. Tipografia lucrează. În a doua jumătate a lui august sau la începutul lui septembrie în librăriile bune din România va apărea „Rusia amenință oare Occidentul?” Sper în acest sfârșit de iulie să fie un august liniștit.
Articole cu următoarea etichetă ‘Politic’
Mă numesc Mark
joi, iulie 16th, 2009
Am vrut să evit 29 iulie. Dar 29 iulie nu mă evită pe mine. Mai departe ar fi trebuit să fie un text pe cât de deștept am fost eu la 14 iulie 2008, la recepția ambasadorului francez din Chișinău. L-am scris. L-am șters. Rămâne să știe doar Igor Boțan.
Tot ce mișcă pe spectrul politic mediile noastre le prezintă ca proiectele cardinalului Tkaciuk. Proiectul PLDM unde Filat reușește să adune cel mai mare IQ pe metru pătrat din Chișinău. Proiectul Lupu pentru a da năvală în grădina liberală. PL-ul a preluat sloganele PPCD-ului și denumirea lăsată liberă de Veaceslav Untilă. A fost o scăpare. Nu. A fost planul lui Tkaciuk. AMN-ul, după atâtea hărțuiri, pare vlăguit. Totul a pus la cale Mark Tkaciuc. Crearea AMN-ului și distrugerea lui. Pare a fi demonul coborât pe bulevardul Ștefan cel Mare din Chișinău pentru a încremeni într-un fatalism oamenii de aici. Acest Mark Tkaciuk.
Prin anii 90 Ivan Timofeevici Guțu, bănuit și el că este sau a fost un cardinal din umbră al politichiei moldovenești, i-a propus lui Vladimir Nicolaevici Voronin să preia Partidul Komunist. Lăsat liber de foștii komuniști. Acu dl Guțu este unul dintre membrii AMN. Iar dl Voronin a fost președinte de țară în două mandate consecutive. Primul președinte al RM cu două mandate consecutive.
Mă numesc Mark poate spune Filat.
Mă numesc Mark poate spune Lupu.
Mă numesc Mark poate spune Ghimpu.
Mă numesc Mark poate spune Urechean.
Mă numesc Mark doar Tkaciuk nu mai poate spune.
Iluzia anticomunismului
vineri, iulie 3rd, 2009
A fost o carte. Scoasă în noiembrie trecut. O antologie de texte. Era un răspuns dat Raportului Tismăneanu. Am crezut că vor fi polemici. Noi dezvăluiri. Nimic. Cam tot ce s-a scris sau se mai scrie a fost o simplă răfuială între două tabere. Elegant. Mai puțin elegant. Lumea a rămas clientelară. Recunosc eșecul.
Reversul. Cei sau o bună parte dintre cei care au citit Iluzia anticomunismului au citit și Raportul Tismăneanu.
Iar pe muchie îmi rămâne senzația că trăim pe viu și adevărat iluzia anticomunismului. Politicienii noștri au încremenit ca un vis neterminat din capul unui cardiac. Mort acu 2 secunde. În plină caniculă.
Luni
luni, iunie 29th, 2009
Îmi place miercuri. Când era joi. Luni, aici, nu se întâmplă nimic. Aceleași griji, aceleași nevoi. Aceași uimire înmărmurită a nimicului. Atât doar că o încep de la un capăt. În Africa antilopele sar de colo-colo. În Rusia prețul la petrol iar scade. Iar vine criza. În Honduras (sunt gelos pe acestă denumire) au dat jos un președinte. Care vroia sa mai guverneze vreo patru ani. Vroia omul să modifice constituția. Ca în toate hondurasele care se cred țări. Și stabile. Europenii liniștiți încep să se scurgă prin Chișinău în diverse comisii, delegații. Avem o țară. De luni. Fără antilope. Fără petrol. Fără Honduras. Cu câțiva europeni. Liniștiți.
Înmormântările. Doi
vineri, iunie 19th, 2009
”Nașul” le știe pe toate. Filmul ”Nașul”. Am înțeles de ce politicienii se duc la înmormântările oamenilor de cultură și nu la evenimentele culturale. Vezi ”Nașul”. Mafioții apar împreună doar la înmormântări. Nu-i vezi la spectacole, la lansări de carte sau la seri culturale. Cei cu soții mai răsărite apar periodic poate la balet. Politicienii au același comportament. Primul apare Don Corleone. Apoi mâna dreaptă. Apoi mâna stângă. Apoi tipul care va fi jertfit. Mai la coadă e rândul bufonului. Care de obicei se bagă în fotografiile de grup lângă Don Corleone. Doar în fotografii. Sunt triști. Sunt demni. Au flori împerecheate. Costume negre. Cămăși albe. Ținută impecabilă. Și o senzație de haită. Din altă specie. Privesc moartea de sus. Ei hienele și noi suricatele. Ei știu. Este un Dumnezeu al hienelor. Și un Răstignit pentru suricate.
Despre politică
joi, iunie 18th, 2009
Cu cât e mai puțină democrație cu atât se vorbește mai mult despre politică. Politicul începe nefiresc să domine viața noastră. Viorica M., regizorul, care l-a înțeles pe Hamlet după ce a văzut spectacolul Luminiței Țâcu, mi-a spus că va citi acest blog doar dacă voi vorbi despre politică. Politica mă interesează doar atunci când îmi umbrește câmpul meu de libertate. Umbra brazilor din fața fostului Comitet Central m-au acoperit. Dar acu mă deranjează mai tare tobele lui Garik, percuționistul Trigonului, care repetă cu un etaj mai jos, decât politica moldovenească. Are o plăcere sadică să bată în toate tobele Chișinăului odată. Și este bun. Noroc că sunt afon. Iar când îmi aduc aminte că fiică-mea a bătut și ea tobele, umbra brazilor din fața CC-ului îmi par o carte poștală, aruncată de poștaș într-o cutie care n-a mai fost deschisă din 2001.
Oamenii politici și înmormântările
joi, iunie 11th, 2009
Un om de cultură este bun doar mort. În viață prezintă interes doar pentru doi-trei romantici, care și ei se cred oameni de cultură. Oamenii politici își aduc aminte de oamenii de cultură când ultimii sunt înmormântați. Un om de cultură, care este înmormântat la cimitirul de pe strada Armenească, va fi onorat pe ultimul drum de o cohortă impunătoare de oameni politici. Din tot spectrul politic. Îngerii fac un curcubeu de doctrine politice.
În timpul vieții bietul om de cultură abia dacă era salutat. Mite citit. La înmormântare vin toți. Vin televiziunile. Îi vor arăta la tv-urile noastre. La acțiunile culturale oamenii politici, televiziunile apolitice sau politice nu vin. Oamenii de cultură sunt încă vii. Nu prezintă interes. Nu putem face show. Politicul și show-ul îl punem în capul mesei. Cotidian. Cultura abia dacă ajunge să ciugulească și ea niște fărămituri de la masa lor.
Despre acțiunile culturale cu iz de mormânt vom reveni.
Comentarii recente