Articole cu următoarea etichetă ‘Oscar Wilde

BITEI 2012

miercuri, mai 30th, 2012

Casa de bilete a Teatrului Eugene Ionesco. O familie tânără venită de la țară. El, ea și un copil de vreo 3-4 ani. În cârca tatălui.  Au venit să vadă un spectacol de suflet. Actrița de la bilete nu le-a recomandat spectacolul din acea seară. „E prea dur.”

Era spectacolul lui Radu Afrim. După Miriam W. de Savyon Liebrecht.

Păcat de familia de la țară. Și de sufletul ei.

Azi și mâine va fi Roman Viktyuk cu spectacole după Oscar Wilde și Bulgakov. Apoi va fi Radu Poclitaru cu baletul din Kiev. Va mai fi un Radu Afrim.

A mai fost un  Tiger Lillies. În a doua zi a BITEI-ului. A mai fost și Vișniec.

Și vor fi și spectacole de suflet.

Oscar Wilde și moldovenii

miercuri, martie 14th, 2012

A apărut o nouă ediție din Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde. În Cartier clasic. Legată, cu supracopertă. Elegantă.

Wilde este englezul care a urât Anglia și a iubit Franța. Și-a trăit viața genial. Și-a scris opera cu talent. Este cel mai iubit englez al tuturor timpurilor. Unicii oameni care îl urăsc sunt câțiva moldoveni. Cei de pe domeniul lui Marchel. Dar ei nu știu asta.

Nu știu nici asta:

„Artistul este un creator de lucruri frumoase.

Cei care găsesc înţelesuri urâte în lucrurile frumoase cultivă viciul lipsit de plăcere. Greșeală.

Acei care descoperă sensuri frumoase în lucruri frumoase sunt spirite elevate. Pentru aceștia mai există speranţă.

Ei sunt cei aleși pentru care lucrurile frumoase își găsesc rostul în însăși frumuseţea lor.

Nu există cărţi morale sau imorale.

Sunt cărţi bine scrise și cărţi prost scrise; atât și nimic mai mult.

Viaţa morală a omului constituie unul dintre subiectele tratate de artist, dar moralitatea artei constă în utilizarea perfectă a unui medium imperfect.

Artistul nu ţine să dovedească oarece. Dovezi se pot aduce chiar și pentru lucrurile evidente.

Nu există artist morbid. Artistul poate exprima orice.

Gândirea și limbajul sunt instrumentele artei sale. Materialele artei sale sunt viciul și virtutea.

Ceea ce oglindește arta de fapt este spectatorul și nu viaţa.

Diversitatea opiniilor privitoare la opera de artă arată că ea este nouă, complexă și plină de viaţă.

Pe când criticii se pot contrazice, artistul se află în acord cu sine.

Putem ierta pe cel care a făcut un lucru folositor, atâta timp cât se abţine în a-l lăuda. Singura scuză a celui care realizează un lucru inutil este o admiraţie fără margini.

Arta, în orice formă, este lipsită de utilitate.”

Ceea ce nu știau moldovenii erau, de fapt,  fragmente din prefață la Portretul lui Dorian Gray. De Oscar Wilde.

Macho moldovean și mister Wilde

joi, martie 17th, 2011

Moldoveanul este un macho. Un adevărat macho. De mic copil. De când e cu muci-lumânărele care se preling pe locul viitoarelor mustăți. Și privește de la înălțimea unui metru și 30 de centimetri buburuza de pe glezna vacii din ocol. Își trage mucii-lumânărele de parcă ar trage în piept o lume întreagă. Și ca un adevărat macho hotărăște soarta buburuzei de pe glezna vacii.

A fi sau a nu fi.

El decide.

Cu lumânărele și printre gleznele vacii moldoveanul crește mare. Are aceeași înverșunare și încredere pentru întrebarea hamletiană.

El decide. El este supremul. El este macho. În cămășuța lui cu „vârci” (dungi), cum spunea un macho-scriitor din anii 60. El e macho în ocolul lui. Femeia e o proastă. Asta e până ea ajunge în Italia și devine o doamnă. El e macho cel înțelept în biserica lui. Și mătușile care îl întrețin sunt niște babe. El este preotul-macho. Iisus este doar un Iisus, fiul Domnului. El este macho-politicianul. Supremul. Restul sunt curve, gay și proști. Curvele n-au cum să fie macho. Gay-ii n-au dreptul să fie macho. Proștii nu pot să fie macho.

Societatea moldovenească este o societate de macho. De la io, Ștefan cel Mare, și până la io, Marian Lupu. Așa a intrat proiectul de Legea antidiscriminare în Republica Moldova.

În seara zilei de 25 mai  1895 un tribunal englez îl condamna pe Oscar Wilde la doi ani de pușcărie pentru „iubirea care nu îndrăznește să-și rostească numele”. Dacă Wilde trăia cu 60 de ani mai devreme, atunci pentru „delictul” său era condamnat la moarte. Societatea engleză era una de macho. Oscar Wilde a ieșit din detenție la 19 mai 1897 și în aceeași zi a părăsit Anglia.  Pentru totdeauna. Spovedania sa De profundis a putut fi publicată în Anglia abia în 1962.

„Prefer ca lumea să mă urască pentru ceea ce sunt, decât să mă iubească pentru ceea ce nu sunt”, scria Andre Gide în Jurnal.

Probabil, Oscar Wilde și Andre Gide nu spun nimic moldoveanului macho. El își trage în piept lumânărelele ca și cum ar cuceri o lume. Dar fără Alexandru Macedon, Richard Inimă de Leu, Michelangelo, Leonardo,Walt Whitman, Thomas Mann, Jean Cocteau, Jean Marais, Ceaikovski, Rimbaud, Verlain, Proust, Pasolini, Alan Turing, inventatorul computerului.

Eu sunt macho. Și rămân cu mucii mei.

Cărțile lui George Bălan „Celălalt Eros” și „Iubirea interzisă” au apărut la Cartier în 2001. Mai sunt în librării. În acele librării în care librarii le-au acceptat.

Librarii e macho și el.