Explicaţia 1: Încerc să privesc retrospectiv câteva titluri care îmi mai sunt interesante ca literatură, ca text de plăcere, nu ca fapt de istorie literară.
- Constantin Stere În preajma revoluţiei (volumul I Prolog. Smaragda Teodorovna; vol. 2 Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu). În continuare, fluviul se lăţeşte, fără să se adâncească… Celelalte romane sunt doar parţial-secvenţial digerabile.
- Alexandru Robot Music-hall. Un bun model de scriitură pentru adolescenţi.
- Paul Goma Din calidor. Celelalte romane, inegale, dar interesante în felul lor, sunt pentru un soi de lectură mai specială: amestec de memorii, reflecţii, publicistică şi eseistică foarte personalizată. În cazul în care îl priveşti pe autor-narator (aici ei se confundă ca niciodată) ca pe un personaj implicat, ca pe un erou, cu frustrările sale, e interesant să-i urmăreşti toate scrierile… dar e altceva decât lectura de plăcere, decât satisfacţia pur-estetică.
- Vasile Vasilache Povestea cu cocoşul roşu. Bine, Vasilache (stilul său) poate fi dedus şi poate să fascineze pe gurmanzii literari tot atât de mult şi din alte texte, dar am ales romanul emblematic, încă ne-descoperit, după mine. O mostră de artă pură, fără alte scopuri decât cele literare, ale spusului…
- Ion Druţă Balade din câmpie (deşi cea mai bună substanţă de roman, structură şi scriitură echilibrată – lirică, dar fără excese poematice – e nuvela Ultima lună de toamnă).
- Aureliu Busuioc Hronicul Găinarilor (dar perfect modern e şi Singur în faţa dragostei, minus finalul, sentimentalizat şi… pozitivizat). Busuioc e tot atât de bun şi în Pactizând cu diavolul, Spune-mi Gioni, Lătrând la lună… Sigur că, într-un exces de rupere a rândurilor, aş putea alege 10 romane numai din Busuioc, Vasilache şi Beşleagă.
- Vladimir Beşleagă Zbor frânt (nu e de neglijat, bineînţeles, nici Viaţa şi moartea negfericitului Filimon, o carte încă nedescoperită).
- Ştefan Baştovoi Iepurii nu mor (nu însă şi ultimele lui producţii, liniare şi teziste).
- Emilian Galaicu-Păun Ţesut viu. 10X10 (dar cititorul-gurmand poate lua şi un aperitiv delicios, înainte de a consuma fibrele Ţesutului…: (anti-)romanul Gesturi).
- Ar fi banal să las aici loc GOL, pentru romanul în devenire, poate existent şi chiar citit, dar încă neclasicizat în mintea mea negrăbită, ori se află în proces maieutic (şi mă gândesc acum la Crudu, Vakulovski, Ciocan, Cheianu, Marcel Gherman, Doina Postolachi ş.a.). Dar am să respect regulile şi am să includ în listă romanul hypermodern, care anunţă tendinţa (potrivită sensibilităţii noastre est-balcanice): Necrotitanium de Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş.
Explicaţia 2: Sunt convins că unele romane ale noastre exponenţiale (încă) se scriu. Zic să avem puţintică răbdare şi să revenim la lista secolului… să zicem pe la 2020.
Comentarii recente