Articole cu următoarea etichetă ‘Ministerul Culturii

LIR

miercuri, septembrie 28th, 2011

46 de librării franceze au obținut în acest an titlul Librairie Independante de Referance. E ca un fel de stea Michelin pentru restaurante. Este un etalon al profesionalismului în domeniu. Concursul are loc al treilea an. În total sunt deja 514 librării LIR.

Pentru obținerea LIR-ului librăria are nevoie de personal calificat, crearea individuală a listei de titluri și un program cultural activ. Lista de titluri trebuie să cuprindă mai mult de 6000 de titluri. Obligatoriu să nu fie toate noutăți editoriale.

Librăriile care au semnul LIR au facilități la impozite, acces la credite fără dobândă pentru renovări librărie și acces la subvenții pentru evenimentele culturale.

Legea cu privire la activitatea editorială. Apelul CNC

joi, ianuarie 27th, 2011

Ieri, în ședința Guvernului, au fost propuse modificări la legea cu privire la activitatea editorială. Editorii au insistat, cel puțin de un an de zile, vocea noastră este auzită, uneori, ca să fie puse în aceleași drepturi editurile de stat și cele private. (Mă apucă damblaua când aud că unii sunt mai altfel decât alții). Parcă s-a ținut cont.

Se mai zvonea că în proiectul de lege s-au strecurat 11 exemplare din fiecare titlu pentru depozitul legal. Până acu erau 7. În Franța sunt 5. În Rusia sunt 16 sau 17. Ar putea pune și 1500 de exemplare. Parcă atâtea biblioteci avem. Oricum, fondul de carte al bibliotecilor se reduce la rafturile care le-au mai rămas. Și atunci vor citi toți.

Camera Națională a Cărții, conform proiectului, urmează să fie desființată. Argumentul CNC pentru păstrarea ei ca unitate distinctă este mai jos.

(mai mult…)

Citesc, deci sunt periculos

luni, ianuarie 24th, 2011

Ideea îi aparține lui Igor Mocanu. El este atât de periculos încât are interdicție pe teritoriul României.

Era ca o replică la „Citesc, deci sunt sexy”.

Esquire-ul rusesc publică în ultimul număr „Linia vieții” cu Subcomandante Marcos.

Subcomandante Marcos: „Eu citesc mult. Pe timpuri tot timpul liber din armată era folosit pentru curățarea armelor. Deoarece arma noastră sunt cuvintele – și eu simt permanent dependența de această alegere – atunci eu trebuie să fiu totdeauna pregătit”.

Subcomandante Marcos: „La urma urmelor, cultura e foarte asemănătoare cu cafeaua solubilă. Ea foarte ușor se dizolvă. Și poate fi de o singură folosință.  Dar, totuși, cultura nu e o cafea”.

Mai știți tipi periculoși care citesc? De pe aiurea și de pe timpuri. Nu se acceptă nume din cadrul Ministerului Culturii de la Chișinău sau București.

Poate reușim. Astfel, vom interzice cititul în România Mare și Moldova Mică.

Proiectul editorilor

marți, noiembrie 24th, 2009

În 2000 ministrul al Culturii era compozitorul Ghenadie Ciobanu. Atunci am propus un proiect de Lege cu privire la activitatea editorială. Proiectul editorilor era elaborat de Iurie Colesnic, Gheorghe Prini și Gheorghe Erizanu. L-am refăcut de vreo 5 ori. Politicienii de atunci erau îndrăgostiți de cuvântul compromis. Am făcut tot felul de compromisuri. Ghendie Ciobanu și-a promovat propria lege. Era firesc. Din proiectul nostru de lege a rămas ceva. Dar nu mai știu ce. Pe parcursul a 8 ani comuniștii au modificat legea de 8 ori. Era metoda micilor victorii ale lui Stepaniuc. Azi mergem cu interzicerea până la punctul B. Peste un an mergem mai departe. Ajungem la punctul F. Și tot așa. Până au ajuns la Z. În 2008.

Mai jos Vă ofer varianta propusă de editori în noiembrie 2009 (la acest proiect au lucrat Gheorghe Prini, Iurie Bârsa și Gheorghe Erizanu). (mai mult…)