„Eu nu agreez forma „sînt”, decât ca licență, deoarece o consider moldovenism” (un internaut de pe Dâmbovița, 1 noiembrie 2008).

„Sunt este corect și așa trebuie scris. Sînt nu înseamnă nimic în limba română” (un internaut de pe Dâmbovița, 8 noiembrie 2008).

Sunt mottouri luate din manuscrisul lingvistului Valentin Guțu. Nu sunt adeptul lui „â” din „a”. Convenția ortografierii unei limbi ar trebui să fie cât mai simplă. După mine, aș fi fericit să fie doar „i” în loc de „e”. (Ar fi o răzbunare personală, dar incorectă).

Gramatica limbii române de la 1881 avea toate vocalele cu pălării  și căciuli pe frunte. Vine simplificarea de la 1904. Apoi „latinizarea” de la 1931. Iarăși simplificarea radicală de la 1953 cu eliminarea „â”-ului. Reintroducerea actului de noblețe „â” din anii 60 în cuvintele „român”, „România”. Iar în 1993 am revenit la „principiile și valorile” „ââââââ”-itului latin. Academia Română a revenit. Aproape două generații de elevi au crecut cu „â”. Republica Moldova a rămas la „î”. Cu trecerea anilor o eroare lingvistică a Academiei Române devine o gravă problemă a limbii române. Pentru a nu ne „âââââââââââââ”-i dâmbovițește și „îîîîîîîîîîîîîîîîîî”-i bâcește, cred, subiectiv și fără foloase personale, că Academia de Științe a Moldovei (oricum dl Duca e în penurie de idei) trebuie să găsească scrisoarea pierdută cu modificarea ortografiein și s-o propună Guvernului Filat pentru a ne „âââââââââââââ”-i ca tot românul.

Râgâitul e mai latin așa. Altfel, peste ani, vom rîgîi moldovenește.

Începe cu „î” din „i”. Și îmbătrânește cu „â” din „a”. Limba. Română.