Articole cu următoarea etichetă ‘Filat

O vorbă din Bistrița

miercuri, martie 17th, 2010

„E bine și-așa rău cum e”. E o vorbă din Bistrița, auzită de poetul Claudiu Komartin.

Ministerul Culturii al Guvernului Filat a repartizat și anul acesta, ca și guvernele Ciubuc, Tarlev, Sangheli, Greceanâi și restul, fără concurs, suma de peste un milion de lei editurii de stat „Cartea Moldovei”. Maculatura de un milion de lei urmează să ajungă în biblioteci. Pregătiți rafturile. Proști am fost. Proști vom rămâne. Vom fi luminați din lecturile lui Lupan, Bucov, Istru, Șalari. Pe banii noștri.

Istoria RM în lecturile politicienilor

marți, ianuarie 12th, 2010

Ce au citit și ce citesc politicienii moldoveni?

Mircea Snegur, primul președinte, citea „Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu.

Petru Lucinschi, al doilea președinte, citea „Scrisorile…”  lui Montesquieu.

Vladimir Voronin, al treilea președinte, a citit „Zoloto partii” („Aurul partidului”) de Pavel Bunici.

Vladimir Filat, actualul premier, citea „Pescărușul” de Richard Bach.

Fostul deputat komunist Vladimir Ţurcan citea romane poliţiste. 

Dumitru Diacov, președintele de onoare al PD, răsfoia niște cărţi de-ale lui Spinei, Hadârcă, Popa şi Antoine de Saint-Exupery.

Veaceslav Untilă, deputat AMN, citea  „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu.

Igor Dodon, deputat komunist, citea  „Arta Războiului” de Sun Tzu.

Corina Fusu,  preşedintele Comisiei parlamentare pentru mass-media, a citit „Spiritualitatea tantrică” de Osho şi „Între Dumnezeu şi Neamul Meu” de Petru Ţuţea.   

Veaceslav Ioniţă, deputat PLDM, a citit „Viaţa lui Cotovschi”.

Aceasta e istoria Republicii Moldova în lecturile politicienilor. Informația a fost adunată din diverse surse deschise și unele private.