Icoana este o taină

Vasile Botnaru în dialog cu scriitorul Vladimir Beșleagă, părintele Vasile Ciobanu și editorul Gheorghe Erizanu (Cartier).

Intrucât astăzi este o zi deosebită pentru creştinii ortodocşi, am găsit de cuviinţă să propun pentru discuţie şi un subiect mai deosebit, pe potriva invitaţilor mei deosebiţi. Vom vorbi despre icoane, dar fără pretenţia de a ne adânci în etimologie sau în clasificări academice. Mai curând aş prefera să vorbim despre icoană din perspectiva mea. A unui neavizat, chiar a unui ageamiu, care ştie, ori mai curând intuieşte, că atunci când îngenunchează în faţa unei icoane, se află în faţa unei porţi ce face posibilă conectarea interspaţială, sau în faţa unei priviri ce veghează îndărăt cosmogonia sufletului omenesc.

Cât de mult contează în acea clipă membrana pictată, ce face conexiunea? Aceasta întrebare, formulată ceva mai puţin sofisticat, cred că mă frământă din copilarie, când descoperisem că icoana în faţa căreia îngenunchea cu evlavie bunica Ştefania, era fisurată din spate de carii şi avea pictura înnăbuşită de patina de vremi, vorba lui Eminescu. Bunica nu se aventura atunci să caute vorbele cele mai convingatoare pentru un nătăfleaţă de la o școală ateistă, ci doar mă îndemna să fac corect semnul crucii, stând cu faţa spre scândurelele alea pictate, din care ningea mereu cu faina de lemn. Astăzi, iată, că am ocazia să pun acea întrebare în faţa unor interlocutori docţi şi chemaţi.

În studioul de la Chişinău al Europei Libere se află scriitorul Vladimir Beşleagă, protoiereul Vasile Ciobanu, parohul bisericii Sfântul Nicolae din satul Costeşti, raionul Ialoveni, şi Gheorghe Erizanu, directorul editurii Cartier.

Astăzi veţi auzi prima parte a discuţiei de la masa rotundă, iar continuarea am programat-o pentru Duminica viitoare. Şi mai era de spus, că pentru coloana sonoră a emisiunii de astăzi am folosit piese din repertoriul Corului Union Fenosa, înregistrate cu mai mulţi ani în urmă.

(mai mult…)