Ăsta nu e un moft intelectual. Este un panou publicitar. Mivina este produsul nr.1 în Moldova. Greșit pentru cei care cred că vinul e numărul 1. Vinul e după vodcă. Greșit pentru cei ce cred în roșii, porumb, costume ”Ionel”, leuștean, păpădii, miere, poezie, iepuri, mistreți. Mivina, ”vermișelul” de Harkov, este produsul nr.1. Panoul e plasat lângă teatrul ”Luceafărul” din Chișinău.
Imagine de Vitalie Coroban
Mivina. Asta-i mâncarea magică care ține și de borș, și de cioloma, și de chiseliță pe masa moldoveanului din sat. Praful galben pe care îl evită până și șobolanii a devenit mâncare tradițională moldovenească. Eu, naivul, credeam că țăranii cresc orătănii, vaci, capre, iepuri, oi. Zarzavaturile ecologice înverzesc grădinile și mesele oamenilor gospodari și harnici. Parcă așa ne-am autodefinit. Iluzii. De când nu mai este dust țăranii nici nu vor să pună nimic prin grădini. Altfel trebuie prășit, plivit, udat, prășit, plivit. Orătăniile trebuie hrănite, curățate, drăgostite. Nu ai orătănii. Nu ai zarzavaturi. Nu ai griji. Ai Mivina. Și ai o inimă mare de proletar. Plus o vodcă. Noapte bună.
Cu cât e mai puțină democrație cu atât se vorbește mai mult despre politică. Politicul începe nefiresc să domine viața noastră. Viorica M., regizorul, care l-a înțeles pe Hamlet după ce a văzut spectacolul Luminiței Țâcu, mi-a spus că va citi acest blog doar dacă voi vorbi despre politică. Politica mă interesează doar atunci când îmi umbrește câmpul meu de libertate. Umbra brazilor din fața fostului Comitet Central m-au acoperit. Dar acu mă deranjează mai tare tobele lui Garik, percuționistul Trigonului, care repetă cu un etaj mai jos, decât politica moldovenească. Are o plăcere sadică să bată în toate tobele Chișinăului odată. Și este bun. Noroc că sunt afon. Iar când îmi aduc aminte că fiică-mea a bătut și ea tobele, umbra brazilor din fața CC-ului îmi par o carte poștală, aruncată de poștaș într-o cutie care n-a mai fost deschisă din 2001.
Democrația unei țări poate fi evaluată după cărțile pentru copii. Într-o dictatură: imaginile conțin copii frumoși, cu ochii mari, veseli, optimiști. Textele abundă în câinișori, copilași, pisicuțe, fluturași, iepurași. Se prezintă o lume de vis frumos. Care nu va fi niciodată. Tânărul cititor este învățat ce și cum să facă. Nu-i bai. Cărți de genul ăsta sunt și în democrații. Atât că ele nu domină piața. Perioada de tranziție se face cu imagini gen Disney.
Teatrul Ionesco a prezentat ieri primul spectacol în noul sediu. În fostul cinematograf Moscova. ”Șefele” lui Schwab în regia lui Sambriș. Piesă excelentă. Montare curajoasă. Distribuție reușită. Regizorii teatrului continuă linia lui Petru Vutcărău. Mult erotism împins până la limita bunului simț. În anii 90 îmi părea mai proaspăt. Probabil eram mai tânăr și mai viril. Acu sunt vlăguit. Doar replica cu ”viața e un căcat” rămâne în vigoare. Pentru mine. Pentru proaspătul ministrul al culturii din RM, prezent la premieră, rămân impresionante și scenele erotice. Doar e proaspăt.
Comentarii recente