După succesul imens (peste 80 000 de exemplare vândute) al primei cărți “Cine suntem?”, apărută anul trecut, actorul Dan Puric vine cu o carte care începe franc cu “România este o țară neodihnită”. Firescul și creștinismul necrispat, inteligența neostentativă și patriotismul/naționalismul/umanismul de bun-simț îl plasează în afara taberelor inteleghenției românești. Dragostea pentru oameni și dragostea pentru Dumnezeu este necondiționată. Este textul unui om liber (o libertate interioară atât de viguroasă încât aproape o poți pipăi). Nu mă voi arunca în citate înțelepte. Voi reda lecția de șoferie a lui Puric. Instructorul era “mecanicul absolut”, unul de vreo 70 de ani: “Bă, fii atent aici! Asta-i cheia!” “Și ce?”, întrebam. “Păi, nu ce! Fii atent aici!… Ăsta este ambreiajul, mă! Ambreiajul este tata. Accelerația este copilul, că ăsta e tâmpit. Până nu intră cu capul în stâlp, nu se lasă. Dar frâna e mama”. Fii atent aici ce zice: “Frâna e mama”, adică ea te apără. A fost genial tipul. Și eu disperat zic: “Acum ce facem?” “Cum ce facem?… Treci în locul meu”, mi-a zis el. “Cum să trec, nene, în locul matale, eu în viața mea n-am condus, lasă-mă măcar să mângâi volanul”. “Bă!, a strigat acela la mine. Nu te-ai săturat să stai pe locul mortului, să te conducă toți tâmpiții?” Și l-a băgat în trafic.

DESPRE OMUL FRUMOS de Dan Puric (Editura DP, 2009). În Punkt nr.28/2009