Unii boieri l-au însoțit pe Ștefan în exilul său de la curtea lui Iancu de Hunedoara și cea a lui Vlad Țepeș. Când a luat tronul de la Petru Aron ei au fost unși cu slujbe și dregătorii domnești. Unii boieri ai lui Petru Aron, după victoria lui Ștefan, au trecut în tabăra noului domnitor. […]
Etichetă / Ștefan cel Mare
Din 1 iulie Ștefan cel Mare are director. Directorul este poet, fracturist, dramaturg, romancier, nuvelist. Se ascunde după numele Dumitru Crudu. Ștefan cel Mare are rafturi, cărți, cărți. Este o bibliotecă, o filială municipală.
„Astăzi fac 17 ani. Până la 7 ani, când nu înțelegeam prea multe, aveam dreptul să-mi aleg alesul. Fiind copilă îmi plăcea dantela, dulciurile și Ștefan cel Mare. Prima mea iubire era ca un copil. Îi plăceau torturile. Îi stătea bine cu prosoape. Și citea ”Frații Jderi”. Lumea îi spunea Mircea Snegur. A doua mare […]
Coridorul Editurii Cartier a arătat așa până joi, 21 iulie. După câteva zile de munci sisifice depuse de Andrei Tudoran (pictor bucureștean) și Tania Mușina (studentă la Arte Frumoase în Paris), patru borcane de vopsea, procurate de cei de la Punkt, câțiva ajutori locali, niște revolte ale personalului administrativ al clădirii de pe strada București […]
Astăzi, la 18.00, la Leo Grand lansăm cartea lui Dan Dungaciu „Basarabia e România?”. Kucima, fostul președinte ucrainean, apărea la începutul anilor 2000 cu un volum intitulat „Ucraina nu e Rusia”. La Paris, pe „Stade du France”, în timpul meciului preliminarilor europene dintre Franța și România, între micul banner „Mutule, the londoners still” și tricolor […]
Comentarii recente