Ion ține minte.

A fost bătut de turci. A venit acasă. Și-a recăpătat demnitatea cu doi pumni dați în nevastă. Și cu două vărguțe la fundul lui Ionel.

Apoi a fost umilit de unguri. A venit acasă și și-a recăpătat demnitatea. Cu vreo doi pumni scăpați în nevastă. Și cu două palme. Lăsate pe fundul lui Ionel.

Apoi a fost umilit de ruși. A venit acasă. Și-a recăpătat demnitatea. Cu doi pumni. Scăpați în nevastă. Și cu două palme. Uitate pe fundul lui Ionel.

Ion este un tip demn. Ortodox. Creștin. Familist. Și ține minte.

Așa e poporul ista. Cu șanse egale. Uneori liberal. Alteori creștin.

Așa spune Oksana Zabujko în romanul „Polevîie isledovania ukrainskogo sexa”. Acolo Ion e ucrainean.

Gheorghe Erizanu