De ceva vreme în fața Librăriei din Hol stă falnic un monument. Este o operă de artă. Fără cal. Fără rege. Fără komsomoliști. Fără Lenin. Fără cruce. Fără sabie. Fără pistol. Fără plete. E arta sublimă a noului val de artiști  sau cum se mai numesc ei. Acest sublim este un balcon. Adică, seamănă cu un balcon. Mie îmi aduce aminte de „Okna ROSTA”. Proletkultismul în artă. Ei zic că e vorba de noi modalități artistice de exprimare.

O fi.

Periodic Balconul adună popor. Care face câte ceva. Recită versuri. Pun sticle de plastic. Le leagă cu funie. Fac curat cu mătura. Pun flori în parcare. E un balcon plin de evenimente de artă contemporană.

Vineri, obosit de grijile Zilelor Literaturii Române, intram în Librăria din Hol. M-a ajuns din urmă o domnișoară. Tunsă scurt. Bărbătește. Speriată.

– S-a aprins Balconul! Dați-mi stingătorul!

Niciun martor al incendiului Bibliotecii din Alexandria nu era atât de speriat. Mă gândeam că mai este cineva care are aceeași părere despre noua artă contemporană. Care are o putere decizională mai mare decât a mea.

Dar insistențele domniței erau atât de mari încât a fost mult mai simplu să-i dăm stingătorul din Librăria din Hol.

Așa a intrat un artist contemporan într-o librărie. A luat stingătorul.

Gheorghe Erizanu