Ascultatul telefoanelor și vorbelor străine e o zăbavă veche. De când lumea. Doar tehnicile de ascultare s-au schimbat. Urechile au rămas aceleași.

În Albania comunistă, pe când era greu să găsești o cămașă albă;  pe când impotența sexuală era împinsă la rang de politică de stat; pe când Enver Hodja, dictatorul, se încuia cu medicul său și căuta în radiografii bolile membrilor Biroului Politic albanez, ca o distracție; pe când citirea proverbului „când i se scot ochii, corbul se înnegrește mai tare” era considerată crimă de stat, deoarece făcea, credeau oficialitățile comuniste, o trimitere directă la orbirea dictatorului; pe când paltoanele albanezilor se îmbrăcau toamna și se dezbrăcau primăvara, indiferent dacă erau în stradă, la birou sau la teatru; pe când ședințele de spiritism erau privite ca o mare trădare de patrie, deoarece securitatea nu avea acces la spusele celor morți (nu se inventase încă asemenea apărate de ascultat); pe când Conducătorul avea grijă ca membrii Biroului Politic să fie cu acuratețe bărbieriți, altfel erau priviți ca potențiali dușmani ai poporului; pe când frica față de stat (oficialitățile statului) era mult mai mare și o eclipsa pe cea biologică, cea firească, de copil (de întuneric, de necunoscut, de strigoi sau alte animale din basmele popoarelor balcanice cu o imaginație deosebit de puternică), atunci, în Albania, a sosit un vapor negru chinez, „care adusese o cantitate uriașă de microfoane de spionaj. Comanda fusese făcută de însuși dictatorul albanez, printr-un mesaj înduioșător adresat celui chinez: Frate iubit, sunt bolnav, ochii mă lasă, ajută-mă, cel puțin, să aud!”

Cele mai performante aparate „Made in China” erau așa-numiții „prinți”. Microfoane minuscule care se puneau în căptușeala gulerelor paltoanelor, iar peste două săptămâni se înlocuiau. Ca să poată descifra casetele. Din cauza „prinților” a fost permis spectacolul Pescărușul de Cehov, interzis inițial, a fost încălzit teatrul (ca securitatea să poată instala în garderobă „prinții”). Apoi a urmat dezgroparea unui cadavru, peste trei ani, ca să caute microfonul din jaca sa. „Prințul” a înregistrat și îngroparea, și lumea de dincolo, și ultimul telefon al victimei. Au urmat arestări și execuții.

Albania a fost salvată.

Albania muțise.

Așa spun cărțile.
SPIRITUS de Ismail Kadare. Traducere din albaneză de Marius Dobrescu (Editura Humanitas, 2012)

(Pentru Cartea zilei)

Gheorghe Erizanu