Komuniștii au pierdut alegerile. La scacika de la Moscova. Accepți o invitație alături de patru președinți și doi smirnovi. Chiar dacă ai un cal englezesc pursânge. Care ajunge al doilea. Dar nu inventezi o întâlnire bilaterală cu Medvedev, care, de fapt, nu a avut loc. Nu accepți să stai lângă doi președinți, care reprezintă două transnistrii. Așa începi să trăiești într-o realitate a iluziilor. O fi fiind frumoase. Dar visurile, oricum, durează mai puțin decât viața. Doar dacă nu mori în vis.

Iar 7 aprilie a fost doar începutul sfârșitului. El se poate încheia la 29 iulie. Sau peste un an. Sau peste doi. Sau în 2012. Dar nu poate fi cu happy end. Problema alegerilor din 2009 pentru Voronin & Ko. era să piardă frumos. Dar nu să învingă. Cu orice preț. Reacția dură a forțelor de ordine, care ar putea veni după 29 iulie, probabil, va transforma societatea moldovenească în Piața Marii Adunări Naționale din 8 aprilie, ora 00.30, când lumea s-a împărțit doar în două categorii: în călăi și în victime.

Sunt pesimist. Și o spun azi. Vizavi de planurile actualei conduceri. Sunt optimist. Și o spun azi. Vizavi de electoratul din Republica Moldova. Mâine nu voi avea dreptul. Conform legislației. Iar poimâine ar pute fi târziu. Sau inutil.

Gheorghe Erizanu