Azi este Ziua Mondială a Cărții. O sărbătorim în două biografii. Ambele e despre litere, cuvinte și cărți. Biografia lui Shakespeare și biografia Svetei.

Pe 23 aprilie în Spania e Festivalul Trandafirilor. Astfel spaniolii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe. Încă din Evul Mediu. Domnișoarele și doamnele primesc flori. Domnii primesc cărți.

La 23 aprilie 1616 au murit William Shakespeare și Miguel de Cervantes.

Din 1996 23 aprilie este Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor. La inițiativa UNESCO.

23 aprilie este și Ziua profesională a bibliotecarilor. Din România și din Republica Moldova.

Se spune că, în această zi, în lume, se organizează lecturi publice, se celebrează scriitorii, bibliotecarii, editorii, librarii și cititorii. Și cartea e la mare căutare.

Iar bărbații spanioli vor primi în dar cărți. Oferindu-le flori femeilor în schimb. De Sfântul  Jordi.

Shakespeare

Lumea a vrut ca Shakespeare să fi fost filozoful Francis Bacon. Sau poetul și dramaturgul Christopher Marlowe. Sau măcar Edward de Vere. Sau poate contele de Oxford. Sau cel de Darby. Sau lordul Strange. Sau Elisabeta I, regina. În listă a intrat și soția poetului.

Shakespeare a fost nevoit să se căsătorească devreme. La 18 ani. Peste șase luni Anne, soția sa, cu 8 ani mai mare ca el, o naște pe Suzanna. În 1585, la doi ani de la primul copil, în familia Shakespeare apar gemenii Hamnet, băiat, și fata Judith. Ca să-și întrețină familia William Shakespeare părăsește orășelul Stratford-pe-Avon, unde a administrat nu prea reușit afacerea cu mănuși a tatălui său, pentru Londra. Își găsește rostul în trupa „Oamenii Lordului Chamberlain”. Ca actor. Apoi ca autor de piese. Suficient de cunoscut, ca în 1592, să-l enerveze pe Robert Greene, dramaturg care venea din universitari. Și credea că piesele de succes nu pot fi scrise de actori. E domeniul dramaturgilor. Mai ales că lupta se dădea și pentru prestigiul genului. Piesele, spectacolele erau pentru prostime. Marea literatură în cercurile aristocratice era poezia.

Ca să se afirme ca scriitor Shakespeare scrie poemul în stil clasic Venus și Adonis. În stilul Metamorfozelor lui Ovidiu.  Îl tipărește pe spezele autorului la tipografia lui Richard Field. În 1593. Cartea a fost tipărită in-quarto. Deoarece fiecare scriitor avea nevoie de un protector cu bani și titluri nobiliare, poemul îi este dedicat contelui Henry Wriothesley. Legenda spune că Wriothesley, ca gest de răspuns și cutumă a vremurilor, l-a răsplătit pe Shakespeare cu suma de o mie de lire. Până în 1640 poemul a avut 16 ediții. A fost cea mai editată operă shakespeareană. Atunci.

Nu se obișnuia ca piesele să fie tipărite. Teatrele concurente le-ar fi montat imediat. Iar publicul le-ar fi citit în detrimentul spectacolelor.

Shakespeare și-a scris cele 154 de sonete între 1592 și 1598. Ca și majoritatea pieselor. În 1613, pe culmele gloriei, părăsește Londra, teatrul Globe și compania devenită deja „Oamenii Regelui”. Se întoarce la Stratford-pe-Avon. Unde peste trei ani, la 23 aprilie 1616, moare.

Editorul Thomas Thorpe adună opt piese ale lui Shakespeare, mai pune două piese ale altor autori, dându-le drept ale lui Shakespeare, și începe tiparul ediției. Colegii dramaturgului află și îl obligă prin relațiile lor să oprească difuzarea. Atunci editorul schimbă doar pagina cu anul apariției. Piesele lui Shakespeare apar cu anii de ediție precedente (ediții pirat și ele): 1600 și 1608. După aia 300 de ani cercetătorii lui Shakespeare nu înțelegeau cum Regele Lear a fost publicată cu cinci ani înainte de a fi scrisă.

Prima ediție a pieselor lui Shakespeare, adunată și îngrijită de prietenii și actorii dramaturgului, avea să apară abia în 1623. Au fost incluse 36 de piese. Lipsea doar piesa Pericle.

Literele Svetei (un text de Angela Brașoveanu)

Nu știu de ce mi-am amintit tocmai acum despre asta. Nu știu la ce va folosi cuiva acest text. Pur și simplu a venit într-o discuție despre cărți de copii. Eram foarte tineri, la bloc, dădeam copkilul la tobogan. Respectivul copkil, curios, m-a întrebat câți ani are fetița care se dădea la tobogan în față. Trei, am zis, nepermis de tare și sigur, probabil. Șase am, a zis ea, cu o voce egală, ușor deprinsă cu situația, dar am o problemă de ficat. Ne-am mai jucat împreună, altă dată. Știi literele, am întrebat-o. Nu, părinții știu că eu totuna degrabă o să mor, așa că n-are rost. Da vrei să te învăț cum se scrie numele tău, Sveta? Da, vreau, dap cum! Am scris amândouă cu un bețișor pe pământul amestecat cu nisip, în curte. A deprins dintr-o dată. Era fericită. A scris Sveta de câteva ori. Peste câteva săptămâni a murit, într-adevăr. N-am ieșit să o petrec, pentru că nu cunoșteam pe nimeni din anturajul ei și ar fi fost straniu. Dar n-am uitat-o niciodată. Probabil acum ar trebui să scriu o frază despre faptul că, acolo sus, o fi avut timp să învețe toate literele, dar orice literă mi se pare în plus.

Gheorghe Erizanu