Nu e adevărat că e un oraș pe coline. Chișinăul e o bortă a pământului. Există doar coborâre. Plină de cratere. Mergem doar cu capul în jos. Cu picioarele care intră în cap.

Când ești într-o salvare. Pe orizontală.

Auzi girofarul. Ca un fundal sonor. E undeva departe. Peste borta pământului.

Medicii de la salvare sunt mulțumiți că salvarea e o cutie de conservă înaltă. Nu trebuie să se strecoare aplecați. Și are utilajul necesar pentru primul ajutor. „Oricum, e mai bine să trăiești cu un ficat afectat, decât să mori cu un ficat sănătos.” Asta-i după ce-ți i-au tensiunea, pun cele două injecții, perfuzia și-ți fac radiograma. „Motorul a fost făcut deja de trei ori. Era o rablă de la bun început. Am căutat pe net codul motorului. Nu există. Nu era prevăzută pentru autosalvare. De aia simțiți toate gropile. Mașinile pe care le-a procurat Urecheanu au fost produse ca mașini pentru salvare din uzină. Sunt mai line. Asta a fost reutilizată ulterior. Bine că e înaltă.”

Chișinăul coboară. Picioarele intră în cap.

„Doamnă, îi scoateți verigheta. Nu trebuie să aibă nimic metalic. O să rămână așa cum l-a făcut maică-sa.”

„În salonul zero (cu accentul pe o)!” „Nici n-am știut că aveți și zero (cu accentul pe o, ca o bortă mare pe care trebuie s-o simți).”

Se aude o simfonie de ciripit de păsărele. Parcă-i din codrii noștri. Din Cumplite vremi de Vladimir Beșleagă. E intrarea în rai. Sunt aproape de fericirea supremă.

Ghinion.

Nu e paradisul. E ringtonul unui telefon mobil. „Să stropești cartofii dimineața devreme sau seara. Altfel, pe căldura asta, îi arzi!”

„Cei de la salvare iar au pus cateterul aiurea.”

Salonul zero are șase paturi. Mobilier de birou. Cărți inutile și necitite dintr-o bibliotecă personală, aduse aici.  Pe o poliță. O.Henry, Dumas, Șolohov. Voluminoase. În rusă. Cartonate. Mape. Un televizor vechi. Sus. N-a fost inclus în priză de ani. Niște cutii de carton.

Vecinul din față, cel cu ringtonul cu ciripit de păsărele, dă indicații cât costă cositul lucernei. Câte baloturi de lucernă vor ieși. „A fost sora medicală. Ți-a lăsat câte două pastile diferite. Iei două acum, mâine dimineața le iei pe celelalte. Am întrebat-o pentru ce-s. A zis că sunt de dragoste. O soră medicală nu poate răspunde așa. Am stat în anii 80 într-un spital cu un aviator. El întreba fiecare injecție, fiecare pastilă cum se numește. Și nota într-un caiet. L-am întrebat de ce notează. Mi-a zis, că din cauza că nu a notat, taică-su, aviator și el, aviator emerit al Uniunii Sovietice, a murit cu zile în spital. Și nu l-au putut trage la răspundere pe nimeni. A fost o eroare a medicilor. Dar nu era nimic scris. A fost ucis. Și n-au putut demonstra nimic. De atunci, de câte ori sunt internat în spital, îmi notez și eu fiecare denumire de pastilă. În fiecare zi. Și la ce oră am primit-o. Ai mei știu. Nu am un caiet chiar ca el. Am niște foi. Nu poate o soră medicală să zică că ți-a dat pastile de dragoste. Nu te lecuiește nimeni de dragoste aici.”

E Serioja. Nea Serioja, agricultor. Din 72. A lucrat în colhoz. Probabil șef de brigadă sau agronom. Putea fi și președinte de colhoz. Are în jur de 70 de ani. Diabetic. Atletic. Bărbatul alfa. Va da sfaturi și de pe patul de moarte. „Când am venit în colhoz aveam un salariu de 90 de ruble. Stăteam în casa colhozului, în fosta casa a președintelui. Peste drum îmi construiam casa mea. Dar puneam de o parte și bani. Strângeam pentru motocicletă. Costa o mie șase sute de ruble. Dar trebuia să dai pielicele de cârlan. Am cumpărat din sat cu 25 de ruble pielicica. Șaptezeci de pielicele. Vreo douăzeci erau dughite bine. Era un evreu la raipotrebsoiuz. Mi-a dat douășpe ruble de pielicică. Dar m-am făcut cu un Ural cafeniu, cu ataș. Era a doua motocicletă în sat. Mai era un învățător care avea un MT.

Cu zece ruble mă duceam la Vadul-lui-Vodă și-mi cumpăram o ladă cu bere, dădeam sticla la schimb, un baston de cârnaț Doktorskaia, două borcane de maioneză, șase pâini dintr-o rublă. Cu rest de patru copeici sau patru cutii de chibrituri. Îmi ajungea pe o săptămâna.

Acum o cutie de chibrituri costă 30 de bani.”

(va urma, probabil)

Gheorghe Erizanu