Azi s-a deschis Salonul de Carte. La Biblioteca Națională. Biblioteca Națională se află vizavi de Delice. Ca să aveți un punct de reper.

La 12 și ceva toți vizitatorii Salonului au ascultat discursurile de inaugurare. Au vizitat standurile. Și peste o oră s-au împrăștiat. Cărțile au rămas singure.

La insistențele colaboratorilor BNM Editura Cartier participă la acest Salon. Anul trecut, în semn de protest față de legile adoptate în 2008 în domeniul editorial, noi am refuzat să expunem cărțile Cartier. Salonul se desfășoară sub egida Ministerului Culturii și Turismului. Revin la articolele publicate cu un an în urmă. Era o luptă cu morile de vânt. Editorii n-au fost auziți.

Vedeți cum trece timpul. Și vedeți cărțile.

Liber la cenzură în Republica Moldova

Directorii celor mai importante edituri din Republica Moldova, cot la cot cu scriitorii şi ONG-işti, protestează faţă de un proiect de lege care dă liber cenzurii. Uniunile Scriitorilor din România şi din Moldova susţin demersul colegilor de breaslă.

Directorul Editurii Cartier crede ca „Zona” lui Tarkovski s-a mutat in Republica Moldova

Directorul Editurii Arc, Iurie Bîrsa, al Editurii Prut Internaţional, Oleg Bodrug, al Editurii Epigraf, Oleg Bujor, al Editurii Museum, Iurie Colesnic, al Editurii Cartier, Gheorghe Erizanu, al IEP Ştiinţa, Gheorghe Prini, şi directorul Editurii Litera, Anatol Vidraşcu, sunt semnatarii unei scrisori de protest. Subiectul acestuia este un proiect de lege, „pentru modificarea şi completarea Legii nr. 939-XIV din 20 aprilie 2000 cu privire la activitatea editorială”, deja votat, în primă lectură, de Parlamentul Republicii Moldova.Unul dintre cele mai controversate pasaje ale acestuia sună astfel: „Se interzice editarea literaturii care conţine contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional”.

Editorii au mai fost puşi pe jar şi de faptul că în aceeaşi lege se interzice cenzurarea lucrărilor. Pe de altă parte, ei sunt de părere că anumite „stipulări sunt absolut ilegale din motivul că impun o discriminare economică a cetăţenilor Republicii Moldova pe principii corporative şi impun o concurenţă economică neloială, situaţia agravându-se prin utilizarea inechitabilă a banilor publici, mai ales că aceşti bani se adună inclusiv prin impozitele plătite de angajaţii editurilor ignorate (ca persoane fizice) şi de la instituţiile editoriale şi poligrafice (ca persoane juridice)”, se arată în scrisoare.

„Editurile au fost şi sunt privite de guvernarea actuală ca un instrument ideologic. Nu întâmplător, la începutul anilor 2000 ei au intervernit în Legea activităţii editoriale cu interzicerea deţinerii de către un agent economic străin în cadrul editurilor moldoveneşti mai mult de 49%. În acest proiect, aprobat în prima lectură de către Parlamentul RM, acest punct a fost omis”, crede directorul Editurii Cartier, Gheorghe Erizanu.

El ţine să accentueze: „Ironia e că aceeaşi oameni au modificat legea atunci şi acum. Şi-au dat seama că marii editori străini nu se îmbulzesc la piaţa de carte din Republica Moldova. Era un punct mort aprioric. Comuniştii se erijează în mari apărători ai statalităţii Republicii Moldova. Şi cred că statul sunt ei. În cazul articolului cu pricina, unde au scos în prim-plan statalitatea, (dacă e să fac o paranteză, aceste enunţuri sunt deja incluse în Codul penal al RM), atunci manualele de română care mai apar acum vor trebui modificate cu „manual de limba moldovenească”, studiul lui Iorga „Basarabia, pământ românesc”, „Doina” lui Eminescu, poezia lui Iulian Fruntaşu „Ţara mea” vor cădea sub incidentul acestui articol. După mine, comuniştii cred că cetăţenii care au mai rămas în RM citesc pe nerăsuflate. Fals. Consumul de carte în RM este ca şi în judeţul Vaslui sau Gorj.

Dar mimarea unei activităţi legislative, crearea unui haos în legislaţie vor duce la o revizuire completă a legislaţiei după 2014. Nu ştiu cine va mai ajunge până atunci. În ultimii ani comuniştii au favorizat editurile de stat prin alocarea de bani în fiecare an. Nu contează dacă este cadru legal sau nu. Acu şi-l creează. În ultimii ani, la editurile de stat au apărut operele marilor ideologi ai literaturii sovietice, cărţi care sunt repartizate în bibliotecile din RM. Declaraţia editorilor din RM este un strigăt de disperare. Uitaţi la o margine de lume, aici începe Zona. Iar stalkerii se ascund pe undeva. Resemnaţi şi ei. Priviţi de sus de la Bucureşti, priviţi indiferent de la Bruxelles, priviţi cu o poftă mesianică de la Moscova, cetăţenii RM sunt lăsaţi la cheremul şi poftele comuniştilor”, concluzionează Erizanu.

„Nu mă surprinde deloc acest lucru, cum nu mă mai surprinde de mult ce se întâmplă în Republica Moldova. În asemena cazuri, când este vorba de presă sau de editare, singurul paragraf de lege ar trebui să fie: este interzis să interzici. Restul sunt supuse interpretărilor. Nimeni nu încearcă să facă din literatură o instigare la violenţă. Iar în cazul literaturii, nu se pot aplica aceleaşi principii ca în cazul manifestelor, afişelor lipite pe ziduri sau discursurilor în spaţiul public. Aşa, ar trebui să scoatem, retrospectiv, din biblioteci, şcoli şi librării, mii de opere, de la „Jurnalul unui opioman” al lui Thomas de Quincey, până la „Duduca Mămuca” a lui Hasdeu sau „Poemul invectivă” a lui Bogza, ca să dau doar câteva exemple”, subliniază Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, adăugînd că „un proiect de lege care implică cenzura presupune ca înainte de toate să existe această instituţie a cenzurii. Eu sunt foarte optimist când apar asemenea legi tâmpite care, tocmai prin caracterul lor iraţional, nu se pot aplica”.

„Este o problemă politizată. Sigur că se vor condamna operele, cărţile şi autorii care vor susţine în primul rând că scriu în limba română şi cărţi care se consideră aici, din punctul de vedere al autorităţii, că subminează calitatea Republicii Moldova. Apoi cărţile care vor prezenta istoria adevărată a acestui teritoriu, a acestui pământ. Basarabia, pământ românesc. Deci aici se ţinteşte. Asta se urmăreşte, să se închidă gura acelor istorici, acelor scriitori şi oameni de cultură care urmează ideea românismului aici în Basarabia”, e de părere Arcadie Suceveanu, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. El subliniază şi problemele imediate ridicate de proiectul de lege: „Editorii nu vor tipări manuale de limbă şi literatură moldovenească. Şi în felul ăsta, editorul Prut Internaţional va trebui să disponibilizeze o sută de lucrători”.

„Modificările pe care vrea să le aducă Parlamentul Republicii Moldova Legii nr. 939-XIV, cu privire la activitatea editorială, sunt foarte ciudate. Pe de o parte, un articol de lege globalist, „european” – persoanele străine pot desfăşura activităţi editoriale cu drepturi depline pe teritoriul Republicii Moldova. Pe de altă parte, un articol de lege cu efect de cenzură. Oricât o să pară de ciudat, nu sunt de acord cu nici una dintre aceste două modificări”, declară scriitorul Marius Ianuş, redactor-şef al revistei „Stare de urgenţă”, dedicată promovării scriitorilor moldoveni.

El îşi explică poziţia mai pe larg: „Din perspectiva faptului că publicaţiile, gândurile scrise şi propagate în masă, sunt un act de cultură, iar cultura trebuie să îşi păstreze specificul naţional, ba chiar să ţină cu dinţii de el în această lume ternă aservită banului anglo-saxon, aş păstra legea care nu le dă dreptul cetăţenilor străini să deţină mai mult de 49% din acţiunile caselor de editură şi ale publicaţiilor. Specific că această lege mă afectează şi pe mine, în cazul revistei „Stare de urgenţă”, dar o consider bună. Mai mult, aş aplica o lege de genul ăsta şi în România. A doua lege e clar o tâmpenie sovietică – literatura nu poate fi îngrădită de nici un fel de restricţii, miezul literaturii adevărate e tocmai libertatea deplină a scriitorului. În concluzie, părerea mea e că puterea comunistă de la Chişinău aberează din nou, îşi caută şi îşi găseşte de lucru producând aiureli, încearcă să le facă pe plac stăpânilor de la Bruxelles, dar şi celor de la Moscova şi… dă cu bâta în baltă de câte ori are ocazia”, pune Ianuş punctul pe i.

Poziţia lui Mihail Vakulovski e şi mai tranşantă: „Dacă, sincer, nu mă interesează deloc soarta editorilor – de pe ambele maluri ale Prutului -, care-s nişte escroci ordinari, ceva mai mârşavi chiar şi decât vameşii şi poliţiştii. Deşi născut în URSS/R. Md, am publicat doar cartea de debut la Chişinău, în rest – a fost mult mai simplu şi mai convenabil să-mi editez cărţile (şi traducerile) în România, aşa că n-ar trebui să mă intereseze legea cu privire la activitatea editorială şi modificările propuse de preş. parlamentului Md”.

Vakulovski schimbă macazul când e vorba de autori, specificând: „Mă interesează însă scriitorii basarabeni, iar modificările asupra cărora se insistă sunt penibile, penale, revoltătoare şi analfabete. Se vede clar că oamenii ăştia care fac legi despre literatură habar n-au ce e literatura. Apoi nu ştiu nici istorie, nici politică; nu-şi amintesc ce s-a întâmplat când s-a interzis ceva, că fructul oprit e dorit? Că URSS a căzut când a fost interzis alcoolul? Să interzică exprimarea liberă, să vadă ce iese, să ne distrăm, prieteni, să apară edituri şi reviste samizdat publicate în subsolurile de la Ciocana, Poşta Veche şi Telecentru, să reînvie Planeta Moldova!”, se revoltă scriitorul şi fondatorul Tiuk! Mihail Vakulovski.

„Ceea ce mă izbeşte de la bun început este lipsa unei legături clare a acestui proiect cu realitatea culturală din Republica Moldova. Or, după cum prea bine se ştie, specia cititorului de carte e pe cale de dispariţie. Se cumpără şi se citeşte foarte puţin. Cărţile sunt editate în tiraje foarte mici care, de obicei, în cazul prozei, nu depăşesc o mie de exemplare, iar în ce priveşte poezia, două sute sau cinci sute. O carte care se vinde într-un tiraj de o mie de exemplare se consideră un bestseller. Din păcate însă, avem foarte puţine exemple în acest sens. Până şi marii scriitori basarabeni apar în tiraje derizorii. Sistemul de librării e la pământ. Fondul de cărţi al bibliotecilor, mai ales al celor din spaţiul rural, este destul de sărăcăcios. În aceste condiţii, oare cine mai ştie că după 1990 încoace au apărut câteva generaţii de scriitori? Aceasta fiind situaţia, mi se pare de neînţeles politica statului în domeniul editorial. În loc să sprijine editurile ca să ajungă la un public cât mai larg, le pun piedici serioase. Aşa cum se întâmplă şi cu acest proiect de lege care are menirea de-a favoriza editurile de stat”, explică dramaturgul Dumitru Crudu.

„În felul acesta, statul nu face nimic altceva decât să-şi subordoneze producţia editorială şi s-o transforme într-un mijloc de propagandă ideologică. Adică, le dăm bani doar celor care ne împărtăşesc ideile, iar cei care gândesc altfel ar trebui să fie prigoniţi. Părerea mea este că această lege ar trebui sa fie suspendată pentru că va instaura cenzura şi dictatura unui singur punct de vedere în domeniul editorial. Cu acest proiect de lege ne întoarcem cătinel în Uniunea Sovietică. La fel se întâmplă şi în domeniul cinematografic, unde nu sunt sprijinite proiectele studiourilor independente, ci doar studioului de stat Moldova-film. Sper că, totuşi, proiectul ăsta să nu treacă. Ca să mai putem citi ceea ce ne place, şi nu ceea ce ne impun alţii.”, conchide scriitorul.

„Să introduci genul ăsta de cenzură dictatorială îmi sună a 1950. Se vorbeşte prea mult şi rezultate nu prea sunt. Nu există o urmărire germanică a acestor reguli; or fi ei mai primitivi, politicienii care conduc Basarabia şi încearcă să controleze nişte lucruri care le scapă de sub control. Nu cred că e o iniţiativă strict basarabeană, îmi aduce aminte de instituţiile care se ocupau de rusificarea cuvintelor româneşti ca să demonstreze că sunt două limbi diferite, e o campanie tipic comunistă”, crede prozatorul Mitoş Micleuşanu, precizând că nu trebuie supraestimată.

„Cu introducerea acestei legi nu fac decât să aţâţe mai tare nişte problematici, are ecouri medievale, n-o să degenereze mai mult de atât, că vor fi strânşi la perete”, e optimist cofondatorul Planetei Moldova. „Noua lege cu pricina are, cred eu, cel puţin două probleme grave. Una este legată de gestionarea banilor. Adică banii statului se dau doar la edituri „de stat”. Nu sunt „banii statului”, ci banii contribuabililor, deci toate editurile ar trebui să aibă şanse egale în a accesa aceste fonduri care vin să sprijine activitatea editorială”, crede scriitorul Vasile Ernu, membru în boardul Asociaţiei Editorilor din România.

„A doua problemă gravă este cea legată de noul alineat din paragraful 14. Cum adică: „Se interzice editarea literaturii care conţine contestarea şi defăimarea statului şi a poporului”? În acest caz, mai toţi amicii mei scriitori din R. Moldova vor fi interzişi, de la fraţii Vakulovski la Dumitru Crudu şi de la Iulian Ciocan la Mitoş Micleuşeanu. Practic, este un instrument de control, iar sub incidenţa acestei legi va cădea orice text sau scriitor pe care puterea îl consideră incomod”, arată Ernu defectele proiectului de lege.

Critica pe baze legale
Nici în ceea ce priveşte organizaţiile neguvernamentale, reacţiile critice la adresa acestui proiect de lege nu au întârziat să apară. Ioana Avădani, de la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), este de părere că „o astfel de interdicţie de publicare echivalează cu un act de cenzură – care este oricum interzisă, în virtutea aceleiaşi legi, ceea ce ar crea o inconsecvenţă legislativă. Faptele incriminate sunt, probabil, sancţionabile sub alte legi ale statului moldovenesc. Ca atare, mecanismul ar trebui să fie altul: se incriminează faptele prin lege (Cod penal sau legislaţie antidiscriminare) şi dacă, ulterior publicării, se constată că aceste fapte au fost comise, se sancţionează autorul – în baza unui act judecătoresc.

Orice interdicţie de publicare apriori este, cum spuneam, un act de ceznzură şi lasă la liberul arbitru al editorului o decizie care ar trebui să fie apanajul Justiţiei. Se introduce astfel un element de arbitrar, care permite dublul standard în materie de publicare şi diminuează predictibilitatea legii – element fundamental al statului de drept.” „În plus, <> este de sorginte comunistă – este o exprimare vagă, care poate acoperi orice abuzuri ale însuşi statului care se cere protejat . Defăimarea unei entităţi neanimate (statul, naţiunea, eroii etc.) nu este recunoscută ca delict de legislaţia europeană, care consideră că astfel de entităţi nu au conştiinţă, deci nu suferă lezări ale demnităţii”, a mai precizat pentru cotidianul.ro directoarea executivă a CJI.

După părerea lui Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei „Academia Caţavencu”, proiectul de lege „ataşează unor limitări acceptate ale libertăţii de exprimare – <<îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare>> şi, respectiv, la <> – alte câteva care sunt extrase din arsenalul regimurilor totalitare: <>, <> sau <>.

Separatismul teritorial şi regimul constituţional sunt subiecte care trebuie să fie acceptate în dezbaterea publică; referirea la <> ar permite oricărui demnitar acuzat de corupţie să se considere <> ca reprezentant al statului şi să invoce legea pentru a cenzura vocile critice; ambiguitatea din formularea <> – care încheie apoteotic articolul de lege – expune libertatea de exprimare, arbitrariului: orice poate deveni, practic, motiv de interzicere a activităţii editoriale. Republica Moldova se întoarce, cu această lege, în timp, iar politic, se îndepărtează de Europa. În România, o asemenea lege s-ar putea numi legea anti Cioran şi Patapievici”, accentuează Toma.

Publicat de Andra Matzal, Alexandra Olivotto în Cotidianul la 25 iunie 2008

Gheorghe Erizanu