Româna mea cu „â” din „a”. Partea fericită

Printr-un ordin al ministrului Educației Corina Fusu ortografia din Republica Moldova trece la „sunt” și la „â” din „a”. În temeiul unei scrisori a AȘM. Mai bine mai târziu decât niciodată. Scrierea e o convenție. Elaborată de oameni în domeniu. Este firesc ca Institutul de Filologie să recomande. Este firesc ca politicienii și zilierii să lase gramatica pe seama lingviștilor. Ca și denumirea limbii. Științific vorbind, politica în Republica Moldova nu are niciun drept moral să ridice nicio întrebare care e mai sus de merișorul broaștei râioase. Stați pe panouri publicitare. Respectați gramatica. Nimic mai mult.

Textul de mai jos a fost scris cu doi ani în urmă. Se mai întâmplă și cazuri fericite.

Româna mea cu „â” din „a”

AM MOTIVE. Din respect pentru limba română și pentru Mioara Avram cărțile  Cartier au apărut după 17 februarie 1993 cu „î” din „i”.

După 2008 cărțile Cartier au început să apară cu „â” din „a”.

Motivele:

– am obosit să explic gafa Academiei Române,

– am obosit să explic cititorului din București că un dicționar sau o carte  cu „î” din „i” nu este în limba moldovenească,

– am obosit să explic că un român bun poate scrie și cu „î” din „i”

și, am considerat și consider:

– ortografia din Republica Moldova cu „î” din „i” este corectă, dar periculoasă pentru limba română (AȘM n-a acceptat trecerea la „â” din „a” și „sunt).

ISTORIA LUI „Î/”. Perioada etimologică: între 1881 – 1904 sunetul „î” era redat la începutul și sfârșitul cuvântului cu „î”, iar în interior își făceau loc aproape toate vocalele limbii române, acoperite de dacica căciulă, care voiau să fie „î”: i, e, a, o, u.

Perioada pozițională 1904 – 1953 cu „â”-ul in interior.

Perioada proletkultistă 1953 – 1993 cu „î” peste tot. Cu excepția reformei din anii 60, când s-a revenit la „â” în cuvântul România și derivatele sale. Simplificarea ortografiei s-a propus încă în anii 30. Nu e vorba de o luptă de clasă între „î” și „â”. Au fost profitori komuniștii în 1953. Au fost profitori și academicienii din 1993.

DOOM-ul a putut să apară după reforma ortografică a chimiștilor din 1993 abia după moartea Mioarei Avram, lingvistul care a coordonat DOOM-ul de până atunci (am ediția din 1982). Noul DOOM a fost coordonat de Ioana Vintilă-Rădulescu (am ediția din 2005). Dar nu e suficient. Pentru a da un sens acestui text lingvistul Valentin Guțu mi-a împrumutat până azi Dicționarul normativ al limbii române ortografic, ortoepic, morfologic și practic de Ioana Vintilă-Rădulescu, apărut la Corint în 2009.

A fost un război de 120 de minute al redactorilor Cartier. Războiul celor doi de „î/â”: scrierea numelor rusești în volumul Dușmanul de clasă de Igor Cașu. DOOM-ul a lăsat transcrierea numelor și cuvintelor din limba rusă în limba română pentru Dicționarul normativ. La pagina 702: „terminația „ii” (cu i scurt) a numelor proprii se transcrie cu „i”; „k” din rusă rămâne „k” și în română; sunetul „î” din rusă în română se scrie cu „â” în interiorul cuvintelor și „î” la sfârșit de cuvânt”. E adevărat că același Dicționar normativ la pagina 613 încalcă propria normă: „Lev Nicolaevici Tolstoi”. Pagina 421: „în interiorul cuvintelor proprii din limbi scrise cu alfabet chirilic, „î” nu trebuie redat prin „î”, ci prin „â”: Cernâșevski, Kalmâkia, Vâborg.”

Acest nenorocit „â” din interiorul numelor rusești a produs Războiul de 120 de minute. Nici cei care s-au conformat noilor reguli nu utilizează „â”-ul în interiorul numelor proprii rusești: Soljenițîn, Kosîghin. Răniți în noua ortografie am acceptat tacit „î”-ul în propriile rusești.  „”-ul a rămas doar în DOOM și Normativ.

Scrie un comentariu

XHTML: Poți folosi următoarele taguri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>