În curând va apărea în limba română romanul Faust moare de două ori al scriitorului ceh Roman Ráž. Cartea, tradusă de Lidia Našincová, se află sub tipar la Editura Cartier din Chișinău.

Roman-Ráž

Născut în 1935 la Praga, Roman Ráž a studiat istoria artei şi estetica la Facultatea de Litere a Universităţii Masaryk din Brno, apoi la Facultatea de Arte Cinematografice din Praga. Îşi dă doctoratul în arta teatrală şi cinematografică la Universitatea Carolină din Praga. Debutează cu volumul de povestiri Singura noapte, în 1962, urmat de Profesorul de cântec păsăresc (1966), Cine l-a făcut pe Matyáš să tacă (1968), Odată să priveşti înapoi (1968), Moartea în casa castanie (1976), Vânzătorul de umor (1979), ultima tradusă în mai multe limbi şi ecranizată. Autor a peste douăzeci de piese radiofonice şi pentru televiziune, dintre care multe au fost prezentate în Canada, Irlanda, Elveţia, RFG ş.a. Romanele sale – Pietre rătăcitoare (1981), Cuibul de vrăbii (1983), Maestrul şocului (1985), Casa cu narcise (1988), In flagranti (1989), Tentaţie la sfârşitul verii (1989), Drumul pe genunchi (1992), Apărătorii singurătăţii (1999), Faust moare de două ori (2003), Să nu mă crezi deloc (2007), În sufragerie nu se ucide (2011) – îl impun drept unul dintre cei mai importanţi prozatori cehi contemporani.

„Faust moare de două ori” de Roman Raz

„Faust moare de două ori” de Roman Raz

(Notă: Cartea este de ieri în librăriile bune din Chișinău, la începutul lui noiembrie vor intra și în librăriile bune din România).

Lidia Našincová: Ne-aţi putea spune, stimate Domnule Ráž, când aţi început să-l scrieţi romanul Faust moare de două ori?

Roman Ráž: Faust este o proză-model tipică, bazată pe situaţii verosimile şi pe detalii realiste, iar datorită aspectului său psihologic şi politic este unul din romanele mele preferate. Tema lui Faust am prelucrat-o iniţial în anul 1967 ca piesă radiofonică. Era o perioadă când scriam mult pentru radio, piesele mele de teatru se difuzau din Canada, Irlanda, Elveţia până în Germania, unde au fost transmise practic pe toate posturile germane. Şi cum Faust s-a bucurat de un asemenea succes, şi cum era o temă deosebit de actuală, m-am decis s-o prelucrez şi ca proză. Romanul l-am terminat tot în 1967, editura pragheză Mladá Fronta se pregătea să-l publice, dar cum între timp sovieticii au ocupat Cehoslovacia, a fost interzis, ca şi alte trei cărţi ale mele.

Cu mult mai târziu, în anii ´90, mi-a venit ideea să-l ofer editurii pragheze Akropolis, ca să nu rămână să zacă pe vecie în sertarul biroului meu. Romanul a ajuns astfel să vadă lumina tiparului. iar acum, spre marea mea bucurie, apare şi în limba română, în Republica Moldova.

L. N.: Dar în română v-au mai apărut cărţi şi anterior.

R. R.: Da, în România mi-a apărut, ba chiar de două ori, unul dintre romanele mele de mare succes, Vânzătorul de umor, care a fost bine ecranizat în anul 1986 de renumitul nostru regizor Jiří Krejčík. Romanul a fost tradus de bohemistul român Jean Grosu, care mai tradusese şi înainte din cehă în română multe titluri celebre, printre care şi pe Bravul soldat Švejk. A fost un traducător excelent, care a redat în română, pe lângă două piese de teatru ale mele, şi romanul meu psihologic In flagranti. La televiziunea cehă această istorie contemporană a fost abordată şi ca o piesă de cameră, de succes.

L. N.: Au influenţat cumva, domnule Roman Ráž, aceste traduceri relaţia dvs. cu România?

R. R.: Eu aș fi iubit România şi dacă romanele mele nu ar fi fost traduse în limba română. Ştiţi, România era marea iubire a părinţilor mei, care mergeau cu regularitate pe litoralul românesc, în staţiunea Carmen Sylva şi-mi povesteau multe despre ea. De aceea m-am îndreptat şi eu spre Marea Neagră spre sfârşitul anilor ´50, când a fost posibil. Acolo am făcut cunoştinţă cu marea! Am fost la Eforie, m-am îndrăgostit de Constanţa, unde Ovidius aştepta cu atâta dor corabia de la Roma, am admirat Bucureştiul, acel Paris al Estului, am cunoscut Braşovul, Alpii Transilvăneni. Mai mult decât atât, am mers chiar cu vaporul românesc „Transilvania” în Egipt, Liban şi Grecia. Ce splendoare!!

Cu românii mă întâlnisem mult mai demult, când eram copil. Era spre sfârşitul războiului, în localitatea balneară din Moravia, Luhačovice, pe care a eliberat-o armata română. Parcă văd şi acum cum îi întâmpinam pe soldaţii eliberatori şi-i îmbrăţişam cu recunoştinţă.

L. N.: V-aţi amintit de băile unde v-aţi petecut o parte a copilăriei. Iar eu ştiu bine că ultimele două cărţi ale dumneavoastră sunt dedicate staţiunilor balneare. Povestiţi despre timpul petrecut la băi.

R. R.: Prima din aceste cărţi se intitulează Aventuri la băi şi este despre bunica mea, care a ajuns în Moravia venind de la Viena, în 1903, a trăit la băi aventura Primului Război Mondial, dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar şi bineînţeles şi o dramă de familie. Bunica a rămas în staţiune până la sfârşitul vieţii, aşa că noi, nepoţii ei, mergeam la ea şi respiram atmosfera de staţiune încă din copilărie. Acolo m-a prins şi sfârşitul războiului. A doua carte, intitulată Speranţe la băi, reprezintă continuarea destinului bunicii mele în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deci într-o perioadă la fel de dramatică. Cartea sper să apară în mai 2015, cu prilejul aniversării a şaptezeci de ani de la sfârşitul acestui război groaznic. Bineînţeles că în ambele cărţi apar evenimente concrete, unele dintre ele le-am trăit chiar pe pielea mea.

L. N.: Aţi dori să le transmiteţi ceva cititorilor romanului dumneavoastră Faust moare de două ori?

R. R.: În primul rând aş dori să le mulţumesc pentru interesul pe care-l au pentru cărţile mele. Mă încurajează în convingerea că lumea e într-adevăr una singură iar oamenii, şi în alte colţuri ale ei, au griji şi bucurii asemănătoare şi se pot înţelege bine. Nu depinde decât ca ei să-şi dorească acest lucru. Fiecare carte tradusă este o pietricică în mozaicul lumii prietenoase în care oamenii se vor respecta reciproc sau chiar se vor iubi unii pe alţii.

Interviu realizat de Lidia Našincová

Praga

(apărut în Liber să spun)

Gheorghe Erizanu