Politica externă a Uniunii Europene și conflictele post-sovietice, de Nicu Popescu. Traducere din engleză de Alexandru Șiclovan. Editura Cartier, 2013

Aceasta nu este o carte bazată pe cercetări efectuate într-un birou călduros și confortabil.

Nicu Popescu a cutreierat regiunile afectate de conflicte, a luat pulsul procesului intern de elaborare a politicilor de la Bruxelles și a vorbit cu multe persoane care contează în procesul de rezolvare a conflictelor – de la președinţi și mediatori, până la soldaţi și refugiaţi.

Pentru toți luptătorii războiului civil de pe net, care stau în tranșeele facebookului ca justițiari ce aruncă cu sarin patriotic în ministrul Nicu Popescu, un text mai vechi, din 2013, despre carte:

„Toate imperiile, atunci când se destramă, lasă mine cu efect întârziat. Uniunea Sovietică a încercat în Fergana, în Lituania, în Kazahstan, la Narva, Estonia, în Crimeea, Ucraina. Dar a reuşit în Transnistria, în Karabahul de Munte, în Osetia de Sud şi în Abhazia.

Nicu Popescu trece în revistă aceste patru conflicte şi implicarea Uniunii Europene în soluţionarea lor. De ce Uniunea Europeană ar trebui să se implice? Deoarece, după cum îi spunea pe timpuri un bătrân politician german tânărului diplomat Igor Corman, Europa are nevoie de ţări stabile şi prospere la frontierele sale.

Cum se implică Uniunea Europeană?

Nicu Popescu vede 5 modalităţi de management al conflictelor.

1.    Instituţiile UE se pot implica mai activ în politica externă nesemnificativă. în politica mare, atribuţiile politice externe rămân la discreţia statelor.

2.    Instituţiile UE se implică în „aspecte necontroversate şi ferite de riscuri ale managementului conflictelor”.

3.    Instituţiile UE caută să se implice în conflicte printr-o strategie de „dozaj”, prin „măsuri de mică intensitate”, care pot deveni cu timpul „pachete politice substanţiale”.

4.    Atunci când instituţiile UE încearcă să se implice în politica la nivel înalt fără mandatul statelor membre, ultimele vor încerca să contracareze această implicare.

5. Actorii externi (din afara Uniunii Europene) „pot afecta procesul european de luare a deciziilor” prin lobby-ul făcut pe lângă statele membre ale UE.

Dorinţa lui Henry Kissinger de a apela la un singur telefon pentru a afla poziţia Europei vizavi de politica externă rămâne încă un vis. Şi Catherine Ashton, nediplomatic vorbind, ştie asta. ”

Tirajul cărții a fost epuizat. Conflictele au rămas. Nicu Popescu din expert și observator a devenit actor activ. Probabil, e patriotic să rămânem cu această Transnistrie plină de contrabandă, arme, muniție, criptovalută și unul dumnezeu mai știe ce e acolo, care oricând poate exploda. Și peste Republica Moldova, și peste Ucraina, care la început nu prea s-a ostenit cu Transnistria.

Pentru Nicu Popescu e patriotic să găsească o soluție a fantomei transnistrene. Face parte din fișa de post.

Gheorghe Erizanu