Mi l-a cerut pe Proust. Să-l citească.

Era primăvară. Era mult optimism.

Am rămas un pic mirat. Dar am luat primele trei volume din „În căutarea timpului pierdut” din bibliotecă. Ediția Univers, de la sfârșitul anilor 80. Cu studiul, notele și traducerea lui Mavrodin. Cu imagini. Cu supracopertă verde. Cu tipar înalt. Corp de literă mărunt. Cerneală proastă. O ediție de criză. Într-o colecție de lux.

Ne-am întâlnit zilele acestea. L-am întrebat ce face Proust.

– Îmi scoate ochii. Stă la vedere. Și nu mă pot apuca de el. Dar nici de alte cărți.

Știam. L-am rugat să mi-l înapoieze pe Proust.

A doua zi mi l-a adus.

A fost cea mai mare ușurare. Pentru el. Va reveni la lecturi.

Gheorghe Erizanu