În 2000 ministrul al Culturii era compozitorul Ghenadie Ciobanu. Atunci am propus un proiect de Lege cu privire la activitatea editorială. Proiectul editorilor era elaborat de Iurie Colesnic, Gheorghe Prini și Gheorghe Erizanu. L-am refăcut de vreo 5 ori. Politicienii de atunci erau îndrăgostiți de cuvântul compromis. Am făcut tot felul de compromisuri. Ghendie Ciobanu și-a promovat propria lege. Era firesc. Din proiectul nostru de lege a rămas ceva. Dar nu mai știu ce. Pe parcursul a 8 ani comuniștii au modificat legea de 8 ori. Era metoda micilor victorii ale lui Stepaniuc. Azi mergem cu interzicerea până la punctul B. Peste un an mergem mai departe. Ajungem la punctul F. Și tot așa. Până au ajuns la Z. În 2008.

Mai jos Vă ofer varianta propusă de editori în noiembrie 2009 (la acest proiect au lucrat Gheorghe Prini, Iurie Bârsa și Gheorghe Erizanu).

Proiect propus de Uniunea Editorilor din Moldova

 

LEGE

pentru modificarea şi completarea  Legii nr. 939-XIV din  20 aprilie 2000 

cu privire la activitatea editorială

 

Parlamentul adoptă prezenta Lege ordinară.

 

   Articolul I. Legea nr. 939-XIV din  20 aprilie 2000 cu privire la activitatea editorială (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.06.2000, nr. 70-72,  art. nr. 511), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

  1. În cuprinsul Legii, sintagma „Ministerul Culturii şi Turismului” se înlocuieşte prin sintagma „Ministerul Culturii”. 
  2. Articolul 1: 

noţiunea „reeditare” va avea următoarea redacţie: 

reeditare –  publicarea unei lucrări într-o nouă ediţie cu modificări şi actualizări de pînă la 25% din textul primei ediţii.”;

după noţiunea „reeditare” se introduce o nouă noţiune, „retipărire”, cu următorul cuprins:

retipărire – publicarea unei lucrări fără modificări faţă de prima ediţie;”.

  1. În articolul 2, alineatul (2), litera c) cuvintele „reţeaua de comerţ” se substituie prin cuvîntul „librării”.
  2. Articolul 22 se exclude.
  3. În articolul 3, litera h) cuvintele „ a reţelei” se substituie prin cuvintele „a reţelelor”.
  4. Articolul 4:

se introduce un alineat nou cu numărul (1), care va avea următorul cuprins:

 „(1) Prezenta lege determină politica de stat în domeniul activităţii editoriale în vederea creării condiţiilor stimulatoare, echitabile şi egale pentru toţi subiecţii antrenaţi în procesul editorial-poligrafic şi de comercializare a cărţii.”;

Alineatele (1), (2)  şi (3) vor deveni, corespunzător, alineatele (2), (3) şi (4).

în alineatul (3), litera c) cuvintele „editurilor şi autorilor” se substituie prin cuvintele „editurilor, autorilor şi librăriilor”;

alineatul 4 va avea următoarea redacţie:

„(4) Statul iniţiază programe naţionale de editare a cărţii, făcute publice şi gestionate cu maximă transparenţă, realizate exclusiv în urma unor concursuri-licitaţie cu participarea tuturor editurilor, indiferent de forma de proprietate.”

7. În articolul 41, litera d) cuvintele „în curs de apariţie” se substituie prin cuvîntul „publicate”.

8. Articolul 5:

alineatul (1) se completează cu litera c) avînd următorul cuprins:

„c) dreptul de proprietate intelectuală asupra proceselor efectuate de către editor: redactare, corectură, redactare tehnică, ilustrare şi machetare a lucrărilor, drept ce asigură ocrotirea drepturilor editoriale pe teritoriul Republicii Moldova şi peste hotarele ei.”;

în alineatul (2) cuvîntul „statul” se exclude;

după cuvîntul „fizice” se adaugă cuvintele „rezidente şi nerezidente.”.

9. Articolul 8:

în alineatul (2), după cuvîntul „editează” se adaugă cuvintele „şi părţile nu au alte clauze contractuale de editare, atunci”;

în alineatul (3), după cuvîntul „consimţămîntul” se adaugă cuvintele „în scris al”.

10. Articolul 9, alineatul (2):

 la litera h) cuvîntul „gratis” se înlocuieşte prin cuvintele „gratuit ca exemplare de autor”;

litera i) va avea următorul cuprins:

„ i) sursele financiare utilizate pentru publicarea operei şi numărul de exemplare ale cărţii editate din aceste surse.”.

11. Articolul 12:

în alineatul (1), cuvintele „cetăţeni ai Republicii Moldova” se înlocuiesc prin cuvintele „rezidente şi nerezidente.”;

alineatul (5) se exclude.

12. La articolul 13, alineatul (3) cuvintele „ Se interzice cenzurarea lucrărilor.” revin în faţa cuvintelor „Nu se admite imixtiunea …”

13. Articolul 14:

în alineatul (3), litera c),  după cuvîntul “indiferent” se adaugă cuvintele „de valoare”;

alineatul (6) se exclude.

14. Articolul 15:

în alineatul (2) cuvintele „de acte care certifică înregistrarea acestuia ca subiect al activităţii editoriale” se înlocuiesc prin cuvintele „de indicele CZU, de numerele ISBN sau ISMN, sau ISSN atribuite de către Camera Naţională a Cărţii.”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Tipograful are dreptul să practice activitatea editorială, cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute în prezenta lege pentru editori.”.

15. Articolul 17, alineatul (1):

litera e) se exclude;

la litera k), devenită, corespunzător, j), semnele „xbs” se înlocuiesc  prin semnul Ó şi cuvintele „operei sau a primei publicări a operei respective” se înlocuiesc prin cuvîntul „ediţiei”.

16. Articolul 18, alineatul (1):

la litera e)  cuvintele „şi naturale” se înlocuiesc prin cuvintele „exacte, naturale şi ale vieţii;”;

la litera g) cuvintele „Bibliotecii Ştiinţifice Republicane de Medicină” se înlocuiesc prin cuvintele “Bibliotecii Ştiinţifice Medicale a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “N.Testemiţanu;”;

la alineatul (1) se adaugă literele i), j) şi k) cu următorul conţinut:

„i) Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi – 1 exemplar din ediţiile ce ţin de domeniul ştiinţelor socioumaniste şi naturale;”;

„j) Bibliotecii Republicane Ştiinţifice Agricole a Universităţii Agrare de Stat din Moldova – 1  exemplar din ediţiile ce ţin de domeniul agriculturii şi medicinei veterinare;”;

„k) Bibliotecii Ştiinţifice a Academiei de Studii Economice din Moldova – 1 exemplar din ediţiile ce ţin de domeniul ştiinţelor economice şi manageriale.”.

17. Capitolul VI. „RESPECTAREA LEGISLAŢIEI CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA EDITORIALĂ”  se exclude.

18. Capitolele VII, VIII şi IX vor deveni, corespunzător, Capitolele VI, VII şi VIII.

Articolele 21 şi 22 vor deveni, corespunzător, articolele 20 şi 21.

  1. Articolul 20:

articolul 20 va avea următoarea redacţie:

Articolul 20. Priorităţile statului în domeniul activităţii editoriale”;

            alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Statul, prin intermediul instituţiilor sale avizate, organizează concursuri de editare şi achiziţie de carte, acordînd prioritate şi încurajînd publicarea:

a) operelor clasicilor;

b) operelor scriitorilor contemporani;

c) operelor tinerilor  autori;

d) cărţilor din fondul de aur al literaturii universale;

e) cărţilor pentru copii;

f) cărţilor prevăzute de standardele educaţionale de stat;

g) publicaţiilor de referinţă cu caracter general şi tematic;

h) cărţilor de artă;

i) publicaţiilor lexicografice;

j) lucrărilor destinate, în mod special, cititorului din mediul rural;

k) cărţilor de cultură şi ştiinţă;

l) cărţilor din domeniul ocrotirii sănătăţii şi al ecologiei;

m) cărţilor din domeniul juridic, administrativ, social;

n) cărţilor destinate promovării statului în străinătate.”

  1. Articolul 21:

articolul 21 va avea următorul cuprins:

Articolul 21. Mijloacele financiare pentru susţinerea editării, promovarea cărţii naţionale şi completarea fondurilor bibliotecilor”.

(1) Anual, în bugetul de stat  şi în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale locale sînt prevăzute mijloace financiare pentru susţinerea editării, promovarea cărţii naţionale şi completarea fondurilor bibliotecilor.

            (2) Mijloacele prevăzute în bugetul de stat sînt destinate pentru:

a) acoperirea necesităţilor statului în producţia de carte (manuale, auxiliare didactice, carte ştiinţifică, carte pentru promovarea imaginii statului, completarea bibliotecilor etc.);

b) susţinerea unui anumit gen de carte (literatură contemporană, clasică naţională şi universală, lexicografică, enciclopedică, pentru copii, popularizare a ştiinţei, susţinere a tinerilor autori etc.);

c) completarea fondurilor bibliotecilor publice, universitare, şcolare etc.;

d) promovarea cărţii naţionale în ţară şi peste hotarele ei.

            (3) Mijloacele financiare destinate necesităţilor statului în producţia de carte acoperă integral cheltuielile editorial-poligrafice şi sînt distribuite ministerelor, altor autorităţi administrative centrale şi Academiei de Ştiinţe.

(4) Mijloacele financiare pentru susţinerea unui anumit gen de carte acoperă parţial (de la 30 pînă la 80%) cheltuielile editorial-poligrafice şi sînt distribuite Ministerului Culturii.

(5) Cărţile editate cu acoperirea integrală a cheltuielilor sînt transmise Ministerului Culturii, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene pentru completarea gratuită a fondurilor bibliotecilor publice, universitare, şcolare, pentru promovarea imaginii statului peste hotare, pentru diasporă etc.

(6) Cărţile editate cu acoperirea parţială a cheltuielilor sînt comercializate de edituri la preţuri reduse proporţional cu sumele alocate din bugetul Ministerului Culturii.

(7) Anual, programele, inclusiv lista lucrărilor, propuse spre editare pentru necesităţile statului, cu acoperirea integrală a cheltuielilor şi aprobate de ministere, de alte autorităţi administrative centrale, de Academia de Ştiinţe, sînt făcute publice, împreună cu condiţiile concursurilor-licitaţie, prin intermediul mass-mediei şi al site-urilor ministerelor şi autorităţilor administrative centrale.

(8) Pentru susţinerea unui anumit gen de carte, anual, Ministerul Culturii, consultînd uniunile de creaţie, Ministerul Educaţiei, Academia de Ştiinţe, Asociaţia Bibliotecarilor, decide asupra priorităţilor de finanţare parţială a editării de carte, ţinînd cont de alocaţiile bugetare.

Genurile de carte susţinute pentru sesiunea corespunzătoare şi condiţiile de participare se fac publice prin intermediul mass-mediei şi se plasează pe site-ul Ministerului Culturii.

(9) Editarea de carte pentru necesităţile statului şi pentru susţinerea unui anumit gen de carte din mijloacele bugetului de stat are loc numai în bază de concurs-licitaţie, în conformitate cu regulamentele de rigoare şi cu legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice.

(10) Regulamentele de editare sînt aprobate de ministere, de alte autorităţi administrative centrale, de Academia de Ştiinţe, consultînd Uniunea Editorilor din Moldova, alte uniuni de creaţie. În cazul editării manualelor, Regulamentul respectiv este aprobat de către Guvern.

(11) La concursurile-licitaţie, gestionate cu maximă transparenţă, pot participa toate editurile, indiferent de forma de proprietate şi de organizarea administrativ-juridică.

(12) Pagina electronică a ministerelor, a altor autorităţi administrative centrale, a Academiei de Ştiinţe publică, anual, în termenele respective: lista programelor şi condiţiile de participare, sumele alocate şi modul de distribuire; lista editurilor şi a proiectelor (titlurilor) participante; lista proiectelor (titlurilor) cîştigătoare şi suma alocată definitiv fiecărui proiect, titlul de carte, editura. La anunţarea rezultatelor concursurilor-licitaţie, se publică, alăturat, lista membrilor juriului sau ai comisiei de selecţie desemnate.

 (13) Mijloacele unităţilor administrativ-teritoriale locale prevăzute pentru susţinerea cărţii naţionale sînt utilizate, prin decizia consiliilor locale, pentru:

a) editarea de carte, de interes local, în baza concursului-licitaţie în conformitate cu legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice. După editare, cărţile sînt transmise pentru completarea gratuită a fondurilor bibliotecilor publice, şcolare şi universitare din unităţile administrativ-teritoriale respective;

b) pentru completarea fondurilor bibliotecilor din unităţile administrativ-teritoriale respective de la editurile şi difuzorii de carte din Republica Moldova şi străinătate.

(14) Anual, în bugetele Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, al Ministerului Culturii, al Ministerului Educaţiei sînt prevăzute mijloace financiare pentru achiziţia şi expedierea publicaţiilor destinate misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în străinătate şi pentru completarea fondurilor bibliotecilor şi centrelor culturale ale diasporei.

(15) Anual, în bugetul Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului (IPNA) sînt prevăzute mijloace financiare pentru promovarea producţiei editoriale după cum urmează:

a) difuzarea, cel puţin o dată pe săptămînă, a unei emisiuni de promovare a titlurilor noi de carte;

b) acordarea minimum a 1% din spaţiul destinat publicităţii,  pentru promovarea titlurilor noi de carte, aplicînd o reducere de 75% faţă de preţurile practicate pentru publicitatea comercială.

(16) În scopul facilitării extinderii reţelei de librării, autorităţile unităţilor administrativ-teritoriale locale vor acorda o reducere de 50% a tarifelor, reprezentînd chiria pe metrul pătrat, percepute pentru spaţiile destinate comercializării producţiei de carte.

(17) Mijloacele bugetului de stat şi mijloacele bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale locale, alocate în scopul susţinerii editării, promovării cărţii naţionale şi pentru completarea fondurilor bibliotecilor, se utilizează în strictă conformitate cu destinaţia acestora.

21. După articolul 21 se adaugă Articolul 22 cu următorul cuprins:

Articolul 22. Organizarea şi participarea la Saloanele şi Tîrgurile de Carte Naţionale şi Internaţionale.

(1) Anual, în bugetul de stat sînt prevăzute mijloace, gestionate de Ministerul Culturii, pentru organizarea şi participarea editurilor la Saloanele şi Tîrgurile de Carte Naţionale şi Internaţionale.

(2) Ministerul Culturii organizează anual, împreună cu Uniunea Editorilor din Moldova şi cu alţi parteneri (uniunile de creaţie, ministere, sponsori etc.) un Salon de Carte pentru Copii şi un Tîrg de Carte Naţional.

(3) Ministerul Culturii, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi cu Uniunea Editorilor din Moldova, coordonează şi organizează participarea editurilor din Republica Moldova la Tîrgul Internaţional de Carte din Frankfurt pe Main (Germania), asigurînd închirierea unui stand naţional unic.”.

22. Articolul 23, alineatul (1)  va avea următorul cuprins:

„ (1) Colaborarea internaţională în domeniul activităţii editoriale se efectuează în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare şi cu convenţiile şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.”.

23. Articolul 25 va deveni Articolul 151.

24. În articolul 151, alineatul (2) cuvîntul „comerţului” se înlocuieşte cu cuvintele „întreprinderilor şi organizaţiilor”.

Articolul II. Guvernul, în termen de două luni de la intrarea în vigoare a prezentei Legi, va prezenta Parlamentului propuneri pentru modificarea legislaţiei în vigoare şi va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta Lege.

Text integral al Proiectului de LEGE pentru modificarea şi completarea

 Legii nr. 939-XIV din  20 aprilie 2000 cu privire la activitatea editorială,

propus de Uniunea Editorilor din Moldova,

schimbătile sunt evidențiate cu bold

 

LEGE Nr. 939
din  20.04.2000

cu privire la activitatea editorială

Publicat : 22.06.2000 în Monitorul Oficial Nr. 70-72     art Nr : 511

    MODIFICAT
    LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781
    LP280-XVI din 14.12.07, MO94-96/30.05.08 art.349
    LP177-XVI din 20.07.07, MO117-126/10.08.07 art.534, în vogoare 01.01.08

    LP268 -XVI din 28.07.06, MO142-145/08.09.06 art.702

    LP211-XVI din 29.07.05, MO132-134/07.10.05 art.631

    LP205-XVI din 28.07.05, MO126-128/23.09.05 art.613

    LP449-XV din 13.11.03, MO244/12.12.03 art.976

    LP395-XV din 20.07.01, MO97/17.08.01 art. 787
    NOTĂ:

 

În cuprinsul Legii, sintagma „Ministerul Culturii şi Turismului” se înlocuieşte prin sintagma „Ministerul Culturii”.

 

    Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

 

Articolul 1. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, se utilizează următoarele noţiuni principale:

autor – persoană sau colectiv care a creat o operă literar-artistică, ştiinţifică, publicistică etc.;

beneficiar al producţiei editoriale – persoană juridică sau fizică care, în condiţiile legislaţiei în vigoare, comandă producţie editorială, asumîndu-şi cheltuielile financiare respective;

casetă tehnică – totalitatea datelor ce caracterizează publicaţia, destinate pentru  informarea consumatorului şi utilizate la prelucrarea bibliografică şi la evidenţa statistică a ediţiilor;

CIP (catalogare în publicare) – descriere bibliografică standardizată a publicaţiei, expusă pe versoul foii de titlu;

ediţie – totalitatea exemplarelor unei opere tipărite prin folosirea aceluiaşi zaţ tipografic; lucrare realizată prin metoda imprimării şi/sau tipăririi, în corespundere cu standardele de stat, şi destinată difuzării;

editură/editor – persoană juridică sau fizică specializată în pregătirea manuscriselor pentru tipar;

exemplare de depozit legal – exemplare din toate operele tipărite, grafice, audiovizuale şi electronice, pe care agenţii producători sînt obligaţi să le transmită gratuit instituţiilor specificate în prezenta lege;

difuzor al producţiei editoriale – persoană juridică sau  fizică care se ocupă de comercializarea şi difuzarea producţiei editoriale;

ISBN (International Standard Book Number) – Număr Internaţional Standard al Cărţii;

ISMN (International Standard Music Number) – Număr Internaţional Standard pentru Muzică Tipărită;

ISSN (International Standard Serial Number) – Număr Internaţional Standard al Publicaţiilor Seriale;

manuscris – originalul operei autorului, scris manual, dactilografiat sau procesat şi prezentat spre editare;

producţie editorială – totalitatea lucrărilor publicate de editură;

reeditarepublicarea unei lucrări într-o nouă ediţie cu modificări şi actualizări de pînă la 25% din textul primei ediţii;

retipărire – publicarea unei lucrări fără modificări faţă de prima ediţie;

tipografie/tipograf – persoană juridică sau fizică specializată în tipărirea şi multiplicarea producţiei editoriale;

tiraj – numărul de exemplare în care se tipăreşte o  ediţie;
    document – unitate de informaţie cu un conţinut definit care se află într-o anumită formă de expresie (text, imagine, sunet etc.) pe un suport tradiţional sau electronic.

 [Art.1 noţiune introdusă prin LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781]

 [Art.1 modificat prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

  

Articolul 2. Activitatea editorială

 (1) Activitatea editorială reprezintă totalitatea activităţilor editurii (organizatorice, de creaţie, economice) şi constă în pregătirea pentru tipar, tipărirea şi difuzarea diverselor genuri de tipărituri: cărţi, ziare, reviste, note, calendare, ediţii de artă etc.

 (2) Activitatea editorială are următoarele etape:

a) prepress – totalitatea procedeelor orientate spre redactarea, traducerea, culegerea, corectarea, redactarea tehnică, ilustrarea şi machetarea lucrărilor;

b) tipărire – proces tehnologic de multiplicare a originalului editorial;

c) difuzare – distribuirea producţiei editoriale prin librării, biblioteci şi pe alte căi.

 [Art.2 al.(2) lit.c) modificat prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

   

Articolul 21. Sistemul editorial-poligrafic şi de comercializare a cărţii

Sistemul editorial-poligrafic şi de comercializare a cărţii al Republicii Moldova este constituit din edituri, tipografii, redacţii ale ediţiilor seriale (periodice), librării şi Camera Naţională a Cărţii.

 [Art.21 introdus prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]
   

[Art.22 introdus prin LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781]

   

Articolul 3. Scopul activităţii editoriale

Activitatea editorială are drept scop:

a) satisfacerea necesităţilor personalităţii, societăţii, statului în producţie editorială;

b) crearea de posibilităţi pentru afirmarea cetăţenilor în calitate de autori, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială;

c) asigurarea dreptului la libertatea gîndirii şi a cuvîntului, la exprimarea liberă a opiniilor şi convingerilor;

d) contribuirea la dezvoltarea naţional-culturală a poporului prin majorarea considerabilă a tirajului şi volumului ediţiilor, prin extinderea tematică a producţiei de carte;

e) ridicarea nivelului de cultură al cetăţenilor prin asigurarea accesului la producţia editorială, familiarizarea cu valorile general-umane, editarea în original sau în traducere a celor mai valoroase opere din literatura naţională şi cea universală;

f) stabilirea de relaţii cu editurile din alte ţări şi încheierea de convenţii şi acorduri internaţionale în domeniul editorial;

g) sporirea numărului de ediţii de carte naţională în limbile de largă circulaţie în vederea promovării imaginii Republicii Moldova în lume;

h) consolidarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale a editurilor, a tipografiilor şi a reţelelor de difuzare a producţiei editoriale.

   

Articolul 4. Politica de stat în domeniul activităţii editoriale

(1) Prezenta lege determină politica de stat în domeniul activităţii editoriale în vederea creării condiţiilor stimulatoare, echitabile şi egale pentru toţi subiecţii antrenaţi în procesul editorial-poligrafic şi de comercializare a cărţii.

(2) Politica de stat în domeniul activităţii editoriale se bazează pe principiile neadmiterii monopolizării, respectării deplinei libertăţi, consolidării şi modernizării bazei tehnico-materiale, organizatorice, juridice şi ştiinţifice în acest domeniu.

(3) Politica de stat în domeniul activităţii editoriale este orientată spre:

a) susţinerea editării cărţii naţionale, completarea pieţei şi a fondurilor de biblioteci cu ediţii în limba de stat, asigurarea cu literatură necesară a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a instituţiilor de învăţămînt, de cultură, ştiinţifice, juridice şi economice;

b) editarea cărţii naţionale cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice şi cu concursul comunităţilor naţional-culturale;

c) asigurarea respectării drepturilor editurilor, autorilor şi librăriilor şi executării de către aceştia a obligaţiilor lor.

 [Art.4 al.(2) lit.c) introdusă prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

   

(4) Statul iniţiază programe naţionale de editare a cărţii, făcute publice şi gestionate cu maximă transparenţă, realizate exclusiv în urma unor concursuri-licitaţie cu participarea tuturor editurilor, indiferent de forma de proprietate.

   

Articolul 41 . Atribuţiile Ministerului Culturii şi Turismului

Ministerul Culturii şi Turismului, în calitate de autoritate publică centrală în domeniul editorial-poligrafic şi managementului cărţii, are următoarele atribuţii:

a) realizează politica statului în domeniu;

b) monitorizează respectarea legilor şi altor acte normative în domeniul editării şi comercializării cărţii.

 [Art.41 lit.b) modificată prin LP280-XVI din 14.12.2007, MO94-96/30.05.08 art. 349]

   

c) coordonează metodologic activitatea instituţiilor şi întreprinderilor editorial-poligrafice şi de comercializare a cărţii;

d) elaborează baza de date a ediţiilor publicate în baza informaţiei furnizate de către editori;

e) sprijină şi facilitează colaborarea internaţională în domeniu.

 [Art.41 introdus prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

 

Capitolul II

DREPTUL EDITORIAL

   

Articolul 5. Drepturile editoriale

(1) Statul recunoaşte următoarele drepturi editoriale:

a) dreptul de fondare a editurii;

b) dreptul la activitate editorială;

c) dreptul de proprietate intelectuală asupra proceselor efectuate de către editor: redactare, corectură, redactare tehnică, ilustrare şi machetare a lucrărilor, drept ce asigură ocrotirea drepturilor editoriale pe teritoriul Republicii Moldova şi peste hotarele ei.

[Art.5 al.(5) lit.c) exclusă prin LP205/28.07.05, MO126/23.09.05 art.613]

   

(2) Proprietari ai editurilor, unităţilor editoriale, întreprinderilor poligrafice, liniilor tehnologice şi ai utilajelor, destinate pregătirii pentru tipar şi tipăririi lucrărilor, precum şi ai  producţiei finite, pot fi persoanele juridice şi persoanele fizice rezidente şi nerezidente.

[Art.5 al.(3) exclus prin LP280-XVI din 14.12.2007, MO94-96/30.05.08 art. 349]

 

[Art.5 al.(3) în redacţia L395/20.07.2001, MO97/17.08.2001 art. 787]

  

Articolul 6. Dreptul de proprietate intelectuală al  editorului şi respectarea de către editor a drepturilor de autor

(1) Dreptul de proprietate intelectuală al editorului asupra producţiei editoriale este stabilit de lege.

(2) Editorul este obligat să solicite permisiunea autorului sau a titularului de drepturi asupra obiectelor de proprietate intelectuală în cazul cînd activitatea editorială presupune multiplicarea originalului editorial ce conţine obiectul proprietăţii intelectuale.

[Art.6 al.(2) în redacţia LP205/28.07.05, MO126/23.09.05 art.613]

[Art.6 modificat prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

   

 

Articolul 7. Dreptul editorului

Orice persoană juridică sau fizică înregistrată în calitate de editor, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este în drept să pregătească şi să lanseze ediţii în formă de producţie editorială.

[Art.7 modificat prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

   

 Articolul 8. Transmiterea şi cesiunea drepturilor

(1) Titularul dreptului exclusiv de autor poate să transmită editorului, în condiţiile legislaţiei în vigoare, drepturile sale patrimoniale asupra unei opere conform contractului de editare respectiv.

[Art.8 al. (1) modificat prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

   

(2) Dacă, în decurs de 3 ani de la transmiterea drepturilor asupra operei, aceasta nu se editează şi părţile nu au alte clauze contractuale de editare, atunci contractul cu privire la transmiterea drepturilor devine nul, iar plăţile, efectuate de editură în baza contractului, nu se rambursează.

(3) Editorul este în drept să cedeze altui editor, prin contract, cu consimţămîntul în scris al persoanei care i-a transmis drepturile asupra unei opere, atît drepturile asupra acestei opere, cît şi dreptul de proprietate intelectuală asupra producţiei editate de el.

 

Capitolul III

CONTRACTUL DE EDITARE

   

Articolul 9. Contractul de editare

(1) Contractul de editare constituie o convenţie încheiată între titularul dreptului de autor sau beneficiarul producţiei editoriale şi editură, în temeiul căreia editurii, în schimbul unei remuneraţii, i se transmite dreptul de a edita şi a difuza opera. Contractul de editare se perfectează în formă scrisă.

(2) Contractul de editare trebuie să stipuleze:

a) natura exclusivă sau neexclusivă a drepturilor transmise;

b) tirajul ediţiei;

c) termenul pentru care sînt transmise drepturile;

d) drepturile transmise, tehnologia de reproducere;

e) remuneraţia ce urmează a fi achitată de editură titularului de drepturi, cuantumul, termenul şi modul de achitare a ei;

f) termenul de predare către editură a manuscrisului şi a altor materiale;

g) termenul de editare a operei;

h) numărul de exemplare pe care editura le va transmite gratuit ca exemplare de autor titularului de drepturi;

i) sursele financiare utilizate pentru publicarea operei şi numărul de exemplare ale cărţii editate din aceste surse;

j) forma şi modul de distribuire şi comercializare a tirajului;

k) alte condiţii prevăzute de legislaţia în vigoare.

 [Art.9 al.(2) lit.i)-k) introdus prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

 

 

 

Capitolul IV

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII EDITORIALE

   

Articolul 10. Formele juridice de organizare a activităţii editoriale

Activitatea editorială se desfăşoară în condiţiile Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

   

Articolul 11. Subiecţii activităţii editoriale

(1) Subiecţi ai activităţii editoriale sînt editorii, tipografii şi difuzorii producţiei editoriale.

(2) Subiecţii activităţii editoriale intră în raporturi de proprietate şi de producţie cu subiecţi ai altor genuri de activitate în conformitate cu legislaţia.

(3) Relaţiile dintre subiecţii activităţii editoriale şi subiecţii altor genuri de activitate se reglementează prin contracte şi acorduri încheiate în conformitate cu legislaţia.

   

Articolul 12. Beneficiarul producţiei editoriale

(1) Beneficiari ai producţiei editoriale pot fi persoanele juridice şi persoanele fizice rezidente şi nerezidente.

(2) Beneficiarul producţiei editoriale poate încredinţa editorului prelucrarea redacţional-editorială şi editarea tuturor genurilor de literatură ce nu contravin legislaţiei în vigoare.

(3) Beneficiarul producţiei editoriale este în drept:

a) să determine limba ediţiei, volumul şi tirajul acesteia;

b) să stabilească modul de utilizare sau difuzare a producţiei editoriale;

c) să primească tot tirajul ediţiei, cu excepţia exemplarelor de depozit legal care se transmit conform legislaţiei în vigoare.

[Art.12 al.(3) lit.c) modificat prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

  

(4) Condiţiile executării comenzii privind producţia editorială, drepturile şi obligaţiile părţilor contractante se stipulează în contractele încheiate, în conformitate cu legislaţia, între beneficiarul producţiei editoriale, editor, tipograf şi difuzorul producţiei editoriale.

   

Articolul 13. Editurile şi unităţile editoriale

(1) Editurile şi unităţile editoriale, indiferent de forma de proprietate, constituie principala verigă de structură în activitatea editorială.

(2) Editura activează în bază de statut, în care se specifică scopul, sarcinile principale, funcţiile şi modul de activitate.

(3) Se interzice cenzurarea lucrărilor. Nu se admite imixtiunea autorităţilor publice, a persoanelor cu funcţii de răspundere, a organizaţiilor obşteşti (partidelor, formaţiunilor, asociaţiilor şi societăţilor politice etc.), precum şi a unor cetăţeni, în activitatea organizatorică şi de creaţie a editurilor.

   

Articolul 14. Drepturile şi obligaţiile editorului

(1) Drepturile şi obligaţiile editorului, ce reies din raporturile lui cu titularii dreptului de proprietate intelectuală, cu beneficiarii producţiei editoriale, cu alţi parteneri de afaceri, cu autorităţile publice, sînt reglementate de actele legislative, de alte acte normative în vigoare şi de contractele încheiate între părţi.

(2) Nimeni nu este în drept să impună editorului publicarea unui manuscris sau a altor materiale, pe care acesta le-a respins, cu excepţia cazurilor de încălcare a obligaţiilor contractuale, stabilite de instanţa judecătorească.

(3) Editorul este în drept:

a) să elaboreze un program propriu de editare, să determine aria tematică a activităţii sale;

b) să utilizeze producţia editorială proprie pentru asigurarea activităţii statutare, să difuzeze de sine stătător producţia editorială sau să beneficieze de serviciile difuzorilor;

c) să editeze atît lucrări cunoscute, cît şi lucrări inedite din diferite domenii, indiferent de valoare, de gen şi volum, de metoda de reproducere (scrisă sau electronică), să obţină drepturi exclusive sau neexclusive asupra lor;

[Art.14 al.(3) lit. c) modificat prin L395/20.07.2001, MO97/17.08.2001 art. 787]

   

d) să primească comenzi de la persoane fizice şi persoane juridice în vederea pregătirii şi editării lucrărilor, să ofere servicii redacţional-editoriale;

e) să efectueze operaţiuni de cumpărare-vinzare a producţiei editoriale în scop de profit, să ofere servicii subiecţilor activităţii de întreprinzător în comerţ;

f) să prezinte, în modul stabilit, la concursuri editoriale lucrări de diverse genuri;

g) să stabilească relaţii de creaţie, de producţie şi culturale cu editori din alte ţări;

h) să participe la lucrările organizaţiilor internaţionale ale editorilor, să-şi expună producţia la concursurile naţionale şi internaţionale, la expoziţii, saloane şi tîrguri de carte, să adere (să se asocieze) la organizaţii de specialitate, inclusiv internaţionale, din domeniu.

[Art.14 al.(3) lit.h) modificat prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

   

(4) Editorul poate edita şi reedita operele ocrotite de dreptul de autor pe durata termenului stabilit în contractul editorial.

(5) Editorul poate fi, concomitent, beneficiar al tipografului şi beneficiar al difuzorului producţiei editoriale.

 

[Art.14 al.(6) introdus prin LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781]

   

Articolul 15. Drepturile şi obligaţiile tipografului

(1) Tipograful îşi realizează drepturile şi poartă răspundere conform legislaţiei cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

(2) Tipograful primeşte comanda pentru executarea producţiei editoriale doar în cazul cînd beneficiarul dispune de indicele CZU, de numerele ISBN sau ISMN, sau ISSN atribuite de către Camera Naţională a Cărţii.

(3) Tipograful are dreptul să practice activitatea editorială, cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute în prezenta lege pentru editori.

(4) Tipograful este în drept să tipărească şi să multiplice lucrările proprii şi cele comandate.

(5) Condiţiile şi termenele executării comenzii de editare sînt stipulate în contractul încheiat între beneficiarul producţiei editoriale şi tipograf.

(6) Tipograful poartă răspundere în faţa beneficiarului producţiei editoriale pentru reproducerea fidelă a originalului, pentru calitatea executării fiecărui exemplar al tirajului comandat, pentru respectarea standardelor de stat, a reglementărilor tehnice şi a altor acte normative.

(7) Fără acordul beneficiarului producţiei editoriale, tipograful nu are dreptul să remită altor persoane sau instituţii tirajul tipărit al ediţiei sau o parte din el, originalele editoriale, machetele, fotoformele sau formele de tipar, cu excepţia cazurilor stipulate în contract.

(8) Se interzice tipărirea unui tiraj suplimentar fără acordul autorului şi al beneficiarului producţiei editoriale.

(9) Litigiile dintre beneficiarul producţiei editoriale şi tipograf sînt soluţionate în conformitate cu legislaţia.

 

Articolul 151. Încetarea activităţii editoriale

(1) Activitatea editorială încetează:

a) la iniţiativa fondatorului (fondatorilor);

b) în baza deciziei instanţei judecătoreşti;

c) în alte cazuri prevăzute de legislaţie.

(2) Subiectul activităţii editoriale îşi încetează activitatea din momentul radierii acestuia din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor.

 

Capitolul V

DIFUZAREA PRODUCŢIEI EDITORIALE

   

Articolul 16. Modul de difuzare a producţiei editoriale

(1) Producţia editorială se difuzează de către editor, tipograf, autor, precum şi de către organizaţiile de comercializare a cărţii, de către alte persoane juridice sau persoane fizice, în baza acordului sau a contractului încheiat ori în baza altor acte legitime.

(2) Difuzarea producţiei editoriale se poate efectua prin vînzare cu amănuntul sau angro, prin difuzare gratuită sau prin schimb pe bază contractuală.

(3) Exportul şi importul producţiei editoriale se efectuează în conformitate cu legislaţia.

   

 Articolul 17. Caseta tehnică

(1) Fiecare exemplar al ediţiei va conţine, în mod obligatoriu, caseta tehnică întocmită de către editor, cu următoarele elemente:

a) numele autorului (alcătuitorului) sau pseudonimul lui;

b) denumirea ediţiei (titlul propriu-zis, titlul paralel, titlul-cheie, titlul alternativ), iar pentru traduceri – şi denumirea operei în original;

c) denumirea şi adresa juridică a editurii/editorului;

d) anul editării;

e) indicele de clasificare CZU (Clasificarea Zecimală Universală);

f) antetitlul, subtitlul;

g) Numărul Internaţional Standard al Cărţii (ISBN);

h) Numărul Internaţional Standard pentru Muzică Tipărită (ISMN);

i) Numărul Internaţional Standard al Publicaţiilor Seriale (ISSN);

j) semnul protecţiei dreptului de autor ©, numele (denumirea) titularului (titularilor) dreptului exclusiv de autor asupra ediţiei şi anul editării.

(2) Toate ediţiile, indiferent de limba expunerii, trebuie să conţină, în mod obligatoriu, caseta tehnică în limba de stat. Ediţiile apărute în limbi străine sau în limbile minorităţilor naţionale pot conţine caseta tehnică şi în limba în care este publicată opera.

(3) În cazul editării, tipăririi unei comenzi venite din străinătate, caseta tehnică se completează conform legislaţiei ţării respective.

(4) Apariţia oricărei ediţii fără casetă tehnică este interzisă.

    [Art.17 modificat prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

   

Articolul 18. Exemplarele de depozit legal

(1) Exemplarele de depozit legal sînt expediate cu titlu gratuit de către tipograf, din contul editorului, îndată după apariţie prin intermediul Camerei Naţionale a Cărţii:

[Art.18 al.(1) modificat prin LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781]

   

a) Ministerului Culturii şi Turismului – 1 exemplar din toate ediţiile apărute în ţară, pentru informare şi documentare;

b) Bibliotecii Naţionale – 2 exemplare din toate ediţiile apărute în ţară;

c) Camerei Naţionale a Cărţii – 1 exemplar din toate ediţiile apărute în ţară;

d) Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă” (literatură pentru copii şi adolescenţi) – 1 exemplar;

e) Bibliotecii Academiei de Ştiinţe a Moldovei – 1 exemplar din  toate ediţiile ce ţin de  domeniul ştiinţelor socioumane, economice, exacte, naturale şi ale vieţii apărute în ţară.

f) Bibliotecii Republicane de Informaţie Tehnologico-Ştiinţifică – 1 exemplar din ediţiile ce ţin de domeniul tehnicii şi ştiinţelor tehnice;

g) Bibliotecii Ştiinţifice Medicale a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N.Testemiţanu” – 1 exemplar din ediţiile privind medicina şi ocrotirea sănătăţii;

h) Bibliotecii Speciale Republicane Centralizate a Societăţii Orbilor – 1 exemplar din ediţiile „vorbitoare”  (Braille).

i) Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi –      1 exemplar din ediţiile ce ţin de domeniul ştiinţelor socioumaniste şi naturale;

j) Bibliotecii Republicane Ştiinţifice Agricole a Universităţii Agrare de Stat din Moldova – 1 exemplar din ediţiile ce ţin de domeniul agriculturii şi medicinei veterinare;

k) Bibliotecii Ştiinţifice a Academiei de Studii Economice din Moldova –    1 exemplar din ediţiile ce ţin de domeniul ştiinţelor economice şi manageriale.

(2) Editura/editorul oferă gratuit autorilor (alcătuitorilor, traducătorilor, pictorilor) exemplare ale operelor lor editate conform contractelor încheiate, iar instituţiilor specificate la alin.(1) lit. a)-h) – exemplare de depozit legal şi în cazul în care acestea sînt tipărite peste hotarele ţării.

[Art.18 modificat prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

   

Articolul 19. Camera Naţională a Cărţii

(1) Camera Naţională a Cărţii este principala instituţie de stat care deţine sursa documentară a culturii naţionale scrise şi are următoarele atribuţii:

[Art.19 al.(1) modificat prin LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781]

    

(a) constituie, prelucrează, dezvoltă, prezervă şi pune în valoare fondul de documente care fac obiectul depozitului legal;

[Art.19 al.(1), lit.a) în redacţia LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781]

   

b) organizează depozitul legal conform art.18;

c) efectuează controlul bibliografic naţional ca parte a controlului bibliografic internaţional;

d) elaborează bibliografia naţională a Moldovei şi repertoriul naţional de publicaţii;

e) efectuează catalogări înainte de publicare (CIP);

[Art.19 al.(1), lit.e) modificată prin LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781]

   

f) ţine evidenţa  statistică editorială;

g) atribuie numere internaţionale standard pentru cărţi (ISBN), pentru muzică tipărită (ISMN), pentru publicaţii seriale (ISSN).

[Art.19 al.(1), lit.g) în redacţia LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781]

  

(2) Camera Naţională a Cărţii, în condiţiile legislaţiei în vigoare, încasează plată pentru servicii la sistematizare şi aplicarea indicelui CZU publicaţiilor, la efectuarea catalogării în publicare (CIP), la atribuirea numerelor internaţionale standard (ISBN, ISMN şi ISSN) şi pentru alte servicii ce ţin de domeniul ei de activitate.

[Art.19 al.(2) modificat prin LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781]

   

(3) Fondul de documente şi bazele de date ale Camerei Naţionale a Cărţii sînt inalienabile, constituie proprietate a statului şi se află sub protecţia acestuia.

[Art.19 al.(3) modificat prin LP140-XVI din 26.06.08, MO211-212/28.11.08 art.781]

[Art.19 modificat prin L449/13.11.03, MO244-247/12.12.03 art.976]

 

 

 

Capitolul VI

GARANŢIILE STATULUI ÎN DOMENIUL

ACTIVITĂŢII EDITORIALE

   

Articolul 20. Priorităţile statului în domeniul activităţii editoriale

(1) Statul, prin intermediul instituţiilor sale avizate, organizează concursuri de editare şi achiziţie de carte, acordînd prioritate şi încurajînd publicarea:

a) operelor clasicilor;

b) operelor scriitorilor contemporani;

c) operelor tinerilor  autori;

d) cărţilor din fondul de aur al literaturii universale;

e) cărţilor pentru copii;

f) cărţilor prevăzute de standardele educaţionale de stat;

g) publicaţiilor de referinţă cu caracter general şi tematic;

h) cărţilor de artă;

i) publicaţiilor lexicografice;

j) lucrărilor destinate, în mod special, cititorului din mediul rural;

k) cărţilor de cultură şi ştiinţă;

l) cărţilor din domeniul ocrotirii sănătăţii şi al ecologiei;

m) cărţilor din domeniul juridic, administrativ, social;

n) cărţilor destinate promovării statului în străinătate.

(2) La selectarea literaturii pentru editare din contul mijloacelor bugetare, prioritate se acordă operelor autorilor din Republica Moldova.

   

Articolul 21. Mijloacele financiare pentru susţinerea editării, promovarea cărţii naţionale şi completarea fondurilor bibliotecilor”.

(1) Anual, în bugetul de stat  şi în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale locale sînt prevăzute mijloace financiare pentru susţinerea editării, promovarea cărţii naţionale şi completarea fondurilor bibliotecilor.

            (2) Mijloacele prevăzute în bugetul de stat sînt destinate pentru:

a) acoperirea necesităţilor statului în producţia de carte (manuale, auxiliare didactice, carte ştiinţifică, carte pentru promovarea imaginii statului, completarea bibliotecilor etc.);

b) susţinerea unui anumit gen de carte (literatură contemporană, clasică naţională şi universală, lexicografică, enciclopedică, pentru copii, popularizare a ştiinţei, susţinere a tinerilor autori etc.);

c) completarea fondurilor bibliotecilor publice, universitare, şcolare etc.;

d) promovarea cărţii naţionale în ţară şi peste hotarele ei.

            (3) Mijloacele financiare destinate necesităţilor statului în producţia de carte acoperă integral cheltuielile editorial-poligrafice şi sînt distribuite ministerelor, altor autorităţi administrative centrale şi Academiei de Ştiinţe.

(4) Mijloacele financiare pentru susţinerea unui anumit gen de carte acoperă parţial (de la 30 pînă la 80%) cheltuielile editorial-poligrafice şi sînt distribuite Ministerului Culturii.

(5) Cărţile editate cu acoperirea integrală a cheltuielilor sînt transmise Ministerului Culturii, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene pentru completarea gratuită a fondurilor bibliotecilor publice, universitare, şcolare, pentru promovarea imaginii statului peste hotare, pentru diasporă etc.

(6) Cărţile editate cu acoperirea parţială a cheltuielilor sînt comercializate de edituri la preţuri reduse proporţional cu sumele alocate din bugetul Ministerului Culturii.

(7) Anual, programele, inclusiv lista lucrărilor, propuse spre editare pentru necesităţile statului, cu acoperirea integrală a cheltuielilor şi aprobate de ministere, de alte autorităţi administrative centrale, de Academia de Ştiinţe, sînt făcute publice, împreună cu condiţiile concursurilor-licitaţie, prin intermediul mass-mediei şi al site-urilor ministerelor şi autorităţilor administrative centrale.

(8) Pentru susţinerea unui anumit gen de carte, anual, Ministerul Culturii, consultînd uniunile de creaţie, Ministerul Educaţiei, Academia de Ştiinţe, Asociaţia Bibliotecarilor, decide asupra priorităţilor de finanţare parţială a editării de carte, ţinînd cont de alocaţiile bugetare.

Genurile de carte susţinute pentru sesiunea corespunzătoare şi condiţiile de participare se fac publice prin intermediul mass-mediei şi se plasează pe site-ul Ministerului Culturii.

(9) Editarea de carte pentru necesităţile statului şi pentru susţinerea unui anumit gen de carte din mijloacele bugetului de stat are loc numai în bază de concurs-licitaţie, în conformitate cu regulamentele de rigoare şi cu legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice.

(10) Regulamentele de editare sînt aprobate de ministere, de alte autorităţi administrative centrale, de Academia de Ştiinţe, consultînd Uniunea Editorilor din Moldova, alte uniuni de creaţie. În cazul editării manualelor, Regulamentul respectiv este aprobat de către Guvern.

(11) La concursurile-licitaţie, gestionate cu maximă transparenţă, pot participa toate editurile, indiferent de forma de proprietate şi de organizarea administrativ-juridică.

(12) Pagina electronică a ministerelor, a altor autorităţi administrative centrale, a Academiei de Ştiinţe publică, anual, în termenele respective: lista programelor şi condiţiile de participare, sumele alocate şi modul de distribuire; lista editurilor şi a proiectelor (titlurilor) participante; lista proiectelor (titlurilor) cîştigătoare şi suma alocată definitiv fiecărui proiect, titlul de carte, editura. La anunţarea rezultatelor concursurilor-licitaţie, se publică, alăturat, lista membrilor juriului sau ai comisiei de selecţie desemnate.

 (13) Mijloacele unităţilor administrativ-teritoriale locale prevăzute pentru susţinerea cărţii naţionale sînt utilizate, prin decizia consiliilor locale, pentru:

a) editarea de carte, de interes local, în baza concursului-licitaţie în conformitate cu legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice. După editare, cărţile sînt transmise pentru completarea gratuită a fondurilor bibliotecilor publice, şcolare şi universitare din unităţile administrativ-teritoriale respective;

b) pentru completarea fondurilor bibliotecilor din unităţile administrativ-teritoriale respective de la editurile şi difuzorii de carte din Republica Moldova şi străinătate.

(14) Anual, în bugetele Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, al Ministerului Culturii, al Ministerului Educaţiei sînt prevăzute mijloace financiare pentru achiziţia şi expedierea publicaţiilor destinate misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în străinătate şi pentru completarea fondurilor bibliotecilor şi centrelor culturale ale diasporei.

(15) Anual, în bugetul Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului (IPNA) sînt prevăzute mijloace financiare pentru promovarea producţiei editoriale după cum urmează:

a) difuzarea, cel puţin o dată pe săptămînă, a unei emisiuni de promovare a titlurilor noi de carte;

b) acordarea minimum a 1% din spaţiul destinat publicităţii,  pentru promovarea titlurilor noi de carte, aplicînd o reducere de 75% faţă de preţurile practicate pentru publicitatea comercială.

(16) În scopul facilitării extinderii reţelei de librării, autorităţile unităţilor administrativ-teritoriale locale vor acorda o reducere de 50% a tarifelor, reprezentînd chiria pe metrul pătrat, percepute pentru spaţiile destinate comercializării producţiei de carte.

(17) Mijloacele bugetului de stat şi mijloacele bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale locale, alocate în scopul susţinerii editării, promovării cărţii naţionale şi pentru completarea fondurilor bibliotecilor, se utilizează în strictă conformitate cu destinaţia acestora.

 Articolul 22. Organizarea şi participarea la Saloanele şi Tîrgurile de Carte Naţionale şi Internaţionale.

(1) Anual, în bugetul de stat sînt prevăzute mijloace, gestionate de Ministerul Culturii, pentru organizarea şi participarea editurilor la Saloanele şi Tîrgurile de Carte Naţionale şi Internaţionale.

(2) Ministerul Culturii organizează anual, împreună cu Uniunea Editorilor din Moldova şi cu alţi parteneri (uniunile de creaţie, ministere, sponsori etc.) un Salon de Carte pentru Copii şi un Tîrg de Carte Naţional.

(3) Ministerul Culturii, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi cu Uniunea Editorilor din Moldova, coordonează şi organizează participarea editurilor din Republica Moldova la Tîrgul Internaţional de Carte din Frankfurt pe Main (Germania), asigurînd închirierea unui stand naţional unic.

 

Capitolul VII

COLABORAREA INTERNAŢIONALĂ

ÎN DOMENIUL ACTIVITĂŢII EDITORIALE

   

Articolul 23. Colaborarea internaţională

(1) Colaborarea internaţională în domeniul activităţii editoriale se efectuează în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare şi cu convenţiile şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(2) Colaborarea internaţională în domeniul activităţii editoriale este orientată spre:

a) intensificarea schimbului cultural şi ştiinţific cu alte state, participarea activă la expoziţiile şi tîrgurile internaţionale de carte;

b) consolidarea bazei tehnico-materiale a domeniului editorial-poligrafic prin aplicarea tehnologiilor noi şi atragerea în acest scop a investiţiilor străine;

c) crearea reţelei de difuzare a producţiei editoriale naţionale peste hotare şi a producţiei editoriale străine în ţară;

d) satisfacerea necesităţilor culturale, ştiinţifice şi educaţionale ale compatrioţilor stabiliţi peste hotare.

(3) În cazul în care prevederile prezentei legi vin în contradicţie cu convenţiile sau cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, se aplică prevederile convenţiei sau ale acordului internaţional.

   

Articolul 24. Participarea la activitatea economică externă

Subiecţii activităţii editoriale pot participa la activitatea economică externă în conformitate cu legislaţia.

   

 

Articolul II. Guvernul, în termen de două luni de la intrarea în vigoare a prezentei Legi, va prezenta Parlamentului propuneri pentru modificarea legislaţiei în vigoare şi va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta Lege.

Gheorghe Erizanu