Sunt nepotul lui Mihail Zastavnețchi din Pererita, județul Hotin. În 1944 a fost înrolat în Armata Roșie. După ce a fost lăsat la vatră din Armata română, deoarece avea doi copii minori. Până în 1977 bunică-mea, Claudia, care între timp și-a crescut singură cele două fete, trăia cu o singură veste despre el, care a ajuns în iarna lui 1945: „bez vesti propavșii”. După mai multe demersuri, după 33 de ani, a aflat că Mihail Zastavnețchi a fost ucis în timpul luptelor din orașul Lublin, Polonia.

Mihail Zastavnețchi a făcut parte din cele peste cinci milioane de soldați morți și dați dispăruți fără urmă dintre cele peste opt milioane de morți ai Armatei Roșii (din ultimele date ale statisticilor rusești) din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Mihail Zastavnețchi a făcut parte din cei circa 70 de mii de basarabeni morți pe frontul sovieto-german în 1944-1945 dintre cei peste 300 de mii  înrolați în Armata Roșie. Basarabenii, ca cetățeni ai României, conform convențiilor internaționale, nu puteau fi înrolați în armata altui stat (a Rusiei sovietice). Basarabenii, susțin istoricii, au avut o soartă mai bună decât a ucrainenilor înrolați în Armata Roșie. Erau trimiși ca să dezamorseze cu propriile picioare câmpurile de mine, cel puțin, cu arme. Ucrainenii erau trimiși în linia întâi fără arme. Să-și recupereze arma de la dușman. „Un hohol mort pe câmpul de luptă e mai util decât un hohol trimis în Siberia”, zicea mareșalul Jukov.

Uniunea Sovietică a ocupat toată Europa pe care a presurat-o cu proprii morți. Din 1945 până în 1989  (în 44 de ani) puteau să găsească până și ultimul nasture al ghemnastiorcei sovietice. Dar au preferat să facă monumente imperiale ale soldatului eliberator și obeliscuri ale soldatului necunoscut.

După 1965 a fost inventat 9 mai. Când ziua memoriei și tihnei am transformat-o în ziua coloanelor cu tancuri, soldați și proletari. Pentru propagandă. Iar dacă pentru propagandă nu ne ajung oameni, atunci îi clonăm. În photoshop.

Coloană propagandistică komunistă la Chișinău. 9 mai 2014. „Clonare” cu oameni observată de un internaut vigilent

Coloană propagandistică komunistă la Chișinău. 9 mai 2014. „Clonare” cu oameni observată de un internaut vigilent

„Clonarea” rândurilor

„Clonarea” rândurilor

După 1989 guvernul german a recuperat corpurile soldaților germani de pe teritoriul fostei URSS. Pentru a fi înhumați acasă.

 

 

Gheorghe Erizanu