Au aterizat pungile prin coclauri. A sosit primăvara.

Noi rămânem cu Muruianu al nostru și voi rămâneți fără Oprea al vostru. A sosit primăvara.

Avem acordul micului trafic la frontieră. Dar n-avem trafic. Avem pod la Lipcani. Dar n-avem drum la Rădăuți. N-avem sârmă ghimpată. Dar avem Prut. Avem pașapoarte. Dar n-avem vize. Avem Gazprom. Dar n-avem Nabuco. Avem români. Dar n-avem țară. Avem copii. Dar n-avem mame.

Avem pungi. Dar n-avem iarbă. Parcă-i primăvară. Dar suntem în iarnă.

Gheorghe Erizanu