Scrisoarea semnată de ministrul Focșa a venit după epuizarea interdicției Filat vizavi de cartea „Sexul povestit celor mici”, apărută la editura Prut Internațional în 2003.

Parcă era o temă epuizată. Pentru Filat. Pentru editură. Pentru librari. Pentru sex. Pentru cei mici. Pentru părinți. Pentru procurori.

„Sexul…” a mai rămas deschis pentru Ministerul Culturii. Aveți mai jos un fragment al salvării națiunii de „sexul” burghezo-moșieresc. Care mi-a adus aminte de preotul de la Blaj.

Preotul de la Blaj avea un nume. Al.Grama. Și, de asemenea, avea grijă de moralitatea junimii românești. Ca și ministrul nostru. Voi da mai jos citatul. Dar nu înainte de a ruga Ministerul Culturii și vigilenții neprihăniți să nu interzică cartea din care voi da citatul. Ea este în librăriile Cartier. Se numește „Eminescu. Negocierea unei imagini” de Iulian Costache. A apărut în 2008 la Cartea Românească. Iar Iulian Costache a fost zilele acestea invitatul Conferințelor Bibliotecii Naționale din Chișinău și invitatul Universității din Bălți.

Așadar, preotul din Blaj, cu mai bine de un secol în urmă scria: „Ce ar zice oare Eschil și Aristophane, când ar vedea, cum se adapă la noi tinerimea din „Călinul” lui Eminescu, a cărui cuprins este cât se poate de scandalos și necurat, descrierile cât se poate de pornografice și iritătoare pentru beata tinerime? De probă pentru publicul care nu scie ce cetesce tinerimea noastră inocentă din Eminescu, aducem aici numai câteva idei din poema aceasta afurisită a lui. Chiar la început spune Eminescu tinerimii, cum Cîlin în dricul nopții se sue pre un deal la un castel, rupe gratiile de la fereastra unei chilii din acel castel și intră în lăuntru. În lăuntru la lumina lunei vede o fată durmind după un părete de „țesătură de păingin”. Atâta nu-i destul poetului nostru, ci mai spune, cum fetei îi ie desprinsă haina, cât „i-s-arată trupul, alb în goliciunea-i, curăția ei de fată”, și cum fetei „de a vârstei ei căldură fragii sânului i se coc”. Nici atâta nu-i este destul, ci mai spune tinerimii, cum Călin rupe pânza, și apoi vede „a frumuseții haruri goale”. Simțul de pudoare nu ne lasă a mai continua și a mai spune și scenele următoare”.

Gheorghe Erizanu